Archive for the ‘categoria criminală’ Category

comunism-1920-1200-wallpaper

 

Trebuie să recunosc surprinderea pe care am avut-o descoperind povestea asta aproape un an mai târziu. Pus în fața faptului împlinit și frapat de aerul de ridicol și absurditate al întregii daravele, ajungi să te minunezi de prefacerile fundamentale care au loc în biata țărișoară în absența ta. Și ajungi să te întrebi dacă nu cumva rumânul care mai sălășluiește acolo, îndobitocit de o cultură media de divertisment grosier și presă de coțcării politice, e la fel de pasiv și ignorant ca și tine în privința schimbării la față a lumii în care trăiește și care aduce tot mai mult cu vremuri pe care le credeam de mult și definitiv apuse.

Legea 217 din 30.07.2015 a venit ca și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului, numărul 31 din 2001, cunoscută ca actul normativ prin care numele Ion Antonescu a fost interzis în spațiul public românesc. Și pentru că mizeria asta nu a fost de ajuns, un grup de neica nimeni liberali condus de ratatul Numero Uno al vieții politice românești, Crin Antonescu, au însărcinat UN BOLȘEVIC al institutului de studii evreiești al lui Elie Weisel cu scrierea unei legi care să FALSIFICE ISTORIA ROMÂNIEI, SĂ INTERZICĂ DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE ȘI SĂ ASASINEZE MORAL VALORI ALE CULTURII ȘI ISTORIE ROMÂNIEI, totul dintr-o singură lovitură.

Alexandru Florian, directorul institutului Weisel, este fiul ideologului marxist-leninist, Radu Florian, profesor de socialism științific care educa tineretul filozofic comunist despre rolul luptei de clasă în revoluția socialistă. Alexandru Florian însuși a debutat editorial la 21 de ani cu o mostră de propagandă comunistă în care cita copios din Nicoale Ceaușescu. Tovarăsul ăsta e plătit de Statul Român cu 80.000 de lei pe an, un salariu mai mare decât al primului ministru, ca să împroaște cu noroi istoria și cultura română și să redacteze legi care să interzică în România drepturi fundamentale ale omului și să cenzureze cercetarea științifică și popularizarea culturii române. De ce?

Weasel Antonescu

 Răspunsul vine de la Crin Antonescu, cel are a fost vârful de lance al propunerii legislative din 2013, făcută, se zvonește, pe fondul unei dezavuări tacite a politicianului român la Tel Aviv și Washington, din motive necunoscute. Probabil pentru că e lipovean. Vezi dumneata, Moș Ene al politicii românești nutrea de pe atunci gânduri de preamărire și pregătea terenul pentru viitoarea candidatură la președinția României. Drept răsplată pentru zelul dovedit, în mai 2014 Antonescu a primit o invitație din partea American Jewish Commitee, la un simpozion pe tema recrudescenței anti-semitismului în Europa, pe care Antonescu, ca musca-n lapte, slugarnic se angajase cu un an înainte să-l combată preventiv în România prin Legea Weisel. Delegația s-a dovedit de rău augur, momentul reprezentânt începutul sfârșitului carierei acestui CABOTIN POLITIC care, rând pe rând, a pierdut președinția Senatului, președinția PNL și visata președinție a României, în prezent aflându-se eșuat undeva pe centura politicii românești, dacă nu cumva o fi dat între timp ortul popii

Conexiunea Weasel, Institutul Weisel

Elie Weisel este un evreu de origine română, supraviețuitor al lagărului de concentrare de la Buchenwald, unde nu i s-a putut dovedi prezența decât printr-o fotografie în care apare și Samuel Jakubowits, evreu deportat din Maramureș, care a declarat că Lazar Wiesel care apare în fotografie nu e același cu Elie Weisel al nostru.

fotografia_cu_wiezel

Alexandru Florian este un comunist român de origine evreiască, fiul lui Radu Florian, așa cum am spus, ideolog marxist-leninist, de asemenea evreu. Deci, EVREI COMUNIȘTI DIN MOȘI-STRĂMOȘI, UN INSTITUT DE STUDII EVREIEȘTI, TEL AVIV, COMITETUL EVREIESC AMERICAN și un dobitoc de lipovean fac legi în România care falsifică istoria, incriminează dreptul la liberă exprimare, cercetarea științifică în domeniul istoriei și ASASINEAZĂ MORAL embleme ale Culturii Române.

