Arhivă pentru Februarie, 2014

E de notorietate faptul că liberalii, și mai exact, Crin Antonescu, s-au împotrivit cooptării ungurilor la guvernarea USL. Măsura lui Ponta nu avea nicio noimă din punct de vedere democratic, atâta timp cât USL deținea majoritatea în Parlament. Imediat când s-au văzut dați jos de la putere, ungurii s-au pus pe bocete: autonomie, memorii la Comisia Europeană, separatismul universitar de la UMF a fost repus pe tapet, Tokes s-a apucat să zbiere GENOCID… ce mai, o întreagă isterie de muieri frustrate!

victor-pontaNu mai știu cât a trecut de la marea alianță liberal-socialistă, dar rezultatele se văd cu ochii limpezi. Ponta a scapat de liberali cu ajutorul minorităților naționale care, grupate în aceste ONG-uri, după cum bine a spus Klaus Iohanis, se dau tot timpul cu puterea, alterând principiile sistemului democratic în Parlamentul României. Apoi Marko Bela s-a apucat să declare că, fără UDMR în guvern, în România se stopează toate reformele instituționale. Vai nouă, rumânașilor, care nu suntem în stare de nimic fără dreapta ocârmuire a fraților noștrii maghiari. Asta a adus Viorel Ponta în politica românească: ARBITRAJUL MINORITARILOR.

Există  un principiu în istorie formulat de istoricul britanic Arnold Toynbee, care spune că atunci când o minoritate ajunge să dicteze politicile unei civilizații, acest lucru constituie un simptom al prăbușirii acesteia. În Imperiul Roman acea minoritate au fost creștinii. În SUA sunt evreii, și SUA e pe butuci.

Există o forță transnațională în acest moment, grupată în jurul sistemului bancar centralizat și al corporațiilor pe care acesta le alimentează cu capital, ale cărei politici promovează globalizarea în vederea centralizării autorității în mâinile ei. Această globalizare se împiedică însă de statul național care trebuie anihilat. De aceea se întâmplă ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, cu directa implicare ale STATELOR UNITE ALE ISRAELULUI… pardon, ale Americii, firește în interesul Israelului. Așa am vrut să zic. Și iată că această forță destabilizatoare a ajuns la granițele  României, unde Ucraina este în pragul unui război civil, după ce papagalii de la Kiev, instigați de occidentul servil COMPLEXULUI BANCAR INDUSTRIAL, au pus de o PRIMĂVARĂ ARABĂ, devenită acum ucraineană, ajungând în pragul unui război civil, acum când în  Crimea se face ordine cu pistolul în mână, iar steagul Rusiei flutură pe instituțiile din estul țării.

Cultul pentru minorități e un fetiș occidental și are rolul destabilizării statului național prin protejarea, cultivarea și favorizarea a tot ceea ce e alogen din punct de vedere național ori cultural. Toată corectitudinea politică, discriminarea pozitivă, acțiunea afirmativă, multiculturalismul, sunt folosite pentru a șterge identitatea națională și culturală a țării, haosul astfel creat având rolul de a realiza transferul de putere.

În România avem o populație de cetățeni care ”nu vrea să vorbește la ei românește”, în schimb vorbesc despre Transilvania ca despre Ungaria Istorică, despre românii din Ardeal ca forțe de ocupație și vor autonomia Ținutului din PAȘTELE MĂ-SII. Domnul Viorel Ponta i-a adus la guvernare. Și, ce să vezi, e primăvară, o PRIMĂVARĂ ARABĂ în România, că tot se umple târgul de purtătoare de burca.

   

Ucraina

Posted: Februarie 25, 2014 in New World Order
Etichete:

Își mai amintește cineva AGENTURILE STRĂINE despre care nefericitul Nea Nicu vorbea în caricatura de proces la sfârșitul căruia un pluton de execuție i-a zburat creierii, lui și consoartei sale mult iubite?

Ei bine, cei ce-și mai amintesc revoluția română în direct, pot face lesne o paralelă cu ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, putându-și astfel reconsidera viziunea idilică despre ceea ce este în realitate o revoluție. Nu că n-am mai fi avut parte de câteva, croite după aceeași măsură, în trecutul apropiat. A fost mai întâi o primăvară arabă, care s-a dus dracului, dizolvându-se într-un haos de fundamentalism musulman și conflicte tribale în Egipt și Libia, și un război civil purtat cu mercenari străini în Siria, numiți de presa corporatistă occidentală, luptători pentru libertate.

