UDREA is THE MAN

Posted: Martie 18, 2010 in categoria "don't be aggressive to me"

O campanie concertată, răuvoitoare și, evident misogină, demarată de mai multe instituții de presă, s-a angajat într-o acțiune de denigrare a promovării femeilor de succes în posturi de conducere ale administrației de stat. Incapabilă să vadă modul în care promovarea femeilor este în contemporaneitate motorul principal al progresului social, presa defăimează în manieră absolut reprobabilă trecutul acestor DOAMNE, legându-le existența de bărbați cvasinecunoscuți care, în tradiția istoriei umanității în care bărbatul s-a bucurat de tot uzufructul eforturilor femeii, își asumă astfel toate meritele pentru reușita acestora.

Și ca infamia să atingă proporții de-a dreptul monstruoase, însăși cel mai performant ministru al acestei țării, doamna Elena Udrea, este târâtă în malaxorul denigrării prin insinuări mizerabile cu privire la presupusele ei relații și implicarea ei în noua orientare feministă a guvernării Emil Boc.

S-a întrebat oare cineva care a fost obiectul de activitate al nenumăratelor firme în care ministrul Elena Udrea a fost asociată cu doamnele mai sus menționate, și cu cât au contribuit acestea la consolidarea Bugetului Statului? Nu? Atunci să nu vă aud gura, leprelor! Canalii care nu sunteți capabile să apreciați la justa valoare competența și capacitatea de muncă și puterea unor adevărate femei de carieră!

Uitați-vă numai la Udrea, ce MAXILARE are? Parcă e SUPERMAN!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s