Iuda Videanu, față cu provincia

Posted: Martie 21, 2010 in categoria "am ras o porţie de rahat şi nu m-am şters la gură"

Adriean “Iuda” Videanu, cunoscut și sub denumirea de Tutankamon, pentru mausoleul de pe malul Lacului Snagov în care își târăște hoitul în fiecare seară, după ce s-a plictisit să mai bântuie degeaba catacombele Palatului Victoria, s-a apucat să dea sfaturi prețioase pensionarilor care trag să moară în sistemul național de asigurări sociale. Astfel, Iuda Videanu a explicat hodorogilor că trebuie să-și ia gândul de la pomana statului care continuă să întrețină carcasele lor în descompunere și că viitorul sistemului de asigurări sociale se află în mediul privat, unde tot amărășteanul care lucrează pe bani de buzunar trebuie să contribuie la pilonul trei al pensiilor private.

Hei! Stai să văd dacă am înțeles eu bine? Adica loaza asta de stat condusă de homunculi complexați, târfe ahtiate de putere, porci pântecoși în costume de maimuțoi și parașute întreținute care vor să fie și ele emancipate, de carieră și promovate în posturi de conducere, pretinde ca amărășteanul să contribuie la sistemul de asigurări sociale de stat, deși acesta nu-l asigură cu nimic. Mai mult decât atât, practicanții de profesiuni liberale trebuie și ei să contribuie de acum l-a sistemul de pensii de stat, deși acesta nu poate garanta nicio pensie de supraviețuire. Cu alte cuvinte, avem nevoie de bani ca să umplem găozul tot mai vast al bugetului jefuit de pirații dosnici, recte, găozarii de partid, care se succed la putere ca să facă mațul gros pe spinarea contribuabilului ajuns la sapă de lemn.

Întorcându-ne acum la Iuda Videanu, cu ocazia ședinței de guvern din provincie acesta a explicat cum, de acum înainte, pe aici o să-și facă veacul executivul în pierdere de imagine și angajat în activitate de PR, pentru că presa locală dovedește mai multă obiectivitate decât cea centrală și e mai potrivită pentru informarea cetățenilor cu privire la măsurile beton de ieșire din criză adoptate de ministreața sexi, sexosul de la Finanțe care nu știe ce-i cu goagălul și uidousul, Iuda Videanu însuși și inginerul ăla de nave, acolitul căpitanului Chiorâș Chiondorâș, numit să construiască drumurile patriei pe valurile mării, sau ceva de genul ăsta, că pe uscat n-am văzut să tragă nicio limbă amărâtă de asfalt.

Ce a vrut să spună de fapt Iuda este însă că presa locală, fiind complet înregimentată politic și instituționalizată din lipsă de bonitate financiară, ceea ce face ca tot banul public să o țină în viață, e în stare să înghită toate rahaturile demagogice ale Guvernului și să le transmită intacte prostimii care mai trebuie să se ducă la vot și data viitoare.

Precursorul acestei strategii a fost ministrul cel sâsâit și peltic și bâlbâit, prins cu lucrul manual pe internet, pe care la o conferință de presă în micul nostru târg de provincie îmi venea să-l strâng de gât, atât  de tare mă plictisea cu cifrele lui care, chipurile, înainte de alegerile locale din 2008, trebuiau să arate cât de bine stau lucrurile cu gunoaiele l-a putere. Îmi venea să-l întreb: Nu te supăra, drăguță, dar de ce ai venit matale să ne omori cu zilele cu statisticile tale de conțopist cu manșetele murdare de grafit și limba pătată de cerneală de la înmuiat stiloul în gură? Nu mai bine te întorci tu, dracului, înapoi pă Dâmbovița, să ne lași pe noi în pace?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s