Arhivă pentru Aprilie, 2012

Dacă a mai rămas cineva care să nu fie convins de faptul că nu există niciun domeniu în țara asta care să nu fie infestat de prostie și impostură, îi recomand să viziteze zilele acestea Muzeul Național de Istorie din București și să arunce o privire la intrare peste boașele împăratului Traian în timp ce mulge lupoaica latinității într-o demnă îmbrățișare zoofilă. 
”Realizarea statuii împaratului Traian s-a încheiat la iniţiativa Primăriei Capitalei şi la recomandarea academicianului Răzvan Theodorescu”, scrie Gândul, ceea ce mi se pare plin de sens. Îmi închipui că chirurgul Oprescu s-a gândit că ar fi o idee bună să marcheze debutul campaniei sale electorale cu această împreunare a omului cu bestia, având menirea de a-i insufla o vlagă animalică înaintea înfruntării cu celălalt campion al insolitului, Prigoană, mai marele gunoierilor capitalei. Cât despre Răzvan Teodorescu, nu e nevoie decât să aruncăm o privire peste țigva sa rotundă și lucioasă precum un proiectil de bowling, ca să ne dăm seama de principiile estetice pe care le adăpostește. Fără îndoială, recomandarea sa a venit în ideea administrării unui ghiont academic lui Neagu Djuvara, grupul statuar reprezentând un menage a trois între Traian,  lupoaică și balaurul dacic, având firește rolul de a sublinia încă o dată originea pur latină a poporului român care vezi bine că n-are nicio legătură cu pecenegii și cumanii, ci se trage de-a pururi dintr-un soi de cordeală monstruoasă, amintind de cosmogoniile gnostice.

 „Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, un simbol al naţiunii noastre. Metafora aceasta îl reprezintă pe cel mai longeviv împărat roman, pe cel mai iubit împărat roman, pe Optimus Princeps, care înseamnă «fruntaşul cel mai bun»”, a orăcăit academicianul Răzvan Teodorescu, slobozind apoi o bășină, moment în care, din câte am înțeles, o fătucă mai slabă de înger a leșinat în public, fiind împiedicată să dea cu căpșorul de betoane în ultimul moment de către doctorul  Oprescu, care pe semne se aștepta la așa ceva, și era pe fază.   

Personal, întotdeauna am fost înclinat să cred în teoria cum că Negru Vodă a fost cuman, iar românii se trag mai degrabă dintr-un fel de turci, decât din daci și din romani, pentru că astfel se explică perfect manelismul ce animă sufletul acestui sărman popor. Acum însă, când am văzut ce mostruozitate a putut moși înhăitărea lui Teodorescu cu Oprescu și cu DOBITOCUL CARE A CREAT ACEASTĂ TÂMPENIE, mulțumesc lui dumnezeu că ne tragem din pecenegi și cumani, și nu dintr-asemenea spurcată urâciune. 

În apărarea dementului care a trântit acest monument de o jumătate de tonă de tâmpenie, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, Mihai Oroveanu, a orăcăit la rândul său: ”Cred că oamenii ăştia l-ar refuza şi pe Brâncuşi în zilele noastre”. WoW! Brâncuși s-o fi răsucind în mormânt în momentul ăsta.

Anunțuri

Asta e o știre reală. Am găsit-o în Libertatea. M-a spart. Nu știam că cei de la Libertatea posedă un umor negru de asemenea calitate.

Deci…

A murit pentru că asculta muzică

O tânără de 18 ani din Câmpulung, judeţul Argeş, a murit vineri, după ce a fost pur şi simplu tăiată de un tren marfar în timp ce traversa calea ferată”…

 Și eu care credeam că i s-a tras de la prea mult Salam. 

Urmărind disprețul, arbitrariul, bunul plac al stăpânirii PD-L în ciuda căderii libere din sondaje, nu puteam să nu mă gândesc la un scenariu apocaliptic în care resorturile democratice ale acestei țări vor fi în final rupte de către acești politruci fără scrupule, care nu vor precupeții nicio samavolnicie pentru a se păstra la putere, continuând să mulgă resursele, serios diminuate, ale acestei triste țări. Bănuiam cine știe ce as în mâneca grotescului mariner, o hoardă de Baconschi răspândiți prin toate colțurile lumii, gata să adune voturile românilor din Burundi, Groenlanda, Groapa Marianelor, o vrăjitorie cu flacăra violet, ceva care să justifice înfumurarea acestor târâturi pline de orgoliul propriei nemernicii. 

 Și când colo, toată fala Babilonului mustind de rigole pline de dejecții s-a fleșcăit între două extreme comportamentale: bocitul Plăcintei și hăhăitul isteroid al marinerului la investitura noului premier. Amândouă, cedări nervoase în fața unei înfrângeri zdrobitoare. Dintre acestea însă, bocitul Plăcintei cred că e cel care definește profilul psihologic al acestui partid de căzături. Și când spun căzături, iertat să-mi fie șovinismul, mă refer exact la tiparul comportamental al muierii plină de înfumurare și orgoliu, călcând totul în picioare, care niciodată nu-și asumă responsabilitatea, nici măcar pentru faptul că nu-și asumă niciodată responsabilitatea. ”Că voi sunteți de vină pentru ce mi-ați făcut cu băiețelul meu”, mânca-l-ar mama de poponar care se sărută cu fătălăii pe Facebook, face pipilică pe troiță ca un spirit liber ce este și apoi, într-o criză de isterie, trece cu mașina peste oameni nevinovați. În aceeași manieră, să nu uităm de bo-Bocul marinerului care a dat vina pe trădarea minorităților pentru pierderea majorității în Camera Deputaților. Nu, nu ești tu de vină bo-bo-Boc care ai condus țara asta ca pe tarlaua lu tac’tu, fie-i țărâna ușoară. De vină sunt minoritățile. Aceeași Plăcintă, aceleași curve imunde care acum, când s-a dus pleașca, se dau ultragiate.

