Arhivă pentru mai, 2012

Julian Assange, arestat la domiciliu pentru 500 de zile în Marea Britanie ca rezultat al unui mandat de extrădare emis de Suedia, a pierdut, cum era de aștepta, lupta legală pentru a compara apoi în fața instanței suedeze sub acuzația de ACT SEXUAL CONSIMȚIT, NEPROTEJAT. Deși toate mediile de comunicare în masă informează publicul că Julian Assange este acuzat de viol de două femei cu care a întreținut relații sexuale în Suedia, în realitate acestea îl acuză pe fondatorul Wikileaks  de omisiunea de a fi folosit prezervativul în timpul acestor relații sexuale, altfel consimțite. Din câte se pare, în Suedia există o lege prin care un bărbat poate fi acționat în instanță de către o femeie nu numai dacă nu a folosit prezervativul în timpul actului sexual, dar și dacă acesta s-a rupt în timpul copulației. Cum poate fi stabilită unilateral o vină a bărbatului în aceste două cazuri în care actul sexual a fost consimțit de femeie e de neînțeles pentru bunul simț al oricărui om cu un minim de judecată, dar dacă cineva a citit ceva de August Strindberg, probabil nu e străin de calamitățile produse de isteria feministă în Suedia, încă de la începutul secolului XX.

Pedeapsa pentru această crimă este una pecuniară, amenda ridicându-se însă la vreo 500 de euro. Firește însă, nu acesta este scopul întemnițării lui Assange. Dincolo de faptul că este fondatorul Wikileaks, chiar și din arestul său la domiciliu, Assange a avut în ultima perioadă o emisiune periodică pe canalul de știri RT, în care a a vut invitați tot felul de personaje nu foarte comode pentru administrația de la Washington, cum ar fi președintele Ecuadorului, Rafael Correa, sau foști deținuți de la Guantanamo. Din momentul în care va fi transferat în Suedia în regim penitenciar, Assange nu va mai avea acces la ziare, presă de televiziune, radio, ca să nu mai vorbim de faptul că nu va mai avea nicio emisiune de televiziune nicăieri. Astfel, va fi redus la tăcere.

Leonard Doroftei, acum invitat la o grămadă de televiziuni de când s-a dovedit că are gura aurită în chestiunea Bute, acreditează ideea că înfrângerea românului în lupta cu Carl Froch ar fi rezultatul unui palmares gonflat cu luptători de slabă valoare care nu l-au putut pregăti pe Bute pentru un meci ca cel de sâmbătă seara. Ei bine, ar fi incorect să nu spunem că lucrurile nu stau chiar așa.

Unde sunt cei pe care i-a bătut Bute acum? întreabă Leonard Doroftei. Well, Librado Andrade doar ce a câștigat ultimele două meciuri avute după înfrângerea în fața lui Bute. Sakio Bika a fost adus în Supersix ca înlocuitor și i-a pus probleme reale lui Andre Ward, în prezent cel mai puternic boxer al categoriei super-mijlocii, care a obținut o victorie muncită după 12 reprize. Glen Johnson, la cei 40 de ani ai săi, lesne depășit de Bute, s-a dovedit o nucă foarte tare pentru Froch în Supersix care n-a reușit decât un split decision (decizie împărțită 2 la 1) împotriva veteranului luptător.

Ce n-a reușit Bute este să confirme în fața unui alt campion, Carl Froch, practic numărul doi după Ward la categoria super-mijlocie, după ce a pierdut în fața acestuia finala Supersix. Ar mai fi firește și Mikkel Kessler, danezul care l-a înfrând pe Froch în Supersix, dar a trebuit să se retragă din turneu în urma unei accidentări, fiind la rândul său înfrânt de Andre Ward.

Deci lucrurile nu stau atât de simplu. În definitiv, după ce a cucerit centura WBA, cu câți alți campioni s-a luptat Leonard Doroftei? A făcut un egal cu Paul Spadafora, deținătorul centurii IBF, după care a pierdut următorul meci la cântar și a fost făcut knock out de Arturo Gatti în repriza a doua. Lucian Bute și-a apărat centura de opt ori, a noua oară pierzând-o. Într-adevăr, adversari ca Jean Paul Mendy și Brian Magee nu merită luați în calcul într-un palmares. Dar dacă un adversar nu e campion, nu înseamnă neapărat că e o murătură. Bute e un campion. Rămâne de văzut dacă va reuși să fie un mare campion, cu succese în fața unor adversari redutabili, campioni la rândul lor, sau aventura sa în boxul profesionist va lua sfârșit aici. Ideea că el ar putea reveni în ring în lupte cu alți pretendenți la centură e prostească. Lucian Bute nu mai are ce demonstra în fața acestora. Pentru el nu există decât o singură opțiune: revanșa împotriva lui Froch și de acolo, Ward, Kessler, Dirrell, eventual Arthur Abraham, campionul de la mijlocie, dar care nu a confirmat în Supersix.

