Arhivă pentru Noiembrie, 2009

mariner & Buratino

Posted: Noiembrie 24, 2009 in categoria criminală

Bun. Prin urmare, România a mai ratat o şansă la intrarea în normalitate, printr-o o ruptura radicală de plaga FSN care a parazitat timp de 20 de ani acest popor. Dar ce să-i faci? Lumea e plină de proşti şi România de moldoveni care l-au votat pe mariner în proporţie de 90%, pentru că Iliescu nu mai candida. Aşa se face că Celălat a fost eliminat din cursă şi a mai rămas să alegem între el şi Buratino. Cumplită situaţie. It’s like chooseing between „Douche and Turd”. Între mârlanul ahtiat de curve şi tributar acestora şi papagalul cu puţa mică, mică şi ofilită, căruia alţii îi poartă coaiele, parese că opţiunea e imposibilă. Dar s-o luăm metodic. Ipotetic, de dragul raţionamentului.

Trei proşti într-o bărcuţă. Tu, marinerul şi Buratino. Pe cine alegi căpitan? Hm. Păi, l-aş alege pe mariner, care s-a arătat în numeroase rânduri capabil să navigheze ca în elementul său pe ape învolburate. Problema e că bărcuţa pârâie pe la toate încheieturile şi ia apă prin toţi porii şi încă o furtună i-ar putea fi fatală. Cu marinerul scelerat la cârmă, o să se ducă sărăcuţa la fund. Marinerul are gonflabila turistă pusă bine şi se salvează. Buratino, la rândul său, n-are treabă. Are capul de lemn şi pluteşte ca o geamandura. Dar noi ceilalţi, rămaşi aici cu picioarele prizoniere în ciment… noi ce vină avem? Nu, domnilor. În niciun caz. Că doar nu am rămas în căcatul ăsta de ţară ca să mă bage la apă un dobitoc, un homuncul ahtiat de putere, un nea Gheorghe mincinos şi nesimţit care zbiară şi bate din picior ca un plod isteric când nu i se dă acadeaua. Aşa că am să-i trag două peste fălci, de să-i sară măselele cariate şi apoi am să-l prin de ceafă şi-am să mi-l înec în zoaia de pe fundul bărcuţei, de care tot el se face responsabil. Şi după ce o înceta să se mai zbaă, am să-i fac vânt peste bord, legat de gât cu gonflabila care să-l ţină la suprafaţă, să rămână mărturie peste ani despre ce păţesc cei care mănâncă mai mult căcat decât acceptă elementarele norme de bun simţ. Asta am să fac. Pe urmă m-oi duce la Buratino şi-am să ciocănesc în capul lui de lemn, până s-o umfla îndeajuns cât să se ţină la suprafaţă cu tot cu mine calare pe creştet alături de rezerva mea de rom. YO-HO-HO AND A BOTTLE OF RUM!

Ok. Deci, m-am înşelat din nou. Marea confruntare din faţa căreia marinerul şi Buratino încercau să dea bir cu fugiţii a avut până la urmă loc în afara televiziunii naţionale care, cu un preşedinte de factură PSD şi orientare mereu în acord cu stăpânirea, a încercat din răsputeri să o facă imposibilă. Am vizionat-o în cea mai mare parte la Antena 3, pentru că ne-a scutit de imaginea turcitului şi ifosele lui de deontolog cu grija temelor de mare importanţă naţională. Fîssssssss! Sincer să fiu, temele astea au constituit partea cea mai răsuflată a acestei confruntări, egalată doar de etalarea cifrelor de mariner şi Buratino care au în spate tinichele atârnate de coadă, al căror zornăit trebuie să fie mascat printr-o atitudine demnă şi plină de grijă faţă de soarta amărăşteanului înlemnit în faţa televizorului cu o găleată de cocoşei în poală şi o bere în mână, gata pentru o păruială pe cinste. Ceva în maniera turcitului. Noroc cu ăl’lalt care a mai încălzit atmosfera, îndesând câte un şpiţ în vitrele marinerului, impresionante dar fleşcăite în această seară, şi cele ale lui Buratino, minuscule şi timide, aşa cum  se potrivesc unui diplomat de politică externă al unei ţări cu prezenţa geopolitică a României.

