Arhivă pentru Martie, 2010

Femeile preferă fătălăii

Posted: Martie 30, 2010 in categoria gay

Gata! Ceea ce eu bănuiam încă din vremea în care New Kids on the Block erau în mare vogă, adică acum vreo 20 de ani, a fost dovedit științific, asta în cazul în care statistica poate fi considerată o știință. Adică, au luat un grup apreciabil de femele, le-au pus în fața unor poze și le-au întrebat, ce preferați: Orlando Bloom sau Leonidas, regele Spartei? Și toate l-au ales pe fătălău.

La mai puțin de două săptămâni distanță între ele, două studii, unul european și altul de peste ocean, au ajuns la același rezultat. Motivația acestui comportament straniu al femeii a fost însă oferită în modul cel mai bizar și neștiințific cu putință. Astfel, ambele studii au confirmat că vina pentru acest comportament emasculant al femelei o poartă sistemele de sănătate ale țărilor dezvoltate, care fac femeile să se simtă mai în siguranță și astfel, lipsite de nevoia tutelei exercitate de un exemplar viril, mulțumindu-se și cu fătălăul.

Ok, poate fi și asta, ca motivație secundară, dar dacă ar fi să mergem la origini, acest tropism straniu al femeii, nu către atributele virile ale bărbatului, ci către cele feminine ale acestuia, nu poate reflecta altceva decât fixația homosexuală a libidoului ei. Firește, nu e o homosexualitate fățișă, ca cea a lezbienei mustăcioase, ci mai degrabă una edulcorată prin refulare. Adică, muierea contemporană încă încearcă să salveze aparențele.

Hai să fim serioși! Sunt practic peste 100 de ani de emancipare a muieretului și, după atâta vreme, ne-am obișnuit să vedem femeia îmbrăcându-se ca un bărbat, făcând sex ca un bărbat, excitându-se ca un bărbat –  prin stimularea reminiscenței peniene, clitorisul, în detrimentul tractului vaginal – , comportându-se ca un bărbat în societate, prin concurarea acestuia pentru ocuparea aceleași nișe sociale,  manifestând mai degrabă înclinații către cariera profesională decât maternitate. Toate acestea însă nu confirmă decât un singur lucru. Și anume că, după atâta timp în care femeia s-a străduit să devină egală cu bărbatul, a devenit ceea ce își dorea de la bun început, adică un bărbat.

Iar cum sexele sunt compatibile prin complementaritate și nu prin identitate, tot așa cum un șurub se potrivește nu unui alt șurub, ci unei piulițe, în mod natural, prin masculinizare, femeia, de pe poziția virilă, masculină, dominantă, activă, împinge un bărbat pasiv, educat de societate să nu manifeste nicio opoziție în fața isteriei feministe, către emasculare. Pandemizarea homosexualității este cea mai bună dovadă a acestui fenomen. Nu mai există femei și bărbați. Există avortoni androgini care, asemeni unor celule stem, iau forma imprimată de mediu. Iar mediul, tot mai ginocentric și efeminat, generează acest fenomen – bărbați emasculați de femei înnebunite de complexul de castrare și invidia de penis.

E practic ceea ce o istorie întreagă a făcut bărbatul cu femeia, dictându-i prin autoritatea sa profilul moral și comportamental, caracterizat prin pasivitate, castitate, maternitate. Doar că acum avem o femeie asemeni unui bărbat, masculină, dominatoare, activă, dictând bărbatului pasivitatea, asumarea responsabilităților materne și casnice, restrângerea activității sexuale ( de urmărit aici fenomenele Bill Clinton și, mai nou, Tiger Woods, care au fost expuși oprobiului public pentru trădarea vaginului nevestei, și puși să plătească într-un fel sau altul).

Am putea crede că aceasta este o caracteristică a umanității contemporane degenerate, dar de fapt lucrurile se petrec în manieră cât se poate de naturală. Femelele culpabilizează și denigrează în chip natural masculul sub influența complexului de castrare, care generează sentimentul inferiorității și al culpabilității, care le face să-și disprețuiască în chip natural sexul, dorind să fie mai degrabă bărbați.