”Plătiți-vă taxele”, s-a stropșit Christine Lagarde la grecii care resping măsurile de austeritate impuse de FMI, dând un vot de blam celor două partide pro-europene, Pasok și Noua Dreaptă, care au înregistrat un eșec răsunător la alegerile din această lună. Întrebată dacă nu se îndură de mamele din Grecia care nu au acces la moașe, sau pacienții privați de medicamente vitale, după modelul Brangelina, care adoptă copii din Burundi sau mai știe eu de unde pentru că aparent în SUA nu există destui orfani și oameni sărmani, Lagarde a invocat nu știu ce copii nigerieni care nu au școală în satul lor, care o impresionează mai mult decât mămicile evazioniste din Grecia.

Ceea ce spune în realitate Christine Lagarde este că Grecia ar trebui să-și plătească datoriile față de bănci, care altminteri nu pot înregistra profituri.

Firește că grecii ar trebui să-și plătească taxele, așa cum ar fi trebuit să și le plătească și acum zece ani când statul grec alimenta evaziune fiscală care umplea buzunarele acoliților puterii, la fel ca în România, cu împrumuturi masive din bănci ca Goldman Sachs, accentuând datoria publică. Astăzi FMI spune că a venit timpul ca amărăștenii să plătească pentru toate bogățiile ilicite acumulate de îmbuibații Greciei conectați la conducta cu bani publici. Iar Grecia spune, FUCK YOU! Duceți-vă dracului cu uniunea voastră europeană care nu e nimic altceva decât un organism global menit să centralizeze puterea în mâinile unui grup restrâns de interese financiare a cărui principală ocupație e să tipărească bani, să-i dea împrumut cu dobândă și să se joace cu ei pe bursă, ruinând astfel economii naționale. 

Christine Lagarde a fost pusă în fruntea FMI tocmai pentru că socialistul Dominique Strauss-Kahn era prea îngăduitor cu prăpădiții. Așa că l-au îngropat sub o movilă de scandaluri sexuale. Christine Lagarde nu vrea să pățească la fel. Nu vrea să-și strice imaginea pozitivă câștigată cu greu în ochii cartelului internațional bancar, după ce a fost unul dintre promotorii de frunte ai bailout-ului (capitalizarea băncilor private cu bani publici) după spargerea bulei imobiliare din SUA și de pretutindeni în 2008.

Leonard Doroftei a intrat târziu în boxul profesionist. Statura nu l-a avantajat. A ajuns totuși campion, însă, înainte să câștige potul cel mare, mădularele nu l-au mai ținut. A pierdut centura la cântar, apoi a urcat în categorie doar pentru a fi îngenunchiat de celebrul și mult mai puternicul Arturo Gatti. Iar asta și-a lăsat amprenta pe caracterul pugilistului. Mulți au observat apoi o amărăciune izvorând din sufletul său, care-l transforma într-o prezență stânjenitoare în comentariile partidelor de box. Alții au considerat apoi că criticile sale la adresa lui Bute erau de fapt ecoul invidiei față de românul care a reușit mai mult decât el.

Acum, după bătaia la fund pe care Carl Froch i-a administrat-o lui Lucian, dezvăluind în ochii lumii întregi limitele românului exact în momentul în care acesta trebuia să confirme, cuvintele lui Leo Doroftei par mai întemeiate decât oricând. Vă mai amintiți corul de insulte la adresa lui, când și-a exprimat lehamitea față de Jean Paul Mendy care s-a fleșcăit în repriza a patra peste frunza Udrei. Ei bine, se pare că totul era adevărat.

Totuși, reacția lui Doroftei la înfrângerea lui Lucian a fost moderată, moșul arătând un caracter care nu-i permite să lovească un om căzut.

