Arhivă pentru august, 2011

Se întâmplă chiar și în România, unde Hotnews a acoperit câștigarea în Iowa de către Michele Bachman a preliminariilor pentru desemnarea candidatului republican la președinția SUA, trecând complet cu vederea faptul că al doilea clasat, Ron Paul, a fost devansat cu doar puțin peste 200 de voturi. Asta în situația în care Iowa este statul de rezidență al lui Michele Bachman, un cap de oaie al politicii republicane din SUA, care a umplut internetul cu inepțiile sale.  Pe YouTube puteți găsi o întreagă colecție a perlelor acestei bigote săracă cu duhu. 

Mai mult decât atât, Hotnews l-a numit pe Ron Paul izolaționist, probabil pentru faptul că acesta este singurul candidat republican care se opune politicii militariste a SUA care adâncește covârșitor deficitul bugetar al acestei țări, dorind retragerea trupelor din Libia, Irak, Arabia Saudită etc., fiind de-a lungul timpului singurul politician care a remarcat faptul că implicarea militară a SUA în conflicte armate pe tot globul este NECONSTITUȚIONALĂ, atâta timp cât ”Congresul” american  nu a declarat nimănui război din vremea ”Marelui Doi”.

sunday song

Posted: august 14, 2011 in hardcore cultura
Etichete:

În privința naturii psihologice a celor ce se petrec în Marea Britanie mulți și-au dat cu părerea și mulți au dat pe lângă. Comentatori mai mult sau mai puțin demn de atenție au răsturnat pe toate părțile mai toate motivele posibile: criza, eșecul multiculturalismului, implicarea clanurilor mafiote. Multe dintre aceste supoziții le-au demontat într-un articol anterior. Ultimul invocat în această suită de stereotipii, în ultimă instanță, a fost nihilismul. Adică, am avea de a face cu o generație nihilistă de rebeli fără cauză. Ei bine, acesta s-a dovedit a fi un alt clișeu ca și toate celelalte, căci cât de nihilist poți să fii ca să spargi un magazin pentru a-ți însuși din el o pereche de ”adidași”, ori una de ”blugi” după ultima modă. Vreun nihilist part-time probabil, altfel cu credințe cât se poate de mercantile.

Ei bine, cu părere de rău pentru cei care suferă din cauza popularității sale, în detrimentul tuturor filozofilor tubului catodic, tot Mircea Badea s-a arătat a fi cel mai exact în a aprecia adevăratul substrat psihologic al fenomenului golănașilor de boutique ai Londrei și a altor metropole engleze cuprinse de flama revoltei împotriva magazinelor. Și anume, invocând Fight Club, filmul cult care sfârșea în chip admirabil minunații ani ’90, al căror spirit de revoltă a lăsat apoi cale liberă consumerismului noilor yuppies, a târfelor mediatice celebre pentru că sunt avute și… târfe, și a homalăilor înghesuiți în rândurile publicului unui concert Lady Gaga.

Ce suntem noi? ”Suntem consumatori, produși ai obsesiilor legate de atingerea unui standard de viață. Corupția morală, crimele, sărăcia nu mă interesează. Ceea ce mă interesează sunt revistele cu celebrități, un televizor cu 500 de canale, numele cuiva pe chiloții mei”… Ce suntem noi? ”O întreagă generație care alimentează rezervoare cu benzină, servesc la masă în restaurante, sclavi cu gulere albe. Publicitatea ne îndeamnă să dobândim mașini, haine, să ne agățăm de slujbe pe care le urâm ca să cumpărăm rahaturi de care nu avem nevoie. Am fost crescuți cu televizorul care ne-a făcut să credem că într-o zi vom fi cu toții milionari, zei ai marelui ecran, staruri rock, dar nimic din toate acestea nu se va întâmpla. Încet, încet, ne dăm seama de acest lucru, și suntem foarte, foarte încrâncenați”.
Revolta jefuitorilor britanici de boutique-uri e o revoltă a rataților societății de consum, a neisprăviților care nu s-au învrednicit să se ridice la nivelul năzuințelor lor privind standardul de viață, și când au găsit un moment propice, s-au apucat să se răzbune pe cei mai avuți decât ei, eventual însușindu-și o parte din bunurile lor. Nu există niciun țel nobil în această revoltă, niciun principiu revoluționar animând spiritele fierbinți ale unor tineri idealiști. Generația Paris Hilton, Lady Gaga, și a puțoilor de bani gata care se califică la statutul de ”călăreț pe pulaneză” nu are decât frustrări materialiste și o găoază largă între buci în care s-a strâns toată usturimea parazitului de canapea pe care soarta la hărăzit părții celeilate a ecranului.


La un singur lucru mă fac să mă gândesc jafurile la drumul mare care se petrec acum în Anglia, ca răspuns la uciderea într-un schimb de focuri de către poliție a unui… infractor. Mă fac să mă gândesc la Japonia de după tragedia tsunami-ului care a culminat cu dezastrul petrecut la centrala nucleară de la Fukushima. Mă fac să mă gândesc la oamenii rămași fără adăpost, așteptând ordonați în rând primirea ajutoarelor. Mă gândesc la bătrânii așezați pe o pătură, copleșiți de onoare, primind vizita Împăratului. Mă gândesc la Yakuza, mafia japoneză, asigurând alături de poliție ordinea publică, și donând ajutoare sinistraților.  