 

 Faptul vine ca o surpriză copleșitoare pentru mine. Firește, ca oricare cetățean al acestei planete care nu trăiește în junglă, am auzit și eu poveștile despre conspirația iudeo-masonică, Lev Davidovich Bronstein și cei 100.000 de agenți finanțați de Joseph Schiff, îmbarcați în Manhatan cu destinația Rusia țaristă și Revoluția Bolșevică, primul guvern bolșevic rus de după asasinarea romanovilor, care era în proporție de 80% evreiesc, Revoluția Germană din Noiembrie cu lideri precum Rosa Luxemburg, Erich Muhsam, Kurt Eisner, Jurgen Troller care au încercat organizarea Germaniei după modelul sovietelor ruseși,revolta maghiarilor din 56 împotriva autorității comuniste din Ungaria reprezentată de evrei în proporție de 90% și, firește, arhicunoscuta influență pe care comunitatea evreiască americană o are asupra Statelor Unite, în ciuda faptului că reprezintă doar 1% din populația uniunii.

Nu știam însă că România se află direct și de o manieră atât de radicală la ceea ce am putea numi MÂNA EVREIASCĂ. Firește că suntem vasali ai SUA, la fel ca tot restul Europei, dar nu știam că politicianul român trebuie să se închine direct evreului la Tel Aviv și Washington pentru a fi uns cu funcții în Statul Român. Crin Antonescu se pare că știa asta, păcat că originea lui nu a fost la fel de sănătoasă ca cea a lui Sasu.

Petre Țuțea a rămas în memoria populară cu spusa: „Am făcut 13 ani de temniță pentru UN POPOR DE IDIOȚI”. Acum, același POPOR DE IDIOȚI l-a asasinat a doua oară, pă lege, democratic votată în unanimitate de pleava politică românească.

 

Petre Țuțea a fost arestat de autoritățile comuniste în aprilie 1948, dată la care din aparatul de stat comunist făceau parte:

 

