Corupția statului este un simptom al privatizării acestuia

Posted: Octombrie 3, 2013 in New World Order

Există un curent în agenda publică promovat de așa numiți campioni ai capitalismului și ai economiei de piață, care consideră privatizarea un leac la corupția generalizată a statului care deturnează avuția publică de la scopurile ei principiale, și anume de a servi interesul public. În realitate însă, privatizarea statului n-ar face nimic altceva decât să împlinească scopurile corupției acestuia. Pentru că ce e corupția dacă nu folosirea banului public în interes privat. Astfel, privatizarea statului n-ar fi nimic altceva decât actul suprem de corupție, prin care întreaga avuție publică, dintr-un foc,  ar fi dată unor băieți care să o folosească în interes personal în detrimentul maselor populare care ar fi reduse la statutul de iobagi. Ar fi o reîntoarcere la monarhie și la clasa privilegiată a nobilimii care se bucura de statutul de paraziți ai majorității trăind în mizerie și oprimare. Da, ar fi o întoarcere la monarhie, dar fără tradiția și principiile monarhice. Ar fi mai rău decât atât. Ar fi o plutocrație, în care impostori, afaceriști veroși, escroci ai actualului sistem economico-financiar, care au reușit prin fraudă să deturneze avuția globală, să fie urcați pe tron, în loc de coroană ei purtând în realitate o TICHIE DE MĂGAR.

Acesta este însă planul global al Noii Ordini Mondiale. Privatizarea statului, acuzând ineficiența acestuia se petrece peste tot în lume. În Marea Britanie, sistemul național de sănătate este blamat pentru consumarea resurselor insuficiente ale statului. Firește, nimeni nu spune că statul, care percepe o multitudine de taxe, are resurse insuficiente pentru că este jefuit de un sistem bancar fraudulos. Nimeni nu amintește cum Banca Angliei a vândut jumătate din rezerva de aur a țării, la momentul celui mai scăzut preț al aurului pe piață, pentru a acoperii o expunere lui Goldman Sachs pe acest metal prețios.

Statul, dacă percepe taxe, trebuie să asigure servicii în schimbul acestei taxări. Aceste servicii sunt numite servicii publice. Privatizarea acestora reprezintă jaful suprem, prin care o clasă de escroci privatizați ar înrobi națiuni întregi. Acest lucru se întâmplă în acest moment, și cei care susțin acest proces sunt fie direct interesați, ori incredibil de INCULȚI ȘI IGNORANȚI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s