Acreala canaliei

Posted: Octombrie 25, 2011 in categoria ”la mintea găinarului”
Etichete:, , ,

A trecut ceva vreme de când nu l-am mai adus în discuție pe maiestatea sa, președintele mariner cu denumire de origine intestinală, Băse, zis căpitanul de rigolă dâmbovițeană, Chiorâș Chiondorâș. Ochiosul s-a retras în ultima vreme într-un con de umbră, descinderile în vizite de lucru pe șantierele patriei și băile de mulțime fiindu-i total contraindicate, dat fiind guturaiul care l-a prins prin sondaje, pe el și partidul său de găinari, lingăi și târfe.

Dar cum prostului îi stă mai bine fudul, nici măria sa Băse n-a vrut să fie pus în umbră de evenimentul ce are loc astăzi în Parlamentul României, dorind să împărtășească din vasta sa viziune integratoare privind finanțele și politica economică a Europei unite care trage România în jos, altfel un model de performanță în toate domeniile posibile, de la infrastructură la justiție și mediul politic și cultural elevat. Împiedicat în termeni economico-financiari pe care nu-i stăpânește, făcând ba pe prim-ministrul, ba pe Gigi-cel-cu -barda-n-mână, luat prin surprindere de o întrebare complet străină de tâmpeniile pe care tocmai le debitase, Chiondorâșul și-a dat arama pe față, aceasta răsărind limpede ca lumina zilei printre petele de găinaț.

Și iată acreala canaliei, iată turgescența iritantă a hemoroizilor săi supradimensionați de constipație. Iată sufletul meschin al găinarului care la final de mandat(e), în care nu s-a remarcat prin nimic altceva decât spiritul intrigant de cocotă îmbătrânită în rele, simte precum o bârnă în ochi umbra proiectată de o personalitate care a atins statutul de monument în viață al istoriei. Iată viermele care-i sfâșie măruntaiele.

Adevărat vă spun, că tot aurul pe care-l pune canalia deoparte, nu-i ține de cald, pentru că în definitiv nu e nimic altceva decât o tinichea rece, îngălbenită.    

Anunțuri
Comentarii
  1. Regmi Haiele spune:

    Am urmarit cu interes blogul tau. Pana acum. Nu ca ti-ar pasa ca nu te voi mai citi, insa simt nevoia sa te trag usor de maneca si, altfel decat Basescu, sa te intreb ce facem cu restul istoriei. O rescriem, dar tot gresit? Ce facem cu Maresalul? Chiar a fost un om eminamente rau, care nu merita pomenit, respectat? Maresalul care a preferat sa piarda un razboi cu nemtii si sa nu castige lupta alaturi de rusi. Numai fostul rege e o lectie de demnitate, iar Maresalul nu? Oare modul extraordinar in care si-a privit moartea in ochi si pe insisi calaii sai, nu-l fac demn de pomenire? Un conducator care si-a iubit poporul, care credea in valorile crestine (stiu, greu de suportat pentru un membru de loja cum esti probabil si tu), care-L mentiona pe Hristos cand vorbea de salvarea neamului romanesc? Stimate domn, te asigur ca sunt departe de talibanismul basescian, insa ma apuca scarba sa vad cum fostii comunisti, aia pe mana carora, cu sau fara intentie ne-a lasat fostul rege, il aplauda pe acesta astazi. Fosti comunisti, cei mai multi dintre ei evrei (antisemitul de mine), traiti prin cartierele de lux ale Bucurestilor fac astazi front comun impotriva Maresalului Antonescu. Daca nu esti evreu si nici vreun purtator de sort care viseaza la o lume condusa de marele arhitect, atunci mi-ai prilejui un mare moment de bucurie daca te-ai intreba ce facem cu Maresalul. El merita oare respectul nostru? Sau acum brusc suntem cu totii monarhisti? Si apropo, am vazut ca-l admiri pe Ron Paul. Da-mi voie sa ma apuce un al doilea val de scarba cand il aud pe rege mentionand BNR-ul in dreptul institutiilor care isi fac treaba cu patriotism. Ceva mai putred, mincinos si periculos nu am mai auzit de multa vreme. Prin asta, Mihai I ne spune insa cam in care tabara joaca si danseaza Casa Regala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s