Arhivă pentru mai 27, 2012

Leonard Doroftei a intrat târziu în boxul profesionist. Statura nu l-a avantajat. A ajuns totuși campion, însă, înainte să câștige potul cel mare, mădularele nu l-au mai ținut. A pierdut centura la cântar, apoi a urcat în categorie doar pentru a fi îngenunchiat de celebrul și mult mai puternicul Arturo Gatti. Iar asta și-a lăsat amprenta pe caracterul pugilistului. Mulți au observat apoi o amărăciune izvorând din sufletul său, care-l transforma într-o prezență stânjenitoare în comentariile partidelor de box. Alții au considerat apoi că criticile sale la adresa lui Bute erau de fapt ecoul invidiei față de românul care a reușit mai mult decât el.

Acum, după bătaia la fund pe care Carl Froch i-a administrat-o lui Lucian, dezvăluind în ochii lumii întregi limitele românului exact în momentul în care acesta trebuia să confirme, cuvintele lui Leo Doroftei par mai întemeiate decât oricând. Vă mai amintiți corul de insulte la adresa lui, când și-a exprimat lehamitea față de Jean Paul Mendy care s-a fleșcăit în repriza a patra peste frunza Udrei. Ei bine, se pare că totul era adevărat.

Totuși, reacția lui Doroftei la înfrângerea lui Lucian a fost moderată, moșul arătând un caracter care nu-i permite să lovească un om căzut.

De altfel, comentariile și sunt de prisos. Mai ales explicațiile lui Bute despre nu știu ce obscură strategie de a-l obosi pe Froch stând pe corzi par de-a dreptul ridicole. Lui Clay i-a reuși asta odată în istorie împotriva lui Foreman, în cu totul alte condiții. Bute în schimb a reușit o strategie perfectă pentru a fi bătut la fund. Și de a-l lăsa pe tragicul Badea fără bani, după ce acesta a pariat se pare o sumă importantă pe marfa românească. Nu știa nefericitul că nu trebuie să se ia prea tare în serios. Că toate alegațiile sale despre diletantismul lui Andre Ward și stângăcia lui Carl Froch sunt apă de ploaie. În luptă ori ești puternic, ori ești rapid, ori amândouă, iar inteligența nu e de neglijat. Froch  e puternic. Andre Ward e și puternic și rapid și cunoaște tehnică, deopotrivă de la distanță cât și în lupta de aproape. Lui Bute i-au lipsit sâmbătă de toate: și forță, și viteză și creier. Și fără astea nu te poți măsura cu băieții mari. Amin.

Reclame

wunderbar sunday song

Posted: mai 27, 2012 in hardcore cultura

Încă o dovadă a faptului că marii campioni sunt făcuți de mari adversari. Cassius Clay nu ar fi fost nimic fără Frazier și Foreman. Arturo Gatti a fost făcut mare de Micky Ward. Lucian Bute a fost zdrobit în prima sa confruntare cu un adversar aflat la nivelul său competițional, dar evident mult peste nivelul său de pregătire, confirmând faptul că toți ceilalți luptători învinși de el nu sunt nimic altceva decât boxeri de mâna a doua.

Am avut o presimțire rea de la bun început când am citit opiniile generalizat favorabile românului pe portalurile de specialitate, pe care nu le găseam întemeiate. Peste tot viteza și îndemânarea lui Bute erau considerate prea mult pentru nivelul lui Froch, privit ca un boxer terminat după ce a ieșit al doilea în turneul Supersix al celor de la Showtime care a reunit laolaltă practic toată crema categoriei supermijlocii, din care Bute a fost exclus de la bun început. În mod straniu, opinia generală era că al doilea clasat pe podium e de acum, nu știu de ce, ciuca bătăilor. Ei bine, așa-ți trebuie dacă te iei după gura lumii.

În seara aceasta viteza și îndemânarea lui Bute nu s-au văzut nicăieri, confirmând opinia lui Andre Ward conform căreia românul încearcă să dea impresia că boxează, adică faptul că e tehnic și nu doar un bătăuș de stradă, dar în realitate are o postură a corpului stranie și un joc de picioare deficitar. Toate acestea s-au văzut în seara asta.

Froch a făcut exact ceea  ce am considerat de la bun început că trebuie să facă pentru a învinge. După vreo două reprize de tatonare s-a aruncat asupra lui Bute care a părut din startul luptei oarecum depășit de dimensiunea evenimentului, static și rigid, și l-a copleșit prin simpla forță fizică. Din primul asalt al lui Froch în repriza a treia, Bute a dat impresia că i s-a rupt filmul, în loc să eschiveze și să pună distanță între el și adversar, alegând să stea la cotoare pe corzi, la un moment dat surprinzându-l și cu un gest de bravadă cu care îl invita pe englez să-și încerce puterile cu căpățâna lui, semn clar de recurs la instincte primare atunci când intelectul încetează să mai funcționeze.

Una peste alta, o prestație jenantă care m-a făcut să închid televizorul imediat după sfârșitul oarecum haotic al luptei, când un personaj din staff-ul lui  Froch a pătruns în ring în timp ce arbitrul încă îl număra pe român.

Sincer, nu cred că Lucian Bute își va reveni după această înfrângere atât de categorică, tot așa cum nicio echipă de fotbal a României nu a întors vreodată un rezultat în competiții internaționale. Pur și simplu, nu e în firea românului, o lighioană prea plăpândă și sfioasă pentru genul ăsta de eroism. 

Odihnească-se în pace.