Arhivă pentru Iulie, 2009

Nişte portaluri cu slujbe îmi trimit periodic pe mail oferta de muncă . Şi dau peste un post de asistent manager la ceea ce ulterior mi s-a arătat a fi o societate de confecţii. Ei bine, la secţiunea cerinţe figura următorul text: „Deoarece suntem o firma de confectii condusa de o doamna director, suntem atenti la aspectul general al persoanei, tonalitatea vocii, vocabular, cunostinte operare PC Word Excel, program 8-18, participarea la training-urile de pregatire “. Evident, fără diacritice. Mai jos, la capitolul bonus probabil, figura: “Salariu renegociabil dupa 2 luni de la angajare, un costum executat pe comanda la lansarea fiecarei colectiei”.

Hm! Lăsaţi-mă să ghicesc. E vorba de o firmă de cocote condusă de căţeaua numărul unu, o hoaşcă isterică, ahtiată de putere care se crede stăpâna maimuţelor. Fii atent la tonalitatea vocii, pentru că vorbeşti cu o doamnă. Şi să fii curtăţel şi parfumat şi dat cu pudră la cur, pentru că, nu uita, te afli în prezenţa unei doamne.

kaPlaZ a scris despre Artmania şi de ce occidentul e un vagin de civilizaţie

http://www.poezie.ro/index.php/essay/13897641/Te_uită_cum_creşte_vaginul

Cancan, ziarul pe care eu nu-l citesc, a scris în urmă cu o săptămână despre Teo Chiriac, şmecherul de la păduri, sau din pădure, dacă e să ne luăm după cât a furat ăsta ca-n codru. Ei bine, m-a umflat râsul când l-am văzut, rotund şi bucălat la moacă, aşa cum îi stă bine unui monument de prosperitate. Mi-l amintesc din facultate, subţirel, cu o faţă de cal cu dinţi proeminenţi, nu una de porc cu obraji de hârciog ghiftuit cu seminţe. Pe vremea aceea citea nesistematic filozofie hindusă şi îmi amintesc că îşi însuşise nihilismul lui Nagarjuna care contestă totul, chiar şi realitatea celor patru nobile adevăruri ale budismului. Dar să nu intrăm în detalii, ca să nu fracturăm creierul cititorilor de blog, în varianta că cineva citeşte chestia asta. Oricum, discutam chestiuni sublime pe vremea aceea, pentru că eram tineri şi plini de idealuri, iar el, de dragul retoricii, contesta tot ce spuneam. După care, când argumentele lui eşuau lamentabil, fiind pur formale, spunea că de fapt el nu crede nici în ceea ce tocmai a spus, şi susţinea apoi alt lucru. I-am răspuns atunci că, de vreme ce nu crede în nimic, nici măcar în ceea ce spune, mai potrivit ar fi să tacă, aşa cum probabil Nagarjuna, în locul său, ar fi făcut.

Ei bine, văd că nihilismul lui de baltă l-a dus departe bine; la un Ferrari F 430, la vilă de protocol – „că doar n-o să stau cu părinţii la vârsta mea” – şi multe altele de care fiscul nu ştie şi nici nu vrea să ştie. Se pare, deci, că totuşi Teo crede în ceva, şi anume în bani, în prosperitatea subtilizată prin prejudicierea interesului public şi a mediului înconjurător. Celor care doresc să investigheze mai atent cazul, le propun să cerceteze activitatea lui Chiriac din vremea în care era inginer pe cultură și apoi șef de ocol la Ocolul Silvic Snagov. Ia să vedem ce păduri s-au defrişat pe acolo şi pentru vilele cui.

Ce m-a amuzat şi mai mult, a fost ceea ce americanii numesc „nigger richness” – bogăţie de cioroi( scuzaţi sintagma rasistă, dar asta este). Adică, am Ferrari dar, ce vrei, să locuiesc cu părinţii la vârsta mea? Ha-ha-ha. Ce fătălău!

Şi ca să aveţi întreaga dimensiune a snobismului acestui Nagarjuna de baltă, check out telefonul lui mobil de 10.000 ( zece mii) de euro. „Ce pizda mă-tii faci cu un telefon de 10.000 de euro”? l-a întrebat un amic comun care se luptă cu viaţa pe meleaguri străine. Şi ce-a răspuns Nagarjuna? „Bă, e personalizat”! Adică e din aur bătut cu diamante şi scrie pe el CHIRIAC…. Şi…. mda… ăăăăă, mai pierde semnalul pe la Snagov.

