Arhivă pentru Decembrie, 2009

Se termină anul şi încep să resimpt contracţia peristaltică inversă ca un clişeu din ce în ce mai plictisitor. În termeni lapidari, putem trece în evidenţă majorarea bugetului ministerial al cocotei marinerului care are de acum liber la smântânirea mai groasă a banului public, debutul guvernării lui Bo..Boc la OTV, guvernarea marinerului tot acolo, dezvăluirea de către acesta că pixelul albastru din filmuleţul cu scatoalca peste dinţii împieliţatului e pe bune şi, deci, toţi găozarii din presă care au mâncat rahat cu calcularea vitezei palmei şi a numărului de frame pe secundă sunt în definitiv ceea ce mănâncă, reducerea de personal bugetar în Învăţământ, că doar cine are nevoie de educaţie când nu trebuie să fii cine ştie ce geniu ca să votezi mangafaua, reducerea de personal din Ministerul Mediului dar cu angajarea a încă unui secretar de stat cu salar cât toţi amărăştenii ce vor fii daţi afară de la Agenţiile de Mediu, nominalizarea odraslei gunoierului Bucureştilor pentru ceva post în Parlament şi ameninţarea gunoierului cu consoarta lui grasă şi frumoasă şi bogată la gură, dacă electoratul nu-i votează cumva puradelul şi tot aşa mai departe, în aceeaşi manieră de mârlănie dă Dâmboviţa, dă neam prost halitor de mici cu bere, dă băşinos bătrân cu rozeta fisurată, care nu are nimic mai bun de făcut în viaţă decât să se caţere în vârful ierarhiei sociale de unde să împroaşte cu mizeriile lui de demagog făţarnic şi mincinos şi corupt şi impotent în toate domeniile.

Hai să ne revedem cu bine,

Într-o Românie

Ca o feerie,

Ca o prostie

Îngropată întru veşnicie…

La Anul şi la Mulţi Ani!

Mânaţi măi, ţaranii dracului! Hăi, hăi!

După 20 de ani

Posted: Decembrie 24, 2009 in categoria "I am Legend"

S-au scurs 20 de ani de la revoluţie. Au fost peste 1.000 de victime, dintre care 60% din rândul Armatei, Poliţiei şi Securităţii. Restul, civili. Ceva de genul asta. Nu cunosc cifrele exacte, pentru că nu sunt nimic altceva decât elemente de statistică. Ceea ce nu înţeleg este unde intră „teroristii” în această statistică? L-am auzit pe Iliescu că nu ştie de unde a apărut ideea asta cu teroristii. Aseara i-am văzut pe Mazilu, Gelu Voican, Iliescu vorbind despre oameni înarmaţi capturaţi de poliţie, cu dosare întocmite de Procuratură, care au fost eliberaţi de şeful Poliţiei Capitalei, pe care ei nu reuşiseră să-l schimbe încă. Bine şi, ce s-a întâmplat pe urmă? Cu şeful poliţie Capitalei, cu dosarele alea întocmite de Procuratură? Păi nimic, pentru că tovarăşul Iliescu, marele revoluţionar al patriei, care n-are nicio vină, nu a făcut nimic. „Eu sunt mic, nu ştiu nimic”. Oameni împuşcaţi în ceafă la metrou, executarea răniţilor aduşi pe braţe de la baricade. Nu ştim cine. Iliescu zice că a fost doar o idee. Dar ideile se vede că omoară.

Tot aseară, tovarăşul Iliescu, în consens cu ceilalţi doi şi Petre Roman, tot acolo, când a prins curaj, a început să înfiereze teoriile cu preluarea revoluţiei de către gaşca lui care s-a instalat la putere, reprezentând eşalonul 2-3 din PCR. Şi atunci l-am surprins pe Petre Roman cu o grimasă, cum că nu era tocmai de acord cu tovarăşul Iliescu. Înţelegi? Pe urmă a strecurat ceva cu formarea FSN-ului, cu mizeria petrecută acolo, dar nu a detaliat.

Ca o părere personală, aş spune că teroristii au fost cadre ale Armatei şi Securităţii care au acţionat la ordine date de superiori care în momentele de haos nu ştiau încă încotro înclină balanţa. Când capul hidrei a fost retezat prin executarea Ceauşeştilor, totul a fost clar. Structurile comuniste au pierdut şi teroriştii, cu tot cu aparatul care i-a pus în mişcare, s-au dat la fund şi mai trăisc şi astăzi printre noi. Iliescu, care  n-a dorit niciodată o schimbare de regim ci doar a liderului acestuia, i-a protejat pe toţi cei care au operat în acele zile şi care au făcut încă multă vreme parte din structurile de putere şi sunt convins că fac încă parte din Armată şi Securitate. Procuratura nu a investigat nimic, puterea a pus procurori de paie sa investigheze dosarele revoluţiei, pe Dan Voinea în fruntea tuturor, care a făcut o treabă la fel de bună ca şi performanţa lui de avocat al lui nea Nicu şi a Lenuţei care i-a trimis pe aceştia în mormânt.

