Archive for the ‘categoria angelica’ Category

GREAT sunday song

Posted: iunie 17, 2012 in categoria angelica

Într-o țară în care biserica se află pe primul loc în topul încrederii țăranului român, într-o țară în care cu fiecare sărbătoare religioasă mai importantă asistăm la hoarde de bigoți înghesuindu-se ba să ia apă chioară sfințită, ba să pupe osemintele nu știu cărui sfânt, te-ai aștepta să găsești mai multe babete și ghiorlani, dar mai ales babete, că doar ele sunt toată ziua cu doamne-doamne în gură, care să cunoască semnificația celor mai importante sărbători ale creștinătății, Paștele, respectiv, Crăciunul.  Ei bine, realitatea încă o dată ne arată că credința în dumnezeu, așa cum este ea sădită în sufletul vulgului ignorant și needucat nu e nimic altceva decât o superstiție plină de ritualuri magice aflate pe aceeași treaptă spirituală ca și scuipatul în sân și frica de deochi. 

Astfel, la acest nivel de manifestare, fenomenul religios, departe de convingerea populară, nu e nici pe departe o manifestare tipic umană, ci e cel mai pur exemplu de condiționare a animalului. De curând am citit o carte de Konrad Lorez, care descrie spre exemplu un comportament ritualic la o rață sălbatică pe care acesta o ținea pe lângă casă. Obișnuit fiind să o ademenească cu firimituri de pâine în biroul său de la etaj, Lorenz observase cum, îngrozită de întunericul scării, rața își făcuse un obicei din a fugii repede către o fereastră din apropiere pentru a se liniști în prezența luminii. Cu timpul, rața își făcuse un ritual din acest drum făcut până la fereastră înainte de a urca scările, drum necondiționat de prezența luminii, el având loc și seara pe întuneric. Cu timpul, pe măsură ce frica de întunecimea scării s-a atenuat, rața a început să schițeze tot mai vag gestul fugii până la fereastră, ajungând într-un final ca, de fiecare dată, înainte de a urca scările, să facă mai întâi un drum până la capătul primei trepte, în direcția ferestrei, pentru ca mai apoi să urce vitejește scara. Asta până într-o seară când cercetătorul a uitat să-i de-a drumul în casă. Amintindu-și într-un târziu, s-a dus la ușă și, deschizând-o, a dat nas în nas cu rața care aștepta probabil de ceva vreme, impacientată, să i se dea drumul înăuntru. Plină de nerăbdare,  aceasta a zbughit-o strecurându-se înghesuit printre picioarele cercetătorului, urcând direct, în fugă, scara. Doar până la jumătate însă când, deodată, s-a oprit brusc și a scos un țipăt speriat, gâgâit, cu aripile larg deschise, parcă gata să-și ia zborul. Apoi a coborât în goană treptele, a fugit până la fereastră, apoi s-a întors rapid și a urcat împăcată până în birou.

De aproximativ 7/8 luni țin în casă trei pisoi scăpați de mânia unor ghiorlani care le puseseră gând rău în subsolul blocului în care locuiește fratele meu. Traumatizați de experiența prinderii și transportului până la mine acasă, aproape cinci luni de zile abia dacă i-am văzut, ascunși ziua sub cada de la baie, făcându-și obiceiul să iasă numai noaptea ca să mănânce și să se zbenguie, nelăsându-mă pe mine să dorm. Astfel, studiindu-i în tot acest timp, am experimentat eu însumi realitatea faptului că frica este cea mai primară emoție resimțită de către orice animal. Din momentul în care se naște, ființa vie e aruncată într-un univers necunoscut, perceput ca amenințător atâta timp cât rămâne necunoscut, iar ritualul este forma cea mai comună, deloc umană, ci pur animalică, prin care ignoranța se apără de angoasele produse de acest necunoscut.

