Acest clip You Tube are peste n milioane de vizualizări

Posted: Decembrie 29, 2011 in categoria "I am Legend"
Etichete:, ,

Luând exemplul presei de doi bani care publică clipuri cu pisicuțe drăgălașe de pe You Tube doar pentru că au înregistrat 1 milion de vizionări (vezi gandul.info) sau materiale de-a dreptul pornografice (antena3.ro), într-o etalare fără precedent a degradării mediului jurnalistic românesc, iată și replica noastră.

Acest clip a înregistrat peste 5 milioane de vizionări: 

Iată și o traducere a esenței materialului care e vital să fie reținută.

”În 1775, Războiul de Independență al coloniilor americane începe. Deși au existat multe motive pentru acesta, unul dintre ele iese în evidență ca fiind cel pricipal. Regele George al III-lea a interzis coloniilor dreptul la un sistem monetar proriu, o monedă proprie, obligându-le să împrumute bani de la Banca Centrală a Angliei, cu dobândă, făcându-le astfel în mod instantaneu datoare acesteia.

În 1783, America își dobândește independența însă lupta împotriva conceptului de bancă a centrală și a corupției stimulată de lăcomie asociată cu el abia a început.

Ce este deci o bancă centrală?  O bancă centrală este instituția care produce banii unei întregi națiuni. Pe baza unui precedent istoric, două pricipii distincte stăpânesc practica în întregul sistem bancar: rata dobânzilor și controlul cantității de bani existente în piață, cu alte cuvinte, a inflației.

O bancă centrală nu alimentează economia unei țări cu bani, ci o creditează cu o dobândă specifică. Apoi, prin creșterea și descreșterea cantității de bani existente în piață, Banca Centrală stabilește valoarea acestora. E esențial să înțelegi că un asemnea sistem nu face nimic altceva decât să creeze un singur lucru: DATORII!

 Nu e nevoie de multă perspicacitate pentru a descoperi această escrocherie. Fiecare unitate monetară produsă de Banca Centrală este deci introdusă în piață prin creditare, adică împrumut asociat cu dobândă. Deci fiecare unitate monetară produsă de către Banca Centrală reprezintă în realitate acea unitate plus un anumit procent reprezentând dobânda, împreună constituind datoria publică. În consecință, dacă fiecare unitate monetară produsă de către Banca Centrală produce instantaneu o datorie, de unde vin banii pentru plata acestei datorii? Vin de la aceeași Bancă Centrală, ceea ce înseamnă că Banca Centrală trebui să crească gradual cantitatea de bani din piață, pentru ca datoria să poată fi plătită. Cum însă acești bani sunt introduși în sistem tot prin creditare, deci prin împrumut cu dobândă asociată, ei nu fac nimic altceva decât să crească valoarea datoriei publice. Rezultatul acestui sistem este sclavia, pentru că este imposibil pentru sistem, fie el Statul ori economia globală, să scape de o datorie care se autogenerează.

De-a lungul primilor ani ai secolului 20 SUA au implementat și desființat câteva sisteme bazate pe conceptul de Bancă Centrală. La vremea aceea familiile care reprezentau practic sistemul bancar mondial erau Rockefeller, Morgan, Warburg, Rothschild care l-a începutul anilor 1900 au forțat inițiativa legislativă pentru crearea unei noi bănci centrale, Federal Reserve. Pentru că știau însă că guvernul și publicul erau refractari față de un asemnea sistem, aveau nevoie de un eveniment prin care să influențeze opinia publică. Astfel, J.P. Morgan, folosindu-se de influența deosebită pe care o avea în sistemul bancar, a răspândit zvonul că o bancă importantă din New York s-ar fi aflat în pragul colapsului, știind că acest lucru avea să producă o isterie de masă, ce avea să se răsfrângă și asupra celorlalte bănci. Și așa s-a întâmplat, populația, temându-se că-și va pierde economiile, a început o retragere în masă a sumelor de bani aflate în depozite, forțând băncile să ceară returnarea de urgență a creditelor. Punând piesele împreună, Fredrik Allen, de la Life Magazin, scria: ”Morgan au tras foloase de pe urma proliferării panicii (din 1907) pe care a ghidat-o cu perspicacitate de-a lungul evoluției ei”.

