Arhivă pentru august, 2011

Nu mai am mare lucru de adăugat. Pe lângă faptul că și-a luat bacalaureatul la 26 de ani, cu doi ani mai târziu decât Igaș, l-a mai luat și la ”Republica Cuba”. Să râzi și cu curu’, nu alta!

S-a măritat Porcea. Și-a fost nuntă mare, și la televizor, unde tot analistul care se respectă s-a dat de ceasul morții, deplângând această etalare vulgară a prosperității într-o patrie de sărăntoci care zic bogdaproste pentru o sacoșă cu merinde de la partid în campania electorală. Și, mă rog, dă ce? Ce-ar fi vrut analiștii? Să facă bogații ăștia o nuntă cu dovleci pe post de șarete trase de șobolani, și posmagi muieți în apă de robinet pe mese. Sunt bogați găozarii, așa că fac o nuntă de bogați. Mai degrabă ar trebui să ne întrebăm ce treabă are media cu nasul vârât în cloaca bogaților ăstora, transmițând în direct  răspunsurile la întrebările inepte ale  toantelor cu microfon, de genul: ”Ai emoții, Piranda? Ești fericită”? ”Nu n-am emoții. Ce pizda mă-sii! Dar sunt fericită, și abia aștept să divorțez de papagalul ăsta, să-i iau jumate din cocoșei, să parvin și eu, așa cum el a parvenit înaintea mea, precum tatăl său și bunicul său mai-nainte, cum se obișnuiește din moși strămoși în neamul nostru, de-a pururea și-n vecii vecilor! Slavă domnului, și fiului, și metresei sfântului duh! AMIN”!

Că doar totul s-a petrecut într-o atmosferă de binecuvântare dumnezeiască de care a avut grijă cel mai cioban dintre pioșii acestei țări, vătaful Gigi, care a povestit el în direct cum la nunta lui Porcea e ca la nunta din Canaan unde domnul nostru ”Iisus Hristos a prefăcut vinul în apă”, și d’aia crede el, Gigi, în el, Hristos, precum și pentru că l-a omorât pe Lazăr când l-a pus necuratu’ să iasă din mormânt, și atunci când a vrut să-i arate lu’ Petru cum se merge pe apă, s-a dus ca bolovanul la fund, și a înviat apoi după trei zile.

Ce mai, a fost ceva de vis!

muddy sunday song

Posted: august 28, 2011 in hardcore cultura

Anticipând alegerile de anul viitor, vajnicul edil al Tîrgu Mureșului, Dorin Florea, ucigă’l toaca, ajutat de prietenii de la Valpet, a pus de-o pișcotăreală amplă prin cartierele oarașului, spărgând asfaltul de te miri și unde ca să monteze în nisip piese acelea de lego făcute din făină de cuș-cuș, care se vor fărâmița până la anu’ și vor trebui puse din nou, firește pe cheltuiala bugetului local. Acum, înțelegând nevoia de fonduri pentru campania electorală și mituirea alegătorilor la anu’, nu văd totuși de ce edilul cu ochii vineți trebuie să-i năpăstuiască pe posesorii de patine cu rotile, pe skatebord-iști și toți aricii cu trotinete care de acuma se vor poticnii în pișcoturile lui Florea care astfel devin un pericol pentru siguranța cetățenilor.

Așa stând lucrurile, în numele Asociației Rollerilor, Skatebord-iștilor și Aricilor cu Trotinetă îi recomand primarului Dorin Florea să-și bage pișcoturile în cur, eventual pe cheltuiala contribuabililor asociației noastre, dacă în bugetul local nu se mai găsesc fonduri din cauza lui Bența, a Valpetului, a ziarelor și televiziunilor mureșene finanțate din bani publici,  Imagine Communications, GMP Advertising… și alți cotizanți la buzunarul PD-L, conectați la conducta cu bani publici. 

