Un oraș fără turism, plin de hoteluri

Posted: Octombrie 5, 2011 in categoria ”la mintea găinarului”
Etichete:, , , ,

Când Florin Vlas, marele investitor imobiliar căruia i se scurgea rahatul în drum la Business Hotel în Corunca, a cumpărat fostul Hotel Transilvania, transformându-l în jucăria sa personală, m-am întrebat de unde până unde domeniul hotelier e o afacere atât de profitabilă în Tîrgu Mureș, un oraș fără obiective turistice, fără turism, cu o economie pe butuci. Pentru că avem în Tîrgu Mureș Continentalul, Grand Hotel, Concordia, Hotel ”Vlas”, imediat lângă – astea doar în centru – Businenss Hotel, tot al lui Vlas, Voiajor, din nou Vlas și ditamai Fabrica de Piele și Mănuși – Mampel- hotelul lui Țepea care acuma-i la bulău.

De unde până unde? Că doar personal m-am dus la zece noaptea pe când făceam ”Condiția Jurnalistului…” să filmez bezna în care stă scufundat Hotelul Mampel, mai nou gazda a trei instituții media mureșene, Realitatea Tv, Știi Tv și 24 de Ore Mureșene. Nici o cameră ocupată. Bătea vântul și totul emana o tristețe de cavou. Noroc cu Azo care mai înveselea atmosfera cu luminițele lui scufundate în ceață. Adică, hotel la combinat. Hai, dă-te dreacu! Beton afacere. Că doar când o veni turistul lu’ pește taman la combinat s-o gândi să se cazeze!

Firește, auzisem și eu zvonurile cum că Țepea ar fi spălat bani la President pentru Miron Mitrea, de care-l leagă o prietenie strânsă încă din vremea în care el, Țepea, se dădea
mare transportator, până când a dat faliment ca o mazetă. Dar, în definitiv, asta nu e până la urmă decât o poveste. Până când un coleg de breaslă mi-a strecurat veninul în ureche: ”Pe pariu că deși nu au nicio lumină aprinsă, în hârtii toate hotelurile astea figurează ca pline”. Adică, cu alte cuvinte, deși fără activitate, prin aceste societăți curge un purcoi de bani care prin inventarea unui turism inexistent pot fi justificați. Iar acum înțeleg și de ce madame Udrea e ministrul Turismului. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s