M-a pufnit râ… plânsul

Posted: Octombrie 12, 2009 in categoria cu poalele-n cap

A devenit deja de ceva vreme un lucru universal acceptat faptul că întâiul mariner al ţării este un bărbat extrem de sensibil. Atât de sensibil încât nu-şi poate stăpâni lacrimile nici măcar la televizor. Şi spun asta pentru că din perspectiva unui comportament masculin onorabil, uşurinţa cu care plângi nu este o caracteristică pe care să o exibezi în public, mai ales atunci când porţi pe umeri toată greutatea responsabilităţii ce o comportă titulatura de „întâiul bărbat al patriei”. Astfel, plânsul, dacă se întâmplă să te încerce, se presupune că trebuie rezervat mometelor de intimitate cu tine însuţi, încuiat între patru pereţi, ca măsură a decenţei şi demnităţii care trebuie să caracterizeze chiar şi un bărbat cu un profil psihologic marcat de o sensibilitate hipertrofiată. Astfel, departe fiind de mine gândul că întâiul mariner al ţării n-ar fi capabil nici de decenţă, nici de demnitate, dat fiind faptul că în cazul său, având în vedere dimensiunea poziţiei pe care o ocupă în prezent, plânsul în public este echivalentul muieretului de pe centură care-şi pune poalele în cap spre a le arăta TIR-iştilor cât de umed e ochiul de pisică, sunt forţat a presupune că în intimitate marinalul plânge în continuu. Că perpetuul său hăhăit public, în solitudinea celor patru pereţi ai biroului său oval – sau cum dracu’ s-o numi – ia forma hâ-hâ-it-ului sfâşietor al mântuitorului neamului, răstignit pe crucea responsabilităţilor prezidenţiale.

Despre Dostoievski se spunea că după ce pierdea toţi banii familiei la jocuri de noroc, se întorcea acasă şi, căzând în genunchi, îmbrăţişa picioarele soţiei sale, mărturisindu-şi regretele cu faţa scăldată de lacrimi îngropată în poala rochiei sale. Nu tocmai imaginea pe care ne-am fi făcut-o, admirând solemnitatea patriarhală a imaginilor înfăţişându-l. Extrapolând acum la modul grosolan, coborând de la înălţimea geniului literar la dimensiunile meschine ale viermelui politic, să ne închipuim aceeaşi scenă cu marinalul şi, să spunem, o ministresă oarecare, în rorurile principale. El cu faţa udă, ea cu ochiul de pisică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s