România mă face să mă simt idiot

Posted: Aprilie 27, 2011 in categoria ”lucru manual”

Aseară aflam că judecătoarea Turcu, prinsă criță la volan, a fost achitată de Înalta Curte pentru că nu i s-a putut demonstra nivelul alcoolemiei sângelui, deoarece ”turca” a refuzat preluarea probelor biologice. Și? Păi, atâta. Legea nu prevede nicio sancțiune penală în situația în care refuzi să ți se preia probe biologice? Se pare că nu.

Întâmplarea face ca tot ieri, moi, să fi fost amendat pentru traversarea unei străduțe pe culoarea roșu a semaforului. Trecând acum peste faptul că edilul cu ochii vineți, Dorin Florea, a făcut o afacere cu bani publici punând la fiecare rahat de trecere de pietoni semafoare care au costat cât o garsonieră perechea, unde dracu’ mi-a fost mie mintea când mi-am dat numele, am semnat procesul verbal, n-am făcut nicio mențiune, și m-am lăsat muls de bani de ridicola Poliție Română care, să nu uităm, nu a reușit să i-a alcoolemia nici lui Benedek Imre aflat în postura cetățeanului turmentat, dar cu ”gipan”.  Nu puteam și eu să-l pun pe agentul Tuțgureanu să sufle în fiolă mai întâi, ca Benedek, sau ca ”turca”, să mă declar ”stresată” și deci îndreptățit să fac ce vrea mușchiul meu de porc bine hrănit și nesimțit? Firește, m-am comportat civilizat și mi-am recunoscut culpa ca un școler educat, dar nu face asta din mine un nătăfleț cu banii luați din buzunar de poliția ieșită la strâns de fonduri pe timp de criză? Nu face asta din mine un MARE, MARE DOBITOC?  Păi face, domnule, pentru că la sfârșitul zilei, când se trage linia și se face adunarea, eu sunt pămpălăul cu banii luați în timp ce ”TURCA”, BENEDEKU’, sunt etalonul reușitei într-o țară de VITE ÎNCĂLȚATE. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s