De altfel, comentariile și sunt de prisos. Mai ales explicațiile lui Bute despre nu știu ce obscură strategie de a-l obosi pe Froch stând pe corzi par de-a dreptul ridicole. Lui Clay i-a reuși asta odată în istorie împotriva lui Foreman, în cu totul alte condiții. Bute în schimb a reușit o strategie perfectă pentru a fi bătut la fund. Și de a-l lăsa pe tragicul Badea fără bani, după ce acesta a pariat se pare o sumă importantă pe marfa românească. Nu știa nefericitul că nu trebuie să se ia prea tare în serios. Că toate alegațiile sale despre diletantismul lui Andre Ward și stângăcia lui Carl Froch sunt apă de ploaie. În luptă ori ești puternic, ori ești rapid, ori amândouă, iar inteligența nu e de neglijat. Froch  e puternic. Andre Ward e și puternic și rapid și cunoaște tehnică, deopotrivă de la distanță cât și în lupta de aproape. Lui Bute i-au lipsit sâmbătă de toate: și forță, și viteză și creier. Și fără astea nu te poți măsura cu băieții mari. Amin.

wunderbar sunday song

Posted: mai 27, 2012 in hardcore cultura

Încă o dovadă a faptului că marii campioni sunt făcuți de mari adversari. Cassius Clay nu ar fi fost nimic fără Frazier și Foreman. Arturo Gatti a fost făcut mare de Micky Ward. Lucian Bute a fost zdrobit în prima sa confruntare cu un adversar aflat la nivelul său competițional, dar evident mult peste nivelul său de pregătire, confirmând faptul că toți ceilalți luptători învinși de el nu sunt nimic altceva decât boxeri de mâna a doua.

Am avut o presimțire rea de la bun început când am citit opiniile generalizat favorabile românului pe portalurile de specialitate, pe care nu le găseam întemeiate. Peste tot viteza și îndemânarea lui Bute erau considerate prea mult pentru nivelul lui Froch, privit ca un boxer terminat după ce a ieșit al doilea în turneul Supersix al celor de la Showtime care a reunit laolaltă practic toată crema categoriei supermijlocii, din care Bute a fost exclus de la bun început. În mod straniu, opinia generală era că al doilea clasat pe podium e de acum, nu știu de ce, ciuca bătăilor. Ei bine, așa-ți trebuie dacă te iei după gura lumii.

În seara aceasta viteza și îndemânarea lui Bute nu s-au văzut nicăieri, confirmând opinia lui Andre Ward conform căreia românul încearcă să dea impresia că boxează, adică faptul că e tehnic și nu doar un bătăuș de stradă, dar în realitate are o postură a corpului stranie și un joc de picioare deficitar. Toate acestea s-au văzut în seara asta.

Froch a făcut exact ceea  ce am considerat de la bun început că trebuie să facă pentru a învinge. După vreo două reprize de tatonare s-a aruncat asupra lui Bute care a părut din startul luptei oarecum depășit de dimensiunea evenimentului, static și rigid, și l-a copleșit prin simpla forță fizică. Din primul asalt al lui Froch în repriza a treia, Bute a dat impresia că i s-a rupt filmul, în loc să eschiveze și să pună distanță între el și adversar, alegând să stea la cotoare pe corzi, la un moment dat surprinzându-l și cu un gest de bravadă cu care îl invita pe englez să-și încerce puterile cu căpățâna lui, semn clar de recurs la instincte primare atunci când intelectul încetează să mai funcționeze.

Una peste alta, o prestație jenantă care m-a făcut să închid televizorul imediat după sfârșitul oarecum haotic al luptei, când un personaj din staff-ul lui  Froch a pătruns în ring în timp ce arbitrul încă îl număra pe român.

Sincer, nu cred că Lucian Bute își va reveni după această înfrângere atât de categorică, tot așa cum nicio echipă de fotbal a României nu a întors vreodată un rezultat în competiții internaționale. Pur și simplu, nu e în firea românului, o lighioană prea plăpândă și sfioasă pentru genul ăsta de eroism. 

Odihnească-se în pace.

