Arhivă pentru mai, 2011

Mai deunăzi îl ”complimentam” pe ministrul Tabără, dacă nu pentru prestația sa ca șef al Agriculturii, despre care nu sunt în măsură să fac cu adevărat aprecieri, cel puțin pentru cea de purtător de cuvânt al ministerului domniei sale, postură în care s-a arătat cel puțin la fel de țâfnos și constipat și pe lângă ca și superiorul său ierarhic, primul bo-bo-Boc, întrecut în stângăcia aburelilor prestate în relația cu presa doar de dumnezeul său pe linie politică, căpitanul Chiorâș Chiondorâș.

Ei bine, întâmplarea face să fi cumpărat din Kaufland o plasă de morcovi turcești, nu atât din lipsă de patriotism, cât pentru prețul cu o treime mai mare al morcovilor din piață, pentru care nu bag mâna-n foc că nu sunt tot de la Kaufland. Anyway, am ajuns acasă și m-am apucat să mănânc unul, observând faptul că mai toți sunt straniu de subțiri și lunguieți. Ei bine, după câteva mușcături am băgat de seamă că nu aceasta era singura stranietate a lor. Mai pe românește, morcovii sunt practic de nemâncat. La propriu. Sau cel puțin nu în întregime, miezul legumei, acel segment mai deschis la culoare, cu gust în mod obișnuit mai dulceag decât ”suprastructura”, fiind acoperit cu un strat albicios de țesut lignificat. Practic, ronțăiam niște vreascuri. Am încercat și alții și toți sunt la fel, cu un miez lemnos în centru care se întărește și devine practic de nemâncat cam de la jumătatea morcovului încolo.

În concluzie, aici a ajuns România. Degeaba s-a străduit cel Bătrân la Rovine să ne apere de urgia necredincioșilor. A avut grijă marinerul și slugoii lui să ne dea pe mâna lor, să ne otrăvească cu morcovi contrafăcuți. HuuuO!

Am dat peste ea zilele trecute, dar îmi amintește de facultate. Brașovul era plin de un soi de fete, majoritatea de liceu, care se încadrau perfect în acest tipar comportamental. Pe atunci ascultau însă B.U.G. Mafia și recitau în gura mare pe stradă ”pentru toți cei care mă irită/am o vorbă să vă spun, gura mică”. Înjurau cu ”sugi pula”, iar la o aniversare a ”200 de ani de când Sinaia”, la care nimerisem întâmplător cu un prieten cu care vizitasem Peleșul, o codană de vreo 17 ani îmbrăcată cu o pereche de jeans strâmți și un maiou de o culoare incertă i-a urlat „cântăciosului” care tocmai urcase pe scenă, după ce Pasărea Colibri încinsese atmosfera: ”ÎȚI DAU MUIE, COTABIȚĂ”! – click pe link

Poate pentru că l-a văzut la emisiunea lui Guran de pe TVR 2. Eu unul l-am văzut și l-am și ascultat, dar tot degeaba. Moise îl întreba de ce sunt cartofii 4 lei, de ce sunt suprafețe agricole nelucrate în România, de ce suntem pe lista țărilor din lumea a treia cu risc ridicat de înfometare, de ce sunt mall-urile pline de legume din Turcia. Ăsta o dădea cu ce subvenții a dat ministerul, ce-a făcut, ce-a dres. NU MĂ INTERESEAZĂ, PRIETENE, N-AI ÎNȚELES? Mă interesează ce rezultate ai. Și dacă n-ai, de nu ai. Ăsta o ținea pe a lui, până când însuși Moise, omniștient într’ale daravelelor astea, a trebuit să spună că nu înțelege. Nicio problemă pentru Tabără. El o dădea înainte ca un școler bine educat la institutul demagogiei politice. Ba chiar, la un moment dat și-a permis, incompetentul, să bânguiască ceva despre ”dacă am fii la Antena 3”. WHATTA FUCK, MAN? La Antena 3 sau la TELEVIZIUNEA DE PUPAT ÎN CUR PUTEREA, tu ești în slujba poporului, tataie. Nu ești în stare să răspunzi, bagă no comment. Sau, ia-ți mătăluță o asistentă competentă ca a lu’ Funeriu, să-ți sufle dânsa ce să spui. Și mai du-te-n… 

Exploatând statutul de ”Le Nouveau  Christos” al femeii contemporane pentru care păstrarea aparențelor de victimă, în ciuda tuturor victoriile sociale repurtate, asigură combustibilul necesar accederii revoluției feministe la nivelul idealului de revoluție perpetuă a comunismului chinez , Cristian Mungiu… mai mult

Probabil s-a auzit deja că Adevărul de Seară urmează să dispară, dacă nu a dispărut deja, în plan fiind ca locul lui să fie luat de un abscons proiect de săptămânal, care probabil se va duce de asemenea în cap. Și, întâmplător sau nu, deși auzisem de fenomen, fără să-i dau crezare, am asistat și eu pentru prima dată la păruiala pensionarilor pentru ultima, sau una dintre ultimele ediții ale acestei ”prestigioase publicații” de două știri călâi și reîncălzite, în rest aiureli de pe național, plus un editorial scris de un ilustru necunoscut de la Cluj sau Brașov, unde se află centrele de coordonare a redacțiilor din Transilvania.

