Dacă marinerul vrea opt județe, de ce să nu fie și Florea primar peste nouă orașe

Posted: Decembrie 9, 2011 in categoria ”la mintea găinarului”
Etichete:, ,

Când am auzit prima dată că primarul Dorin vrea să unească opt localități cu Tîrgu Mureșul, ca să facă municipiul dodoloață, primul gând care mi-a trecut prin creier a fost: oare câte terenuri din extravilan deținute de primar, direct sau prin terți, sau de acoliți ai acestuia, cum ar fi Doru Borșan, direct interesat și de drumul de legătură, mai cunoscut sub denumirea de Centura Lui Florea, ar trece astfel în intravilan și deci cu valoare de piață, ca prin farmec, crescută? Probabil multe, dar, așa cum scrie City News, lucru despre care Realitatea Tv Mureș n-a suflat o vorbă, edilul Dorin are scopuri și mai înalte decât niște meschine găinării imobiliare, cum ar fi să fure fața Brașovului în viitoarea eventuală desemnare a capitalei unuia dintre cele opt județe ale reformării Statului Băse. 

Firește, și în acest caz, interesul lu’ Dorin e tot unul pecuniar, pentru că acolo unde nu va fi capitală, nu vor fi nici ordonatori de credite, nici bani, nici șanse de a smântâni caimacul bugetar. Care, având în vedere situația dezastruoasă a României, nu prea va fi, tot așa cum din cauza înghețării pieței imobiliare, terenurile din extravilan trecute în intravilan nu vor valora o para chioară, pen’ că n-are cine să le cumpere. Deci, tot un drac!  

Dar să nu ne mirăm. Pentru că e absolut natural ca numai tâmpenii d’astea să treacă prin dovleacul unuia care a crezut că se vor bate investitorii pentru spațiile comerciale din pasajul de la Mureș Mall, care zac gol goluțe în loc să servească drept parcare subterană la capătul unei zone centrale care ar fi putut astfel să aibă parte de un trafic fluid.

Dar lasă că face Dorinel parcare sub Piața Trandafirilor, și pune de un șantier în centru pentru vreo zece ani. Ziceți bogdaproste că e ‘mnealui în frunce.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s