În lipsa unei conștientizări a  fraudei, panica din 1907 a dus la o investigație din partea congresului condusă de senatorul Nelson Aldrich care avea legături intime cu cartelurile bancare, devenind mai târziu parte a familiei Rockefeller, prin căsătorie. Comisia condusă de Aldrich a recomandat inființarea unei Bănci Centrale pentru ca panica din 1907 să nu se repete. În 1910 la o întâlnire secretă a bancherilor, în Jekill Island, proprietate a lui J.P. Morgan, actul de înființare al Federal Reserve a fost redactat. Acest act legislativ a fost scris de bancheri, nu de către legislatori. În 1913, având parte de o puternică sponsorizare politică ce l-a ajutat să devină președinte, Woodrow Wilson a acceptat să semneze actul de înființare al Federal Reserve care a și fost adoptat în congres cu două zile înainte de Crăciun, când majoritatea congresmenilor nu era prezentă. Ani mai târziu, Woodrow Wilson scria: ”Sunt cel mai nefericit om. Fără să vreau mi-am distrus țara. O mare națiune industrializată este acum controlată de un sistem de creditare. Nu mai suntem acum guvernați de libertatea de opinie, de convingerile proprii și de votul majorității, ci de opiniile și presiunile exercitate de un grup restrâns de oameni influenți”.

Astfel, publicului i s-a spus că sistemul financiar federal este menit să împiedice repetarea crizelor precum cea din 1907. Așa cum istoria a arătat însă, nimic nu e mai departe de adevăr. Adevărul e că bancherii din toată lumea aveau acum un mecanism global prin care să conducă destinele lumii, conform propriului lor interes.

Spre exemplu, între 1914 și 1919 Federal Reserve a dublat masa monetară existentă în piață prin credite extinse acordate băncilor și întreprinderilor private. Apoi, în 1920 a cerut returnarea unor procente masive din aceste împrumuturi, ceea ce a dus la o reacție similară a băncilor care a generat, ca și în 1907, colapsul sistemului financiar. Astfel, peste 5400 de bănci aflate în afara sistemului federal au falimentat, consolidând monopolul unui grup restrâns.

Aceasta era însă doar încălzirea. Între 1921 și 1929, Federal Reserve a crescut masa monetară cu 62% prin credite extinse acordate băncilor și publicului. Exista de asemenea un nou tip de credit numit credit limită prin care un investitor putea face un împrumut prin garantarea lui cu doar 10% din valoarea sa totală. Acest tip de credit era foarte popular în anii 20 pentru că boom-ul economic lăsa impresia că oricine poate face bani în piață. Totuși exista o șmecherie cu acest împrumut. Putea fi cerut spre returnare în orice moment, și trebuia plătit în termen de 24 de ore.

Astfel, cu câteva luni înainte de octombrie 1929 J.D. Rockefeller, Bernard  Berack și alți terți implicați au ieșit pe ascuns din piață, iar în 24 octombrie finanțiștii care acordaseră credite limită au început să ceară returnarea în masă a acestora. Acest lucru a dat naștere la o vânzare în masă a activelor, în încercarea datornicilor de a acoperi creditele contractate. Acest lucru a a dus la un colaps generalizat ce a generat falimentarea a nu mai puțin de 16.000 de bănci. Acest lucru a favorizat preluarea nu doar a băncilor rivale la prețuri derizorii de către bancherii conspiratori, dar și la achiziționarea de întregi corporații la prețuri aflate în raport de câțiva penny la un dolar. A fost cel mai mare furt din istorie. Dar totul nu s-a oprit aici. În loc să suplimenteze masa monetară pentru a contracara deficitul produs în piață, conspiratorii au au redus-o, producând în mod deliberat cea mai puternică recesiune din istorie

                                                                                   (n.a. până la cea din prezent, care se anunță de proporții mult extinse).