  1. Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn) (1893-1960), secretar general al CC al PMR între 1944 și 1948; din noiembrie 1947 până la excluderea ei din viața politică în 1952 ministru de Externe al RPR și membru al Secretariatului General al Partidului Comunist Român, PCR (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); președinte de onoare al Uniunii Femeilor Democrate Române (UFDR) (1948-1952), continuatoarea Uniunii Femeilor Antifasciste Român 2. Ilca Melinescu (n. Ilka Wasserman), secretara biroului Anei Pauker (și după unii adevărata șefă a Ministerului Afacerilor Externe, MAE) și directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă” 3. Ella Diamantstein, secretara Anei Pauker la biroul de la sediul PCR (1944-1947) 4. Carol Lustig, director administrativ în MAE între 1948 și 1952 (demis) 5. Ana Toma (Ana Grossman), soția lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Pârvulescu și în fine a lui Pantelei “Pantiușa” Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie, șeful Securității): secretara particulară a Anei Pauker după război; ministru adjunct al aceleiași Ana Pauker la MAE (1950-1952), apoi ministru adjunct al Comerțului Exterior 6. Egon Balaș, șeful Departamentului pentru Probleme Economice din cadrul MAE între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat în 1954) 7. Cristina Boico, înalt funcționar în cadrul MAE până în 1952, când va fi destituită 8. Iosif Chișinevschi (născut Jakob (B)Roitman, a preluat la căsătorie numele de Chișinevschi al soției sale) (1905-1963): membru al CC din 1945; și secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitație și Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda și cultura (1952-1955); prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric și șef al Secției Externe a CC (1950-1957, când va fi destituit) 9. (?) Vasile Luca (Luka László) (1898-1963): fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003, p. 152); membru al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Finanțe (1947-1952); arestat în 1952, condamnat la moarte în 1954, dar sentința i-a fost ulterior comutată în închisoare pe viață; decedat în detenție în 1963 și reabilitat oficial în 1968 10. Alexandru Iacob, șeful organizației PCR Cluj după război; ministru adjunct de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat) 11. Zoltan Eidlitz, șef de personal în Ministerul de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat) 12. Alexandru Nistor, membru în Comisia de Lichidare CASBI și director în cadrul Ministerului de Finanțe între 1948 și 1952, când va fi arestat (eliberat doi ani mai târziu) 13. prof. Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) (n. 1909), acuzator public în procesele de la finele războiului și ministru al Justiției (1948-1952); secretar general al Marii Adunări Naționale (1952-1956); ambasadorul României la ONU (1956-1957); ministru de Externe (1958-1961) 14. Leonte Răutu (Lonia Oigenstein) (1910-1993): membru CC al PMR/PCR (1948-1972); membru în comitetul de redacție la Scânteia după război (?); șeful Secției de Verificări a CC în 1950; membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); membru al Comitetului Politic Executiv al PCR (1955-1981); secretar CC al PCR (1965-1969); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1969-1972); rector al academiei de partid “Ștefan Gheorghiu” (1972-1982) 15. Gheorghe Stoica (Moscu Kohn) (1900-1976): membru al CC al PMR/PCR (1948-1974); membru supleant, apoi titular al Comitetului Executiv (1968-1974); prim-secretar al comitetului orășenesc al PCR (1950-1953); ambasador în RD Germană (1953-1956); director general al Direcției Generale pentru Consiliile Populare (1969-1976) 16. Miron Constantinescu (Meher Kohn, după alte surse Cohen, evreu originar din Galați), ministru al Minelor și membru în CC al PCR 17. Alexandru Moghioroș (Balogh Joszef, evreu originar din Ungaria, născut la Salonta, Bihor) (1911-1969): membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităților în guvernul Groza (1948-1952), președinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreședinte și apoi vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965); șef al secției de relații internaționale a partidului în timpul guvernării Dej; membru în conducerea CDE 18. Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) (1906-1973): comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947); șeful organizației București a PCR (1944-1947); șeful Direcției Politice a Armatei, (1948-1950); membru CC al PMR (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al PMR (1950-1953); președintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965) Cuscrul lui Ceausescu. 19. (?) Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin): președinte al Confederației Generale al Muncii (1944-1953); membru CC din 1945 și al BP din 1948; prim secretar CC (1954-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1968 20. Ghizela Vass (n. 1912): membru supleant CC (1945-1948), membru titular al CC al PMR/PCR (1948-1984); șef-adjunct al Secției Externe a CC (1950-1953, când va fi destituită); apoi șefa de cadre a CC al PMR și ulterior șefă de secție a CC al PCR (1975-1984). Nimeni alta decat bunica actualului presedinte al camerei deputatilor, Bogdan Olteanu. 21. av. Leopold Filderman: președinte al Comisiei Superioare de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești; deputat de Bacău în Marea Adunare Națională (1946-1952) și totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei și Comerțului 22. Victor Vezendian, adjunct în Secția Externă a CC (1950-1953), apoi viceprimar al capitalei 23. Aron Braeșter, membru supleant al CC al PMR (1948-1955) 24. Heinrich Kreindler, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947 25. Ida Felix: membră a Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) și apoi directoare de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952) 26. David Rotman, șef de secție în Comisia Controlului de Stat între 1945 și 1953, când va fi demis și exclus din partid 27. av. Georgescu (Ashkenazy), director general în cadrul Ministerului Învățământului (1948-1952) 28. dr. Simion Oeriu (Schaefer), comisar general al executării armistițiului, având rang de subsecretar de stat (1945-1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris 29. Emil Calmanovici, director general al Normelor și Construcțiilor în Ministerul Construcțiilor între 1944 și 1951, când este arestat în “procesul Pătrășcanu” 30. Jean Coller, membru al Direcției de Cadre a CC (1945-1950) 31. Liuba Chișinevschi (n. 1911), soția lui Iosif Chișinevschi, presedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (1944-1946) și vicepreședinte a Confederației Generale a Muncii din 1944; membru CC al PCR (1945-1955); membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul II al capitalei (din 1971) 32. dr. Simion Zeiger, președintele Comisiei de Stat pentru Planificare din Ministerul Economiei Naționale (1948-1952). [Nu îmi dau seama dacă este vorba de aceeași persoană cu dr. Lew Zeiger, dir. Gen. în Ministerul Economiei 33. Alexandru Sencovici (1902-1995), membru în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; ministru adjunct al Muncii și Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Ușoare (1949-1957 și 1961-1969); ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961) 34. Gheorghe Gaston Marin: secretar particular al lui Dej după război; ministrul Industriei și Energiei Electrice și Electrotehnice (1952-1958); membru CC în 1960; numit președinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1965 35. Nicolae (Miklos) Goldberger (1904-1970), membru în conducerea CDE.; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; responsabil al Comisiei Propagandă din Direcția Propagandă și Agitație a CC al PMR (1948-1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR (din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR 36. Fanny Goldberger, soția lui Nicolae, șefa cancelariei CC al PMR în anii ‘50 37. Alexandra Sidorovici (1906-2000), soția lui Silviu Brucan: acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); deputată de București în Marea Adunare Națională (1946-1952); secretar general al Ministerului Minelor și Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948 38. Andor Bernat, secretarul Uniunii Tineretului Comunist (UTC) după război 39. Valter Roman (Ernst Neulander) (1913-1983), evreu vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, tatăl lui Petre Roman: organizatorul securității (?), șef al Serviciului de Educație, Cultură și Propagandă (ECP) al Armatei, transformat ulterior în Direcția Superioară Politică a Armatei (1948-1950); ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor (1950-1952, când este destituit); directorul Editurii Politice (1954-?); membru al CC al PCR (din 1965) 40. Armand Popper, directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ‘50 41. dr. Sandu Lieblich, membru în conducerea CDE, medicul personal al lui V. Luca și al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat ca spion sionist 42. av. H. Leibovici-Șerban: acuzator public în Tribunalul Poporului (1945); membru în conducerea CDE; secretar general al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE) până în 1951; din 1948 deputat în Marea Adunare Națională 43. Alexandru Bădău/Bădan (Alexander Braunstein), șeful Comisiei de Control al Străinilor, originar din Târgoviște 44. mr. Lewin, fost ofițer în Armata Roșie, șef al cenzurei pentru presă 45. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador (șef al Legației) al României în Elveția (1944-1948) 46. Harry Făinaru (Hersch Feiner), șef al Legației Române din SUA imediat după război 47. Anton Moisescu (n. 1913): membru al CC al PCR (1955-1969); ministru plenipotențiar în SUA (1954-1956) și Argentina (1956-1957); secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); președinte al Societății de Cruce Roșie (1962-1971) 49. Paul Davidovici, însărcinat cu afaceri al Legației Române la Tel Aviv (1949-1952); director în centrala MAE (1952-1953) 50. Mișa Levin: director în Ministerul Muncii (1946-1947); prim consilier și ministru plenipotențiar în centrala MAE (1947-1948); prim-consilier al Legației Române la Roma din 1948 până în 1950, când se refugiază în Israel 51. Barbu Solomon (1904-1965): membru al CC al PMR (1948-1965); ministru plenipotențiar în Norvegia (din 1948); judecător la Tribunalul Suprem, iar din 1962 vicepreședinte al acestuia 52. Ida Szigally, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra 53. N. Lăzărescu (Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al RPR la Paris 54. Simion Bughici: ambasador la Moscova (1949-1952); membru supleant al CC în 1949 și 1950; ministru de Externe (1952-1955) care, deși evreu, i-a succedat în funcție Anei Pauker, semn că epurările orchestrate de Dej nu aveau un conținut eminamente antisemit, cât politic 55. Marcel Breslașu (Mark Breslau), directorul general la Direcția Artelor 56. Aurel Baranga (Ariel Leibovici), dramaturg, poet și publicist, inspector general al Direcției Artelor din Ministerul Culturii 57. Benjamin Vilner, inspector general la Ministerul Cultelor 58. Samoilă (Samuel Rubenstein), director guvernator la Scânteia după război 59. Sorin A. Toma: membru în conducerea CDE după război; redactor șef adjunct (1946-1947) și apoi redactor șef (1947-1960) al ziarului Scânteia; membru al CC al PMR (1955-1960); membru al Biroului Organizatoric al partidului (1950-1953); 60. Avram Șerban (Sam Asriel): membru, alături de Mișa Levin și Al. Sencovici, în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; membru CC al PCR (din 1945); deputat de Alba în Marea Adunare Națională (1946-1952); din 1948 director al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale 61. Horia Liman (Lehman), scriitor, redactor șef adjunct la Scânteia 62. Silviu Brucan (Saul Bruckner, după alte surse Brükker), redactor-șef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, același care în mai 1945 amenința în ziar: “Da, nici o cruțare! Bandiți manisto-salaziți!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreședinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcții în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chișinevschi și apoi L. Răutu 63. Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), membru al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent al CC al PCR și, după Revoluția din decembrie 1989, președinte al Senatului în prima legislatură democratică 64. Barbu Zaharescu: numit la conducerea Direcției de Agitație și Propagandă a CC în 1949; redactor șef la Lupta de clasă până în 1962 65. Ștefan Voicu (A. Rottemberg) (1906-1992): membru CC al PMR/PCR (1955-1984); redactor-șef adjunct la Scânteia (1948); redactor șef la Lupta de clasă din 1962 și la Era socialistă din 1974 66. ing. S. Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă și membru în conducerea Uniunii Evreilor Români din Vechiul Regat după război 67. Niculae Bellu, redactor responsabil la România Liberă în anii ‘50 68. Radu Lupan, redactor-șef la Editura pentru Literatură și șef al departamentului extern al săptămânalului Contemporanul până în 1952, când va fi demis 69. Dinu Hervian, membru în conducerea CDE și director general adjunct la Agerpress la începutul anilor ‘50 70. Jehan Mihai (Jakob Michael), șeful industriei cinematografice române 71. Elisabeta Luca (născută Birnbaum, soția lui Vasile Luca102): membră în Uniunea Femeilor Antifasciste din România și membră în Comitetul Cinematografiei din România între 1950 și 1952, când va fi eliberată din funcție 72. Alexandru Graur (Alter Brauer, tatăl reporterului sportiv Dumitru Graur), director general adjunct al Societății Radiofonice Române din 1949, succedându-i în funcție lui Matei Socor 73. ing. Mihail Roller (necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică), vicepreședinte al Academiei Române devenite în 1948 Academia RPR, autorul unei notorii istorii falsificate a românilor în 1947 74. Barbu Lăzăreanu (Lazarovici), membru în prezidiul Academiei RPR odată cu reorganizarea din 1948 a acestei instituții 75. prof. Eugen Schileru, membru în conducerea Artiștilor Plastici din RPR până în 1952, când va fi demis 76. prof. Weigel, care conducea operația de epurare a studenților anticomuniști din Universitatea București 77. prof. Lewin Bercovici, venit, ca atâția alții, din URSS, controla corpul didactic al Universității București 78. Henri Wald, profesor de logică la Universitatea București în anii ‘50 79. M. H. Maxy, profesor la Facultatea de Arte Frumoase București și președintele sindicatului acestei instituții; membru în Comisia Superioară de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România 80. Silviu Josifescu (Samson Josifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova și Vlahuță de toate pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă 81. Ioan Vinter (Jakob Winter), al doilea critic literar marxist al României 82. Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmenețki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (1913-1981), din 1948 redactor șef al Editurii PMR (viitoarea Ed. Politică) și profesor la Facultatea de Marxism-Leninism din Universitatea București 83. Hermina Tismăneanu (mama lui Vladimir Tismăneanu), funcționară în biroul lui Al. Moghioroș în 1952 84. Herbert (Belu) Zilber, director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) între 1944 și 1948, când va fi arestat și ulterior judecat în “procesul Pătrășcanu” 85. Dr. Zeider, juristconsult al MAE 86-87.) Pascu Ștefănescu și Podoleanu, secretari de stat responsabili de Industria Alimentară în guvernul Dej Dintre evreii ofițeri de grad superior (maiori, colonei, generali) și/sau șefi de secții/birou/direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și în particular ai Securității s-au regăsit: 88.) Teohari Georgescu105 (Burah Tescovici) (1908-1976): membru titular al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administrație) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru de Interne (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1950 și 1952; destituit în 1952 și arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, nu a fost condamnat; director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1953-1972) 89.) George Silviu (Gersch Golinger), secretar general al Ministerului de Interne (1946-1952) 90.) Iosif Sraer (Șraier) (n. 1912), fost jurist al partidului comunist și avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică: secretar general al MAI (1945-1946); adjunctul ministrului T. Georgescu la M.A.I. (1946-1952), înainte de a emigra în Occident 91.) gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) (1915-1992), evreu basarabean originar din Chișinău, vorbitor de limbă rusă: avansat gen.-mr. în 1948 și gen.-lt. la 11 februarie 1959; funcționar în MAI din 1945; inspector general al Siguranței (1947-1948); subdirector (locțiitor al directorului general) al DGSP/DGSS (1948-1953); adjunctul lui Drăghici și secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt. 92.) Iozefina Marcovici, soția lui Nicolschi, angajată în direcția generală a Poliției 93.) mr. Wilhelm Einhorn, evreu vorbitor de maghiară din Transilvania: șeful Direcției Regionale de Securitate Cluj (1944-1948); din 1948 director al secretariatului DGSP și șef de personal al DGSP; avansat la gradul de colonel în 1951 și numit director adjunct al Direcției I de Informații Externe DGSS 94. cpt. Emanoil Schmerler, unul din cei doi șefi de birou ai secretariatului DGSP 95. gen.-col. Laurian Zamfir ( Laurian Rechler), originar din Brăila, numit în 1952 șeful Direcției Control Străini și Pașapoarte (DCSP) din cadrul Comandamentului General al Miliției 96. Ervin Voiculescu (Erwin Weinberg), care i-a precedat în funcție lui Laurian Zamfir la DCSP, fiind apoi numit director al Școlii de Ofițeri de Securitate de la Băneasa; la un moment dat, șef al direcției Pașapoarte din MAE 97. col. Mișu Dulgheru (Dulberger) (n. 1909): membru al Direcției Organizatorice a CC (1949-1952); șeful Direcției V (Cercetări Penale) a DGSP și șeful cabinetului ministrului de Interne Georgescu între 1948 și 1952 (avansat la gradul de general în 1951), când va fi destituit împreună cu șeful său și arestat; a emigrat la începutul anilor ’80 în Israel împreună cu familia sa 98. mr. Samuel Antoniu, șef de serviciu și locțiitor al lui Dulgheru (1948-1952) 99. cpt. Grigore Stetcovici, șef al serviciului Contrasabotaj din Direcția V a DGSP 100. mr. Simion Fischer, șef de birou în cadrul Siguranței, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcția de Cercetări Penale (1948-1952) 101. col. Francisc Butyka: fost activist CC al PMR și membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului Securității Statului, cel care i-a succedat lui Dulgheru între 1952 și 1963 la șefia Direcției V a Securității, renumerotată Direcția a VIII-a în 1956 102. gen.-lt. Moises Haupt, comandant militar al capitalei imediat după război 103. gen. P. Cristescu (Fifca Kleinman), șeful Miliției din România la sfârșitul anilor ‘40 104. col. Iacov St. Bulan, avansat la 23 august 1949 general, care a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1945-1952) 105. gen.-mr. William Suder (Wilman Suder), șef al Departamentului Contraspionaj al Securității până în 1949 106. Heinz Gutman, șef al Serviciului Secret Civil al RPR 107. mr. Avram Solomon, șef de serviciu al Direcției București a DGSP de la înființare (30 august 1948) 108. gen. Isidor Hollinger, șef de catedră la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa, cel care i-a succedat în funcție lui Suder la Departamentul de Contraspionaj 109. mr. Ștefan Iordanov, ofițer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile soldaților români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel și a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne 110. col. Holban (Moscovici), șeful Regionalei București Siguranței (1944-1948) 111. col. Holțier Ervin, șeful Direcției a X-a DGSP (1948-1952) 112. Eugen Dascălu (Davidovici), șeful Siguranței Satu Mare (1944-1946), posibil agentKGB, apoi șef DRSP Târgu Mureș 113. col. Lucian Stupineanu (Stappnau) (n. 1914): director general al Serviciului Special de Informații (1945-1947); secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri (sfârșit 1946-început 1947); șeful Direcției Spionaj Economic a DGSP, odată cu înființarea acestei instituții la 30 august 1948 114. col. M.A.I. Mihai (Bibi) R. Boico, din 1949 avansat gen.