A mai rămas în presă prostimea

Posted: August 27, 2010 in categoria "munca te-nvaţă, munca te-nalţă"

Am hotărât să deschid un topic pe această temă privitor la un fenomen pe care l-am observat de ceva vreme, dar l-am ignorat, considerându-l derizoriou. Este vorba despre numărul foarte mare de greșeli care apar pe site-urile de știri, dar mai ales pe cele ale celor două principale televiziuni de știri din România. Este aproape incredibil cât de prost se poate scrie pe portalurile Antenei 3 și al Realității Tv. Și nu e vorba de subtilități gramaticale cum ar fi prezența sau absența virgulei într-un anumit loc al frazei, ci pur și simplu de exprimări rizibile, cu cuvinte mâncate, cacofonii grosolane, sau fraze, pur și simplu, fără înțeles.

Fenomenul, după mine, este un simptom al crizei prin care trece presa românească afectată financiar, din care profesioniștii au plecat fie pentru că nu acceptau reducerile salariale, fie au fost eliminați de sistemul pilelor și cunoștințelor, ori cel clientelar, aservit politic, care se debarasează de individualități cu personalitate care nu acceptă statutul de executant fără conștiință.

Dacă e să vorbim de Tîrgu Mureș, un aspect pe care nimeni nu l-a amintit, este legat de demiterea lui Florentin Deac de la Cuvântu Liber care superviza textele scrise de unii dinozauri acționari ai ziarului, care nu doar că nu știu să folosească un calculator, dar textele lor sunt niște mostre de umor involuntar de tot hazul, care se perpetuează încă din vremea Stelei Roșii, așa cum reiese dintr-un articol de înaltă definiție jurnalistică de prin 1989, toamna, intitulat sugestiv: Fânurile sunt la adăpost.

Revenind la Antena 3 și Realitatea Tv, azi prezentăm:

”Diaconescu acuzat că ar fi cerut 25 de milioane de euro la un producător de bere”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s