 Încă o dată revoltat, congresmen-ul Louis McFadden, un vechi adversar al cartelurilor bancare, a început să promoveze ideea revocării consiliului de administrație al FED. Despre recesiune el spunea: ”A fost un eveniment provocat cu grijă. Bancheri internaționali au conspirat întru promovarea unei stări de disperare în rândul populației care să le permită să devină stăpânii noștri, ai tuturor”. Nu e de mirare că după două tentative anterioare de asasinare, McFadden a fost otrăvit înainte de a pune în practică inițiativa împotriva FED.

Astfel, după ce a adus societatea la un nivel extrem de pauperitate, bancherii FED au hotărât ca acoperirea în aur a monedei naționale să fie retrasă. Pentru a face asta, ei trebuiau să achiziționeze aurul rămas în sistem (n.a. atenție la Roșia Montană). Astfel, sub pretextul ajutorului pentru depășirea recesiunii, a survenit criza aurului din 1933, sub amenințarea cu 10 ani de temniță fiecare cetățean american fiind obligat prin lege să cedeze trezoreriei aurul aflat în posesie. În acest fel, populația a fost jefuită și de ultima sursă de prosperitate care i-a mai rămas.

Dacă te uiți la dolarul american de dinainte de 1933, vezi că pe el scrie că poate fi convertit în aur. În ziua de azi pe dolar scrie că e ”legal tender” (tender-sensibil, legal-prin lege), adică nu e susținut de nimic. E doar hârtie fără valoare.

Singurul lucru care conferă astfel, în ziua de azi, banilor valoare, este cantitatea acestora existentă în circulație. Astfel, puterea de a controla masa monetară reprezintă puterea de a controla valoarea ei, ceea ce înseamnă puterea de a pune în genunchi economii naționale și întregi națiuni.

                                                                                   ( n.a. Nu uitați că actuala criză economică a debutat ca o criză a lipsei de bani în piață, transformată acum într-o criză a datoriilor suverane, a țărilor datoare vândute băncilor, cum ar fi FMI. Întotdeauna m-am întrebat, când am auzit vorbindu-se despre asta, dincolo de bula imobiliară, dincolo de proprietățile a căror valoare a scăzut brusc, unde sunt banii cu care au fost achiziționate aceste proprietăți? Se află în pântecul de iad al băncilor trans-naționale, sau n-au existat de fapt niciodată?)

 În concluzie, trebuie înțeles că Federal Reserve este o corporație privată. E tot atât de federală ca și Federal Expres. Își face politica personală și activitatea ei nu e reglementată de guvernul american. Este o bancă privată care emite monedă prin acordare de credite cu dobândă asociată, exact după modelul de care coloniile americane au încercat să scape prin Războiul de Independență.

                                                                    (n.a. Întrebarea care se pune acum e, ce anume este FMI, și de unde provin banii acestei BĂNCI?)

Controlul sistemului financiar este însă doar o față a puterii prin care bancherii își exercită controlul global. Cealată unealtă folosită în scopul realizării profitului personal și al controlului este RĂZBOIUL.

După înființarea FED în 1913, au avut loc mai multe războaie mai mici sau mai mari. Cele mai importante au fost Primul Război Mondial, Al doilea Război Mondial și Războiul din Vietnam.

Primul Război Mondial.

 În 1914, Primul Război Mondial a izbucnit în Europa. De la bun început publicul american nu a dorit să aibă nimic de-a face cu războiul. Președintele SUA Woodrow Wilson a declarat public neutralitate, însă dincolo de suprafață administrația de la Washinton căuta orice pretext pentru a intra în război. Secretarul de stat William Jennings spunea: ”Marile bănci sunt foarte interesate de război, pentru că oferă o mare oportunitate pentru obținerea de profituri uriașe”.  

