Arhivă pentru mai, 2011

După ce și-a delimitat concepția despre univers de orice superstiție religioasă, fizicianul american Stephen Hawking a luat la rând filozofia, scoțând-o din rândul științelor și declarând-o moartă, atâta timp cât i-a remarcat incapacitatea de a răspunde la marile întrebări ale existenței, această abilitate în concepția sa rămând exclusiv apanajul ”științei”. Ceea ce nu reprezintă nimic cu adevărat surprinzător, orice om cu un anumit bagaj cultural putând remarca faptul că filozofia, departe de a fi răspuns de-a lungul timpului categoric și indubitabil la vreuna dintre marile întrebări ale lumii, s-a arătat totuși foarte abilă în a le pune. De ce acest lucru, a arătat acum mai bine de 200 de ani Immanuel Kant în Critica Rațiunii Pure în care, demonstrând incapacitatea filozofiei de a emite judecăți sintetice a priori, așa cum face matematica și fizica superioară, a statutat că orice concepție filozofică emisă de-a lungul istoriei nu reprezintă nimic altceva decât fie o viziune subiectivă și deci supusă contestării și interpretării, fie un rod pur al imaginației, la fel ca oricare alt concept religios.

Iar dacă ne întreptăm atenția către cele trei întrebări capitale ale existenței care au preocupat gândirea umanității, vedem că cel puțin la primele două știința a oferit până în prezent răspunsuri. De unde venim? Aplicată la nivel individual ca o întrebare personală, eu vin din pântecul mamei mele. Generalizată la nivelul întregii umanități, răspunsul la această întrebare a făcut obiectul evoluționismului care a arătat dezvoltarea formelor de viață de la cele mai simple către cele mai complicate, culminând într-un târziu cu omul, cea mai înaltă formă de existență care populează planeta Pământ, conștientă de sine, atât de evoluată încât este în stare să-și pună întrebări cu privire la rostul existenței sale.

Încotro ne îndreptăm? Invariabil către moarte, atâta timp cât nu doar experiența personală a fiecărui om în parte, dar și contemplarea naturii lumii ne arată că materia nu realizeză structuri veșnice, caracteristica ei de bază fiind continua transformare, nu doar a structurilor vii invariabil sortite anihilării prin simpla existență în timp, ci și a universului ca întreg a cărui distrugere completă într-un viitor îndepărtat a fost deja intuită de știința contemporană.

Având în vedere neconsolarea conștiinței umane în fața acestui destin implacabil și atât de lipsit de strălucire, ia naștere următoarea întrebare capitală a existenței, la care, până în prezent, nici știința, nici filozofia nu au oferit răspunsuri satisfăcătoare:

De ce suntem aici?

 

Cu alte cuvinte, care e scopul existenței? De ce trăiesc într-o lume în care mă nasc în suferință, trăiesc în suferință și voi muri în suferință? Ce rost au toate acestea? De ce n-aș renunța la tot chiar acum?

Pentru a oferi un răspuns la această întrebare vom face apel și la domeniul vitregit și scos din ecuația noastră gnoseologică, religia, nu pentru a oferi un răspuns teologic, ci pentru a da satisfacție deopotrivă celor care sunt neîmpăcați cu viziunea implacabilă asupra existenței pe care a oferit-o știința până în prezent. Și anume, vom aduce în discuție ideea de suflet, principiu de conștiință care supraviețuiește morții biologice a omului.

Indiferent că îmbrățișăm ideea morții ca sfârșit definitiv al existenței, sau cea a sufletului ca principiu de conștiință etern, separat de existența biologică, ceea ce diferențiază aceste două concepte de existența materiei în timp este imuabilitatea, caracterul lor neschimbător. Moartea, reprezentând sfârșitul, marchează încetarea oricărei evoluții. Ceva ce nu mai există, nu mai poate suporta schimbare. E practic un truism.

