Arhivă pentru mai, 2019

O colecție ambulantă de tatuaje nasoale. Inclusiv fața. Gen: „Te iubesc, Mimi!”, scris cu cerneală albăstruie pe muchia maxilarului inferior, de la crovul din bărbie până aproape de unchiul sub-auricular. Altfel, un specimen șleampăt, ciolănos fără a fi din cale afară de legat. Un cap turtit, accentuat de bărbia teșită, făcând ochelarii cu lentile circulare și rame subțiri să pară crăcănați la maxim spre a cuprinde dovleacul. Păr de culoare nedefinită, frezat cu castronul.

Probation, zice. Întâlnire cu ofițerul de eliberare condiționată. Eliberare condiționată pentru ce? Sentință pe viață. 99 de ani de închisoare. 99 de ani pentru ce? Bătaie la cârciumă. Nu înțeleg nimic. Ai luat sentință pe viață pentru un rahat de cafteală? Era pe vremea IPP, Inprisoment for Public Protection, ÎNCARCERARE PE TERMEN NEDETERMINAT în vederea protecție publicului. „De obicei se face 3 ani jumate. Dacă după 3 ani jumate n-ai ieșit, nu mai ieși niciodată. Eu am făcut 7 ani și s-a abrogat.” Mă simt în continuare în ceață. Nu-mi vine să cred că există o asemenea lege. „L-am lovit când era la pământ”. Și pentru asta faci 7 ani? Ce-a pățit celălalt? Fractură de maxilar, ruptură de pomete, locașul globului ocular fracturat. „Dar el m-a lovit primul. A FOST AUTOAPĂRARE! He glassed me„. Pe urmă l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare pînă l-a lăsat inconștient.

Încarcerearea pe terment nedeterminat a fost instituită în 2003 de către ministrul de Interne David Blunket și face parte din grupul de legi cu caracter obscur din Marea Britanie, de genul celei care definește CRIMA DE URĂ (Hate Crime) și Section 5 Public Order Act din 1986 care penalizează „distress-ul și pe baza căreia activistul anti-vegetarian care figurează pe web sub denumirea de Sv3rige a fost arestat în Londra pentru că a mâncat o bucată de carne crudă în public.

Justificarea pentru IPP a fost dată de presumția că există infractori a căror infracțiune nu presupune încarcerare pe viață, dar care sunt considerați prea periculoși pentru a fi eliberați. Care sunt normele pe baza cărora se stabilește că infractorul e prea periculos? Nu existe norme. Rămâne la aprecierea subiectivă a judecătorului. Astfel, Charlie Bronson, cel mai faimos deținut din Marea Britanie, suferă o încarcerare care la ora actuală numără peste 40 de ani, dintre care peste 30 i-a petrecut la carceră, pentru o crimă care inițial a presupus 7 ani de închisoare. Sau te pricopsești cu 99 de ani de închisoare pentru că te-ai bătut la cârciumă. Asta pentru că deși legea a fost abrogată, cei care au intrat sub jurisdicția ei au sentința comutată pe viață, uneori cu suspendare.

„Pe urmă, într-o zi mi-am uitat cheile în casă și pentru că ușa era deja încuiată am strigat la vecinul meu, care e dealer, să-mi arunce cheile lui pe fereastră”. Apoi s-a trezit cu ăștia doi haidamaci, unul înarmat cu un lanț de motocicletă, celălat în mână cu un satâr. Tată și fiu, amândoi drug crazed, care l-au confundat cu vecinul traficant și, probabil în sevraj, intenționau să-l jefuiască, să facă rost de niște marfă, să-și aline suferințele. I-a împrăștiat cu o bâtă de baseball, însuflețit de instinctele paterne, pentru că mate, my children are everything for me. I would die than let something happen to my children”. Și-n timp ce reflectez la faptul că tovarășulul asta are copii, îmi spune că așa l-au cârpit cu încă 10 luni la răcoare. Și ăia doi? „N-au pățit nimic, că erau mascați. Dar eu știu cine sunt, da’ n-am zis nimic. Im not a snitch. I don’t talk with the police”.  