Niciodată nu vom afla nimic. Criminalii revoluţiei vor muri liniştiţi în patul lor, protejaţi de sistem, cu pensii grase, iar istoria va fi uitată prin schimbul de generaţii. Acei entuziaşti care au murit atunci pentru ca noi să ne bucurăm de libertatea noastră, vor rămâne fără glorie, anonimi, necunoscuţi, răsplătiţi pentru gestul lor doar prin flacăra ce le-a încălzit inimile câteva momente în care au simţit că în sfârşit fac parte din ceva real şi pur, neatins de meschinăria, mediocritatea şi făţărnicia vieţii. Doar câteva momente, după care focul inimii a fost stins de răceala de gheaţă a unui glonţ tras de o mână criminală, care la fel va rămâne necunoscută.

Berlusconul, cel mai ridicol şef de stat din lume, după George dublu V Bush, junior, desigur, şi-a luat-o la pufarină de la un reprezentat de marcă al oamenilor de bine de pretutindeni, la un miting electoral unde premierul italian de pomină încerca să dea cât mai bine în public. Presa mogulilor, deţinută în mare parte de însăşi Berlusconul – Italia făcând de ceva vreme pasul identificării puterii politice cu mogulatul – l-a etichetat pe temeraul pionier al justei atitudini faţă de găozarul politic drept dereglat psihic. Fireşte, nimeni nu a înghiţit găluşca, pretutindeni în lume, din Canada până în Burundi, înfiinţându-se în mod spontan fan cluburi de susţinere a celui care i-a şters de pe figură Berlusconului rânjetul lui de fante trecut, de mare succes printre damele de companie.

Doar pe plaiurile mioritice, din nefericire, schimbarea la faţă a clasei politice întârzie să se facă. Fidel faimei pe care o poartă infrastructura sa de mămăligă, poporul român încă trage nădejde că marinalul Chiorâş Chiondorâş va salva România de comunism, corupţie şi moguli, iar guvernul Boc III abia de acum va arăta de ce este cu adevărat capabil.

Intervievat pe patul său de spital, cu pufarina în ghips, în inimitabilul său stil de iubăreţ clasa întâi, cu pupicuri, Berlusconul a transmis că „Dragostea va câştiga întotdeauna în faţa geloziei şi a urii”.

Da, da. Să vedem cine o să te mai iubească pe tine cu pufarina umflată şi operaţia estetică şifonată, PAPAGALULE!

Oameni şi vite

Posted: Decembrie 11, 2009 in categoria de bou

Cineva a scris odată o celebră carte numită „Oameni şi şoareci”. Foarte tristă. Aproape la fel de tristă ca spectacolul alegerilor care tocmai au trecut şi în care am putut asista la demersul pe scară largă al clasei conducătoare, mânând turma către cabinele de vot precum boxele de muls într-un grajd de proporţii naţionale. Căci asta sunt toţi aceşti amărăşteni a căror opinie sau obţiune personală nu contează, care există doar ca masă de manevră pentru parveniţii acestei societăţi, paraziţi hrănindu-se cu viaţa gazdei pe care o parazitează, acest popor de dezgoliţi şi înfometaţi cu existenţe ratate.

Între „Oameni şi şoareci” şi „Oameni şi vite” – drama zilelor noastre, există însă o diferenţă marcantă. Tragedia din „Oameni şi şoareci” e construită pe un schelet de nobleţe morală, la capătul cărei rămâi cu convingerea că gestul culminant, în ciuda caracterului dramatic, nu e lipsit de valoare etică.

Cu totul altfel stau lucrurile în „Oameni şi vite”. E vorba despre dezgust. Vitele nu-ţi inspira compasiune. În viaţa de zi cu zi te-ai lovit de ele, ţi-au barat drumul către scopurile tale existenţiale cu lentoarea, limitările şi nesimţirea lor de rumegătoare inerţiale, pasive, retrograde. Amărăştenii ăştia tânjind după nimic altceva decât un cotru de pâine şi un strop de săniuţă nici nu merită altceva. Nenorocirea lor nu e o justificare pentru actul de prostituţie la care se supun. Pentru că atunci când nu ai nimic, singurul lucru care-ţi rămâne e fibra morală pe care, dacă o pierzi, chiar că nu-ţi mai rămâne nimic. Eşti un nimic.

Există o grămadă de mâncători de rahat în lumea largă care-şi vând sufletul pentru prosperitate materială. Hei, măcar ei s-au ales cu ceva! Dar atunci când eşti o vită, când eşti muls ca o vită doar pentru ca în final să te întorci la patul tău de paie din colţul putrezit al grajdului propriei existenţe, ce altceva meriţi. Nimic mai mult decât un drum final spre abator. Nu eşti un om, eşti o vită. Azi votează şi cine ştie, mâine poate o să te punem să stai capră şi-o să ţi-o tragem încă odată, prin dos şi prin gură. Nu te teme, o să-ţi dăm un cotru de pâine pentru efortul depus, să-l rumegi până data viitoare.