N-am înțeles niciodată mirajul din jurul personajului Donald Trump, dar îmi închipui că într-o lume de târfe și yuppies dornici de câștiguri fabuloase în timp cât mai scurt, banii sunt întotdeauna un mijloc de seducție. Dacă ai bani, probabil că în ciuda faptului că-ți crește părul pe frunte și de câte ori deschizi gura iese o tâmpenie, ești tot un erou național.

Însă faptul că acest personaj demn de Cartoons Network avea la un moment dat de gând să candideze la președinția SUA, are darul de a băga în sperieți orice om de bine dotat cu o inteligență medie. Ultima ieșire în public a acestui caraghios spune totul despre cât de gravă este alăturarea profilului psihologic de băiat de bani gata unei atitudini de macho texan cu priză la tot ghiorlanul american cu fixații morbide față de Cel de-al Doilea Amendament al Constituției SUA.

Filozofia acestui troglodit e una cât se poate de simplă: ”Beh, prăpădiților care vă ștergeți voi cu nisip la cur în Orientul Mijlociu! Noi avem armele, noi facem legea! Așa că să vă văd cum scoateți petrolul la interval, că vă ia mama dracului! Că doar în Evul Mediu, când SUA câștiga câte un război, orice răcan avea dreptul să violeze și să jefuiască după bunul plac.  Ce-i aia NATO? Noi suntem NATO, și am băgat un trilion și jumătate de dolari în Irak și nu ne-am ales cu nimic. Iar acum aruncăm pe fereastră 1,5 miliarde în Libia ca să se bucure nespălații ăia de tot petrolul? Ei, asta nu!”

Ceea ce într-o anumită măsură este adevărat, așa cum știm de la Ron Paul citire, și anume că de la Războiul din Coreea încoace, SUA s-au angajat în multiple războaie care n-au făcut nimic altceva decât să consume bani publici, și să sacrifice inutil vieți umane. De aici însă până la a trata o țară suverană care nu te-a invitat pe tine, giorlan american, să intri cu bocancii nespălați în casă, ca o națiune înfrântă într-un război care, fie vorba între noi, n-a fost niciodată declarat, e o distanță atât de mare, încât e nevoie de creierul unui adevărat capsoman pentru a sugera măcar o asemenea idee.

Mai caraghios decât toate acestea este însă faptul că presa se uită în gura unui asemenea amețit care se trezește vorbind despre probleme care în mod evident îl depășesc, în timp ce oameni care au într-adevăr ceva de spus sunt tratați cu condescendență, și ridiculizați pentru bunul simț și celeritatea lor.  

Când intelectualii lui Băsescu, în frunte cu Adrian Pleșu, luau în derâdere paralelismul făcut de anumite voci între dictatură și autoritatea discreționară a președintelui mariner înconjurat de slugoi servili și fără personalitate, aducând vorba despre UE și lumea globală, mă imaginam luându-i la palme și arătându-le agenda de dezbateri publice din SUA, unde problema libertăților individuale este pusă în discuție  în permanență într-o epocă a corporatismului, a conglomeratelor financiare care sunt plătite cu bani publici pentru a continua o politică monetară frauduloasă și păguboasă care i-a dus la faliment, a legilor emise în numele siguranței individuale încălcând principii fundamentale ale libertății și intimității.

