Boston Inside Job

Posted: Aprilie 23, 2013 in New World Order
Etichete:, , ,

Atentatele din Boston își găsiseră făptașii și am simțit cum balonul entuziasmului se dezumflase. Doi aiuriți de etnie cecenă, fără nicio legătură cu separatiștii din Caucaz, care de altfel s-au dezis public de ei, au dat cu bomba la nimereală în mulțime și acum erau vânați de toată America. Tamerlan Tsarnaev, în vârstă de 26 de ani, fusese deja ucis într-un schimb de focuri, ulterior, fratele de 19 ani al acestuia fiind capturat de poliție după ce inițial a fost împușcat în gât. În concluzie, alt caz din seria ”sunt Joker și-l urăsc pe Batman”, cu diferența că ăștia doi tâmpiți, din ultimele date din interogatoriul fratelui supraviețuitor, erau motivați de fanatism religios.

CASE CLOSED. 49Mx665

Yqq0ZDMSau nu? Cel puțin câteva date, complet eludate de presa mainstream, au darul de a provoca o ridicare de sprânceană. În primul rând,  zona de finish a Maratonului de la Boston era înțesată de trupe de securitate, poliție locală, FBI și nu în ultimul rând, membrii ai Craft International, o companie militară privată fondată de Chris Kyle, eroul No.1 al Americii, lunetist de elită, anihilatorul a 150 de ținte în Orientul Mijlociu, FAN RĂZBOI, după cum a declarat într-o emisiune O’Reilly Factor, apărător al onoarei Navy Seals într-o confruntare mano a mano cu Jesse Ventura, pe care n-a mai confirmat-o nimeni, asasinat în februarie 2013 de un coleg veteran pe un poligon de tragere. Băieții de la Craft Internațional au fost identificați de internauți prin logoul cu craniul Punisher pe care unii dintre ei îl purtau pe șapcă. Toți erau distribuiți în mulțime, purtând aceeași bocanci și pantaloni kaki și rucsacuri voluminoase în spate. În același timp, întreaga zonă era monitorizată de pe acoperișuri de observatori dotați cu binocluri, în timp ce la megafoane publicul era liniștit cu mesaje privitoare la nu-ș ce exercițiu. Probabil, când cele două bombe au fost detonate, unii dintre spectatori gândeau deja ”WoW! Cool exercițiu!”

Acum, i-a să vedem ce spune despre marea forță armată și de securitate a SUA faptul că într-un dispozitiv înțesat de organe de ordine, inclusiv contractori militari privați, o premieră pentru întreaga lume – Armată Privată – au fost detonate două bombe de către doi băieți cu creierii praștie. Păi, cam același lucru pe care l-a spus la vremea respectivă faptul că niște purtători de pijamale înarmați cu cutere de hârtie au deturnat două avioane de pasageri pe care le-au trântit în World Trade Center?Skull-T

DECI, SPUNE CĂ NU E DESTULĂ SECURITATE, IAR ÎN TIMP CE TOT POPORUL STĂTEA CU OCHII PE TERORIȘTII CECENI, CAMERAuxAh4wwh REPREZENTANȚILOR DIN PARLAMENTUL AMERICAN A VOTAT CISPA, ACTA AMERICANĂ, PRIN CARE ÎNTREG TRAFICUL DE INTERNET AL FIECĂRUI UTILIZATOR INDIVIDUAL VA FI MONITORIZAT DE CĂTRE AUTORITĂȚILE FEDERALE.

Totul pentru o lume mai sigură. Yeah, right! Cu NDAA, Patriot Act, supravegherea teritoriului cu drone telecomandate, sistem penitenciar privat, armate private și politicieni sponsorizați de corporații private, de când Înalta Curte de Justiție americană a declarat că ”și ele sunt oameni”. E practic vorba despre privatizarea statului în America, cetățenii americani devenind simpli angajați.  

Numai mie îmi pute situația asta? Și atunci de ce îl auzim pe Hurezeanu vorbind despre diabolicul farmec nazist? De ce vedem pe BBC și History Channel documentare despre urgia hitleristă? De ce ne plictisește Tismăneanu cu antologiile lui despre era comunistă? Nu vede nimeni că toate astea sunt expirate în această epocă a corporatismului global care are în frunte sistemul bancar centralizat care confecționează aceste crize financiare care acum îngenunchează state naționale? NU, NIMENI NU VREA SĂ VADĂ?

Întâmplător, teroristul supraviețuitor a fost împușcat în gât și nu mai poate să vorbească, iar drepturile Miranda i-au fost refuzate, ceea ce înseamnă că în timpul anchetei, care de altfel este secretă, nu are parte de avocat și deci noi, publicul, nu vom știi cu adevărat ce se întâmplă acolo decât prin virtutea versiunii oficiale. Minunat! Și construcțiile de oțel se prăbușesc vertical cu viteza căderii libere, avioanele se dizolvă la impactul cu solul, atentatele teroriste au loc în mijlocul mulțimii de polițiști și… IA MAI DUCEȚI-VĂ ÎN PIZDA MA-MII VOASTRE!   

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s