Într-un  documentar de pe National Geografic cu gorile care deprinseseră limbajul semnelor, femela, care era subiectul principal al studiului, pentru că și la gorile muierile sunt mai gureșe, a descris în mod succint diferențierea sexuală, astfel: “Michael, drac! Koko, cuminte”. Adică, un altfel de a spune: „Bărbații e porci, iar femeile sunt o zână”. Iar când a venit vremea împerecherii, cercetătorele de sex feminin, aplicând principiul emancipat “femeia alege”, s-au trezit cu Koko alegând, tot dintr-un teanc de poze, nu pe goriloiul cel mai zdravăn pe care îl putea oferi Grădina Zoologică, ci un adolescent cu zece ani mai tânăr, care pur și simplu s-a speriat și a luat-o la fugă , când a văzut femela aia mare și grasă, care-l depășea aproape cu un cap, deși aceasta a încercat din răsputeri să-l îmbie, pasându-i o minge uriașă de plajă.

Așa stând lucrurile, mă simt obligat în final să-i liniștesc pe cei care sunt cu gândul la o societate populată de femele musculoase și băieței delicați, pasivi, sodomizați, prefigurând sfârșitul lumii, asigurându-i că societatea poate supraviețui în parametrii optimi și astfel. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt hienele, la care femelele nu sunt doar mai mari ca masculii și dictează întreaga ierarhie socială, dar au chiar și un organ genital falic și mai mult testosteron în sânge decât aceștia. Și nu e nicio tragedie.

JESUS CHRIST!

Anunțuri

Am încercat aseară să văd meciul în reluare pe Sport.ro, doar ca să mă trezesc, în locul programului anunțat, cu o analiză a nu știu cărui meci de fotbal leșinat din divizia A, cu ciobanii din fruntea acestor echipe de măscărici zbierând unii la alții, scuipându-se în gură și apoi pupându-se în bot, acuzând arbitrajul s.a.m.d. Îngrozitor.

Noroc cu iutubu care a posta meciul integral azi dimineață, că să putem vedea modul în care boxul american, în pierdere continuă de formă, apelează la trucuri murdare pentru ca niște boxeri talentați, dar lipsiți de disciplină, să mai răpescă câte o victorie europenilor care, încet, încet, ajung să domine acest sport.

Meciul a început echilibrat, cu Arthur Abraham în expectativă, dovedind încă odată că are poate cea mai bună apărare din boxul profesionist, și un Andre Dirrell rapid și talentat, dar complet lipsit de eficacitate în primele trei runde. În cea de a patra, ieșirea pripită la atac a lui Abraham i-a dat prilejul lui Dirrell să-și pună în valoare viteza, trimițândul l-a podea pe armean într-un schimb de lovituri haotice. Abraham s-a ridicat imediat, neacuzând lovitura, dar repriza a fost evident câștigată de Dirrell cu 10-8. Era egalitate.

Au urmat alte două reprize terminate indecis la egalitate, pentru ca în repriza a șaptea arbitrul să dea pentru prima dată dovada unei maniere stranii de arbitraj. În momentul în care, spre sfârșitul reprizei, Abraham este lovit cu un croșeu de Dirrell, care-l trimite în corzi, după care americanul ridică mâinile în aer de parcă ar fi câștigat partida, arbitrul se interpune între cei doi, doar pentru a face apoi semn că nu e knock down și oprește lupta la sunetul gongului. N-am înțeles nimic, dar Dirrell a câștigat repriza, trecând la conducerea partidei.

În repriza a opta, Abraham revine și egalează, fiind nevoit pur și simplu să alerge după Dirrell prin ring. A urmat repriza a nouă, finalizată indecis, la egalitate, pentru ca, în repriza a zecea, un Dirrell aproape la fel de performat ca și în repriza a opta, ca alergător, să fie trimis la podea de un croșeu evident al lui Abraham, arbitrul refuzând să-l numere pe american. Repriza a fost câștigată însă de Abraham, care se afla la conducere.