Practic, în Ucraina agenturile străine și-au făcut simțită prezența direct, prin oficiali ai unor state străine paticipând la protestele de stradă, manifestându-și activ suportul pentru cei ce ulterior s-au făcut vinovați de moartea a zeci de polițiști: ministrul de Externe al Germaniei, John McCain și alții. Ca la un semn, gloata s-a pus în mișcare, Yanukovych a for debarcat și, HOPA, ne-am trezit cu Iulia Timoshenko ținând un discurs înfierbântat din scaunul ei cu rotile unei mulțimi nu foarte dispusă să o asculte. Iar occidentul, care până mai ieri condiționa încheierea tratatului de liber schimb cu UE de eliberarea fostului prim-ministru, s-a trezit deodată la realitate, și-și dă seama că Timoshenko e susținută de regimul de la Moscova. Păi, nu pentru încheierea unui contract de import de gaze cu Gazprom fusese băgată la răcoare, IDIOȚILOR?

Realitatea e că nici dracului nu-i pasă de Ucraina. Aici e vorba despre COMPLEXUL BANCAR INDUSTRIAL OCCIDENTAL care strânge lațul în jurul uneia dintre ultimele state naționale independente, care mai joacă un rol în politica globală, recte Rusia. Iar organizațiile politice naționale sau globale nu fac decât să slujească interesele acestui Complex. Ucraina este menită să fie colonizată, jefuită de resurse, transformată în piață de desfacere pentru produse occidentale și ruinată, acest lucru fiind facilitat de slăbiciunea politică a acestui stat în care, de atâta vreme, se perpetuează la putere o clasă politică de HOȚI ȘI TRĂDĂTORI care fac jocul oligarhilor care mulg banul public către propriile buzunare. Vă sună cunoscut? Firește că vă sună.

Gloata cere libertate, însă nu face nimic decât să se înhame la jugul altor stăpâni. Iar așa numita opoziție de la Kiev nu e decât o adunătură de diletanți cu capul plin de pârțuri.

 

 

sunday

Posted: Februarie 16, 2014 in hardcore cultura

Auzisem cum Consiliul Național al Cinematografiei a interzis în România proiecția ultimei pelicule semnate von Trier, așa că m-am dus și eu aseară să văd primul volum din Nymphomaniac la Arta, în sala Flora, unde stai să te benoclezi de la 10 metri la un ecran care pare că din clipă în clipă stă să cadă peste tine.

Ei bine, de la bun început trebuie spus că acesta este un film adult. Și când zic asta, nu mă refer la faptul că e un film pentru adulți. Nu. E mai mult decât un film pentru adulți. E o operă intelectuală care necesită un nivel de maturitate culturală de care publicul obișnuit, cel mai adesea, este absolut străin. Da, filmul are accente pornografice, dar acestea sunt prezentate ca o figură de stil care mai degrabă înstrăinează amatorul comun de copulări năroade vizionate în neștire pe PornHub, sau alt portal de profil. De altfel, era un gorobete lângă mine care și-a adus toanta la film și care, la vreo 30 de minute de la începutul proiecției, începuse să respire greoi, să ofteze și să-și cerceteze compulsiv iphone-ul (ce altceva), să vadă cât mai e din toată daravela. Restul coteriei de spectatori nu era cu nimic mai prejos. La un moment dat, un grup care venise probabil cu clasa, a început să comenteze în gura mare, slobozind râsete cretine.Un altul a părăsit precipitat sala pe la jumătate.

Filmul debutează cu o expunere de stil estetic cum am mai văzut la von Trier în Antichrist și Melancholia. Cinematografie minunată, cu detalii superbe și un dans studiat al camerei. Pelicula însă îmi amintește mai mult de The Five Obstructions prin inserturile brutale peste imagine și, firește, de Dogma 95, la care autorul revine parțial, imediat ce depășește intro-ul, fără însă a provoca deranj și frustrare, cum s-a întâmplat în Melancholia. În general, închipuiți-vă opusul lui Polițist Adjectiv. Dacă acolo, regizorul, confruntat cu decorul lipsit de orice estetică, a ales să tragă cadre panoramice de o platitudine și un derizoriu dureros, aici von Trier încadrează detalii pe tot ecranul, fie că e vorba de chip, ori părți anatomice, inclusiv expuneri crude de organe genitale masculine care mi-au smuls și mie un chicotit.

Dincolo de subiectul ”scandalos”, narațiunea e structurată pe contrastul dintre istoriile lubrice ale personajului interpretat de Charlote Geinsbourg, care e prezentat ca un animal primar, egocentric, complet ignorant în chestiuni străine de propriul vagin, și dimensiunea intelectuală a lui Seligman, interpretat de Stellan Skarsgard, care îndulcește stridența cu delicioasele sale comentarii intelectuale.

În concluzie, un film minunat care reușește și performanța de a se raporta corect la un subiect controversat. Pentru asta, nu ratați finalul, pe cât de relevant, pe atât de abrupt.

Și acum, câteva cuvinte despre CNC. În general, mă frapează întotdeauna modul în care o autoritate centrală este împuternicită să aleagă ce anume are publicul voie să urmărească. E un simptom de infantilizare a societății, care nu poate decât să servească o autoritate ilicită care, firește, are nevoie de subiecți naivi și ignoranți pe care să-i manipuleze în conformitate cu propriul interes.

