MMA sucks!

Posted: Octombrie 26, 2010 in categoria criminală

De la bun început vreau să spun că nu sunt un fan MMA. Și asta nu neapărat pentru că mi se pare o încăierare vulgară între golani fără foarte multe cunoștințe, ci pentru că mă calcă pe nervi chiloțeii de lucha libre, tricorurile Affliction și șepcile de tractoriști pe care și le pun pe creștetele pleșuve după fiecare ciomogeală.

Mai presus de toate acestea însă, mă irită la culme ju jutsu brazilian, care a căpătat o largă popularitate odată cu luptele în octogon, constând în principal într-o serie de îmbrățișări drăgăstoase între doi malaci asudați, tăvălindu-se la podea.

De aceea nu pot decât să salut înfrângerea suferită săptămâna trecută de Brock Lesnar, deținătorul centurii UFC la categoria grea până la acel moment, în fața lui Cain Velasques, care a arătat că nu e neapărat nevoie să îți iei în brațe adversarul ca să termini destul de rapid o luptă. Practic, Velasques nu a avut nevoie decât de câteva lovituri bine țintite ce au deschis o rană uriașă în pometele stâng al lui Lesnar, care de la bun început a părut greoi cu cele 120 de kg ale sale, acestea lăsându-l curând fără suflu, determinând arbitrul să oprească lupta înainte de primul gong.

Acestea fiind spuse, iată cum arată în viziunea mea o artă marțială, cu accentual pus pe artă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s