-mr., destituit în 1952 115. col. Ludovic Cseller (Zeller), director al DRSP Oradea din 1948 116. col. Iosif Breban, șeful Direcției Regionale MAI Cluj în 1955 117. col. Gavril (Ianoș) Birtaș, șeful Direcției I a DGSP din 1948, destituit în 1952 118. Andrei Micu, șeful Direcției Cadre a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când va fi destituit 119. col. dr. Șuli Brill, exclus din M.A.I. și din partid în 1952 120. Luiza Segal, șefă de birou în DGSP de la înființare (1948) 121. mr. Moise Senater, director adjunct al DRSP București (1948-1952) 122. col. Adalbert Izsak (Ijak, Iszaek): director adjunct al DRSP Brașov, apoi al doilea adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE) a Securității și ulterior șeful Direcției Regionale de Securitate Galați, unde i-a succedat în funcție lui Wisting 123. col. Zeller, inspector general al Direcției Penitenciare a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când s-a sinucis urmare a destituirii sale în cadrul epurărilor 124. Benjamin Fuchs, responsabil Direcția Personal a DGSP 125. lt. col. Mauriciu Strul, șeful Direcțiilor Regionale Galați (1948-1950) și apoi Ploiești și ulterior Vrancea ale Securității 126. Iuliu Massler, șeful Regionalei Bistrița Năsăud a Siguranței (1946-1947) 127. Johann Schwebel, care i-a succedat în funcție lui Massler (1947-1948) 128. Matusei Andreescu (Nathan Matusievici), șef de birou în DGSP de la înființare (1948) 129. col. Mihai Patriciu (Mihai Weiss) (†1996): inspector general la Regionala Cluj a Siguranței (1944-1948); director al DRSP Cluj (1948-1952), destituit în cadrul epurărilor antisemite din 1952, ulterior director al Uzinei Metalurgice Reșița 130. lt.-col. Ștefan Koller (Coler) (n. 1916), angajat din 1952 în MAI (la Direcția Generală a Lagărelor); comandantul închisorii Aiud (1954-1957) și apoi al închisorii Văcărești 131. col. Ițic Averbuch, comandantul Securității Ploiești în anii ‘50, avându-i ca adjuncți pe Mauriciu Strul și pe anchetatorul Șmilovici 132. col. Eugen Vistig (Wisting), director al DRSP Craiova din 1948 și apoi șeful DRSP Galați la începutul anilor ’50, unde i-a succedat în funcție lui Mauriciu Strul 133. lt.-maj. DGSS Marcu Abramovici, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954 134. lt.-col. Ludovic Weisz (Weiss) (n. 1912): membru PCR din 1945; directorul Regionalei Satu Mare a Siguranței/Securității (1946-1953); anchetator al lotului Pătrășcanu în 1954; după reabilitarea celui din urmă în 1968, ar fi emigrat în Israel 135. Iacob Fuchs, șeful serviciului județean Baia al DRSP Suceava 136. lt. Barel Orenstein, din 1948 director adjunct al serviciului județean Râmnicu Sărat al DRSP Galați 137. lt. Jacob Weigner, director adjunct al serviciului județean Turda al DRSP Cluj 138. cpt. Israil Ruckerstein, șeful serviciului județean Botoșani al DRSP Suceava 139. cpt. Iosif Hahamu, șeful serviciului județean Caraș al DRSP Timișoara 140. mr. Zoltan Kling, șeful serviciului județean Severin al DRSP Timișoara 141. lt. maj. Simon Siegler, șef de birou și referent la secția Probleme Speciale a DGSP din 1948; anchetator a DGSP în procesul “grupului Pătrășcanu”106 din 1954 142. Adalbert Stern, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ‘50 143. Iulian Sorin (cu numele său românizat, el a reușit o bună perioadă de timp să-și camufleze perfect originea evreiască) – ofițer superior la Direcția I a Securității, apoi inspector general al Departamentului Cultelor, iar din 1997, secretar general al Federației Comunităților Evreieștii România !!!!!!!! 144-146.) căpitanii List, Frost și Rigman, șefi ai catedrelor de specialitate de la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa 147-148.) cpt. Mauriciu Adam și Heinz Stănescu, doi din cei patru șefi de serviciu ai Direcției I a DGSP 149-151.) șefii de birou DGSP (din 1948) Eugen Tais, Marcel Turchischer, Estera Haber, etc. De fapt, lista numeroșilor evrei comuniști din România postbelică nu poate fi redată exhaustiv, ci cel mult ilustrativ. Enumerarea de mai sus se extinde în realizate mult mai mult, lucru estimabil de pildă prin adăugarea altor nume de evrei din subordinea lui Mișu Dulbergher la Direcția de Anchete Penale: 152.) Antoniu Sami (Samuel Aritonovici), director adjunct al Direcției între 1948 și 1952, plecat ulterior în Israel 153.) Matusei Andreescu (Nathan Mathuseevici), anchetator penal la Brigada Mobilă între 1946 și 1948 și la direcția regională Timiș a MAI , decedat în 1988 154.) Răzvan Sergiu, locțiitor al șefului de serviciu, emigrat și el în Israel 155.) Ceaslavski, șef de serviciu (1947-1953) și fost frizer al Anei Pauker 156.) Neidman Gingol, consilier (1947-1953) și profesor la Școala de Securitate Băneasa, emigrat ulterior în SUA 157.) Rusu Mircea, anchetator al Securității 1947-1956), și el emigrat în SUA 158.) Mureșan (Leon Davidovici), anchetator între 1948 și 1958, emigrat în SUA 159.) Franco Sandu (1947-1956), emigrat în Israel 160.) Lenobel Barbu, anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă și la DGSP, emigrat în Israel 161.) Mahler William, anchetator (1952-1956), emigrat în Israel 162-163.) Flamboly Telemaques și Negru Nicu, ultimul emigrat în Israel 164-169.) Segal Luiza, Hosu Estera, Gersohn Clara, Hebert Estera, Wincler Viorica, Mateescu Ella, etc. Practic, în ansamblul Direcției, pe lângă cei de mai sus, alți 8-10 din totalul de 45 ofițeri erau evrei maghiari, 4-5 greci, 2-3 sârbi, 2-3 lipoveni, și doar 8 (!) români! (Niculae, 2004: 32) Similar, există alte numeroase nume de evrei grupați în majoritatea lor în Comitetul Democrat Evreiesc (CDE, organizație care includea și sioniștii de stânga și Uniunea Evreilor Români – facțiunea dizidentă a lui M.Z. Sărățeanu), ceea ce ar permite constituirea unei liste mult mai lungi. În conducerea organizației, în afara celor sus-menționați, s-au regăsit: Bercu Feldman – președintele CDE, Marcel Fischler, Eduard Manolescu, Marcel Popper (toți deveniți, alături de Leibovici-Șerban, deputați în Marea Adunare Națională în 1948); Israel Bacal, un vechi comunist și conducător CDE-ist, K. Vechsler, Solomon Ștefan, dr. Jean Abermann, Baruch Berea, Paul Iscovici, Laurențiu Bercovici – secretar CDE pentru București, I. Stern și Morel Farchy – președinte și respectiv vicepreședinte al comunității din București, Tiberiu Reny-Arad, președintele FUCE la începutul anilor ’50, Petre Lupu, Marcel Rosenzweig, Ury Bernador și B. Lebli (directori succesivi ai Teatrului de Stat Evreiesc), Emil Dorian, Lascăr Șaraga – secretar general FUCE la sfârsitul războiului, Gh. Florescu, Nicolae Schwartz, etc.
Anunțuri

