Arhivă pentru noiembrie 23, 2010

Conjuraţia lingăilor

Posted: noiembrie 23, 2010 in categoria "cur cu ţâţe"

Lăsând la o parte tot ridicolul de care se umple un inspectorat de poliţie al cărui şef, vecin de cartier de vile cu reprezentant de vază al lumii interlope, dă apă la şoareci într-o conferinţă de presă şi invocă creditul lui de o sută şi de mii de franci elveţieni drept motivaţie pentru păstrarea sa în funcţie, să ne concentrăm mai bine asupra numelui.

Adică cum, Şoric? Cum a putut posesorul unui asemenea nume să escaladeze ierarhia socială şi profesională de o asemenea manieră? De unde şi până unde, Şoric? Chipurile ar fi obţinut postul de inspector şef la Neamţ prin concurs. Păi, cine are nevoie în acest moment de o dovadă în plus cu privire la corupţia care stăpâneşte Ministerul Administraţie şi Internelor? Pentru că orice comisie de examinare l-ar fi trecut cu vederea pe acest Şoric, doar la auzul numelui său. „Cum te numeşti dumneata, drăguţă? Şoric? Bine! Păi, o să te sunăm noi mai încolo”!

Şi celălat, Tobă. O întreagă garnitură de fripturişti în ministerul ăla, putând lesne constitui meniul oricărei sărbători creştine.

Şi împotriva tuturor, Fătuloiu!

Ei bine, tovarăşi, ne-am ars! Dacă în cineva pe nume Fătuloiu stă toată speranţa noastră de siguranţă publică, poliţie competentă şi incoruptibilă, atunci…

La ce te poţi aştepta însă de la o ţară în care il capo di tutti capi poartă un nume aducând a deranjament intestinal?