 Trebuie înțeles că cel mai bun lucu care se poate întâmpla băncilor este războiul, pentru că acesta forțează statul să împrumute și mai mulți bani pentru susținerea efortului de război. 

Un eveniment de o nemaiîntâlnită gravitate trebuia să aibă loc pentru ca indignarea publicului american să fie stârnită și țara să intre în război. Astfel, pe  7 mai 1915 pachebotul Lusitania a fost trimis  în apele controlate de submarinele și navele militare germane. Așa cum era de așteptat, u-boot-urile germane au scufundat nava în 18 minute, împreună cu toți cei 1200 de pasageri.

Pentru a înțelege caracterul deliberat al acestei înscenări, trebuie spus că Ambasada Germană la Washington a publicat un anunț în New York Times în care avertiza pasagerii că îmbarcându-se la bordul Lusitaniei își asumă un risc extrem.

Astfel a intrat SUA în Primul Război Mondial care a costat țara 323 000 de vieți omenești. J.D. Rockefeler a făcut însă 200 de milioane de dolari de pe urma lui, asta însemnând 1.9 trilioane ( 1 trilion= 1.000 de miliarde)  după standardele de azi. Să nu mai spunem despre cele 30 de miliarde de dolari, cât a costat SUA efortul de război, cei mai mulți fiind împrumutați de la FED cu dobândă, evident în interesul bancherilor trans-naționali.

 Al Doilea Război Mondial

În 7 decembrie 1941 Japonia a atacat SUA la Pearl Harbour. Președintele Franklin Rossevelt a numit actul ”O zi care va dăinui prin infamie”. O zi a infamiei într-adevăr, dar nu pentru că japonezii au atacat Pearl Harbour. După mai bine de 60 de ani de informații care au ieșit la suprafață se știe nu numai că intenția japonezilor de a ataca Pearl Harbour era cunoscută cu săptămâni înainte, dar atacul a fost provocat.

Rossevelt, a cărui familie era reprezentată de bancheri newyorkezi încă din secolul 18, al cărui unchi, Frederik, era în consiliul de administrație al FED, era foarte sensibil la interesele bancherilor trans-naționali.  Iar interesul acestora era pentru intrarea în război. Astfel, Rossevelt a sistat relațile comerciale cu Japonia, în special cele legate de petrolul american. A înghețat bunurile japoneze în SUA și a acordat credite publice Chinei, și sprijin militar britanicilor, ambii adversari ai Japoniei în război, ceea ce e în contradicție cu regulile internaționale de război. Iar în 4 decembrie 1941, forțele australiene au informat SUA despre flota japoneză îndreptându-se către Pearl Harbour. Rossevelt a ignorat totul.

E necesar să se știe de asemenea că efortul de război al Germaniei naziste a fost susținut de două mari puteri economice. Una dintre ele a fost  I.G. Farben care a produs 80% din explozibilul necesar Germaniei și chiar  ciclon-ul B, substanța folosită la exterminarea prizonierilor din lagărele de concentrare. Ceea ce nu se spune însă este faptul că unul dintre principalii parteneri ai lui Farben de-a lungul războiului a fost U.S. Standar Oil, compania deținută de J.D. Rockefeller. De fapt, forța aviatică a Germaniei n-ar fi putut opera fără combustibilul furnizat de Standar Oil.

Celălalt aliat economic al Germaniei naziste a fost Union Banking Corp – New York care a finanțat accederea la putere a lui Adolf Hitler precum și diferite materiale de război necesare Germaniei, funcționând în același timp ca sistem de spălare a banilor pentru naziști, fiind în cele din urmă demascată ca având uriașe sume de bani naziști în depozite bancare. Union Banking Corp a fost ulterior închisă pentru violarea tratatelor de război și fraternizare cu inamicul. Ghiciți însă cine era președintele băncii în acel moment. Nimeni altul decât Prescot Bush, tatăl lui George W. Bush și bunicul lui George Bush Jr., (n.a. poate cel mai ridicol președinte amerian din istorie).

