morcovi, calitate turcească

Posted: Mai 15, 2011 in categoria turcă

Mai deunăzi îl ”complimentam” pe ministrul Tabără, dacă nu pentru prestația sa ca șef al Agriculturii, despre care nu sunt în măsură să fac cu adevărat aprecieri, cel puțin pentru cea de purtător de cuvânt al ministerului domniei sale, postură în care s-a arătat cel puțin la fel de țâfnos și constipat și pe lângă ca și superiorul său ierarhic, primul bo-bo-Boc, întrecut în stângăcia aburelilor prestate în relația cu presa doar de dumnezeul său pe linie politică, căpitanul Chiorâș Chiondorâș.

Ei bine, întâmplarea face să fi cumpărat din Kaufland o plasă de morcovi turcești, nu atât din lipsă de patriotism, cât pentru prețul cu o treime mai mare al morcovilor din piață, pentru care nu bag mâna-n foc că nu sunt tot de la Kaufland. Anyway, am ajuns acasă și m-am apucat să mănânc unul, observând faptul că mai toți sunt straniu de subțiri și lunguieți. Ei bine, după câteva mușcături am băgat de seamă că nu aceasta era singura stranietate a lor. Mai pe românește, morcovii sunt practic de nemâncat. La propriu. Sau cel puțin nu în întregime, miezul legumei, acel segment mai deschis la culoare, cu gust în mod obișnuit mai dulceag decât ”suprastructura”, fiind acoperit cu un strat albicios de țesut lignificat. Practic, ronțăiam niște vreascuri. Am încercat și alții și toți sunt la fel, cu un miez lemnos în centru care se întărește și devine practic de nemâncat cam de la jumătatea morcovului încolo.

În concluzie, aici a ajuns România. Degeaba s-a străduit cel Bătrân la Rovine să ne apere de urgia necredincioșilor. A avut grijă marinerul și slugoii lui să ne dea pe mâna lor, să ne otrăvească cu morcovi contrafăcuți. HuuuO!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s