Vreme trece, vreme vine… Timpul nu stă în loc o clipă și tu nu mai ești cel ce-ai fost odată. O altă pagină e întoarsă în cartea vieții, o foaie albă la fel ca toate celelalte. O mie de pagini nescrise, cu neputință de dat înapoi, urmate de alte o mie, imaculate, goale, neștiute.
Ai putea privi înapoi cu mânie, dacă n-ai fi copleșit de neputință. Nepăsător, ai putea să ridici din umeri, dacă umerii n-ar fi îngreunați de o povară nevăzută. Și te lași cuprins de nostalgie.
Ai vrea ca totul să stea-n loc, să nu se schimbe niciodată. Ai vrea ca totul să fie altfel. Și toate cu totul altfel vor fi. E legea firii.
Iar în urmă rămâne doar un gol și-o fotografie îngălbenită.
Rămâi cu bine.
un bulgăre de vomă 