A trebuit să vină repriza a 11-a pentru a asista la mostră de teatraliate și lașitate, în urma căreia Andre Dirrell a fost declarat învingător. Cedând evident din punct de vedere fizic, și scăpând doar prin fugă de atacurile lui Abraham, Dirrell alunecă în colțul ringului, fiind șters de o lovitură a lui Abraham expediată evident inerțial de către acesta, în tumultul luptei. Deajuns cât Dirrell să se întindă la podea și să rămână acolo leșinat ca o divă ultragiată vreo cinci minute. Când în sfârșit s-a ridicat, a început să se smiorcăie ca un fătălău, cum că n-a fost făcut knock out, în timp ce oameni din staful său încercau să-l consoleze cu vorbe de alint. Drept urmare, Abraham a fost descalificat și Dirrell declarat învingător, părăsind însă ringul pe ușa din dos, în timp ce armeanul a rămas calm și zâmbitor să de interviuri.

Andre Dirrell a trimis în acest meci trei lovituri joase, dintre care una nu a fost sancționată de arbitru. Abraham a mai acuzat altele două. A făcut cunoștință cu podeaua fără să fie numărat, iar în finalul meciului ne-a făcut să asistăm la cea mai penibilă demonstrație de teatralitate, care poate găsi apreciere în ghetourile din Flint Michigan, dar nu are ce căuta în ringul de box. Cât despre oficialii acestui meci, în situația în care un Mike Tyson a fost lăsat să continue după ce a mușcat o bucată din urechea lui Holyfield, aceștia au dovedit încă o dată corupția care domnește în boxul american și care poate fi un motiv al degenerării acestuia în ziua de azi.

F… you 16… times

Posted: Martie 27, 2010 in Uncategorized

Gabriel Oooo…prea, cel mai independent “șef al mafiei personale a lui Adrian Năstase”, atât de independent încât a ajuns membru în guvernul boboc, spionând astfel în interesul lui Bombonel întru zădărnicirea planurilor de ieșire din criză a marotei căpitanului Chiorâș Chiondorâș, a deschis în sfârșit gura, luând poziție în fața detractorilor planului său de achiziționare a avioanelor în curs de casare, pe care americanii vor să ni le vândă pe un purcoi de bani. N-am auzit nimic altceva decât o tiradă demagogică, nici măcar foarte elaborată, despre cum că avem nevoie de avioane și poporul va decide. Nici tu licitație, nici tu studiu de oferte, nici consultarea experților cu privire la caracteristicile avioanelor aflate în discuție. Nimic. Ceea ce a împământenit opinia general acceptată că achiziționarea acestor 24 de avioane F-16 este o reeditare a episodului „fregatele”, dar și a celui de la jumătatea anilor ’90, de care nimeni nu-și mai aduce aminte, în care alți găozari ai Statului Român au încercat să dea lovitura cu niscaiva elicoptere Cobra, care până la urmă nu s-au mai cumpărat. Dar atunci, firește, nu era criză, sau era și… Ok, să uităm de argumentul ăsta.

Ceea ce vreau să spun, este că în dorința de a scoate în evidență caracterul antic al acestor F-16, Badea, în emisiunea lui fâșneață, a invocat Top Gun, filmul în care Tom Cruise era încă un adolescent imberb care se iubea cu celălat, Iceman, sau ceva de genul ăsta… O poveste cu avioane, oricum. Badea însă se înșeală, formația sa de bodyguard nepermițându-i să facă aprecieri corecte pe teme aeronautice.