Aţi văzut probabil comentariile de la televizor – şi mă refer aici la Realitatea, că doar nu era să ne uităm la mâncătorii de căcat de la Antenă, care oricum ştim dinainte ce au să zică – aşa că n-am să intru în detalii. CTP-ul a punctat în cea mai mare parte ce era de punctat. Întradevăr, aşa cum am spus, bărbăţia proverbială a marinerului s-a ofilit în această confruntare, siluită fiind de toate târfele pe care le-a promovat prin guverne şi care i-au sleit vigoarea morală până la dispariţia completă. Buratino, de partea cealaltă, precum şcolerul de factură nouă, şi-a recitat poezia, a recunoscut caştravetele, a încercat să puncteze la sentiment cu apelaţiuni de genul patriarhul Daniel şi Ioan Gură de Aur, a bătut fericit din palme când a tras biletul politică externă şi a făcut pe împăciuitorul pentru că nu-l duce capul la gherila verbală.

Deci, spuneam că m-am înşelat, odată pentru că, până la urmă, marea confruntare a avut loc, şi în al doilea rând pentru că, deşi exclus de la întâlnirea premianţilor, urâciunea Moabului, trubadurul Lenuţei, nazistul de formaţie comunistă, mâncătorul de căcat clasa întâi al României, acest Ace Ventura al filozofiei de la uşa cortului, şi-a primit până la urmă dreptul. Că doar n-a apărut pe degeaba în dosul Parlamentului, însoţit de o mînă de amărăşteni plătiţi la normă să-l aclame, în timp ce împroaşcă cu fecale în stânga şi în dreapta, transmis în direct de Antena care înregistrează noi şi noi recorduri de rating într-ale rigolei jurnalistice. Gata! Ţi-ai făcut numărul. Acum, marş la coteţul istoriei, împieliţatule, şi odihneştete în pace şi în balegă, că meriţi! Hai, sictir!

 

Dincolo de mediocritatea candidaţilor care se luptă în această toamnă pentru cea mai înaltă funcţie în stat, dintre care doar unul se arată mai răsărit – nu spui care… bine, bine, e Antonescu – trebuie să recunoaştem că se va da o luptă strânsă la sfârşitul acestei săptămâni. Atât de strânsă, încât niciunul dintre candidaţi, mai puţin Antonescu, nu vrea să rişte o confruntare care ar putea să-i diminueze procentul fragil câştigat cu greu în faţa electoratului român, după atâta amar de vreme în care au mâncat căcat cu giotura. Marinerul, iremediabil compromis de paraşutele pe care le-a promovat în funcţii înalte în stat şi nepotismul în slujba căruia a angajat o întreagă maşinărie de partid la alegerile europarlamentare, ca să nu mai vorbim de tenebroasa afacere Hayssam care trăzneşte de la o poştă a intestin gros,  simţind cum bărcuţa lui cu vâsle începe să ia apă, nu riscă să se lovească într-o întâlnire de gradul trei de acest iceberg de excremente fosilizate care e… mă rog, ştiţi voi cine.

Prestaţia marinerului care dă bir cu fugiţii din faţa ameninţării Împuţiciunii Moabului, este însă depăşită prin caraghioslâc de veleităţile intelectuale pe care şi le arogă acest Buratino al politicii româneşti… care este, din nou, ştiţi voi cine. Hai, că doar unul e. Nici mai mult, nici mai puţin, Pinochio dorea să se ia la trântă cu ceilalţi vânjoşi contracandidaţi prin aule universitare, deşi profilul său aduce mai mult cu ceea ce Pedagogul de Şcoală Nouă era obligat să educe. „Silenţium, măgarilor”. Cum să se ducă ei la A.S.E., ca să confunde pe acolo elipsa cu vreun caştravete, unul dintre aceia pe care îi au adânc înfipţi în poponeaţa lor pleoştită de găozari într-ale politicii. Mai potrivite pentru această tagmă ar fi grajdurile lui Augias, unde să se bălăcărească în voie într-un mediu care le e mult mai familiar. La I.A.S. cu voi, păcălicilor! La coteţ!

Să dăm totuşi prostănacului ce-i al prostănacului. Într-un moment de mare inspiraţie, care foarte probabil nu-i aparţine lui, ci mai de grabă Guzganului Rozaliu, Buratino a încheiat o alianţă cu Împuţiciunea Moabului care ar fi trebuit să tragă tare în ceilalţi doi, într-o confruntare televizată care, foarte probabil, nu va mai avea loc niciodată. Ei bine, cu atât mai rău pentru Împuţiciune, care n-o să-şi ia dreptul şi va rămâne doar cu amintirea figuraţiei pe care a făcut-o în această campanie electorală. SIG HEIL, TOVARĂŞE! Dacă i-aţi văzut afişul electoral, înţelegeţi ce vreau să spun.

