Arhivă pentru martie 7, 2011

Unul dintre ”dezertorii” proiectului ”Condiția jurnalistului într-o presă instituționalizată și înregimentată politic”, jurnalistul Florentin Deac, a câștigat la prima instanță procesul intentat cotidianului Cuvântul Liber.

Concediat după 13 ani de vechime acumulată exclusiv în cadrul redacției Cuvântul Liber, Florentin Deac a fost disponibilizat după mai multe articole critice la dresa administrației locale din Tîrgu Mureș. Pe cale de consecință, Florentin Deac a atacat în instanță decizia de concediere, cerând pe deasupra drepturile salariale pe trei ani retroactiv, acestea nefiind onorate de cotidianul Cuvântul Liber în acord cu Contractul Colectiv de Muncă stabilit la nivel național și cel stabilit la nivel de ramură.

Astfel, instanța Judecătoriei Tîrgu Mureș ar putea obliga retroactiv Cuvântul Liber la plata pe trei ani de zile a diferenței salariale dintre aproximativ nouă milioane, lei vechi, salariul încasat de Florentin Deac până la momentul concedierii și 21 de milioane de lei vechi, salariul conform prevederilor legale în vigoare, și reangajarea jurnalistului pe postul ocupat anterior, cu plata inclusivă a lunilor scurse de la concediere, la nivelul specificat de lege.

Partea vătămată a cerut în instanță și plata a 150 milioane, lei vechi, daune morale.

UPDATE, ora 19:24 :

Conform unor precizări ulterioare, instanța Judecătoriei Tîrgu Mureș a admis parțial pretențiile părții vătămate, detalierea și motivarea sentinței urmând să precizeze exact ce anume din cererile acesteia au fost acceptate.

Vom reveni cu detalii.