Și având toate acestea în minte, să vedem care este răspunsul civilizației Europene la o situație de criză? O pandemizare a violenței fără motivație a unor troglodiți abia așteptând o justificare, oricât de palidă, pentru a da frâu liber instinctelor lor cele mai animalice. S-au făcut asemănări cu manifestațiile minerilor din Anglia de la începutul anilor ’80, se vorbește despre eșecul multiculturalismului. Acestea nu au însă nicio legătură cu ce se întâmplă acum. Deoarece violențele din prezent nu au nicio bază dogmatică. Ele nu sunt o replică la nimic. Sunt doar manifestări viscerale, căutând amuzamentul în propagarea gratuită a violenței. Manifestările viscerale în mare parte ale unor… NEGRI.

Acesta e termenul de care corectitudinea politică care guvernează relațiile sociale din lumea occidentală, se ferește. NEGRI, sălbatici aduși din colonii, rămași de sute de ani incomplet asimilați de o cultură care prin aceasta își dovedește slăbiciunea. Șerpi încălziți la sânul unor ”bleeding heart liberals”, trândăvind pe cheltuiala publică doar pentru a acumula frustrări sociale, cărora să le dea frâu liber atunci când conjunctura le-o permite, pentru a jefui și violenta oameni simpli, fără apărare, pentru a distruge agoniseala de o viață a unor mici întreprinzători.  Totul în acompaniamentul unei bune dispoziții colective, alimentată din plin cu deluvii de alcool. Iar cel mai grav lucru este că marea majoritatea a acestor sălbatici sunt practic niște copii, unii dintre ei fete. Niște pui de vipere. SONS OF A BITCH. Hoarde scelerate deasupra cărora domnește un ÎMPĂRAT Al MUȘTELOR.

Este vorba aici de crepusculul civilizației, despre destrămarea fermei autorități patriarhale și odată cu aceasta a familiei, despre distrugerea tradiției, despre degradarea sistemului de educație, despre pierderea celor mai elementare valori morale și spirituale. Criza nu are nicio legătură cu toate acestea, sau multiculturalismul, sau dificultățile sociale. Nu văd aici un conflict interetnic. N-am auzit nimic despre încăierarea unor grupuri etnice între ele. Paralela cu protestele minerilor e iarăși nepotrivită. Pentru acești mici sălbatici violența e un scop în sine. E cool. E de pus pe FACEBOOK!

Nu sunt economist, însă de mai bine de un an de zile, cred, urmăresc pe un canal YouTube aparițiile publice ale probabil singurului politician din lume ale cărui cuvinte merită ascultate. E vorba de congresman-ul republican Ron Paul, cel care este considerat părintele filozofiei care stă la baza mișcării populare din SUA cunoscută sub numele de Tea Party. De două ori candidat la președinția SUA, odată din partea Partidului Libertarian și odată înscris în cursa nominalizărilor din partea Partidului Republican, Ron Paul se află acum, la cei 75 de ani ai săi, la cea de a treia tentativă, cel mai probabil și aceasta urmând să se încheie cu un eșec, având în vedere că în sondaje se află pe ultimul loc în preferințele republicanilor, fiind depășit în cursa pentru nominalizarea candidatului republican chiar și de Sarah Palin, practic ”idiotul satului”, un fel de Udrea fără Cocoș a americanilor, care n-a aflat încă faptul că Africa e un continent.

Ceea ce caracterizează evoluția politică a lui Ron Paul, în complet dezacord cu ideea de politician de la noi ori de aiurea, este atitudinea de liber cugetător, care adesea l-a pus în dezacord în egală măsură atât cu democrații cât și cu republicanii din congresul american, lucru ce l-a făcut subiectul ironiilor imbecile venite din partea presei înregimentate politic, așa cum se vede în acest clip din campania pentru nominalizarea candidatului republican din 2008, exclus de către  FoxNews la editarea materialului pregătit pentru difuzare.

Și iată astfel și piatra unghiulară a haosului politic și economic care amenință să destabilizeze SUA: militarismul vinovat în proporție covârșitoare de deficitul bugetar și datoria publică a Statelor Unite, datorie publică al cărei prag a trebuit să fie ridicat la începutul acestei luni, pentru ca SUA să nu intre în încetare de plăți. Deci, să recapitulăm: SUA împrumută bani din China ca să alimenteze o mașinărie de război care a susținut regimul dictatorial al lui Musharraf în Pakistan, în prezent acuzat de implicare în asasinarea lui Benazir Bhutto, declanșând apoi războiul pentru promovarea democrației în Irak și Afganistan. În aceeași ordine de idei, în prezent SUA sunt implicate în răsturnarea lui Gaddafi în Libia, dar nu a avut decât o implicare verbală extrem de moderată în cazul reprimărilor sângeroase ale manifestațiilor din Egipt, pentru că Mubarak era un acolit al politicii americane în zonă.

