Arhivă pentru septembrie, 2011

Reclame

Ieri mi-a intrat în mână un „tîrgumureșeanu'”, mai cunoscut sub denumirea de MONITORUL PD-L. Și asta nu pentru că m-aș fi înghesuit cu toți amărăștenii care s-ar bate și pentru o porție călâie de fecale, dacă ar fi gratis, ci pentru că m-am întâlnit cu un amic, pensionar cu trecut în presă – a fost șofer la 24 – care-l ascundea într-un fel culpabil l-a sub braț. Așa că m-am uitat și eu peste el, apreciind de la prima vedere că arată mai rău decât Cuvântul Liber în martie ’90, cu atât mai mult cu cât cap de ziar era Florea într-o ”cămeșă”  roz, pozând drept cel mai bun prieten al babetelor. Mai jos, dacă nu mă înșel, era Neluțu Giorlan, pardon, Chiorean, cel mai dezgustător dintre lingăii de care camarila portocalie tîrgumureșeană  e firește plină, împreună cu o doamnă într-un scaun cu rotile. Pfffffffffffffff! mi-am zis. Băbuțe, infirmi, fără îndoială și mental, cam ăsta ar fi bazinul electoral al democrat-liberalilor mureșeni.

Acestea fiind spuse, mai rămâne să răspundem la o singură întrebare. Ce e de preferat? Să mori de foame, sau să ai burta plină cu meniul complet al mâncătorului de căcat de la ”tîrgumureșeanu’”?

Jesus sunday song.

Posted: septembrie 18, 2011 in hardcore cultura

Am primit brioșe. Prin poștă. Chestia e că nu mi-au venit acasă, așa că a trebuit să mă trămbălesc până la capătul celălalt al orașului, la Oficiul Poștal 5, ca să primesc coletul. Funcționara de la poștă mi-a cerut avizul, pe care firește nu-l aveam, pentru că deși îmi era adresat, coletul nu-mi fusese trimis mie. Nu-i nimic. Se poate cu buletinul. Am ridicat coletul, aflat într-o oarecare stare de degradare, purtând o etichetă pe care se explica succint: ”sosit în această stare”, l-am deschis și, ce să vezi: ”BRIOȘE”.

Firește, primul lucru la care m-am gândit a fost: ”ANTRAX”. Așa că, după ce am băut o bere cu amicii în Weekend, ca să nu fi venit degeaba până la ”mama dracului”, m-am dus la poliție. M-am apropiat de primul ghișeu care mi-a ieșit în cale, unde un agent plin de ifose și grețuri matinale mi-a făcut semn către un gagiu în uniformă pe care, dat fiind faptul că stătea la o măsuță de lângă ușă, inițial l-am confundat cu portarul. De măsuță avea însă lipit un afiș pe care scria mare și lăbărțat: ”INFORMAȚII”. Înțelegând astfel că individul e un ofițer de informații, ceva, i-am prezentat problema. În secunda următoare mi-a aruncat o privire bovină, după care, dacă îmi aduc bine aminte, mi-a pus o întrebare cât s-a putut de inteligentă: ”Ceeeeeeeeeeeeeeeeeee”? 

– Am primit un colet, zic, repetându-mă, din București, de la o adresă necunoscută, în care sunt două brioșe.

Am zis adresă necunoscută, pentru că habar n-aveam cine erau ăia de mi-au trimis mie brioșele, altfel expeditorul era scris cu litere de mână pe partea laterală a coletului.

„Ofițerul de informații” a părut cuprins de dileme existențiale: ”Unde să sun? La judiciar”?

Până la urmă cred că a sunat la Brigada Diverse, sau ceva de genul ăsta, unde a vorbit cu ”Suzi”. ”Suzi” însă nu înțelegea, așa că ofițerul de informații a chemat-o la poartă, să-și dea și ea cu părerea. A venit după vreo zece minute o duduie cu țurloaiele îndesate într-o pereche de ”iegări”, costumație absolut regulamentară în Poliția Română, presupun.

Am dat să-i expun problema, fiind respins cu un gest regal, care arăta faptul că ”Suzi” dorea să treacă prin viața de copoi, asumându-și cât mai puține responsabilități posibile. Așa că s-a pus la rândul ei pe dat telefoane.

– E un domn aicea cu un pachet în care nu știe ce e. Nu știe de la cine, a început să îngâne duduia în receptor.

-Pardon, zic. Știu ce e în el, și expeditorul e scris pe colet.

”Suzi” a părut ulterior vag agasată.

– Domnule, dacă nu-mi explicați clar despre ce e vorba…

– Păi tocmai mi-ați spus să nu vă zic dumneavoastră.

– Bine, atunci spuneți despre ce e vorba.

Așa că m-am apucat a nu știu câta oară.

– Am primit un colet din București care conține două brioșe.

– Ați comandat dumneavoastră brioșe din București, a intervenit ”ofițerul de informații”, care între timp cred că realizase o evaluare profundă a situației. 

– Păi nu, zic. Tocmai asta e problema.

Păi, și ce vreți să facem noi? 

Asta din urmă venise de la un băiat înalt și frumos, zdravăn, cu ceva osânză abdominală, ce-i drept, dar absolut conformă cu standardele Poliției Române, îmbrăcat cu blugi și tricou, care se insinuase pe nesimțite în chestiune. Purta niște ochelari de soare bengoși 100%, care-i acopereau juma’ de față. Practica probabil schiatul, sau se îndrepta către o sesiune de scufundări, sau ceva de genul ăsta.

– Domnule, zic, am primit un colet pe care nu-l așteptam, de la o adresă pe care nu o cunosc, în care sunt două brioșe.

– Da, și?