Cei ce vor să bea o cafea la Promenada, să vadă un film, sau să-și facă plinul la Auchan sau Metro, pot vedea crăcănat pe aproape toată partea laterală a Hotelului President al țeparului Sorin Țerbea  ditamai afișul electoral al onorabilului Gyorgy Frunda, cel ce se vrea urmașul pe tron al edilului cu ochii vineți, Dorin Florea. Și iată cum, astfel, Țeposa joacă la două capete. Pentru că atunci când ai o firmă de salubritate cu numai două mașini certificate pentru colectarea gunoiului, un hotel în care domnește bezna, prin care mai speli tu niște bani negri, dar nu destui, și o echipă de fotbal care -ți găurește portofelul, trebuie să fii precaut și să te guduri pe lângă toate pulpanele.  

Astfel, cei ce se gândeau să se alieze cu UDMR pentru a scăpa de clica de găinari, unii dintre ei foști pușcăriași, pe care Florea i-a strâns în jurul lui în peste 10 ani de activitate, ar trebui să cântărească mai bine lucrurile, pentru că s-ar putea trezi cu un șovin la conducerea acestui oraș, tot cu Țeposa sifonând bani din bugetul local. Dacă Frunda câștigă alegerile, și are șanse cu sistemul votului majoritar dintr-un singur tur, nu m-ar mira să-l văd și pe Maior jurându-se cu mâna pe Roșu Alb Verde că și mă’sa și tac’su se trag direct din Flagellum Dei.   

Russia Today este o rețea de televiziune înființată în 2005 de postul guvernamental rusesc RIA Novostni. Da, având în vedere că a izvorât dintr-o televiziune de stat rusească te poți aștepta ca RT să slujească interesele politice de la Kremlin. Pe de altă parte, dacă cineva își închipuie că un concern media de tipul CNN, NBC, Fox News, BBC este independent de grupuri de interese economice, politice și financiare dă dovadă de extremă naivitate. Russia Today, la fel ca și Al Jazeera,  oferă însă șansa de a recepta o informație, alta decât cea slujind interesele de politică globală ale SUA, UE, Banca Mondială, FMI, Banca Centrală Europeană etc. În definitiv, nu veți găsi niciun post de televiziune unde Julian Assange, în continuare arestat la domiciliu pe o perioadă de 500 de zile pentru crima de a nu fi folosit prezervativul, să aibă o emisiune.

Am pus link-ul canalului You Tube la blogroll. Pentru modul în care funcționează mafia financiară globală, urmăriți Keiser Repor, iar mai jos puteți vedea un interviu al lui Assange cu președintele Ecuadorului, Rafael Correa, doctor în economie, care tocmai ce a expulzat ambasadorul SUA în Ecuador, după ce acesta nu a reușit să ofere explicații pentru niște dezvăluiri Wikileaks.

România se află sub influența mitului personajului mesianic care într-o societate coruptă și perversă sprijină coloanele universului cu umerii săi vânjoși. După prăbușirea mitului marinăresc, ultima relicvă a acestui fenomen este guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Entitate ștearsă, puțin vizibilă, îmbrăcând mantia eminenței cenușii, Mugur Isărescu nu mi-a creat niciodată impresia vreunui titan al conceptelor și principiilor exprimate cu putere și elocvență. Cel mai adesea, ieșirile sale publice s-au caracterizat prin obișnuita bolboroseală neinteligibilă a teoreticienilor finanțiști care are mai degrabă rolul de a ascunde decât de a releva.

Ceva mai vizibil a fost în schimb întotdeauna cel mai popular consilier al domniei sale, domnul Adrian Vasilescu. Fără să facă imagine separată de superiorul său pe linie profesională, vorbind aceeași chineză a finanțelor, Adrian Vasilescu a reușit întotdeauna să lase o impresie de bonomie înțeleaptă care are rolul de a spulbera toate angoasele. Ei bine, din nefericire pentru domnia sa, Adrian Vasilescu nu se exprimă la fel de bine și în scris. Spun asta pentru că abia azi mi-au căzut ochii pe unul dintre editorialele sale din Ziarul Financiar care se constituie într-o mostră de manipulare mediatică având la bază speriatul cu bau-bau-ul, după principiul ”teroriștii vor să ne răpească prosperitatea și libertățile”. 