Încet, încet, opinia publică din România începe să înțeleagă modul în care Statul Român, indiferent de componență, anulând astfel cele mai elementare principii democratice, este subordonat unor interese private transnaționale. Incidentul de la Pungești, unde autoritățile, în frunte cu prefectul Vasluiului, cu jandarmi, cu pompieri, s-au pus în slujba unei corporații care amenință modul de viață al oamenilor de acolo, spune totul despre cum această țară a fost predată de către conducătorii ei unor șacali internaționali care nu au neam, nu au țară, nu au patriotism, nu au niciun dumnezeu, altul decât banul de hârtie.

Și dacă mai era nevoie de o dovadă a trădări celor care se află în fruntea acestei țări, iată cum directorul Institutului Geologic al României care, prin argumente științifice arată ce escrocherie se coace la Roșia Montană, cu impact devastator asupra Munților Apuseni, a fost demis din pix nu printr-o decizie, ci prin două, semnate indescifrabil.

Virgil Stoica este geolog cu 20 de ani de experiență la Institutul de Prospecțiuni Geologice Maramureș în domeniul zăcămintelor auro-argentifere. Din 2005 a lucrat până la pensionare, anul acesta, la Agenția de Protecție a Mediului Mureș.

”O discuție care ar trebui să fie strict științifică se poartă în termeni politici. Împotriva acestei exploatări s-a exprimat Academia de Studii Economice București care a arătat că proiectul este un bluff total din perspectivă economică, cu pierderi pentru țară, Academia Română, asociația arhitecților restauratori ARA, care au și trebuit să întrerupă o tabără de voluntari care au fost agresați de mineri care nici măcar nu sunt de acolo. Sunt niște venetici, unii dintre ei țigani meniți să fie folosiți ca masă de manevră, alții aduși prin anii ’80 din alte zone”.