Astfel, nu credința religioasă este ceea ce diferențiază omul de animal, ci capacitatea de a raționa pentru accederea de la nivelul de a crede la cel de a ști. De aceea, cu cât omul este mai incult și mai ignorant, cu atât este mai înclinat către superstiții religioase, credința fiind pentru el o simplă înșiruire de ritualuri magice menite a-l apăra de angoasele existențiale, complet străine de principiile filozofice și morale care compun partea rațională, și de acum umană, a fenomenului religios.   

Praise Jesus sunday song

Posted: iunie 19, 2011 in categoria angelica

sappy sunday… song

Posted: iunie 12, 2011 in categoria angelica

Despre sinucidere

Posted: mai 26, 2011 in categoria angelica


Raluca Drăgușin, o fată de 19 ani, elevă eminentă a colegiului Spiru Haret din Tîrgu Jiu, cu perspectiva de a studia în Marea Britanie la prestigioasa universitate Cambridge și a scăpa dintr-o țară populată de un popor meschin și mediocru care se îndreaptă încet către dezastru, și-a pus capăt zilelor înecându-se în apele Jiului, după un model inspirat dintr-o carte (presa nu spune care, dar ar putea fi vorba de The Hours, un roman în care e descris destinul mai multor femei din generații diferite, dintre care unele hotărăsc să se sinucidă din motive mai mult sau mai puțin clare, printre care Virginia Wolf, înecată în apele unui râu). Deși se poate specula pe marginea acestui gest, și chiar am fost tentat în acest comentariu să-mi dau cu părerea, în ciuda informațiilor vagi despre subiect, mă voi rezuma doar la a spune că aparent sinuciderea fetei avea o bază ideologică, în mesajul de adio transmis unei colege menționând că intenționează să pună în practică acum ceea ce plănuise să ducă la bun sfârșit la vârsta de 40 de ani, după cum menționează una dintre surse.

Acestea fiind spuse, aș dori să adaug două cuvinte despre sinucidere, pornind de la ideea dezvoltată două posturi mai jos prin care statutam că ”rostul existenței este schimbarea”, și găsind schimbarea o caracteristică generală a vieții oricărui om, am mers mai departe spunând că schimbarea stării de conștiință, indiferent de caracterul permanent ori trecător al acesteia, este cea care reflectă la modul absolut, de netăgăduit, calitatea existenței. În mod evident, sinuciderea reflectă o stare de conștiință care caracterizează o condiție precară a existenței, în ciuda aparențelor – în cazul nostru, rezultatele bune la învățătură ale unei tinere cu perspective,  nu lipsită de calități… să spunem de natură estetică. Moartea voluntară, fără a o numi o crimă împotriva lui Dumnezeu, împotriva unei vieți care nu-ți aparține, și alte clișee de acest gen, destul de neconvingătoare, este o sabotare a principiului enunțat anterior – rostul existenței este schimbarea – reprezentând eșecul unei vieți în care existența în timp îți dă șansa evoluției, creșterii și dezvoltării, desăvârșirii, șansă irosită prin alegerea aneantizării. Ideea perpetuării existenței sufletului după moarte nu însemnă nimic, deoarece, principial, aceasta ar însemna perpetuarea la infinit, sau nu, conform altor credințe, a stării de conștiință care a dus la moartea voluntară. Iar acesta este IADUL. 

Dincolo de filozofie însă, din punct de vedere sensibil, tinerețea e o vârstă la care emoțiile sunt supradimensionate, iar un spirit cultivat, cu un anumit nivel de elevație culturală, se poate simți cuprins de dezgust și deznădejde în fața caracterului meschin și vulgar al realității. Din experiența personală știu însă că această stare trece, maturizarea fiind procesul prin care ființa capătă individualitate pe o poziție consolidată pe baza ideilor, valorilor și principiilor dobândite în timp. Nu e nevoie decât de timp, și e mare păcat de cei care nu au avut răbdare.  

ca un câine?

Posted: martie 18, 2011 in categoria angelica

România nu are un asemenea om

Posted: decembrie 28, 2010 in categoria angelica