Arhivă pentru Septembrie, 2009

Lars von Trier

Posted: Septembrie 30, 2009 in hardcore cultura

kaPlaZ a scris despre anticristul lui von Trier

http://www.agonia.ro/index.php/essay/13908252/Antichrist

Anunțuri

Un amic strâmtorat de criză m-a oprit pe stradă şi din vorbă în vorbă am schimbat opinii despre situaţia economică. Aşa că el, din perspectiva „nu ne vindem ţara” s-a apucat să deplângă împrumutul de la FMI pentru că „de unde vin banii de la FMI? De la ţările care au bani, şi acum tu eşti dator acestor ţări, care nu ţi-au dat banii pentru ochii tăi frumoşi ci în schimbul slujirii intereselor acestora în propria ta ţară”. Ok şi care e problema. Ţara asta şi aşa nu mai are nimic de vândut, nimic în afară de piaţa muncii. „Exact, îmi zice”. Şi ce? Şi aşa oamenii nu au de muncă. Dacă îmbuibaţii ăştia care s-au umflat de bani din furt nu sunt în stare să creeze noi locuri de muncă, pentru că nu produc nimic, să vină alţii care să exploateze piaţa muncii. „Da, şi o să teţină 10 ore cu 200 de euro pe lună”. Am clătinat din cap fără convingere şi am continuat să privesc opiniile lui cu îndoială până spre seară, când am dat de ştirea cu femeia aia care s-a spânzurat pentru că patronul, un italian fascist futut în cur, o punea să lucreze 20 de ore pe zi, după care să facă şi ore suplimentare. Pe urmă, un amic pe mess îmi spune că a rămas şi el fără loc de muncă după ce şeful lui, de data asta olandez, după ce a întârziat la muncă două ore după nouă luni, l-a pus să recupereze cinci. Iar amicul i-a răspuns că el nu lucrează trei ore gratis, şi cum brânzarul din ţara brânzei nu se lăsa, şi-a dat demisia. Când a ajuns acasă, a găsit un email de la drogatul din ţara lalelelor în care acesta îi spunea că dacă ar fi fost în Coreea, până acum l-ar fi împuşcat. I-am recomandat amicului să-i transmită spălăcitului că aici nu suntem în Coreea şi că în România s-ar putea să fie el împuşcat şi apoi futut, după care cineva s-ar putea să-i mănânce ficaţii. „I shoot you in the head, I fuck you and I eat your liver, you son of a bitch”.

Cătălin Moroşanu, luptătorul cu cea mai inteligentă figură din K1, a dat măsura abilităţilor sale de karatist când, la debutul său în prestigioasa competiţie de bătăi, s-a oprit din luptă la semnalul de 10 secunde până la finalul reprizei, lăsând garda jos şi încasând astfel doi pumni care i-au turtit şi mai rău flaşneta şi aşa serios afectată după nenumăratele lupte purtate în ring. Chinezoiul care i-a făcut figura, nu s-a putut bucura însă prea mult de ispravă căci, în momentul exact următor, luptătorul mioritic, cuprins de mânie moroşană, i-a trântit doi pumni în făţău, făcându-l knock-out instantaneu, din nefericire, după gongul de final de repriză. După deliberări îndelungate, în faţa eşecului încercărilor repetate de a-l resuscita pe gălbejitul care s-a topit pe picioare în faţa războinicului nostru, arbitrii au hotărât eliminarea cu cartonaş roşu a lui Moroşanu din competiţie, în ciuda aerului spăşit afişat de acesta, pe când clătina din cap ca un ciobănesc de stână prins cu nasul în caşcaval.

Dar nu-i nimic, că doar aşa se întâmplă când eşti sponsorizat de Cotnari, care şi-a pus amprenta nu doar pe turul chiloţeilor tăi de luptător de categoria grea, ci şi pe creierul de categoria muscă.