Mai întâi am dibuit o grămadă dezordonată al cărei scop a rămas inițial necunoscut. Apoi s-a produs comoția. Un soi de tulburare telurică acompaniată de un vuiet inuman. Se adusese fițuica și boșorogii se aruncau precum corbii asupra nefericitului distribuitor. Cum înșfăca unul câte  un exemplar, ori mai multe, se lumina la față ca un halogen, de parcă însăși pensia îi fusese mărită. Apoi distribuitorul s-a apucat să guițe:  ”Stai, dom’le, că mi le smulgi din mână”! ”Păi ți le smulg”, i-a întors-o un babalâc încă în deplinătatea forțelor care confiscase, așa, vreo douăj de exemplare și se înfrupta din ele ca-n târgu’ lui Cremene. Mai încolo, alt fericit învingător se îndepărta mulțumit cu gazeta sub braț, deși te-ai fi așteptat să se repeadă instantaneu între paginile fițuicii după știrile fierbinți și incitante. Dar nici pomeneală. Pentru că, în definitiv, și el știa că nu e nimic de citit acolo, dar, ca orice amărăștean rupt în turul pantalonilor, mai știa și că merită să lupți chiar și pentru un rahat, atâta timp cât nu costă nimic.  

De fapt, acest succes ”gerontologic” al Adevărului de Seară se plasează în aceeași categorie cu păruielile de la câte o deschidere de magazin unde se dă ulei și făină, trei la preț de unu. O grămadă de înfometați săraci cu duhul. Cum dracu’ să scoți bani groși din publicitate barosană, practic ideea din spatele acestui ziar gratuit, când nu te poți lăuda decât cu un rating  uimitor într-un atât de jalnic segment demografic.

Aparent, emascularea e un fenomen care se propagă cultural mai ales prin muzică. De asemenea, apartenența etnică are un cuvânt greu de spus. Totul a început în țările nordice, dacă e să-i dăm crezare lui Strindberg și portretului ”castratoarei”zugrăvit în Saloanele sale, care și-a tuns fiica și i-a lăsat fiului părul să crească pentru a șterge orice diferență dintre… mai mult aici

E ca și cum o târfă s-ar plânge de decadența moravurilor, sau că bărbații nu vor decât sex. 

Cum am aflat de la Chinezuși alți bloggeri de succes care fac campanii de marketing și găsesc o grămadă de personaje fără ocupație care să citească rahaturile lor, despre cum să faci bani cu blogu’ scriind recenzii la restaurante pe care să le lămurești apoi despre cât de importantă e reclama pe pagina ta de trei lulele cu trafic paranormal, m-am hotărât să încerc și eu marea cu deștu’ și să anunț această ”MARE ATRACȚIE, MARE!”:

Și anume, portalul UN BULGĂRE DE VOMĂ, în armonie cu spiritul vremurilor, anunță concertul extraordinar al lui Sadu Ciorbă, artist al foamei pe timp de criză cu nume predestinat, care va ghiorăi în premieră pe țară la Resturantul Don Pepe din Corunca, Vineri 13 Mai, să fie cu noroc. După cântare, Ciorbă va gusta, cum se putea altfel, din fiertura de potroace și gulașul cu slănină, specialitatea casei, pe care personal vă îndeamnă să le încercați.

Vă invităm, deci, cu mic cu mare, să veniți să-l ascultați cum gâjâie, în ciuda programării concertului în ziua cu nenorociri pentru tot rumânu care este pios și cu gându’ numa’ la dumnezeu.    

Până atunci, însă, în avanpremieră, luați d’aici o mostră de ritm și virtuozitate. Scrie Fără Zahăr, dar nu vă lăsați amăgiți. E Ciorbă, toată ziua!

PS: Nu, acum pe bune. Chiar cântă Ciorbă. Cine a auzit de ăsta și-i place, să se ducă… chiar dacă-i vineri 13!

feaky sunday… song

Posted: mai 8, 2011 in Uncategorized

Deși nu sunt un spirit deosebit de întreprinzător, în sensul culturii de business care reprezintă un fetiș pentru contemporaneitate într-o măsură poate chiar mai accentuată decât cultura YUPPY  din anii ’80, dacă ar fi să investesc vreodată în ceva aș face-o într-un domeniu cu șanse minime de epuizare, capabil să strângă în jurul său mase importante de oameni. Cum ar fi gunoiul de exemplu! Gunoiul e veșnic, există de când lumea și piața lui va continua să crească pe măsură ce lumea va deveni tot mai împuțită. Firește, domeniul e stăpânit în mare parte de mafie, cea italiană sau de altă natură, deci…

Dacă ar fi să rămânem la același nivel de împuțiciune, hârtia igienică  comportă o adresabilitate către o piață fără sfârșit. Din păcate însă și aceasta e saturată de producători cu performanțe remarcabile, aflați în număr deosebit de mare. Deci, concurența ar fi acerbă.

Ar mai fi, de asemenea, moartea, fără șanse de a se sfârși vreodată, însă și aici, cantitatea de cioclii și antreprenori e pompe funebre pare fără de sfârșit.

Prin urmare, nu mai rămâne deci decât un singur lucru. PROSTIA UMANĂ. La fel ca și gunoiul, ea se găsește din abundență, și în mod clar pare cel puțin la fel de veșnică precum moartea. În concluzie, prostia umană constituie fără îndoială o sursă inepuizabilă de cash. E principiul pe care funcționează orice afacere care se sprijină pe mediul politic. Momim o grămadă de idioți să ne voteze și apoi facem afaceri pe spinarea lor. E de asemenea regula prin care funcționează televiziunea, și în general orice producție cu caracter cultural. Ce rost are să te spetești pentru a produce ceva de certă valoare, atâta timp cât adresabilitatea e nesemnificativă. Mult mai inteligent ar fi să creezi tâmpenii de proporții care să atragă mase de moroni cu saliva scurgându-li-se pe la colțul gurii.

Prostia umană e veșnică și inepuizabilă, o mină de aur pentru orice escroc care știe cum să o folosească, fie el politician, producător de televiziune, agent de vânzări, expert de marketing, agent de publicitate, gigolo, ori producător de film la Hollywood.