Din ciclul: Băsescu, această canalie

Posted: Noiembrie 13, 2013 in categoria "mânia proletară"
Etichete:,

Într-un interviu din Adevărul, pe care nu l-a citit nimeni, cu luni în urmă, cumplitul mariner Chiorâș Chiondorâș făcea lobby pentru încheierea tratatului de liberă circulației a mărfurilor între Statele Unite ale Europei și Statele Unite ale Americii. Apoi, vita s-a apucat de cultivat legume, devenind astfel, cum altfel, întâiul horticultor al țării. Ei bine, care ar fi legătura dintre aceste două poziții ale chiorului?

Zilele acestea se fac ultimele retușuri privind încheierea tratatului prin care nicio restricție comercială nu va împiedica libera circulație a mărfurilor între cele două continente. Pe scurt, rumânii noștri vor putea să cumpere gunoi american fără taxe vamale. Ghiorlanul care crede că e o înaltă virtute să te hrănești la McDonald’s, sau să mănânci cartofii ăia cu gust de ulei rânced la Kentucky Fried Chicken, nu va sesiza fără îndoială mesajul, altfel evident, al sintagmei mai sus folosite. Și asta pentru că are un gunoi de creier. Ceea ce face însă tratatul este punerea mai presus de orice lege națională a interesului corporatist. Astfel, niciun fel de reglementări nu vor mai putea fi impuse corporațiilor transnaționale care, în baza tratatului mai sus amintit, vor putea să dea în judecată state naționale în cazul în care mizeriile lor vor întâmpina vreo restricție în procesul accesului la consumator. Asta va duce la ruinarea odată în plus a clasei de mijloc ale cărei afaceri se vor vedea eliminate de pe o piață plină de gunoiul american comercializat la preț de dumping, și întreaga populație globală va fi redusă la statutul de clasă muncitoare, un ideal care era formulat pentru prima dată acum peste 100 de ani în Protocoalele Înțelepților Escroci.  

De aceea marinerul și babeta lui s-au apucat de cultivat legume în spatele vilei de protocol a președinției. Pentru că, în curând, Monsanto va invada piața din România cu produsele lor modificate genetic, care vor ridica rata îmbolnăvirilor de cancer spre bucuria corporațiilor din domeniul farmaceutic, care astfel vor înregistra profituri record.       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s