Reforma de centralizare a autorității a marinerului de rigolă dâmbovițeană

Posted: Iunie 15, 2011 in categoria ”la mintea găinarului”

Discutam deunăzi cu un fost coleg de presă despre reparcelarea României, cu tot ceea ce înseamnă schimbarea administrație județene, a deconcentratelor, etc, ascultând cum acesta o vedea oportună, ca o reformă a administrației care e prea stufoasă, cu prea mulți oameni în ea, care stau degeaba și consumă bani publici.

Eu, personal, văd în această nouă scrânteală a marinerului, dincolo de un prilej de a spoi toată țara în portocaliu în ajunul alegerilor de anul  viitor, un proces de centralizare a administrației. Deconcentratele județene nu vor dispărea. Din experiența jurnalistică știu câtă treabă e la Mediu, de exemplu, câte autorizații trebuie să se dea, proiecte de mediu, supravegherea unităților industriale care trebuie să se conformeze la aquis-ul comunitar… Dacă vor pleca oameni din sistem, care stau degeaba, cu siguranță aceștia nu vor fi mulți, și nu e nevoie de redesenarea județelor pentru asta. Pot fi dați pur și simplu afară chiar acum, cum se întâmplă cu polițiștii, dacă chiar e nevoie.

Singurul  lucru care se va schimba radical prin reforma pezevenchiului de la Cotroceni este faptul că actualele deconcentrate județene își vor pierde personalitatea  juridică, șefii lor încetând să mai fie ordonatori de credite. Astfel, din patruzeci și una de entități care primesc bani în prezent, vor mai rămâne doar opt, cu foarte mulți bani pe mână, cu posibilități net superioare de a manipula sume uriașe în interesul clientelei de partid..

Aceasta nu este o reformă. Este un proces gradual de limitare a libertăților de acțiune la nivel central. Este un fenomen de centralizare a autorității care nu poate decât să dăuneze comunităților locale și să aducă beneficii sporite gușaților de la București care-și vor mări influența printr-o simplificare a schemei de împărțire a banilor.

Bobo-bocul de la guvern vorbește de 30 de milioane de euro economie. Mă face să râd. Justifică cu 30 de milioane de euro miliardele care vor fi cheltuite cu această jonglerie. WoW! Deja văd porcii de partid îngroșându-și stratul de slănină. E rost de bani în afacerea asta, fraților! Să ne umplem troaca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s