În prag de campanie electorală, ca un preambul la în curând anunţata sa candidatură, preşedintele de apelaţiune intestinală a luat-o pe ulei, alunecând pe panta atât de adesea folosită de toate curvele de politruci care s-au încălzit de-a lungul vremii în fotoliile confortabile din Parlament, Guvern, ori tronul imperial de la Cotroceni. Preşedintele a scos la înaintare patriotismul. Şi nu oricum, ci punând în evidenţă ataşamentul şi mândria sa pentru ţărişoara asta mult iubită şi dragă, în opoziţie cu delatorii, instigatorii, rău-voitorii şi denigratorii care vorbesc de rău România şi instituţiile Statului Român care au condus această ţară pe culmi tot mai înalte ale progres…iei geometrice a disperării.

Iar marinerul a făcut asta nu oricum, ci asumându-şi cu cea mai senină nesimţire rolul de patriarh mare şi bun, dumnezeu peste turma de mioare pe plaiuri mioritice populate de ciobani cu creier şi suflet mic dar ghioagă mare, care-şi dojeneşte cu blândeţe supuşii. „Măi copii, cum vorbiţi voi de rău ţărişoara mea cea scumpă şi dragă pentru care m-am sacrificat eu atâta şi nădăjduiesc că mă voi sacrifica în continuare dacă veţi binevoi să mă alegeţi – (voi, tâmpiţii, sensibili la rahaturi d’astea care din acelaşi spirit patriotic aţi votat de trei ori Bunicuţa şi, dacă s-ar ridica din mormânt săracu’, l-aţi vota şi pe Ceauşescu, cu tot cu proasta lui de renume internaţional)”. Căci aceasta este ţinta demersului mediatic al preşedintelui cu prea puţine mijloace de contracarare a corului teroriştilor informaţionali angajaţi de trusturile de presă să i-o tragă din greu, până i s-o lărgi atât de tare spărtura de la pupă, încât corabia nu va mai putea face altceva decât să se dea la fund. E vorba de amărăşteanu cu viaţa pe butuci care rezistă eroic undeva la periferia civilizaţiei, hrănindu-se cu posmagi şi barabule, acoperindu-se cu carton, capabil să reziste astfel la nesfârşit pentru că în inima lui arde o credinţă neostorită în autoritate, oricare ar fi ea, de la ţăranul megaloman, narcisic şi egoist, viclean şi neruşinat din fruntea ţării, până la dumnezeul creştin ortodox cu pântecul supradimensionat de la atâtea posturi. De la acesta trage nădejdejde marinalul că va primi un vot cu mâna slăbă şi tremurândă, de la ignoranţa şi neştiinţa lui, înlocuită cu credinţa că nu… cei ce se află în frunte nu pot fi atât de răi. Fireşte că mint şi fură, dar cine nu minte şi nu fură? Şi eu aş face la fel dacă aş fi în locul lui. Aşa că, decât să-i aduc pe alţii să mintă şi să fure la fel ca el, mai bine rămânem cu ăsta, că ne-am obişnuit cu moaca lui de jivină vicleană cu ochii mici şi haini, cu râsul lui şi apucăturile de neam prost, cu târfa lui care, uite cum promovează România în lume, că iată ce ţară minunată şi pitorescă avem.

Sub titulatura „Ura şi resentimentul la Români”, hotnews a iniţiat o dezbatere avându-l ca subiect pe preşedintele mariner din perspectiva „ce aveţi dom’le cu săracu’, paştele mamii voastre de tonomate?”. Port drapelul dezbaterii s-a remarcat a fi H.R. Patapievici, într-o disperată tentativă de include într-un tipar teoretic generalizat terorismul mediatic practicat de Badea şi Gâdea din postura de mercenari angajaţi să mânânce rahat în solda marelui om politic, mogul media, trăgător de vânturi în direct, Voiculescu şi mai nu ştiu cum.

Fireşte, nu vom discuta aici depre Badea şi Gâdea. Ce fac ei e cam acelaşi lucru pe care-l fac „securiştii” angajaţi să posteze opinii pe directive pe portalurile de ştiri. Manipulare mediatică. Dom’le, dar atunci când un „mare filozof” se angajează ca febril susţinător al unui marcat om politic ce trăzneşte a bălegar, începi să te înfiori în faţa dimensiunilor haznalei care se înalţă şi se lăţeşte în toată splendoarea.