Și mai este o analogie care poate fi făcută nu doar cu PD-L, ci cu întreaga clasă politică ce s-a succedat la putere în ultimii 20 de ani. Parazitismul. Parazitism vorace care, mânat de instincte primare alimentate de lăcomie și dorința de a distruge, sfârșește prin a muri odată cu gazda pe care a ucis-o. Istoria acestor viermi se repetă. PSD în 1996, prăbușindu-se în fața unei Conveții Democratice venită la putere pe fondul unui val de speranță întru mai bine, doar pentru sluji o clientelă de personaje patibulare care au dus la dispariția PNȚCD de pe scena politică românească. Iar acum PD-L , care fără Baconschi la externe, fără repetentul Igaș sau fălcosul Blaga la Interne, fără primarii care dezertează în masă în toată țara, alți șobolani care părăsesc șalupa care se scufundă, are toate șansele să devină tristă istorie. O țară tristă, plină de curve.

P.S. Și că tot veni vorba de cadavre, mi-a fost dat să văd aseară unele dintre ele reanimate, acum că au venit ”ai noștri” la putere, cum ar fi GUZGANUL ROZALIU, combinatorul Hrrrrrrrebe, din nou vedetă de tocșoaie.

Nimic nu se schimbă în țara asta de… Plăcintă.

discordant system sunday song

Posted: Aprilie 22, 2012 in hardcore cultura

MRU și-a anunțat public intenția de a fonda un partid de intelectuali, probabil asemeni lui, cu nasul pe sus și limbă de lemn.  Mi-ar place să-i văd pe Pleșu, Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici aderând și la această mișcare, după ce marinerul și-a spoit șalupa cu untura lor, făcând-o să astfel să alunece mai elegant pe valurile politichiei. Până când s-a lepădat de ei, pentru că dacă vrei să fii un politician de marcă, în primul rând trebuie să farmeci prostimea. Și asta nu merge cu intelectuali.

De aceea proiectul politic al securistului MRU e atât de ridicol. E aritmetică pură. Proști, da’ mulți! Cine vrea voturi, trebuie să pună baza pe proști. Altminteri, greu să câștige politrucul vreun scrutin. În plus, intelectualul are mereu darul de-al complexa pe prostănac, și astfel să-și atragă resentimentele din partea lui.

La o cercetare mai atentă însă, vedem că MRU nu-i scoate deloc din discuție pe proști. Pentru că dacă ești hotărât să câștigi niște alegeri cu atâtea tinichele atârnate de coadă, după un timp atât de scurt – privatizări frauduloase, vinderea pe nimic a resurselor țării, faimă de securist și în plus o înfumurare de puțoiu cu caș la gură pus în frunte de tac’su care-i președinte, musai să ai în vedere niște dobitoci care să-ți înghită maneaua. 

În concluzie, pe MRU îl mai așteaptă vreo câteva luni de celebritate, după care îl vom vedea dispărut de pe ecrane, retras probabil la bibliotecă, cum îi stă bine unui intelectual, împreună cu Maestrul Maeștrilor, Cristoiu, care va rămâne și el în curul gol după ce labe 1 nu va mai fi loc pentru nimeni, pentru că se va închide imediat ce conducta cu bani publici va fi retezată.

Cu ocazia paștilor de anul acesta, încă odată Biserica Ortodoxă Română a demonstrat că mai presus de orice este o societate economică care are o țintă de profit. Mai întâi a fost ”afurisit” trustul Adevărul care, parese, a scos pe piață nu biblia ortodoxă, ci una protestantă, găzduind în trânsa, abil ascunsă printre cuvintele domnului, toată erezia apostatului Luther.

Mai apoi, în ajunul Învierii, tot prostanul care se duce să ia lumină a fost avertizat că doar candelele bisericii sunt bine văzute de Duhul Sfânt, așa ca niciun bigot să nu se prezinte cu caraghioslâcurile acelea feștite în tăte culorile pe care corporatismul occidental le vinde prin mall-urile cu care a împânzit România, această colonie de consumatori înglodați în datorii.  

Și din punct de vedere economic, biserica are dreptate. Pentru că dacă această țară sabotată de proprii ei conducători nu mai produce mai nimic, debalansând astfel raportul dintre importuri și exporturi întru îndatorarea și aducerea la sapă de lemn a întregului popor, măcar beserica dracului, care nu e de import,  să scoată un ban cinstit de pe urma idiotului consumator român. Pe de altă parte, când vezi cum o instituție a spiritului nu e nimic altceva decât un alt agent al mercantilismului global, ai în fața ochilor întreaga amploare a decadenței în care se scufundă această lume.