Pe scurt, lucruri pe care Ron Paul le spune de zeci de ani și care până de curând făceau parte din materialul de lucru al teoriilor conspirației, au devenit în prezent subiecte principale în agenda publică americană. Subiecte ca politica dezastruoasă de depreciere a dolarului practicată de FED, politică menită să diminueze datoria publică a SUA, dar care micșorează valoarea reală a capitalului întregii populații americane, care este baza prosperității individuale și motorul oricărei investiții private. Deci, pentru ca statul să continue cheltuielile, întreg poporul american este pus să sufere. Vă sună cunoscut? Amintiți-vă de vorbele fostului ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, care spunea că statul nu poate reduce achizițiile publice pentru că este cel mai mare contractor și ar produce efecte grave economiei naționale. Deci, cu alte cuvinte, trebuie să tăiem salariile profesorilor și să închidem spitale pentru ca firmele de partid să-și continue activitatea. Same thing.

În actuala campanie pentru nominalizarea candidatului republican la alegerile prezidențiale de anul viitor, așa cum am spus, Ron Paul se află pe ultimul loc în sondaje. Pe primul loc în schimb este cel care într-o singură zi a strâns 10 milioane de dolari pentru campania sa electorală, fostul guvernator al statului Massachusetts, poster boy-ul cu frunte înaltă și mandibula lată, Mitt Romney. Iată și care e politica anunțată de această marionetă a sistemului:

Adică, răs-hârșâita temă a amenințării islamice care ar trebui să justifice continuarea cheltuielilor militare. Ce spune acolo? Suplimentarea cu 100.000 a numărului soldaților americani? Păi, Armata Americană se face vinovată de aproape întreg deficitul bugetar al SUA. Și caraghiosul ăsta vorbește despre creșterea cheltuielilor militare? Firește că da, deoarece cheltuielile militare finanțează industria de armament. Dacă statul n-ar mai cumpăra toate acele arme, cui le-ar mai vinde? Cu alte cuvinte, este vorba despre aceeași politică de finanțare cu bani publici a unor afaceri private, care a împiedicat evoluția României în cei peste 20 de ani de democrație, iar acum amenință să îngroape SUA.
Ceea ce spune în realitate Mitt Romney este cu totul altceva:

Iar adevărul este acesta: politica economică a SUA care a creat bula imobiliară care a declanșat la rândul ei criza economică mondială, a recapitalizat cu bani publici bănci private care din acei bani au plătit prime responsabililor pentru managementul defectuos care a dus la falimentarea respectivelor instituții financiare și continuă adâncirea deficitului bugetar prin încăpățânarea cu care refuză reducerea cheltuielilor generate în primul rând de mașinăria de război, amenințând astfel stabilitatea geopolitică a întregii lumi.

De ce e America în derivă? Pentru că are atitudinea potrivită pentru alegerea lui Mitt Romney la președinția SUA, cu ajutorul unui mediu politic și a unei prese corupte.

sunday song

Posted: august 7, 2011 in hardcore cultura

Ștefan Vasu, fratele aparent mai sărac cu duhul al primarului ”erou” al comunei Râciu, Ioan Vasu, care în noiembrie 2007 l-a agresat pe cameramanul Nicușor Nonea, vinovat de păcatul de a filma pe o șosea comunală, fracturându-i maxilarul, trage de timp în procesul intentat împotriva sa, care durează de mai bine de trei ani, timp în care în fața instanței au fost audiați nu mai puțin de… 3 (TREI) martori mari și lați.

Nicușor Nonea, în prezent plecat din țară, a declarat că Ștefan Vasu a dat în judecată Institutul de Medicină Legală și Clinica de Chirurgie Buco-maxilo-facială din Tîrgu Mureș  pentru ceea ce el numește o înscenare, acesta negând realitatea prejudiciului fizic adus cameramanului pe care l-a agresat. De menționat este faptul că investigația medico-legală în cazul Nicușor Nonea a fost realizată de șeful IML Tîrgu Mureș, conferenția universitar, doctor Hecser Laszlo, în prezent pensionat, care recomandase 40 de zile de spitalizare pentru afecțiunea suferită de cameramanul agresat, diagnosticul său fiind confirmat de medicii de la Boco-maxilo-facială, care i-au imobilizat lui Nicușor Nonea maxilarul pentru o lună de zile, făcând posibilă alimentarea acestuia doar prin intermediul perfuziilor. 

În urma incidentului, acoperit într-o anumită măsură de media locală, Nicușor Nonea a fost forțat, prin presiuni exercitate asupra sa în cadrul televiziunii în care activa, să-și dea demisia, acest fapt marcând sfârșitul carierei sale de cameraman. Incidentul a fost ascuns de către mass-media locală publicului mureșean până la începutul lui 2011, când proiectul ”Condiția jurnalistului…” a tratat pe larg cazul, de-a lungul unui interviu prezentat în două episoade.