 

KILL’M ALL

Posted: Noiembrie 12, 2009 in categoria criminală

Un bun prieten din facultate m-a vizitat după zece ani de când nu l-am mai văzut, să-mi povestească despre începuturile lui dificile de lansare într-un mediu de afaceri populat în proporţie de 90% de ţepari, despre hărţuielile controlului financiar care l-a pricopsit cu cinci investigaţii într-un an, despre închirierea unui spaţiu de producţie cu o clauză prin care poate fii în orice moment evacuat, cu tot cu utilaje, angajaţi, materiale, despre contract de lucrări rămas neonorat de un îmbuibat cu vile şi gipane pe care niciun ordin de executare silită nu-l mai poate ajunge, pentru ca a scos tot din bancă şi a fugit cu târfa în Italia, lăsând acasă soţie şi copii etc. Şi mi-am zis că la urma urmei, botom line, e vorba de factorul uman. Putem să ne plângem de politruci că sunt hoţi, corupţi şi mincinoşi. Dar de unde provin aceşti politruci, dacă nu din mijlocul nostru? Şi uite acum reversul medaliei care nu e cu nimic diferit – presa complet vândută unei părţi sau alteia, funcţionând ca organ de (dez)informare în masă. Mâncători de rahat cu pixul în mână, frecând-o în direct la televizor până la sânge. Ce fel de credibilitate mai au aceşti oameni – recte Traian Ungureanu care se dezvăluie în toată splendoarea lui de gurist de miting politic care se ascundea în spatele editorialelor partizane, producând diversiuni isteroide la ore de maximă audienţă pe un post de ştiri – Bogdan Chiriac şi SRS, doi retraşi din breaslă, unul cu îngajament de turnător, celălat suspectat de toată lumea presei drept un şanjist, funcţionând în continuare, din motive absconse, drept formatori de opinie, guşaţi şi ghiftuiţi sub pulpana intereselor pe care le slujesc – mâncătorii de rahat de la Sinteza Zilei, trei patru angajaţi de trust, mereu aceeaşi, plictisindu-ne în fiecare seară cu obsesiile lor continue, zbierate în gura mare, În Gura Presei – instrument de gherilă mediatică menit să înjure concurenţa şi să ne plictisească din nou cu audienţele lor mirabolante? Mai duceţi-vă dracului, onaniştilor!

Un sistem funcţioneaza în regimul componentelor din care este construit. Ceauşescu a rezistat prin intermediul tuturor acelora care prosperau în jurul său. În toţi aceşlti 20 de ani pierduţi de la revoluţie, gunoiul s-a perpetuat prin intermediul tuturor acestor oameni de proastă calitate, supravieţuitori de hazna, mâncând căcat la căldurica impregnată de duhoare. KILL’M ALL!

Pentru ucigă-l toaca

Posted: Noiembrie 6, 2009 in categoria "intestinul gros"

Gata! Am început să mă enervez. Mi s-a aplecat de la toţi comentatorii care pun problema, care întorc pe toate feţele poponeaţa marinerului, de câte ori acesta binevoieşte să mai trântească o grămadă de bălegar peste soarta acestei ţări. M-am săturat de toţi piraţii dosnici care mănâncă rahat pe portaluri de ştiri, postând comentarii în care apreciază orice nerozie a homunculului de la Cotroceni. „Băsescu joacă tare”.”Refacerea alianţei DA. O idee bună”.”Bravo, Croitoru”. Îmi vine să vomit. Fantoşa de la BNR a avut parte de cântecul de lebădă în acompaniament de poezie de înaltă definiţie artistică. Du-te, frate, la un cenaclu şi remarcăte acolo.

Acum, alţii pun problema dacă nu cumva Negoiţă e mai bun decât Johannis. Who gives a shit! Marineru’ a vrut refacerea alianţei DA, un guvern de coaliţie şi apoi a desemnat un premier pe care nu l-a propus nimeni, nici măcar fraţii portocalii din PD-Labă. You gotta be kidding me! Câtă nesimţire şi inconştienţă poţi să ai, ca să te joci de-a ascunde cârnatul în vremuri de criză, cu oameni care rămân fără locuri de muncă, cu ţara vândută FMI-ului, cu leul având perspective serioase să o ia definitiv la vale.

Ştii ce am să fac eu?. O să mă duc la vot şi am să-i trag un „nope” la referendum ăstuia cu barca pe valuri, oricât de mult i-aş urâ pe găozarii din partide, şi am să-i trag şi un vot negativ, să se ducă dracului, să pescuiască în ape tulburi undeva pe fundul oceanului, unde zace scufundată flota României. Ptiu, drace! La coteţ cu el, ucigă-l toaca!