Arhivă pentru aprilie 30, 2012

Dacă a mai rămas cineva care să nu fie convins de faptul că nu există niciun domeniu în țara asta care să nu fie infestat de prostie și impostură, îi recomand să viziteze zilele acestea Muzeul Național de Istorie din București și să arunce o privire la intrare peste boașele împăratului Traian în timp ce mulge lupoaica latinității într-o demnă îmbrățișare zoofilă. 
”Realizarea statuii împaratului Traian s-a încheiat la iniţiativa Primăriei Capitalei şi la recomandarea academicianului Răzvan Theodorescu”, scrie Gândul, ceea ce mi se pare plin de sens. Îmi închipui că chirurgul Oprescu s-a gândit că ar fi o idee bună să marcheze debutul campaniei sale electorale cu această împreunare a omului cu bestia, având menirea de a-i insufla o vlagă animalică înaintea înfruntării cu celălalt campion al insolitului, Prigoană, mai marele gunoierilor capitalei. Cât despre Răzvan Teodorescu, nu e nevoie decât să aruncăm o privire peste țigva sa rotundă și lucioasă precum un proiectil de bowling, ca să ne dăm seama de principiile estetice pe care le adăpostește. Fără îndoială, recomandarea sa a venit în ideea administrării unui ghiont academic lui Neagu Djuvara, grupul statuar reprezentând un menage a trois între Traian,  lupoaică și balaurul dacic, având firește rolul de a sublinia încă o dată originea pur latină a poporului român care vezi bine că n-are nicio legătură cu pecenegii și cumanii, ci se trage de-a pururi dintr-un soi de cordeală monstruoasă, amintind de cosmogoniile gnostice.

 „Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, un simbol al naţiunii noastre. Metafora aceasta îl reprezintă pe cel mai longeviv împărat roman, pe cel mai iubit împărat roman, pe Optimus Princeps, care înseamnă «fruntaşul cel mai bun»”, a orăcăit academicianul Răzvan Teodorescu, slobozind apoi o bășină, moment în care, din câte am înțeles, o fătucă mai slabă de înger a leșinat în public, fiind împiedicată să dea cu căpșorul de betoane în ultimul moment de către doctorul  Oprescu, care pe semne se aștepta la așa ceva, și era pe fază.   

Personal, întotdeauna am fost înclinat să cred în teoria cum că Negru Vodă a fost cuman, iar românii se trag mai degrabă dintr-un fel de turci, decât din daci și din romani, pentru că astfel se explică perfect manelismul ce animă sufletul acestui sărman popor. Acum însă, când am văzut ce mostruozitate a putut moși înhăitărea lui Teodorescu cu Oprescu și cu DOBITOCUL CARE A CREAT ACEASTĂ TÂMPENIE, mulțumesc lui dumnezeu că ne tragem din pecenegi și cumani, și nu dintr-asemenea spurcată urâciune. 

În apărarea dementului care a trântit acest monument de o jumătate de tonă de tâmpenie, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, Mihai Oroveanu, a orăcăit la rândul său: ”Cred că oamenii ăştia l-ar refuza şi pe Brâncuşi în zilele noastre”. WoW! Brâncuși s-o fi răsucind în mormânt în momentul ăsta.

Reclame