După cum am mai scris, în SUA se află în desfășurare campania pentru desemnarea candidatului republican la alegerile prezidențiale de anul viitor. Și, într-adevăr, totul decurge într-un climat de regim democratic cu multipli candidați, dezbateri publice, tot tacâmul. Cu precizarea că în realitate nu există decât doi candidați: unul colectiv reprezentat de marionete ale autorității instituite care se declară în favoarea politicii fiscale a FED de devalorizare continuă a dolarului prin tipărirea de bani fără valoare, în favoarea politicii militariste a SUA care secătuiește bugetul public, umplând buzunarele corporațiilor care alimentează mașinăria americană de război, și Ron Paul, politicianul care de treizeci de ani critică politica bugetară a SUA care a dus țara la depășirea pragului maxim de îndatorare, singurul dintre candidați care denunță războaiele inutile purtate de Statele Unite în Orientul Mijlociu, singurul care vede în Patriot Act o încălcare flagrantă a democrației și a libertăților individuale. Și ce face media corporatistă, înregimentată politic, paradoxal, tocmai în partidul din care face parte Ron Paul, cu acest candidat care prin spiritul său liber cugetător devine o amenințare la adresa ordinii instituite? Îl îngroapă sub un monte de ignorare, aducând în atenția publică nulități precum Michele Bachman, această bigotă mitomană care de cum deschide gura scapă porumbelul. Priviți modul în care mass-media din SUA face propagandă electorală obedienților sistemului, unii dintre ei fără niciun fel de eligibilitate, aducându-i în față doar pentru a îngropa imaginea singurului candidat care într-adevăr contează. Nu ratați expresia de obediență imbecilă a candidatului care-și recunoaște suportul pentru războiul din Irak, urmată de cea a figurantului pe post de moderator cu creierii plini de rahat. Scuzați clipul electoral din debut. Ce e important începe de la minutul 1 încolo.

Aviația sportivă mureșeană a fost îngropată de corupția și incompetența conducerii politice din România ultimilor 21 de ani, de penuria financiară generată de hoția perpetuată de corupția și incompetența conducerii politice din ultimii 21 de ani, de loazele generațiilor care s-au succedat de-a lungul timpului, tot mai slăbănoage și mai indolente, incapabile de seriozitatea și disciplina necesare învățării artei zborului, și, nu în ultimul rand, de primarul Tîrgu Mureșului, Dorin Florea, ucigă’l toaca, cel care, după eforturi succesive împănate cu gargară goală de conținut despre parcuri industriale și alte aiureli demagocice, a dobândit până la urmă terenul aeroclubului, pe care imediat l-a și dat lui Bența care să mai trântească niște afaceri imobiliare pe bani publici, pe un spațiu de asemenea proprietate publică.

Am fost acum o săptămână la mitingul aviatic, probabil ultimul care a avut loc vreodată la Tîrgu Mureș, și deși am ajuns prea târziu, prinzând doar un Zlin făcând abracadabra pe cer, învăluit într-un nor de fum, am putut arunca o privire peste ruinele aviației sportive mureșene. Un IS-28 și unul 29 erau expuse în față, imediat după intrare, arătând de parcă așteptau casarea, un PZL-Vilga, galben, mai mic decât îmi aduceam aminte și mai ponosit, iar în hangar, încă două IS-28, probabil funcționale, parcate în fața unui al treilea, dezmembrat. Atât. Restul avioanelor, de agrement, ori acrobație, erau evident venite din țară, sau de aiurea.

Și am simțit cum mă cuprinde nostalgia. Hm! Păi să vezi cum era pe vremea băiețelului cu pantalonași atât de scurți și strâmți de-i intrau în fund cu tot cu șaua bicicletei cu care străbătea toată ziulica aerodromul, de la un capăt la celălat. Pe atunci să tot fi fost o duzină de IS-uri, plus două Blanik-uri și două Foca, de producție cehoslovacă, toate acoperite de găinațul produs de colonia de vrăbii care populau ”mansarda” hangarului. Pe lângă acestea mai erau trei Vilga, două galbene și unul argintiu (pe care nu l-am văzut însă niciodată să zboare), un AN-24 pentru parașutiști, și încă unul din când în când pentru aviația utilitară, plus un motoplanor de producția românească, atât de mare și greoi, cu un motor atât de slab, încât avea nevoie de toată lungimea pistei ca să decoleze.

