Conjectura CTP

Posted: Aprilie 12, 2010 in categoria angelica

L-am întâlnit pe Cristian Tudor Popescu în târgul nostru de provincie, scufundat în marasmul existenței pe timp de criză, și am avut ocazia să asist la unul dintre seminariile sale pe tema manipulării. Apoi, după ce am lăsat organul de presa să primească răspunsuri la neroziile momentului, mi-am adunat tot curajul necesar abordării unei figuri cum nu se poate mai înfricoșătoare, gata întotdeauna să amendeze cu severitate orice manifestare a ignoranței și inculturii, așa

cum s-a întâmplat de altfel și cu mine, care nici nu-mi mai aminteam ce am spus de atâta emoție, dar era greșit. Oricum, după ce am depășit momentul penibil… pentru mine, i-am pus domnului Popescu problema Grigori Perelman: geniu sublim, ori scrântit? Sau, cu vorbe mai delicate: elevația spirituală presupune mizerie materială? De reținut, mizerie materială, pentru că acesta este cazul nostru, nu condiție materială modestă, ceea ce, în opinia mea, la un asemenea nivel, constitue o axiomă, excepție făcând poate cazurile fericite de bonitate financiară preexistentă, gen rentă viageră, moștenire ori sinecură bine plătită.

Ei bine, răspunsul lui Cristian Tudor Popescu, executat în maniera tăioasă, precisă, fără concesii, a fost dezamăgitor pentru mine, nu atât prin natura sa în sine, ci prin faptul că nu a confirmat speranțele mele, aruncând o umbră asupra acestei scântei în bezna vulgarității și meschinăriei care constitue realitatea existenței noastre de zi cu zi. Creierul nu se dezvoltă în egală măsură, prin toate atributele sale. Hipertrofierea unei funcții, poate genera atrofierea altora. Și Cristian Tudor Popescu a dat exemple din realitatea românească.

“Deci, e nebun”, am zis.

“Nu știu”, mi-a răspuns.

Pentru că a refuzat un milion de dolari, am plusat eu.

„Și eu am refuzat un milion de dolari”.

“Da, dar vi s-au cerut compromisuri morale”.

“Da”! A zâmbit.

În cazul ăsta însă, meritele sunt incontestabile”.

Da. Dar dacă trăiește cu gândacii, nu e în regulă”.

Hm. Nu e în regulă. La naiba, mi-am zis, și m-am gândit că entuziasmul meu, purtat mai degrabă de emoții decât de rațiune, lesne impresionat fiind de calitățile artistice ale gestului de a refuza o medalie Fields, făcând o întreagă asistență de matematicieni să aplaude mecanic câteva momente, până când și-a dat seama că nu e de bine, a fost spulberat de o judecată fără menajamente. Adică, profanii au avut până la urmă dreptate. Mmmmmrrrrrrrrrrr!

Ei bine, nu m-am împăcat cu gândul acesta. Așa că m-am dus acasă și am căutat o reconfirmare a propriilor… sentimente. Și am găsit acest excelent articol din THE NEWYORKER care nu pune accentul pe gândaci, ci expune în detaliu aventura rezolvării conjecturii Poincaré, relevând distanța morală cosmică ce-l separă pe Grigori Perelman de mai normalul său confrate întru știință, Shing-Tung Yau, comun și familiar profanului prin tot ce acesta are meschin și bicisnic, și de aceea un real exponent al oamenilor de succes de pretutindeni.  Și iată și cum manipularea mediadică poate distorsiona realitatea, de data aceasta însă prin minciună. Ceea ce înseamnă că nu e cu adevărat manipulare, ci propagandă, atât de familiară marelui popor chinez. Nu-i așa, domnule Popescu?

De menționat că la mometul respectiv opiniile lui Cristian Tudor Popescu au constituit o reală conjectură, acesta nefiind familiarizat cu subiectul. Între timp, opinia sa e posibil să se fi nuanțat, dacă nu chiar s-a schimbat întru-totul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s