O profesoară îmi povestea despre bacalaureat şi listele cu nume însemnate la proba orală de Limba Română, care marcau progeniturile nu ştiu cărui gunoi cu grade care trebuie să parvină asemeni stratului parental, către o condiţie existenţială superioară. „Stai liniştită, că se dau bani pentru asta”, au încercat să o convingă profesoraşii rupţi în cur, care pe urmă fac manifestaţii pentru majorarea cu 50% a salariului, aşa cum au promis găozarii de la Bucureşti. Şi când profesoara nu a vrut să se conformeze, au făcut corp comun împotriva ei, arătând-o cu degetul şi vorbind-o de rău şi la 60 de km distanţă de locul incidentului.

Nici bani, nici onoare. Sărăntoci reduşi la statutul de animale domestice. Marş la vot vitelor şi şi-o să vă primiţi darul.

Vă mai amintiţi de promisiunile electorale din 2000 ale marelui om politic şi de cultură, poetul care a sărutat prelung în dos lenuţa? „Vom ieftini mâncarea şi băutura”! Înţelegi? Mâncarea, dar mai ales băutura. Cui se adresa acest mare gunoi care acum face figură de Zână Măseluţă care nici tampoane nu foloseşte, nici pârţuri nu trage? Filozofilor cu care pretinde că se înrudeşte? Nu. Se adresa maţelor bovine cu neuronul solitar avid de turmentare pentru a putea să-şi suporte mizeria existenţială. Aceeaşi poveste, alţi actori. Parţial doar. Aceleaşi vite.

Prin urmare, marinerul a câştigat. Şi aşa ne vom bucura încă cinci ani de moaca lui de pirat trotilat, clatinându-se în ritmul tangajului pe corabia lui cea beata, reuşind să-şi păstreze echilibrul chiar şi în toiul celei mai cumplite furtuni, hăhăind bine dispus cu damigeana de rom într-o mână şi sabia scoasă din teacă în cealaltă, agitând-o ameninţător către corupţia politică, instituţională, socială, de afaceri, împotriva căreia n-a făcut nicidată nimic şi nici nu va face vreodată. Şi atunci, cine a pierdut?

Păi, a pierdut Buratino, păpuşa cu cap de lemn care ţopăia atîrnată în sfori ca proasta, mai, mai să bată din palme când a plesnit-o peste uoăchi sondajele, şi care până la sfîrşitul lunii o să zacă decapitată în cufărul cu jucării orfane, mutilate şi abandonate.

A piedut presa de găozari a trusturilor Antena şi Realitatea şi Ringier care au atins cote nebănuite de prostituţie morală, înregimentându-se în cohorta celorlalţi găozari, politici de data aceasta, într-o acuplare de sodomiţi care au mâncat căcat şi şi-au luat-o reciproc prin dos şi prin gură la ore de maximă audienţă, în cea mai deşănţată etalare de forţe de dezinformare în masă din câte ne-a fost dat să vedem în 20 de ani de politică democratică dă Dâmboviţa.

Pe urmă, a piedut acest popor, mai întâi şansa de a avea un preşedinte care nu-şi trage seva din tradiţia odiosului FSN, via PCR, via Secu s.a.m.d., apoi şansa de a scăpa de prostituata politică numărul unu a naţiunii, şi nu mă refer aici la Udrea, ci la codoşul ei, întâiul găozar al patriei, cu chipiu proptit şmechereşte p’o ureche şi tricou cu dungi orizontale, marinalul de apă de rigolă călare pe sticla destupată în care zace ultimul SOS al acestei naţiuni,

în drum spre canal.

Am pierdut cu toţii, douăzeci de ani de curvăsărie în această ţară bordel, am pierdut o copilărie plină de idealuri dizolvate într-o hazna puturoasă, populată de viermi îngrăşându-se pe cadavre – încă o generaţe de sacrificiu, pentru prosperitatea unor parveniţi, religve ale comunismului, târâturi fleşcăite cu rânjetul ştirb al reuşitei lăţit mare pe figură.

Şi acum, câteva prospecţii pentru viitorul apropiat –  MĂSURI BETON de scoatere a României din criză. Propun pe Boc premier, pe Udrea la Finanţe, în rest Guvern de largă uniune naţională, cu un ciolan şi pentru Tăriceanu care e gata să uite câte şuturi i-au lărgit crăcănarea. P’ormă să mai contractăm un împrumut de la FMI, ca să plătim pensiile şi salariile. Şi ne-am aranjat. Trăiască patria şi voia bună!