De aceea, acest fiu de instructor de zbor vă spune că avioanele din Top Gun erau F-14, deci o generație anterioară rablelor pe care vor americanii să ni le bage pe gât, care însă sunt anterioare( fabricate începând cu 1976) la rândul lor ruseștilor MIG-29( fabricate în primă versiune începând cu 1983), din care Armata Română a avut două aparate încă din vremea lui nea Nicu, pe unul dintre ele făcându-l praf la un miting aviatic, când pilotul a încercat executarea unui zbor razant pe spate (MIG 29 fiind capabil de o manevrabilitate deosebita), prăbușindu-se pe pistă în momentul în care a vrut să realizeze tonoul de întoarcere, pierzând astfel suprafața portantă.  Vă mai aduceți aminte? Oricum, nu contează. Nu era vina apartului, ci a pilotului, pentru că toate avioanele cad puțin în momentul tonoului, din cauza micșorării suprafeței portante, și cum în cazul ăsta aparatul era prea aproape de sol, s-a mistuit pe pistă. Ceea ce vreau să spun este însă că România se află în curs de achiziționare a unor avioane mai vechi decât acele MIG-uri 29, pe care le-am avut odată. În plus față de F-16, MIG-29 avea un sistem de ochire printr-un vizor montat pe casca pilotului, în dreptul ochiului acestuia, ceea ce făcea posibilă ochirea inamicului nu prin orientarea optimă a aparatului de zbor, ci prin privirea celui care-l pilotează. Pilotul se uita după țintă, și racheta pornea într-acolo.

În concluzie, vajnicii conducători ai acestei țări de cacao sunt pe cale să tragă încă un tun din banii publici ai amărășteanului care este îngropat în taxe, reduceri salariale, reduceri de pensii, coplata în sistemul de sănătate, etc. Căci altminteri, dacă performanța ar fi criteriul aplicat, nu F-16-le americanilor ar trebui să-l achiziționeze găozarii de partid la putere, ci rusescu Sukhoi Su-47 Berkut(când va intra în activitate), acesta fiind avionul cu cea mai înaltă tehnologie aeronautică aplicată până în prezent, fiind capabil de o manevrabilitate extraordinară, cu capacitatea de a executa întoarceri de 180-360 de grade, aproape pe loc. În urmă cu câțiva ani, la un miting aviatic, rușii au propus un dogfight între Berkut și ultima creație americană, F-22 Raptor. Yankeii însă au refuzat, pentru că Sukhoi-ul le-ar fi înghițit pasărea cu fulgi cu tot, cu tehnologia stealth și alte frecții.

În ianuarie 2008 o explozie a zguduit strada  Lăcrămioarei. Un racord la rețeaua de gaze prost executat a generat moarte unui om, rănirea altor două persoane si distrugerea imobilului de la nr. 8. Nemet Beata, în vârstă de douăzeci și ceva de ani, încercase să aprindă în acea seară soba din camera ei. Aerul saturat de gazul metan din care mercaptanul fusese filtrat prin pământ, s-a aprins instantaneu, odată cu chibritul. Explozia violentă aproape a dărâmat casa. Mama, Demeter Melinda, și bunica, Demeter Margareta, au suferit arsuri pe brațe, dărâmând cu mâinile ușa arzând a camerei, blocată din cauza tocului care se desprinsese din zid. Mama a încercat să-și salveze copilul, însă era târziu. Tânăra suferise arsuri pe 75% din suprafața corpului. De altfel, medicul care s-a ocupat de caz la Spitalul de Arși din București, unde Beata a fost transferată, a spus că prima gură de aer i-a fost fatală. Îi arseseră plămânii pe dinăuntru. Când au găsit-o în cameră, era însă conștientă. „Chibritul”, a spus, cu un fuior de fum ieșindu-i din gură odată cu cuvintele. A murit trei zile mai târziu, supraviețuirea ei atâta timp fiind considerată de medici un miracol. După alte două zile, șanțul din fața casei, care emanase timp de o săptămână miros de gaz, a fost imediat astupat. Unul dintre oficialii din conducerea E.On care a venit l-a fața locului, declarase că, în cazul în care victima moare, chestiunea e groasă. Acum, odată faptul împlinit, nu mai rămăsese altceva de făcut decât să fie șterse urmele.

