Arhivă pentru Octombrie, 2011

Veselia la români

Posted: Octombrie 28, 2011 in categoria criminală
Etichete:

Voiam să scriu, dar am tot amânat, despre Festivalul Vinului și asta pentru că m-a marcat într-un mod oarecum profund. Nu din cauza vinului servit din răcitoare pentru suc la plic, din care n-am băut, nici din cauza mustului grețos de dulce și făcut din orice numai din struguri nu, din care n-am mai încercat, după ce m-am ars de atâtea ori în anii trecuți, și nici din cauza cartofilor prăjiți care costau 3 lei suta de grame, de parcă erau poleiți cu aur, din care n-am mâncat.

Ceea ce m-a marcat într-un anumit fel au fost oamenii:o adunătură de fețe buhăite, cu o morgă cenușie așternută pe figură, sorbind resemnați din pahare de plastic o poșircă în care eu nu mi-aș fi înmuiat nici biftecul. O femeie șleampătă cu pielea atârnându-i pe figură, sprijinindu-și căpățâna într-o mână. Un bărbat cu mustață, cu genunchii îndoiți de povara existenței, așezându-se greoi pe o buturugă, vorbind cu glas scăzut.

Iată veselia la români. Iată o adunătură tristă înecându-și amarul într-o cârciumă. Oameni în plenitudinea vârstei, împovărați de amarul existenței. Bătrâni, după o viață de muncă supraviețuind de la o zi la alta cu o pensie de mizerie. Tineri fără perspective. 3 lei, o sută de grame de cartofi. O țară mizerabilă și costisitoare.    

Au fost și pe la mine cu recensământul. O duduie expeditivă care a completat 80% din chestionar singură: curent aveți? aveți. apă aveți? aveți. încălzire aveți? aveți. Cum te cheamă, ești ”rumân”, bla-bla-bla. Apoi m-a întrebat de religie. M-am declarat daoist, după ce la precedentul m-am prezentat drept agnostic. Ceea ce e cam tot aia, atâta timp cât daoismul e singura religie din lume care nu are dumnezeu, nici ritualuri, închinăciuni, stat în genunchi și alte apucături de sclav, tipice mai ales religiilor cu rădăcină iudaică. De fapt, nici nu sunt sigur că e o religie, cât mai degrabă o filozofie metafizică. A trebuit mai întâi să scrie pe o hârtie ca să fie sigură că nu greșește. ”Trec eu pe urmă, că am coduri pentru toate. Am fost la marocani, la… tot felul”, m-a asigurat duduia.

Apoi am ajuns la codul numeric. Acum, ce să zic? Dacă autoritatea statului vrea să facă rost de codul tău numeric ca să și-l bage în fund, sau dracu știe pentru ce, nu e nevoie de recensământ. Pentru asta există Evidența Populației. De reținut însă în toată această comoție provocată de recensământ, codul numeric personal, etc. e neîncrederea populației într-o autoritate a statului pe care o percepe ca ostilă, autoritate care după ani de zile de exercitare discreționară, arbitrară, nesimțită, împotriva bunului simț, a ajuns să fie în mod evident detestată.

Am mai spus probabil că personal nu sunt în stare să fac o comparație între politica anilor ’90 și cea din prezent, care a fost mai proastă, mai împotriva interesului public, al țării până la urmă, pentru că pe atunci mă preocupau lucruri mult mai sublime, cum ar fi arta, filozofiile existențiale. Discutam însă cu un prieten care a amintit despre cum precedentul recensământ nu a ridicat niciun fel de discuții, nu a stârnit niciun fel de controverse. De ce? Pentru că atunci românul nu se simțea amenințat de un stat mafiot care-i periclitează existența și supraviețuirea. Și aceasta este moștenirea regimului marinerului Băse. Acesta e rezultatul alegerii altui mârlan needucat în fruntea acestei țări – ”rumân” de-al nostru, mânca-l-ar tata pe el de canalie, ucigă-l toaca!  

A trecut ceva vreme de când nu l-am mai adus în discuție pe maiestatea sa, președintele mariner cu denumire de origine intestinală, Băse, zis căpitanul de rigolă dâmbovițeană, Chiorâș Chiondorâș. Ochiosul s-a retras în ultima vreme într-un con de umbră, descinderile în vizite de lucru pe șantierele patriei și băile de mulțime fiindu-i total contraindicate, dat fiind guturaiul care l-a prins prin sondaje, pe el și partidul său de găinari, lingăi și târfe.

Dar cum prostului îi stă mai bine fudul, nici măria sa Băse n-a vrut să fie pus în umbră de evenimentul ce are loc astăzi în Parlamentul României, dorind să împărtășească din vasta sa viziune integratoare privind finanțele și politica economică a Europei unite care trage România în jos, altfel un model de performanță în toate domeniile posibile, de la infrastructură la justiție și mediul politic și cultural elevat. Împiedicat în termeni economico-financiari pe care nu-i stăpânește, făcând ba pe prim-ministrul, ba pe Gigi-cel-cu -barda-n-mână, luat prin surprindere de o întrebare complet străină de tâmpeniile pe care tocmai le debitase, Chiondorâșul și-a dat arama pe față, aceasta răsărind limpede ca lumina zilei printre petele de găinaț.

Și iată acreala canaliei, iată turgescența iritantă a hemoroizilor săi supradimensionați de constipație. Iată sufletul meschin al găinarului care la final de mandat(e), în care nu s-a remarcat prin nimic altceva decât spiritul intrigant de cocotă îmbătrânită în rele, simte precum o bârnă în ochi umbra proiectată de o personalitate care a atins statutul de monument în viață al istoriei. Iată viermele care-i sfâșie măruntaiele.

Adevărat vă spun, că tot aurul pe care-l pune canalia deoparte, nu-i ține de cald, pentru că în definitiv nu e nimic altceva decât o tinichea rece, îngălbenită.    

Bevis and Butt-Head, eroii port drapel ai generației  ’90, se întorc pe 27 octombrie pentru a explica de ce în ziua de azi ”EVERYTHING SUCKS!