Nymphomaniac și demersul autorității împotriva valorii

Posted: Februarie 14, 2014 in hardcore cultura
Etichete:, , ,

Auzisem cum Consiliul Național al Cinematografiei a interzis în România proiecția ultimei pelicule semnate von Trier, așa că m-am dus și eu aseară să văd primul volum din Nymphomaniac la Arta, în sala Flora, unde stai să te benoclezi de la 10 metri la un ecran care pare că din clipă în clipă stă să cadă peste tine.

Ei bine, de la bun început trebuie spus că acesta este un film adult. Și când zic asta, nu mă refer la faptul că e un film pentru adulți. Nu. E mai mult decât un film pentru adulți. E o operă intelectuală care necesită un nivel de maturitate culturală de care publicul obișnuit, cel mai adesea, este absolut străin. Da, filmul are accente pornografice, dar acestea sunt prezentate ca o figură de stil care mai degrabă înstrăinează amatorul comun de copulări năroade vizionate în neștire pe PornHub, sau alt portal de profil. De altfel, era un gorobete lângă mine care și-a adus toanta la film și care, la vreo 30 de minute de la începutul proiecției, începuse să respire greoi, să ofteze și să-și cerceteze compulsiv iphone-ul (ce altceva), să vadă cât mai e din toată daravela. Restul coteriei de spectatori nu era cu nimic mai prejos. La un moment dat, un grup care venise probabil cu clasa, a început să comenteze în gura mare, slobozind râsete cretine.Un altul a părăsit precipitat sala pe la jumătate.

Filmul debutează cu o expunere de stil estetic cum am mai văzut la von Trier în Antichrist și Melancholia. Cinematografie minunată, cu detalii superbe și un dans studiat al camerei. Pelicula însă îmi amintește mai mult de The Five Obstructions prin inserturile brutale peste imagine și, firește, de Dogma 95, la care autorul revine parțial, imediat ce depășește intro-ul, fără însă a provoca deranj și frustrare, cum s-a întâmplat în Melancholia. În general, închipuiți-vă opusul lui Polițist Adjectiv. Dacă acolo, regizorul, confruntat cu decorul lipsit de orice estetică, a ales să tragă cadre panoramice de o platitudine și un derizoriu dureros, aici von Trier încadrează detalii pe tot ecranul, fie că e vorba de chip, ori părți anatomice, inclusiv expuneri crude de organe genitale masculine care mi-au smuls și mie un chicotit.

Dincolo de subiectul ”scandalos”, narațiunea e structurată pe contrastul dintre istoriile lubrice ale personajului interpretat de Charlote Geinsbourg, care e prezentat ca un animal primar, egocentric, complet ignorant în chestiuni străine de propriul vagin, și dimensiunea intelectuală a lui Seligman, interpretat de Stellan Skarsgard, care îndulcește stridența cu delicioasele sale comentarii intelectuale.

În concluzie, un film minunat care reușește și performanța de a se raporta corect la un subiect controversat. Pentru asta, nu ratați finalul, pe cât de relevant, pe atât de abrupt.

Și acum, câteva cuvinte despre CNC. În general, mă frapează întotdeauna modul în care o autoritate centrală este împuternicită să aleagă ce anume are publicul voie să urmărească. E un simptom de infantilizare a societății, care nu poate decât să servească o autoritate ilicită care, firește, are nevoie de subiecți naivi și ignoranți pe care să-i manipuleze în conformitate cu propriul interes.

Apoi citesc că în CNC -ul ăsta activează o bagaboandă jurnalistă, expertă în crăcănat zambilica în Playboy, motiv pentru care probabil a și fost aleasă să facă parte din acest onorabil organism, responsabil cu calitatea morală a națiunii. DELICIOS! Exact asta își dorește omul: să-i facă morală o TÂRÂTURĂ. Cu asta CNC a reușit să depășească inepția agenției de rating de la Hollywood unde neveste și nepoate hotărăsc destinul unei culturi. Bine măcar că CNC nu s-a sesizat în cazul mizeriei lui Scorsese, poate pentru că economia globală are parte de un imbold atunci când niște escroci financiari călăresc în grup prostituate dolofane, trăgând pe trompă făină.

Ce-ar mai fi de remarcat este prezența Rammstein pe coloana sonoră. S-a zbârlit părul pe mine, când a început să se audă Fuhre Mich în plin expozeu de estetică cinematografică, și un rânjet încântat mi s-a desenat pe figură. ”Finally, SOME BALLS”, mi-am zis, ceea ce se pare că nu cadrează cu o cultură de EUNUCI ȘI TÂRFE CRĂCĂNATE. 
 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s