Să vezi diminețile, la prima oră (așa, pe la vreo zece), cu elevii scoțând aparatele din hangar pentru curățenia de dinaintea zborului, cu furtunul cu apă jucându-și feste unul altuia, sau vânând câinii care alergau dintr-o parte în alta, îmbătați de entuziasm. Așa cum eram și eu, împărțindu-mi timpul între urmărirea rutinei de la start, mai degrabă plictisitoare, și iepurii din crescătoria de la capătul aerodromului, ori câinii garnizoanei care asigura paza Aeroclubului. Era Ursoaica, pe atât de mare și durdulie pe cât de mic eram eu, blândă și jucăușă, înfulecând pe nerăsuflate sandwich-urile pregătite de Cirezaru, cu care eu mai degrabă hrăneam animalele, preferând să flămânzesc doar ca să mă bucur de atenția lor. Era Calu’, numit după eroul din Pistruiatul, mare și bătrân, și Lupoaica, maronie, zveltă și isteață, căreia un pilot neatent i-a tăiat nasul cu elicea motoplanorului, pornind motorul fără să știe că dormea câinele sub botul aparatului.

Apoi mai erau ieșirile elevilor la simplă comandă, când întreg aeroclubul se rânduia pentru tras șuturi în fund fericitului promovat. Era Hozo, un băiat mare și legat, cu o soție înaltă și frumoasă ca și el. Cu bucile învinețite de ceilalți instructori care se asigurau că va ține minte experiența, a fost tratat cu blândețe elegantă de Cirezaru, pentru că era al lui. La primul zbor în simplă comandă a intrat în limită de altitudine dincolo de Mureș, ca să treacă apa lovind printr-o smucitură bruscă de manșă cu burta aparatului malul drept, sărind astfel peste râu. Avea să moară mai târziu, făcât comoție cerebrală imediat după decolare. Lipsit de comandă, planorul a urcat în zbor deasupra avionului de tractare, după desprinderea automată generată de unghiul prea mic facut de cablul de remorcare,  angajându-l pe acesta într-un picaj aproape vertical. La manșa avionului era Oprea, comandatul de atunci al aeroclubului, despre care Cirezaru a spus apoi că dacă n-ar fi fost el, Vilga ar fi lovit cu siguranță pământul. Câteva secunde mai târziu, planorul, fără comandă, a intrat în limită de viteză și s-a angajat într-o vrie fără scăpare care, după două spirale l-a înfipt în pământ. La locul accidentului au găsit o priveliște de nedescris. Femururile picioarelor perforaseră plămânii pilotului, și un ochi ieșit din orbită atârna susținut doar de nervul optic.

Florin Pop, comandantul de acum al aeroclubului, era pe atunci pilot biban pe Vilga. Prin stație, instructorii îl provocau, râzând, să vină la aterizare fără motor, lucru imposibil cu Vilga, despre care Cirezaru spunea că are portanța unui fier de călcat.

Planorismul reprezintă arta aviației, mai spunea Cirezaru, împlinirea visului omului de a zbura liber ca păsările cerului. Fără motor, purtat doar de curenții de aer cald, reflectă doar măiestria pilotului. Să plutești în liniștea solemnă a înălțimilor, să te dai cu sania deasupra plafonului de nori, să aterizezi pe un câmp la întâmplare, dacă se întâmplă să intri în limită de altitudine la zbor de undă lungă, sau, ca Cirezaru, pe apă, în stufăriș, după ce a confundat o mlaștină cu cel mai neted și mai minunat câmp de aterizare. Nimic nu există în aviație comparabil.

Aerodromul Tîrgu Mureș a fost construit în Al Doilea Război Mondial de armata germană. Nu e doar un câmp. E o suprafață netedă, construită pe straturi succesive de sol special ales pentru a asigura o drenare naturală a apei, care nu trebuie să băltească pe pistă; o suprafață uriașă de teren, cu toate utilitățile disponibile.

Acum totul va fi distrus, deopotrivă fizic, cât și în spirit, pentru alimentarea afacerilor unei clientele de partid și umplerea buzunarelor îmbuibaților care prosperă pe cheltuiala banului public.