Apoi citesc că în CNC -ul ăsta activează o bagaboandă jurnalistă, expertă în crăcănat zambilica în Playboy, motiv pentru care probabil a și fost aleasă să facă parte din acest onorabil organism, responsabil cu calitatea morală a națiunii. DELICIOS! Exact asta își dorește omul: să-i facă morală o TÂRÂTURĂ. Cu asta CNC a reușit să depășească inepția agenției de rating de la Hollywood unde neveste și nepoate hotărăsc destinul unei culturi. Bine măcar că CNC nu s-a sesizat în cazul mizeriei lui Scorsese, poate pentru că economia globală are parte de un imbold atunci când niște escroci financiari călăresc în grup prostituate dolofane, trăgând pe trompă făină.

Ce-ar mai fi de remarcat este prezența Rammstein pe coloana sonoră. S-a zbârlit părul pe mine, când a început să se audă Fuhre Mich în plin expozeu de estetică cinematografică, și un rânjet încântat mi s-a desenat pe figură. ”Finally, SOME BALLS”, mi-am zis, ceea ce se pare că nu cadrează cu o cultură de EUNUCI ȘI TÂRFE CRĂCĂNATE. 
 

 

sunday song

Posted: Februarie 9, 2014 in hardcore cultura

Hollywood-ul și propaganda

Posted: Februarie 7, 2014 in New World Order

Faptul că filmul a fost văzut de la începuturile sale ca un instrument perfect pentru propagandă e un lucru de notorietate. Bronenosets Potemkin, ”capodopera” comunistă a lui Serghei Eisenstein și replica sa național-socialistă, Triumph des Willenes, au rămas în istorie și ca opere de cinematografie.

Hollywood-ul, la rândul său, mai degrabă în tradiția lui Eisenstein decât a lui Leni Riefenstahl, funcționează ca instrumentul de propagandă al unei forțe nu foarte clar definite în SUA. Orientarea ideologică a cetății filmului e în principal democrată, asta însemnând liberală, adică, în termeni americani, care sunt complet confuzi și anapoda, socialistă, însă mă îndoiesc că funcționează ca departamentul de propagandă al Partidului Democrat. Mai degrabă, aș spune că Hollywood e intim legat de COMPLEXUL BANCAR INDUSTRIAL GLOBAL care prin influența financiară și economică se insinuează încet în lume ca autoritate planetară capabilă de acum să amenințe la propriu însăși state naționale.

Acestea fiind spuse, mă tem că propaganda de la Hollywood nu mai accede la statutul de operă cinematografică. Cu mici excepții, propaganda țintește vulgul, care trebuie manipulat întru obținerea consimțământului față de strategiile sociale și geopolitice ale Complexului Transnațional Global și, astfel, opera propagandistică afectează cel mai puternic marile producții de tip blockbuster, constituind fast-food-ul plin de E-uri, spălător de creiere, dedicat gloatei inculte și ignorante.

Așa se face că în The Avengers, unul dintre eroi statutează că ”lumea trebuie să renunțe la libertăți pentru securitate”, răstălmăcind fățiș celebrul dicton al lui Benjamin Franklin care spune că ”CEI CARE SACRIFICĂ LIBERTATEA PENTRU SECURITATE, NU VOR AVEA PARTE NICI DE UNA, NICI DE ALTA”.

În Omul de Oțel al lui Zack Snider, un blogger infect îl calomniază pe Superman, arătând lumii întregi că nu poate avea încredere în jurnalismul independent, adevărul fiind întotdeauna domeniul PRESEI CORPORATISTE.

Iar mama lui Carry vrea să-și educe fiica acasă, STATUL fiind singura pavăză pe care copiii o au în fața fanatismului religios fundamentalist al părinților retrograzi. Pentru cei ce nu cunosc conjunctura, în acest moment în SUA se dă o luptă între părinți și noul sistem educațional Common Core, care țintește scăderea standardelor de educație în sistemul public, destinat gloatei lipsite de mijloace materiale pentru a-și procura o educație solidă în școli private. Ei bine, Carry ne arată că părinții în ziua de azi nu sunt îndeajuns de responsabili pentru a se ocupa de educația copiilor, aceștia aflându-se în siguranță doar în grija STATULUI.

Și, în final, trebuie să menționăm și Dallas Buyers Club, care deși este primul film mainstream care sugerează, ce-i drept, subtil escrocheria care este maladia globală SIDA, nu ezită să ne comunice că STUDIUL ISTORIEI nu poate constitui preocuparea unui om practic, pentru că, cunoscând istoria nu faci nimic decât să înțelegi ceea ce autoritatea îți pregătește în prezent. Nu câștigi bani cu istorie, și n-a zis gunoierul Prigoană că școala ar trebui să ne învețe cum să facem bani?