Lucrurile sunt puțin mai complicate în privința sufletului, atâta timp cât caracteristicile acestuia fac obiectul unor concepții diferite de la o religie la alta. Ceea ce rămâne invariabil însă în toate teoriile teologice – cu o singură excepție, budismul, ceea ce deschide o altă plajă de discuții – este caracterul etern al acestuia. Etern înseamnă nenăscut, care nu va muri niciodată. Fără început și fără sfârșit. În consecință, fără evoluție. Neschimbător. E practic o judecată analitică a priori, prin urmare constituind un adevăr apodictic, imposibil de combătut, în limitele premizelor constituite de ideea de suflet ca și concept pur, fără legătură cu valoare de adevăr sau fals a existenței sufletului în planul real.

În consecință, având în vedere ceea ce diferențiază cele două planuri, cel etern și cel vremelnic, și anume caracterul schimbător al materiei față de cel imuabil al sufletului și morții, rezultă că rostul existenței în lumea vremelnică este SCHIMBAREA.

Nu cine știe ce descoperire, dacă e să ne gândim că, vrând, nevrând, omul, de la începutul istoriei sale, s-a schimbat în permanență. Practic, orice individ schimbă ceva în existența sa, ceva în legătură cu condiția materială, starea civilă, nivelul de educație, evoluția carierei profesionale, treapta pe care se află în ierarhia socială. În ce măsură definesc însă toate acestea un om? E definit un om de faptul că e bogat, că e căsătorit, că e președinte de companie, ori al unei întregi țări?

Ceea ce definește omul este starea sa de conștiință,  reprezentată deopotrivă de un anumit nivel de educația și unul de desăvârșire spirituală, conferind omului capacitatea de a fi conștient de sine însuși și realitatea obiectivă. Indiferent că această stare de conștiință este perpetuă, ori vremelnică, că moartea e eternă, ori că sufletul trăiește veșnic, acest lucru nu schimbă cu nimic calitatea prezentului.

ROSTUL EXISTENȚEI ÎN TIMP ESTE SCHIMBAREA.

De fapt, nu tocmai. Dar un om de știință, recte Stephen Hawking, după ce în urmă cu câteva luni a statutat într-un interviu că universul nu are nevoie de dumnezeu ca să existe, și-a accentuat viziunea agnostică asupra lumii spunând că ideea raiului e un basm pentru oameni care se tem de întuneric. Ceea ce e un alt mod de a spune că credințele religioase, dincolo de zestrea filozofică pe care au acumulat-o de-a lungul timpului, sunt doar superstiții create de oameni spre a-i apăra pe aceștia de angoasele existențiale. 

Și astfel se naște conflictul dintre credință și știință. Izvorâtă inițial din incapacitatea omului la un moment dat de a obține răspunsuri la întrebări capitale care-i tulburau conștiința, credința se caracterizează prin imuabilitate. Spre diferență de ea, știința cucerește noi și noi orizonturi, lărgindu-și spectrul cunoașterii și făcând desuete convingeri bazate pe fantezia teologilor. Chiar și așa, întotdeauna am spus că dacă existența lui dumnezeu ar fi dovedită științific ca fiind falsă, oamenii ar ignora cu naturalețe noua descoperire, deoarece credința nu s-a născut dintr-o nevoie intelectuală ci una emoțională, cu atât mai precumpănitoare cu cât, privat fiind de cultură, omul se aseamănă mai mult cu un animal stăpânit de pulsiuni, o jivină speriată de necunoscutul din jurul său.  DE ÎNTUNERIC. 

Probabil ați auzit de cazul DSK, șeful FMI, acuzat la New York de toate ororile pământului, dintre care sexul oral se remarcă drept cea mai gravă. Pentru că, practic, acolo s-a ajuns. De la o cameristă intrând într-o cameră de hotel peste un bărbat în puța goală, cu o desfășurare ulterior confuză a evenimentelor, unele surse de informare vehiculează deja perversiuni sexuale de cea mai joasă speță. O desfășurarea relativ similară cu cazul Julian Assange,…continuare 

Mai deunăzi îl ”complimentam” pe ministrul Tabără, dacă nu pentru prestația sa ca șef al Agriculturii, despre care nu sunt în măsură să fac cu adevărat aprecieri, cel puțin pentru cea de purtător de cuvânt al ministerului domniei sale, postură în care s-a arătat cel puțin la fel de țâfnos și constipat și pe lângă ca și superiorul său ierarhic, primul bo-bo-Boc, întrecut în stângăcia aburelilor prestate în relația cu presa doar de dumnezeul său pe linie politică, căpitanul Chiorâș Chiondorâș.

