Arhivă pentru aprilie 18, 2010

N-avem televiziuni în România care să transmită și altceva decât țărănoi agramați din fotbalul autohton, și politruci corupți care se înghesuie pe sticlă cu speranța deșarte de a acumula capital de imagine. Dar avem youtube și meciul Bute-Miranda. Luați cât e cald, că apoi o să-l retragă pentru încălcarea drepturilor de transmisie. Lenox Lewis, în echipa de comentatori.

Bute K.O. Miranda

Posted: aprilie 18, 2010 in Uncategorized

Mare lucru nu mai poate fi spus în plus, mai ales din partea cuiva care nu a văzut meciul. Acesta a fost transmis de Telesport, și se pare că a putut fi urmărit în direct pe internet. El va fi retransmis în reluare de la orele 13.00 și 19.00. Important e însă că Lucian Bute a reușit o victorie fulgerătoare în repriza a treia asupra columbianului Edison Miranda, un boxer puternic, recunoscut pentru modul murdar în care luptă, confirmând opiniile specialiștilor care văd în el unul dintre vârfurile categoriei super-mijlocii, și spulberând îndoielile scepticilor, printre care mă număram și eu, care se temeau că boxerul român a avut parte până acum de adversari facili.
Așa cum am spus, nu am văzut meciul, dar dacă Miranda nu a prezentat o formă slabă, această victorie reprezintă accesul lui Bute în stratosfera boxului mondial, dându-i șanse la o unificare a centurilor. Acesta a fost și primul meci al românului transmis de HBO, ceea ce înseamnă și o deschidere a lui Lucian către un public mult mai larg, familiarizat cu fenomenul boxului profesionist.
Una peste alta, este o mare victorie a lui Lucian Bute, care a oferit acestui popor de amărășteni, încorsetat între manelizarea culturală și cea politică, trecând prin cea economică, un prilej de mândrie, încă odată prin intermediul unei glorii sportive care a cunoscut însă consacrarea în străinătate, sportul autohton înscriindu-se în același regim de degradare ca mai toate celelate domenii de activitate din această țară.