Corupția organelor de anchetă

Deși, imediat după incident, E.On Gaz a a susținut că va demara o anchetă internă pentru elucidarea cazului, rezultatele acesteia nu au fost făcute niciodată publice. Iar pentru ca lucrurile să rămână în ceață pe termen nelimitat, organele de anchetă ale statului au avut grijă să nu-și facă treaba. Pentru început, procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureș a încadrat dosarul la accident de muncă. Trimis Poliției pentru cercetare, aceasta l-a înmânat înapoi Parchetului, deoarece Poliția nu se ocupă de cercetarea accidentelor de muncă, acest lucru intrând în competența Inspecției Muncii și a procurorilor. Ajuns la Parchet, dosarul era trimis înapoi la Poliție pentru cercetare. Acest du-te, vino, a durat opt luni de zile, până când procurorul de caz, drept răsplată pentru competența cu care s-a achitat de îndatoririle de serviciu, a fost promovat la o instanță superioară.

Astfel, dosarul a fost înmânat altui procuror, care a casat încadrarea inițială, și a trimis Poliției dosarul spre cercetare sub acuzația de ucidere, vătămare  și provocare de daune materiale din culpă. După un an și jumătate de la moartea Beatei, mama și bunica fetei s-au dus la Poliție să întrebe de ce atâta amar de vreme nu au fost solicitate ca martori în cadrul anchetei. „Aaaaaaaaa, păi dacă tot sunteți aici, hai să dați o declarație, li s-a răspuns.

E.On Gaz angajează Avocatul Diavolului

Ca urmare a dezinteresului autorităților în elucidarea morții unui om, Demeter Melinda și Margareta au dat în judecată, în civil, E.On Gaz, cerând daune materiale de 2 milioane de euro. În această situație, E. On Gaz l-a angajat ca apărător pe Lucian Chiriac, nimeni altul decât avocatul solicitat  în mai toate dosarele grele de corupție din județul Mureș. Lucian Chiriac este avocatul lui Anton Dogaru, fostul director al Direcției Silvice Mureș, inculpat împreună cu alți patru directori într-un dosar de corupție, al fostului inspector șef al ITM Mureș, Carmen Vamanu, de asemenea anchetată penal de către DNA și fostul apărător al penalului fost primar al Apoldului, Niculae Colceriu, condamnat la un an și șase luni cu suspendare pentru primire de mită.

Specialist în tărăgănarea proceselor prin invocarea excepțiilor de neconstituționalitate și a viciilor de procedură, Lucian Chiriac a reușit să o convingă pe Demeter Melinda de lipsa de șanse în câștigarea acestui proces, dat fiind și corupția autorităților care nu fac nimic pentru definitivarea anchetei penale. Astfel, între părți a fost încheiat la 10.06.2008 un proces verbal de conciliere, în care E.On Gaz se angaja să repare imobilul distrus de explozie și acordarea unui ajutor umanitar victimelor, fără a-și recunoaște însă vreo răspundere juridică în incident. Câtă mărinimie!!! De altfel, anterior, ca dovadă a grijei pentru consumatorul care a explodat, oficialii E.On recomandau victimelor să se împace cu Dumnezeu și se angajau să aibă grijă ca acestea să beneficieze de serviciile unui psiholog care să le ajute să treacă peste crunta tragedie, în care însă „E. On nu-și recunoaște  nicio răspundere juridică”. Firește! Cum altfel!

Ba, p’a mă-tii!

Ei bine, cum rigoarea germanică nu a putut să nu observe că autoritățile lesne coruptibile din România nu au cum să ducă la bun sfârșit ancheta în acest caz, între timp E.On Gaz s-a răzgândit, iar oficialii companiei nu mai recunosc procesul verbal de conciliere încheiat acum un an și jumătate. Și ca amărășteanul să se gândească de două ori înainte să se pună cu ditamai compania, E.On le-a somat pe Demeter Melinda și Margareta să părăsească în termen de șase luni de zile apartamentul de protocol  acordat victimelor rămase fără adăpost. Acestea se pot întoarce la casa care stă să se dărâme, dar care cel puțin nu mai prezintă racordare la rețeaua de gaz, astfel încât o nouă explozie în acest caz este exclusă. THE END.