vedeţi aici ce crede kaPlaZ despre cenzură în artă

http://www.agonia.ro/index.php/author/7955/index.html

Un prieten mi-a băgat microbul ăsta cu blog-ul. Îşi făcuse el unul, după care a participat la nu ştiu ce concurs de bloguri de presă. Gagiul lucrează în presă şi şi-a pus toate articolele pe blog. Ei bine, după ce Ciutacu a câştigat concursul – pentru că era organizat de Jurnalul Naţional, cred, fiindcă altfel nu văd de ce ar câştiga Ciutacu ceva – amicul meu a repurtat şi el o victorie. Adică s-a plasat înaintea blogului lui Badea, pentru care are o aversiune viscerală. Aşa că eu, care sunt un fan Badea, cu tot cu profilul lui de mâncător de rahat cu simbrie, mi-am zis să arunc o privire pe site-ul lui, pentru că, la urma urmei, cât putea fi de prost. Ei bine, pe frotispiciul blogului m-a întâmpinat însuşi Badea, privind galeş peste umăr cu moaca lui din liceenii roackănrol, ieşind din nuş ce maşină, costumat la patru ace ca un june prim. Ok! Ce vreau să spun e că privirea lui face cam tot atât cât ţucăneala sau ţucuitul, s-au cum dracu se numeşte ce face Bănică jr. în reclama aia penibilă cu nevastă-sa. Bun. Mai încolo, „în gura presei” îşi vărsa năduful pe deontologi, după care am aflat că Puma a ieşit pe locul doi la nuş ce concurs de bărcuţe. Ei, nu mai spune! Da’ de când interesează pe cineva cine a ieşit pe locul doi? Cine a câştigat, băi, frate? În fine.

Mai încolo era din nou Badea cu o duduie, pipăind iarăşi nişte maşinuţe. Mă rog. Nu ştiu ce să spun despre ăştia de se pozează cu maşini. O fac din snobism probabil. Pe urmă, nu sunt sigur dacă s-a pozat şi cu duduia, sau numai cu maşina. Nu ştiu cine-i gajica, da’ nu-i rea. După părerea mea, dacă tot e să te pozezi c-o maşină, mai poţi pune acolo şi o piţipoancă, să dea bine la rating. Că doar asta e obsesia lui Badea. Nu?

Aşa, deci m-am lămurit de ce Badea a ieşit pe locul 3.000 în topul ăla de bloguri. Blogării i-au amendat moaca din liceenii şi snobismul cu maşinile şi pipiţa. Cât despre chestia cu Puma pe locul 2, nu mă mai miră nimic. Aştept ca pe blog Badea să ne anunţe şi de pactul încheiat de Toni Delaco cu producătorii de brânzeturi. S-ar potrivi caşcavalul cu blogul ăsta, zic eu.

„Sunt poet ce-am dat o limbă ca un fagure de miere”. Îmi amintesc fraza asta dintr-un număr Academia Caţavencu de prin a doua jumătate a anilor ’90. Făcea pe atunci referire la Păunescu şi, probabil, Mircea Dinescu era încă unul dintre granzii publicaţiei. Ei bine, în penultima ediţie a emisiunii pe care o realizează împreună cu Stelian Tănase, cel mai prosper poet român din istorie a dat măsura conformismului său la regula „suck’n up to the man”. În faţa lamentaţiilor lui Tănase faţă de scăderea cu 50% a salariilor de la Realitatea, Dinescu a slobozit din adâncul sufletului său de poet dizident cea mai emoţionantă declaraţie de iubire la adresa stăpânului cu denominare care aduce a toaletă. „Pentru tine, prietene, vin să prestez şi gratis”, ar fi spus Dinescu cu mâna pe inimă în plin prime-time. Fireşte, poetul nu a precizat explicit ce servicii ar fi urmat să fie prestate, presupunând probabil că natura acestora  se înţelege de la sine, sau probabil a evitat cu eleganţă o amendă usturătoare pe care CNA ar fi aplicat-o Realităţii, dacă ar fi făcut-o. Să protejăm copiii, ce dreacu’!

Îmi şi închipui ce faţă a făcut însă Vântu…l când a aflat de amplitudinea prieteniei care îl leagă de „moartea citeşte ziarul”. Cel care e cunoscut de toată lumea ca groparul FNI, îsi servea probabil cina în faţa televizorului, cu nimic altceva pe el decât chiloţii şi maioul, relaxat în garsoniera lui de om prosper lipsit de fetişul avuţiei, când declaraţia de dragoste a bunului său amic l-a făcut să-şi verse pe bărbie fasolea cu cârnaţi din care înfuleca de zor. „La naiba”, ar fi izbucnit în primul moment groparul FNI. Mai apoi însă, după ce şi-a şters sosul de pe barbă cu prosopul de picioare şi şi-a dres glasul cu un pahar plin de Fulbir Bragadiru la pet, a lăsat un zâmbet larg să i se lăţească pe toată faţa, semn al mulţumirii care începuse să-i încălzească sufletul său greu încercat de criză. „Ce bine e, băga-mi-aş, să fii mogul”, ar fi zis Vântu…l. Apoi, înclinându-se greoi pe o bucă, ar fi slobozit o băşină răsunătoare, densă precum negura de la Rovine, care i-a băgat definitiv în ceaţă pe Tănase şi Dinescu, încuiaţi în cuşca tubului catodic.

Legenda spune că după încheierea emisiunii, Tănase, după ce Dinescu părăsise deja studioul, într-un moment de derută, l-ar fi întrebat pe unul dintre cameramani. „Nu te supăra, drăguţă, dar ce dreacu’ pute aici în halul ăsta”?