Muammar Gaddafi, încăput pe mâna unor sălbatici isterizați, niște mârlani habotnici care-l ucid ca pe un câine într-o învălmășeală haotică. Imaginile sunt peste tot pe internet. Ce jalnic sfârșit! Unul care te face să te gândești dacă o viață prosperă de canalie  merită prețul unei morți de genul ăsta. ”Am trăit, m-am înfruptat din toate, acum e timpul să mor sfâșiat, implorând milă  unor troglodiți”. 

Sadham Husein – cândva asasin antrenat de CIA, care, într-o adunare publică, cu un trabuc în colțul gurii își numea trădătorii, care erau apoi luați și executați – spânzurat de ”gâți”, apoi cu trupul profanat de conaționalii săi bigoți care cred în suferința de dincolo de moarte.  

Nicolae Ceaușescu, bătrân și ramolit, văicărindu-se ca o muiere, în drum se plutonul de execuție. Același Ceaușescu, cu genunchii frânți, răsturnat pe spate, cu o gaură cât pumnul în moalele capului, din care se scurge un sânge stacojiu.

Tuturor le dă cu tifla marele Iosif Vissarionovici Stalin, responsabil de moartea a 170 de milioane de suflete, mort la 73 de ani după ce mădularele lui bătrâne n-au mai suportat stresul chiolhanurilor pe care boșorogul le trăgea, cedând după unul devenit astfel istoric. Deși unii spun că Beria l-ar fi otrăvit.

Există deci, totuși, o dreptate? Într-o lume în care vedem tot timpul parvenind și prosperând ticăloșia, fiecare primește după măsura lui? Probabil că nu. Dar ce căldură revigorantă te cuprinde atunci când se întâmplă! Eu unul mai aștept doar să-l văd pe homunculul Kim Jong-il lăsat în curul gol pradă unei haite de nord-coreeni jigăriți, astâmpărându-și foamea cu măruntaile lui jilave și aburinde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s