Adriean “Iuda” Videanu, cunoscut și sub denumirea de Tutankamon, pentru mausoleul de pe malul Lacului Snagov în care își târăște hoitul în fiecare seară, după ce s-a plictisit să mai bântuie degeaba catacombele Palatului Victoria, s-a apucat să dea sfaturi prețioase pensionarilor care trag să moară în sistemul național de asigurări sociale. Astfel, Iuda Videanu a explicat hodorogilor că trebuie să-și ia gândul de la pomana statului care continuă să întrețină carcasele lor în descompunere și că viitorul sistemului de asigurări sociale se află în mediul privat, unde tot amărășteanul care lucrează pe bani de buzunar trebuie să contribuie la pilonul trei al pensiilor private.

Hei! Stai să văd dacă am înțeles eu bine? Adica loaza asta de stat condusă de homunculi complexați, târfe ahtiate de putere, porci pântecoși în costume de maimuțoi și parașute întreținute care vor să fie și ele emancipate, de carieră și promovate în posturi de conducere, pretinde ca amărășteanul să contribuie la sistemul de asigurări sociale de stat, deși acesta nu-l asigură cu nimic. Mai mult decât atât, practicanții de profesiuni liberale trebuie și ei să contribuie de acum l-a sistemul de pensii de stat, deși acesta nu poate garanta nicio pensie de supraviețuire. Cu alte cuvinte, avem nevoie de bani ca să umplem găozul tot mai vast al bugetului jefuit de pirații dosnici, recte, găozarii de partid, care se succed la putere ca să facă mațul gros pe spinarea contribuabilului ajuns la sapă de lemn.

Întorcându-ne acum la Iuda Videanu, cu ocazia ședinței de guvern din provincie acesta a explicat cum, de acum înainte, pe aici o să-și facă veacul executivul în pierdere de imagine și angajat în activitate de PR, pentru că presa locală dovedește mai multă obiectivitate decât cea centrală și e mai potrivită pentru informarea cetățenilor cu privire la măsurile beton de ieșire din criză adoptate de ministreața sexi, sexosul de la Finanțe care nu știe ce-i cu goagălul și uidousul, Iuda Videanu însuși și inginerul ăla de nave, acolitul căpitanului Chiorâș Chiondorâș, numit să construiască drumurile patriei pe valurile mării, sau ceva de genul ăsta, că pe uscat n-am văzut să tragă nicio limbă amărâtă de asfalt.

Ce a vrut să spună de fapt Iuda este însă că presa locală, fiind complet înregimentată politic și instituționalizată din lipsă de bonitate financiară, ceea ce face ca tot banul public să o țină în viață, e în stare să înghită toate rahaturile demagogice ale Guvernului și să le transmită intacte prostimii care mai trebuie să se ducă la vot și data viitoare.

Precursorul acestei strategii a fost ministrul cel sâsâit și peltic și bâlbâit, prins cu lucrul manual pe internet, pe care la o conferință de presă în micul nostru târg de provincie îmi venea să-l strâng de gât, atât  de tare mă plictisea cu cifrele lui care, chipurile, înainte de alegerile locale din 2008, trebuiau să arate cât de bine stau lucrurile cu gunoaiele l-a putere. Îmi venea să-l întreb: Nu te supăra, drăguță, dar de ce ai venit matale să ne omori cu zilele cu statisticile tale de conțopist cu manșetele murdare de grafit și limba pătată de cerneală de la înmuiat stiloul în gură? Nu mai bine te întorci tu, dracului, înapoi pă Dâmbovița, să ne lași pe noi în pace?

O campanie concertată, răuvoitoare și, evident misogină, demarată de mai multe instituții de presă, s-a angajat într-o acțiune de denigrare a promovării femeilor de succes în posturi de conducere ale administrației de stat. Incapabilă să vadă modul în care promovarea femeilor este în contemporaneitate motorul principal al progresului social, presa defăimează în manieră absolut reprobabilă trecutul acestor DOAMNE, legându-le existența de bărbați cvasinecunoscuți care, în tradiția istoriei umanității în care bărbatul s-a bucurat de tot uzufructul eforturilor femeii, își asumă astfel toate meritele pentru reușita acestora.