 

 

Reclame

Îi atrage atenția un abțibild lipit pe bara spate a ceva ce seamănă cu un bătrân Lotus Cortina. Doi delfini de o parte și de alta a unui scut „fier de călcat”, roșu cu înflirituri aurii. I se luminează fața și se trezeste gândind cu voce tare. „Cine o fi tovarășul”? Îmi arată delfinii. „A coat of arms”, zic. „Da. Scufundători”, zice. A trăit o viață în armată. Așa a ajuns aici, în sud. Dar acum se întoarce acasă. Belfast. „Războiul s-a terminat și, știi cum e, dorul de casă”. Mă gândesc să-i spun că războiul nu e chiar terminat. Doar ce-au omorât o jurnalistă acum câteva săptămâni. Dar nu zic nimic.

E protestant, dar asta n-a însemnat nimic pentru el niciodată. Știe adevărul și nu se ferește de el. Protestanții, o minoritate, poate mai puțin de un sfert din populație, au oprimat majoritatea catolică o istorie întreagă. „Dacă ești protestant, primești cele mai bune slujbe, ți se deschid toate porțile. Ești catolic, ești dat pe ușă afară”. Nu înțeleg nimic. Nu e democrație? Cum poate o minoritate să conducă majoritatea? „Acum i-au votat afară din sistem”, zice.”Dar înainte nu era așa. Și eu eram copil. Nu înțelegeam. Taică-meu zicea: ARDEI PE CATOLICI! Și așa făceam”.

Gravură din vremea Foametei Cartofului, James Mahony, 1847

La un moment dat pomenește de bunicul lui care e scoțian și atunci mă îmboldește să-i spun de irlandezul ăsta, CATOLIC, care mi-a povestit că protestanții la origine sunt de fapt scoțieni cu care englezii cuceritori au colonizat Irlanda ca să-i folosească drept masă de manevră împotriva populației băștinașe. Irlandezii, și așa săraci și amărâți, pestru că Irlanda a fost întotdeauna o țară săracă, s-au trezit cu proprietățile confiscate și date scoțienilor care, astfel, s-au constituit în casta conducătoare care a dominat Irlanda vreme de secole sub denumirea de protestanți. Zâmbește. Știe că așa e. „La școală nu ne-au învățat nimic. Nici istorie, nici religie. Nimic. A trebuit să învăț singur”. A trebuit să învețe singur despre dezbinarea care macină Irlanda de secole. Un singur lucru îi unește. URA DE ENGLEZI. Rememorează Foametea Cartofului, când Englezii au confiscat toată recolta sănătoasă și au lăsat Irlanda să moară de foame. Apoi Black & Tans, trupele paramilitare ale lui Winston Churchill, recrutate din rândurile criminalilor, trimise să lupte împotriva IRA și care s-au dedicat epurărilor etnice. Îi spun că nici Scoțienii nu-i au pe englezi mai la inimă. Mi-a povestit un inginer naval, englez cu o firmă de iahturi în Aberdeen, despre răceala cu care scoțienii îi tratează la modul general pe vecinii din sud. Râde cu toată gura, plin de satisfacție. „Așa e”, zice. „Nici scoțienii nu-i suferă”.

Mai târziu, în aceeași zi, dau peste un galez, și-i spun povestea Irlandei”. Dă din cap afirmativ și prorocește că odată și odată și Scoția și Irlanda și Țara Galilor vor fi independente. ȘI ACELA VA FI SFÂRȘITUL MARII BRITANII, o țară care se află în declin de când bătrânul bețiv și gogoman Winston Churchill a implicat Imperiul Britanic în Al Doilea Război Mondial.

Dar ce mi-a rămas în cap e cum sistemul educațional este pervertit într-o țară cucerită. Firește că nu i-au învățat nimic la școală. De ce ar fi făcut-o? Ca să recunoască crimele comise?!

Academicianul Dinu C. Giurescu a intrat în Parlamentul României cu scopul de a schimba Manualul de Istorie. S-a lovit de un zid de nepătruns și când și-a dat seama de zădărnicia gestului său, și-a dat demisia. Astăzi, Istoria Românilor e reprezentată de Împerecherea Traianului cu Cățeaua, monumentul de grobianism care tronează în fața Muzeului Național de Istorie din București, iar revista Historia nu mai știe cum să denigreze și să umilească moștenirea istorică și culturală a Poporului Român: Mihai Viteazul nu a câștigat, a pierdut la Călugăreni și Mircea Cel Bătrân a pierdut la Rovine și Țepeș a fost de tot rahatu și dacii erau niște țărani nespălați și rupți în cur. Ce-ți spune ție asta? Îți spune că ai fost invadat și cucerit. Când ai fost cucerit? Când ai intrat în m(UE), PROASTO! Să vezi acum țigănia cu care o să te colonizeze!