Războiul din Vietnam

 Implicarea în Vietnam a SUA a venit în urma incidentului din golful Tonkin în care două distrugătoare americane au fost atacate de nave nord-vietnameze. Acesta a fost singurul catalizator al implicării SUA într-un alt război. Problema e însă că acest incident nu a avut niciodată loc. A fost o înscenare completă pentru a exista un motiv al intrării în război.

Lindon Johnson a inițiat o blocadă împotriva Vietnamului de Nord, știind că tot efortul de război al acestuia va fi oricum susținut de Rusia. În același timp obiective industriale rusești care alimentau rezistența nord-vietnamezilor erau finanțate prin instrumente financiare ale lui David Rockefeller.

Totuși, finanțarea ambelor părți și în acest război a fost doar o fațetă a monedei. În 1985 ordinele de luptă ale armatei americane au fost declasificate. Acestea conțineau absurdități de genul: sistemele anti-aeriene ale armatei nord-vietnameze nu pot fi atacate decât din momentul în care sunt complet operaționale, niciun inamic nu poate fi urmărit dacă a trecut granița în Laos sau Cambogia, iar obiectivele militare strategice nu pot fi atacate decât dacă există un ordin venit de la nivel înalt. Mai mult decât atât, nord-vietnamezii au fost informați de aceste limitări și puteau să-și bazeze strategia de luptă în conformitate cu acestea. De aceea războiul a ținut atât de mult, pentru că scopul său nu a fost acela de a fi câștigat, ci a existat cu scopul de a fi menținut.

În urma Războiului din Vietnam am murit 3 milioane de vietnamezi și 58 000 de soldați americani.

                                                                                      (n.a. De altfel, Războiul din Vietnam nici nu a avut la bază vreo declarație de război din partea SUA. Deși SUA a fost implicată în numeroase războaie, congresul american nu a mai declarat război din Al Doilea Război Mondial)

 Deci, unde suntem acum? 11 Septembrie a fost trambulina de lansare pentru ceea ce e acum un plan accelerat al unei elite criminale, un pretext de război înscenat, cu nimic diferit de scufundarea Lusitaniei, atacul de la Pearl Harbour și incidentul din Golful Tonkin. 11 Septembrie a fost pretextul pentru lansarea a două războaie ilegale împotriva Afganistanului și a Irakului.

                                                                                       (n.a. să nu uităm că armele chimice de distrugere în masă nu au fost niciodată găsite în Irak)

 Pe de altă parte, 11 Septembrie a fost un pretext pentru un alt război de asemenea. Războiul împotriva ta. Patriot Act, Homeland Security Department și alte acte legislative sunt concepute pentru îngrădirea libertăților civile, a capacității de a răspunde agresiunii care va urma.

În prezent, în țara americanilor cu creierul spălat casa ta poate fi percheziționată fără mandat, fără ca tu să fii acasă, poți fii arestat fără ca acuzațiile să-ți fie aduse la cunoștință, întemnițat pe termen nelimitat, fără acces la un avocat și torturat în mod legal, totul sub suspiciunea că a-i putea fi un terorist.

Pentru a înțelege cum istoria se repetă, trebuie să ne amintim că în februarie 1933 Hitler a pus în scenă un fals atac împotriva Statului, incendiind propriul Parlament, dând vina pe teroriștii comuniști. În următoarele săptămâni a adoptat Actul de Împuternicire care practic a eradicat Constituția Germaniei, punând capăt astfel libertăților elementare ale cetățeanului. Apoi s-a implicat într-o serie de campanii armate, totul în numele asigurării securității Germaniei.

”Există un rău care amenință fiecare bărbat, femeie și copil din această mare națiune. Trebuie să luăm măsuri pentru a asigura securitatea noastră privată și a ne proteja țara”

Adolf Hitler

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s