Și ca infamia să atingă proporții de-a dreptul monstruoase, însăși cel mai performant ministru al acestei țării, doamna Elena Udrea, este târâtă în malaxorul denigrării prin insinuări mizerabile cu privire la presupusele ei relații și implicarea ei în noua orientare feministă a guvernării Emil Boc.

S-a întrebat oare cineva care a fost obiectul de activitate al nenumăratelor firme în care ministrul Elena Udrea a fost asociată cu doamnele mai sus menționate, și cu cât au contribuit acestea la consolidarea Bugetului Statului? Nu? Atunci să nu vă aud gura, leprelor! Canalii care nu sunteți capabile să apreciați la justa valoare competența și capacitatea de muncă și puterea unor adevărate femei de carieră!

Uitați-vă numai la Udrea, ce MAXILARE are? Parcă e SUPERMAN!

După 20 de ani de lupte crâncene cu mentalitatea xenofobă și șovină tipică plaiurilor mioritice – care însă nu împiedică ciobanii să adopte cultura manelistică a țiganilor ca și cum ar fi a lor de când lumea –  partidul lui Marko se poate lăuda cu succese zdrobitoare în plan politic. Adică, au un partid etnic în Parlamentul României cum nu există în toată Europa și, dacă nu mă înșel, nici în America, Asia, Australia ori Oceania până la urmă, care a făcut parte din aproape toate guvernările din ‘90 până acum și care și-a manifestat utilitatea pentru etnia maghiară din Transilvania prin montarea unor plăcuțe bilingve și dreptul de-a folosi limba maghiară în administrația locală. Și cam atât. Asta dacă nu luăm în considerare burdușirea cu bani a buzunarelor lui Verestoy Attila care a lăsat Harghita și Covasna fără păduri și despre care se spune că n-ar fi chiar singurul maghiar  care de acum nu mai dorește autonomie în Transilvania, ci în Vrancea, pentru că doar acolo mai există câte ceva de tăiat.

Așa stând lucrurile, având în vedere cât de multe au făcut pentru binele neamului lor care nu cunoaște și nici nu vrea să cunoască altă limbă decât cea maghiară, Marko și ciracii lui se află în căutare de noi scopuri existențiale care an de an ies la suprafață cu ocazia sărbătorii de 15 martie, care devine odată cu trecerea timpului tot mai pitorescă.

Adică, anul ăsta Marko a declarat sus și tare că nimeni nu-l va împiedica să răspundă în limba maghiară cui i se adresează în limba maghiară, de parcă ar interesa pe cineva. Who gives a shit? Apoi, o mână de consilieri și primari din Harghita au desemnat oficială limba maghiară în autointitulatul Ținut Secuiesc, ceea ce deja era, atâta timp cât e folosită de multă vreme în mod curent în administrația locală. Pe urmă neo-naziștii din Ungaria au manifestat la Cluj, iar consilierul prezidențial Peter Eckstein s-a declarat mândru ca un negru. Ceea ce e OK după mine, deși probabil Peter Eckstein ar fi dorit mai degrabă o asimilare a manifestațiilor de 15 martie cu Gay Pride Parade, pentru că nimeni până la urmă nu e mai mândru pe lumea asta decât un sodomit. În plus, filiația homosexuală s-ar fi potrivit de minune cu descinderea neo-naziștilor, atâta timp cât cu greu poate fi închipuit ceva mai gay decât moda curului cu cizme promovată de Adolf Hitler acum aproape un secol, și care rezistă cu success până în ziua de azi.

Acestea fiind spuse, acest ridicol 15 martie îmi aduce aminte de Little Britain și personajul Daffyd Thomas, singurul homosexual al satului, pentru care închipuita homofobie a celorlalți constitue însăși rațiunea supremă de a exista, la fel cum maghiarii din Harghita și Covasna nu pot trăi fără crunta discriminare pe care o suportă din partea infamilor valahi.