Ei bine, întâmplarea face să fi cumpărat din Kaufland o plasă de morcovi turcești, nu atât din lipsă de patriotism, cât pentru prețul cu o treime mai mare al morcovilor din piață, pentru care nu bag mâna-n foc că nu sunt tot de la Kaufland. Anyway, am ajuns acasă și m-am apucat să mănânc unul, observând faptul că mai toți sunt straniu de subțiri și lunguieți. Ei bine, după câteva mușcături am băgat de seamă că nu aceasta era singura stranietate a lor. Mai pe românește, morcovii sunt practic de nemâncat. La propriu. Sau cel puțin nu în întregime, miezul legumei, acel segment mai deschis la culoare, cu gust în mod obișnuit mai dulceag decât ”suprastructura”, fiind acoperit cu un strat albicios de țesut lignificat. Practic, ronțăiam niște vreascuri. Am încercat și alții și toți sunt la fel, cu un miez lemnos în centru care se întărește și devine practic de nemâncat cam de la jumătatea morcovului încolo.

În concluzie, aici a ajuns România. Degeaba s-a străduit cel Bătrân la Rovine să ne apere de urgia necredincioșilor. A avut grijă marinerul și slugoii lui să ne dea pe mâna lor, să ne otrăvească cu morcovi contrafăcuți. HuuuO!

Am dat peste ea zilele trecute, dar îmi amintește de facultate. Brașovul era plin de un soi de fete, majoritatea de liceu, care se încadrau perfect în acest tipar comportamental. Pe atunci ascultau însă B.U.G. Mafia și recitau în gura mare pe stradă ”pentru toți cei care mă irită/am o vorbă să vă spun, gura mică”. Înjurau cu ”sugi pula”, iar la o aniversare a ”200 de ani de când Sinaia”, la care nimerisem întâmplător cu un prieten cu care vizitasem Peleșul, o codană de vreo 17 ani îmbrăcată cu o pereche de jeans strâmți și un maiou de o culoare incertă i-a urlat „cântăciosului” care tocmai urcase pe scenă, după ce Pasărea Colibri încinsese atmosfera: ”ÎȚI DAU MUIE, COTABIȚĂ”! – click pe link

Poate pentru că l-a văzut la emisiunea lui Guran de pe TVR 2. Eu unul l-am văzut și l-am și ascultat, dar tot degeaba. Moise îl întreba de ce sunt cartofii 4 lei, de ce sunt suprafețe agricole nelucrate în România, de ce suntem pe lista țărilor din lumea a treia cu risc ridicat de înfometare, de ce sunt mall-urile pline de legume din Turcia. Ăsta o dădea cu ce subvenții a dat ministerul, ce-a făcut, ce-a dres. NU MĂ INTERESEAZĂ, PRIETENE, N-AI ÎNȚELES? Mă interesează ce rezultate ai. Și dacă n-ai, de nu ai. Ăsta o ținea pe a lui, până când însuși Moise, omniștient într’ale daravelelor astea, a trebuit să spună că nu înțelege. Nicio problemă pentru Tabără. El o dădea înainte ca un școler bine educat la institutul demagogiei politice. Ba chiar, la un moment dat și-a permis, incompetentul, să bânguiască ceva despre ”dacă am fii la Antena 3”. WHATTA FUCK, MAN? La Antena 3 sau la TELEVIZIUNEA DE PUPAT ÎN CUR PUTEREA, tu ești în slujba poporului, tataie. Nu ești în stare să răspunzi, bagă no comment. Sau, ia-ți mătăluță o asistentă competentă ca a lu’ Funeriu, să-ți sufle dânsa ce să spui. Și mai du-te-n… 

Exploatând statutul de ”Le Nouveau  Christos” al femeii contemporane pentru care păstrarea aparențelor de victimă, în ciuda tuturor victoriile sociale repurtate, asigură combustibilul necesar accederii revoluției feministe la nivelul idealului de revoluție perpetuă a comunismului chinez , Cristian Mungiu… mai mult