Cel bun, cel rău și cel urât

Posted: Iunie 9, 2010 in categoria "I am Legend"

Iliescu, Costantinescu și președintele mariner. După părerea mea, primul și ultimul și-au asigurat un loc de seamă în manualele de istorie. Nea Nelu, criptocomunist agresiv, demagog, fiară politică prin excelență care nu doar a chemat minerii la București, dar le-a și mulțumit pentru ciomăgirea studenților și devastarea sediilor partidelor istorice, de departe cel mai ilustru politruc al Românie post ’89, vinovat pentru tolerarea jefuirii țării prin care s-au născut mogulii și milionarii în euro de azi, pricopsidu-se, ca o ironie, și cu faima de “sărac și cinstit”. GENIAL!

Marinerul, “care-l și întrece”, în realitate nu ajunge nici la genunchii ilustrului său înaintaș. Demagog, dar prost, demascat ca cel mai vulgar și mai nesimțit mincinos al clasei politice românești. Nu doar comunist, ci și securit. Dacă Emil Constantinescu s-a declarat înfrânt de structuri, marinerul și le-a subordonat, servind și servit de acestea. Va rămâne fără îndoială în istorie, dar undeva la tomberon.

Și acum, Constantinescu, pentru că la el doream să ajung. L-am întâlnit odată la Tîrgu Mureș, prin 2006 cred. Venise în redacție și am putut schimba câteva cuvinte. Nu mi-a lăsat o impresie prea bună. Părea ros de invidie față de popularitatea marinerului, pe care-l înfiera pentru a douăzecia” descindere la Mărăcineni. Îl numea populist, fățarnic, demagog. Dorea un alt președinte. Eu, care nu vedeam nicio personalitate care măcar să-l egaleze la capitolul imagine pe căpitanul Chiorâș Chiondorâș, am întrebat: pe cine? Altul, mai puțin populist, a răspuns Constantinescu. El vorbea despre un ideal, eu întrebasem despre realitate. Și realitatea a arătat în 2009 că n-a existat altul.

Simțea nevoia să se justifice, încercând să șteargă faima sa de președinte slab, fără autoritate.

Astăzi, când ne-am lămurit ce calamitate reprezintă președintele jucător, începem să înțelegem nedreptatea făcută lui Emil Constantinescu. Iar intervenția sa de aseară a fost cea mai relevantă expunerea a falsei crize prin care trece România de azi. În 97, când CDR a venit la putere, România avea o rezervă valutară de 60 de ori mai mică decât în prezent. Nu mai rețin cu cât, dar PIB-ul era de asemenea cu mult inferior. Inflația era de 150%, în timp ce cea preconizată pentru anul acesta e de 3,…%. Iar populația nu s-a modificat.

În ‘97 eram student la Brașov. Tatăl meu murise, iar maică-mea nu mai putea să-mi trimită niciun ban cu care să mă întrețin la facultate. Am terminat studiile în 2000, trăind dintr-o dobândă bancară și pensia de urmaș rămasă de la tata. Era criză? Eu n-am simțit nicio criză. Și nici n-am auzit de nicio scădere a salariilor bugetarilor, ori a pensiilor. Și nici România nu era datoare vândută FMI-ului.

De aceea, consider că o reparație morală ar trebui aplicată președintelui Constantinescu. Dintre cei trei, până la urmă el a fost CEL BUN”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s