Pe scurt, într-o teoretizare generalizată, Patapievici citează un ilustru autor pentru includerea criticismului la adresa matelotului în categoria urii şi resentimentului ce anulează orice fel de justificare raţională: „În cartea sa Discursul urii (Plon, 2004; Humanitas, 2006), André Glucksmann scrie că secretul urii nu trebuie căutat în cei urâţi, ci în aceia pe care ura îi animă şi aţâţă. Într-adevăr, dacă secretul cancerului stă în întrebarea „Ce este cancerul?” (şi nu în întrebarea „Cine este bolnav de cancer?”), secretul antisemitismului nu stă în natura ori faptele evreilor, ci în persoana şi motivaţiile antisemitului. Din momentul în care obiecţiile la Băsescu s-au transformat în ură faţă de Băsescu, explicaţia s-a mutat din faptele lui Traian Băsescu în motivaţiile celor care îl urăsc”. Efectul e dincolo de hilar. Hipertrofierea personalităţii marinalului raportată la anti-semitism e atât de grosolană, încât doar invocarea anticrismului ar mai fi putut să o depăşească. Adică “secretul anticrismului nu stă în natura ori faptele lui Cristos, ci în persoana şi motivaţiile anticristului. Din momentul în care obiecţiile la Băsescu s-au transformat în ură faţă de Băsescu, explicaţia s-a mutat din faptele lui Traian Băsescu în motivaţiile celor care îl urăsc” – de unde rezultă: Băsescu e Cristos. Sunt convins că Patapievici de fapt asta a dorit să spună.

Pe de altă parte, invocarea urii pentru deconstrucţia unei judecăţi critice e o atitudine cât se poate de feminină pe care Patapievici a deprins-o probabil de-a lungul colaborării cu revista femeilor care retează capetele boilor şi se pozează cu ele, Tango. Acesta este modul consacrat de lungul vremurilor prin care muierea, suferindă de sentimental inferiorităţii şi al culpabilităţii, incapabilă să suporte astfel nicio critică la adresa ei, le etichetează pe toate drept misogine, adică izvorând nu dintr-un demers raţional, ci dintr-o pulsiune afectivă care îi anulează caracterul obiectiv. O adevărată lovitură de târfă.

Tot în postura de devot al cuceritorului mărilor, discipol pe linie filozofică – înţelegeţi ce înseamnă asta, nu ? – al lui Patapievici, promovat în ultima vreme ca şi comentator de către hotnews, îşi face apariţia un oarecare Mihai Neamţu, pozat în debutul editorialelor sale în toată splendoarea profilului său fiziologic de puber precoce pe care părinţii l-au ţinut închis în casă îngropat printre tomuri de cărţulii ale gânditorilor antici, ca să-i facă mândrii atunci când va să crească mare. Acest tovarăş nu înţelege de unde atâta “patimă şi încrâncenare”. Nu înţelege de ce este atât de detestat cineva care a făcut dintr-o cucoană care se lupta cu noţiuni grele precum preşedintele Norvegiei, ministru şi şef peste apărarea anti-tero în România, care a făcut un alt ministru dintr-o parvenită care acum se află pe lista urmăriţilor penali ai DNA, care şi-a propulsat progenitura tunată ca la casa de nebuni de pe canapelele din Bamboo direct în fotoliul de parlamentar European, devenind astfel cel mai de suscces candidat independent la o funcţie publică din istoria României.  Nu, Mihai Neamţu nu înţelege, ceea ce e de înţeles pentru noi, dat fiind vârsta fragedă la care se află acest intelect precoce.

Când e vorba însă de Patapievici alături de o întreagă pleiadă de aşa numiţi intelectuali cu vizibilitate în România, ca Liiceanu, Tismăneanu… şi cam atât, îţi aduci aminte de Păunescu, iubăreţul numărul unu al ţăranului de tristă amintire, ajuns pentru vreun sfert de secol dumnezeul acestui colţ de lume, şi de modul în care acesta, Păunescu, ca om de litere, ca artist, ca poet, este sortit în mod nedrept – din această perspectivă – la găleata de gunoi a istoriei. Să ne gândim pentru o dulce clipă la aceeaşi soartă menită marelui filozof amator, H.R. Patapievici.