De ce căpitanul Chiorâş Chiondorâş trebuie trimis cu barca la plimbare

Posted: Octombrie 23, 2009 in categoria "sunt un bou şi fac ce-mi place"

Am intrat oficial în campania electorală. What a horse shit! Să te ţii acum declaraţii sforăitoare, promisiuni, mâncători de căcat în cantităţi industriale. Să nu ne facem iluzii. Nu sunt alţii mai buni, doar căpitanul Chiorâş Chiodorâş e mai rău decât toţi. Şi de ce, mă rog? Păi să începem cu faptul că dobitocul ţine ţara pe loc cu un guvern de găozari şi târâturi conduşi de homunculul marotă, guvern care nu a făcut nimic de la investitură, care s-a compromis prin scandaluri de corupţie şi care funcţionează acum cu un cabinet înjumătăţit, cu câte un mâncător de căcat lăţit pe două portofolii ministeriale din care să mulgă bani pentru clientela politică. Iar Chiorâş Chiondorâş supervizează toată daradela, mâncând căcat pe la televiziuni aservite unde, fiind prost de dă în gropi, îşi dă arama pe faţă cu fiecare cuvânt pe care-l rosteşte. Odată că nu l-a interesat niciun moment schimbarea homuncului marotă care s-a dovedit cel mai devotat sugaci din câţi a văzut pana lui de dat în bărci, la fel cum niciun moment nu l-a interesat vreodată binele public al acestei ţări. Vorbeşte de acorduri cu FMI, dar ţine în loc un guvern de paparude interimare cu care FMI n-are ce să discute. Aşa cu nu mai vin banii cu care să plătim PENSIILE ŞI SALARIILE, pe care însuşi Chiorâş Chiondorâş le invocă, deşi vina e numai a lui, mama lui de pitic complexat, ahtiat de putere.

Apoi, dacă va fii reales, lucrurile se vor împuţi şi mai tare. Pentru că gozarul şef o să dizolve Parlamentul, pentru că nu-i convine componenţa, şi o să demareze alegeri anticipate. Adică alţi bani mulşi dintr-un buget inexistent, altă repriză de bătut pasul pe loc… şi n-o să se mai poată plăti PENSIILE ŞI SALARIILE, cum însuşi halitorul şef de căcat a zis în direct labeunu, dând din nou cu bâta-n baltă şi cu stângu-n dreptul. Iar referendumul cu înjumătăţirea cantităţii de politruci e o falsă discuţie. Dincolo de faptul că nu e nimic altceva decât gargară de campanie electorală, în spatele ei se ascunde dorinţa căcănarului de schimbare a Constituţiei, care dacă se va realiza, nu va ocoli atribuirea de puteri suplimentare băşinosului şef, dacă nu cumva chiar şi posibilitatea de a candida pentru un al treilea mandat, ca să avem continuitate, frate, ce dreacu’!

YO-HANNIS PRIM-MINISTRU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s