Ce e adevărul?… de seară

Posted: Mai 12, 2011 in categoria gheorghe

Probabil s-a auzit deja că Adevărul de Seară urmează să dispară, dacă nu a dispărut deja, în plan fiind ca locul lui să fie luat de un abscons proiect de săptămânal, care probabil se va duce de asemenea în cap. Și, întâmplător sau nu, deși auzisem de fenomen, fără să-i dau crezare, am asistat și eu pentru prima dată la păruiala pensionarilor pentru ultima, sau una dintre ultimele ediții ale acestei ”prestigioase publicații” de două știri călâi și reîncălzite, în rest aiureli de pe național, plus un editorial scris de un ilustru necunoscut de la Cluj sau Brașov, unde se află centrele de coordonare a redacțiilor din Transilvania.

Mai întâi am dibuit o grămadă dezordonată al cărei scop a rămas inițial necunoscut. Apoi s-a produs comoția. Un soi de tulburare telurică acompaniată de un vuiet inuman. Se adusese fițuica și boșorogii se aruncau precum corbii asupra nefericitului distribuitor. Cum înșfăca unul câte  un exemplar, ori mai multe, se lumina la față ca un halogen, de parcă însăși pensia îi fusese mărită. Apoi distribuitorul s-a apucat să guițe:  ”Stai, dom’le, că mi le smulgi din mână”! ”Păi ți le smulg”, i-a întors-o un babalâc încă în deplinătatea forțelor care confiscase, așa, vreo douăj de exemplare și se înfrupta din ele ca-n târgu’ lui Cremene. Mai încolo, alt fericit învingător se îndepărta mulțumit cu gazeta sub braț, deși te-ai fi așteptat să se repeadă instantaneu între paginile fițuicii după știrile fierbinți și incitante. Dar nici pomeneală. Pentru că, în definitiv, și el știa că nu e nimic de citit acolo, dar, ca orice amărăștean rupt în turul pantalonilor, mai știa și că merită să lupți chiar și pentru un rahat, atâta timp cât nu costă nimic.  

De fapt, acest succes ”gerontologic” al Adevărului de Seară se plasează în aceeași categorie cu păruielile de la câte o deschidere de magazin unde se dă ulei și făină, trei la preț de unu. O grămadă de înfometați săraci cu duhul. Cum dracu’ să scoți bani groși din publicitate barosană, practic ideea din spatele acestui ziar gratuit, când nu te poți lăuda decât cu un rating  uimitor într-un atât de jalnic segment demografic.

Anunțuri
Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s