Am pus link și puteți să citiți voi înșivă articolul, dar pentru că Ziarul Financiar a omis să-mi posteze comentariul, am să încerc să explic de ce acest bătrânel simpatic de la Banca Națională nu e deloc inofensiv.  Pe scurt este vorba despre Grecia și ce pericol ne paște pe noi dacă poporul din peninsulă se hotărăște să renunțe dracului la euro, care nu i-a folosit la nimic, sau chiar să părăsească UE, că doar ce bine i-a făcut la urma urmei rahatul ăsta de uniune. Adrian Vasilescu omite să  și explice de ce ne paște catastrofa dacă Grecia renunță la euro, în schimb face un paralelism cu un episod din istoria SUA de după Războiul Civil al lui Lincoln, când William Bryan a încercat să obțină președinția SUA pentru a curma influența Cartelului Bancar Internațional care, prin menținerea acoperirii în aur a monedei americane încerca să dețină controlul asupra dinamicii acesteia. Cum anume? Prin deflație, Cartelul Internațional Bancar provocând între anii 1866-1886  o scădere de aproape cinci ori a masei monetare din piață, până când în circulație ajunseseră să existe doar aproximativ 7 dolari pe cap de locuitor, ceea ce a proliferat sărăcia generalizată. William Bryan dorea o legalizare a argintului ca valoare cu care să poată fi bătută monedă, ceea ce ar fi însemnat ieșirea banilor americani de sub controlul centralizat al băncilor, căci argint se găsea din belșug.

Astfel, Adrian Vasilescu numește ieșirea Greciei din zona euro și reîntoarcerea ei la drahme recursul la ”banii de argint”, existând din belșug și deci ieftini, absolut inferiori monedei de aur, ”grea și sănătoasă”. De ce sănătoasă, Adrian Vasilescu nu explică, dar vă spun eu. Pentru că raritatea aurului permitea Cartelului Internațional Bancar controlul masei monetare și deci al întregii economii, al prosperității în general. La fel cum o monedă transnațională ca euro nu se mai află sub controlul politicii fiscale a statului suveran, ci sub cel al Cartelului Internațional Bancar care o tipărește. 

Există o  concepție la nivel de teorie a conspirație, deocamdată, conform căreia sistemul monetar bazat pe bănci centrale, departe de a asigura stabilitatea fiscală și economică, are rolul de a manipula masa monetară prin inflație și deflație pentru a facilita redistribuirea prosperității de la cei mulți, care trebuie să devină săraci și robi, către cei puțini, bogați și stăpâni. Istoria mondială a crizelor economice de la înființarea Federal Reserve în 1913, banca centrală a SUA, pare să confirme acest lucru. Sistemul bancar mondial nu doar că nu a împiedicat crizele financiare, dar se constituie în sursa actualei crize globale, începută cu spargerea bulei imobiliare din SUA și continuând cu criza datoriilor suverane. Cum realizează sistemul bancar acest lucru? Mai întâi generând inflație, inundând piața cu bani prin creditare facilă, doar pentru ca apoi să oprească tiparnița, să oprească creditarea, să genereze astfel deflație și să lase contractantul creditului în imposibilitatea de a-și plăti datoriile. Astfel, bunurile datornicului devin proprietatea creditorului, adică a băncii al cărei acționariat își umflă burdihanul. Când vorbim despre state suverane ajunse datoare vândute, vorbim despre popoare întregi devenind sclavii Cartelului Internațional Bancar reprezentat de vârful de lance, FMI, care dictează pretutindeni politica economică, financiară și socială, așa cum o face dealtfel și în România.

Banca Națională a României este o rotiță în acest angrenaj global. Politica ei se sustrage autorității suverane în România. Să ne amintim doar de episodul 2000, când Ion Iliescu a vrut să se răzbune pe Mugur Isărescu pentru îndrăzneala de a-l concura în alegeri, înlocuindu-l la conducerea Băncii Naționale cu unu’ Mișu, zis și Negrițoiu. Se spune că Ion Iliescu ar fi primit atunci un telefon în miez de noapte, iar Mugur Isărescu a rămas șef la Banca Națională. De ce? Pentru că, în realitatea, alții conduc lumea, nu politicienii.  

Înainte de William Bryan, în 1881, James Garfield, ajuns președinte al SUA, a încercat să se opună Cartelului Internațional Bancar și controlului exercitat de acesta asupra economiei SUA. În același an, la 1 iulie, a fost asasinat. Înainte de el, după ce a finanțat ofensiva Nordului asupra Sudului în Războiul Civil cu dolari tipăriți de stat, independent de sistemul bancar și deci liberi de datorie publică cu dobândă asociată, Abraham Lincoln a fost împușcat de John Wilkes Booth.

Firește, nimic din toate acestea nu veți auzi din gura aparent inofensivului Adrian Vasilescu.