– Dacă aș fi primit un plic cu un praf alb în interior, zic, care e departamentul care ar trebui să se ocupe de asta?

– Aia e altceva, zice ”bengosul”. Aia ar putea fi droguri.

– Droguri! zic eu, care nu mă tem de droguri, dar mi-e groază de ANTRAX. De unde știți că  nu conțin droguri? N-ați auzit de brioșe cu canabis? Sunt un produs de patiserie foarte popular în Olanda. Nu puteți să faceți niște analize?

– Cum, așa gratuit? a trântit-o ”bengosul”, uitând că lucrează într-o instituție publică, plătit fiind din bani publici, aflat astfel în slujba cetățeanului. 

Apoi mi-a trecut prin cap că probabil ”ochelaristul” aștepta o șpagă, ceva, sau măcar așa, o mică atenție.

În cele din urmă, fiind și ”Suzi” de față, bengosul a încercat să facă dovada supremă a virilității sale:

– Vreți să le mâncăm acum împreună?

– Puteți să le mâncați dumneavoastră, zic, gândindu-mă mai ales la faptul că brioșele în chestiune aveau un aspect destul de învechit.

În cele din urmă, bengosul s-a plictisit, și a întins-o braț la braț cu ”Suzi”.

Așa că am rămas din nou singur cu ”ofițerul de informații”, care părea copleșit de povara responsabilității. De aceea probabil a apelat la un coleg din ghișeul alăturat, la care mă prezentasem de la bun început.

A venit un băiat mignon, în uniformă, spălat, cu ochelari. Ne-am așezat.

– Deci, despre ce e vorba?

Așa că m-am apucat din nou. Brioșe… de la  Bucureștiu… sunt cam vechi… și eu nici nu mănânc grâu.

Aiurea! ”Tablagiul” n-avea nicio idee.

– Am înțeles că ați vorbit și cu cei de la crimă organizată?

CRIMĂ ORGANIZATĂ? Cine? BENGOSUL?

– Habar n-am cine era domnul, zic. De altfel, cred că era în drum să ia prânzul.

– Dar cine sunteți dumneavoastră? am întrebat până la urmă, vag enervat, pentru că pierdusem desenele animate cu aiureala asta.

Boar Claudiu, agent Poliția de Proximitate.

– Poliția de Proximitate? zic. Și de ce stau de vorbă cu dumneavoastră? Am primit coletul de la București, iar Bucureștiul, din câte știu eu, nu e în niciun fel de proximitate. În cele din urmă, în absolută pană de idei, agentul Boar Claudiu mi-a dat soluția supremă, raportat la nivelul său de competență.

– Trimiteți-le înapoi!

Așa că le-am trimis.”

9/11 bullshit

Posted: septembrie 12, 2011 in categoria ”lucru manual”
Etichete:

Am asistat în acest weekend, sau, mă rog, probabil ați asistat, că pe mine unul nu m-a interesat, la comemorarea a 10 ani de ipocrizie, cât s-au scurs de la atentatele din 11 septembrie 2001. Pentru că asta e în realitate, o mare ipocrizie menită a nu recunoaște beneficiile pe care prăbușirea turnurilor gemene le-a adus mașinăriei americane de război care burdușește cu bani publici buzunarele producătorilor de arme și tehnologie militară, slujind în același timp intereselor companiilor petroliere pentru care Orientul Mijlociu e găina cu ouă de aur. 

Pentru a rememora, să începem cu invazia Kuweit-ului de către Irak în 1990. Primul război din Golf, contrar așteptărilor mele din vremea aceea, nu a dus la răsturnarea regimului Saddam Husein, probabil tocmai pentru a motiva staționarea trupelor americane în Arabia Saudită. Faptul a dus la nașterea fenomenului Al Qaeda, grupare teroristă fundamentalistă musulmană condusă de Osama Bin Laden, fost lider al mișcării de rezistență finanțată de SUA în timpul războiului purtat de ruși în Afganistan. Chipurile, Osama Bin Laden a comandat atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, numai bine pentru a oferi o motivație SUA să invadeze Irak-ul, care nu avea nicio implicare în atacuri, dar care era acuzat de deținere de arme chimice, care nu au fost de altfel găsite niciodată. Cu această ocazie, Saddam Husein, fost asasin antrenat de CIA pentru răsturnarea regimului monarhic din Irak, a fost judecat, condamnat și executat în uralele unei opinii publice destul de idioată ca să nu știe despre ce e de fapt vorba.  

Rezultatul? Emiterea de către congresul american a Patriot Act, care îngrădește libertățile individuale, încalcă principiile de bază ale intimității și crează mediul propice pentru dezvoltarea unui sistem avansat de control a maselor care, odată cu dispariția și a ultimului dușman global, terorismul, va constitui singura amenințare la adresa structurilor autorității care nu-și dorește nimic altceva decât o prosperă existență parazitară.   

Să nu uităm cuvintele lui Hanibal, cerând pacea în fața lui Scipio Africanul, motivând-o prin faptul că orice mare putere are nevoie de un dușman, altminteri toată forța ei se întoarce împotriva sieși: ”Nici un stat mare nu poate sta liniștit multă vreme; dacă n-are vreun dușman în exterior, și-l găsește în țară, întocmai ca acele făpturi vânjoase la trup, care par să fie la adăpost de primejdiile din afară, dar care sunt covârșite de propria putere”.

Scipio nu l-a ascultat, nepoții săi, Tiberius și Caius Gracchus  inaugurând era asasinatelor politice în Roma antică, moartea celor doi reformatori fiind marcată de istorici drept începutul sfârșitului Republicii Romane. 

fuck’n sunday song

Posted: septembrie 11, 2011 in hardcore cultura