alea ACTA est

Posted: Februarie 2, 2012 in categoria ”lucru manual”
Etichete:,

SOPA și ACTA sunt cele două inițiative legislative care au ca scop declarat protejarea drepturilor de autor prin eradicarea pirateriei on-line. Deși publicul larg nu are acces  la conținutul în detaliu al acestor proiecte, două diferențe majore se remarcă între ele. În timp ce SOPA are în vedere doar site-urile care facilitează accesul la produse pirat, statutând drept crimă doar streaming-ul către acestea, ACTA are în vedere monitorizarea constantă prin intermediul providerilor de servicii de internet a traficului on-line realizat de fiecare client în parte, pentru ca acesta să poată fi apoi acționat în instanță de către companiile care se simt prejudiciate.

Surprinzător, la instituirea acestui global Big Brother pare să adere Uniunea Europeană, un garant al libertăților individuale ale cetățenilor. Deși este necunoscut cine este inițiatorul acestui proiect, aș fi fost mult mai puțin surprins dacă el și-ar fi făcut loc mai întâi în SUA, unde Homeland Security și Patriot Act pun deja bazele unui regim coercitiv menit să transforme America într-un lagăr de autoritate discreționară, totul în numele luptei împotriva teroriștilor în pijamale.

Cireașa pe tort a acestei povești este pusă firește de către ”guvernul româniei”, populat de dobitoci patentați, care în frunte cu premierul bo-bo-boc habar n-au despre ce e vorba. Însăși mangafaua de la Palatul Victoria a mărturisit într-o conferință de presă, cu muianul lui inocent, că nu știe nimic despre ACTA.

Prestația bo-bo-bocului, după principiul ”pui în frunte un bou și-n spatele lui se rânduiește cireada”, a fost firește depășită prin idioțenie de către subalternul său, ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme, care după ce ne-a pus în rând cu Coreea de Nord, s-a apărat din răsputeri, declarând că el nu a semnat ACTA, doar a avizat-o. Ce pizda mă-sii o fi  însemnând asta, dracu știe. Ce e clar e însă faptul că guvernul bo-bo-boc e plin de săraci cu duhul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s