Nu a existat niciodată cianură în Munții Apuseni

”În munții Apuseni nu s-a folosit niciodată cianurarea, și doar într-un caz, la Dealul Cetate, s-a folosit escavarea muntelui prin anii ’70-’80. În rest s-a exploatat din galerii, iar extragerea s-a făcut exclusiv prin metoda flotației. Ce se vede la Roșia Poieni, lacul acela cu biserica îngropată în mijloc, nu e decât șlam de nămol și minereu. Nici nu se compară cu ce ar rămâne după o exploatație cu cianuri.

satul-geamana-de-langa-rosia-poieni

Extragerea prin flotație înseamnă că aduci minereul după concasare, îl amesteci cu niște leșii care formează un nămol, în care pe cale gravitațională se separă minereurile. Apoi, cu niște flotoare se separă straturile. Cianurarea se făcea în circuit închis la Baia Mare, și se foloseau cantități mult mai mici de cianuri. Diferența e că prin metoda asta se extrăgea cam 80%, în timp ce prin cianurarea directă se extrage cam 92-95%”.

Problema e însă, așa cum a arătat Ștefan Marincea, directorul demis al Institutului Geologic al României, că prin cianurarea directă se extrage doar aurul, toate celelalte minereuri care există acolo urmând a fi irosite. Iar acestea se pot extrage doar prin metoda flotației.

”Ei aleg metoda cianurării pentru că e cea mai ieftină. Escavezi tot muntele, treci totul prin cianură. Cianura dizolvă aurul și gata”, spune Virgil Stoica. Apoi își fac bagajele și se cară, și ne lasă pe noi cu un batal de otravă de peste 300 ha, care urmează să se infiltreze prin rocile poroase în pânza freatică, se evaporă și contaminarea se extinde prin precipitații.

Niște evrei

Gabriel Resources e compania care deține Roșia Montană Gold Corporation. Acționari în cadrul companiei sunt, pe lângă Newmont, corporația responsabilă pentru dezastrul ecologic de la Yanacocha în Peru, un escroc internațional în persoana lui Beny Steinmetz, al doilea cel mai bogat cetățean al Israelului, alături de doi speculatori financiari, John Paulson și Thomas Kaplan, primul cu origini evreiești după mamă, al doilea căsătorit cu fiica unui cuplu de israelieni.

Gabriel Resources nu mai are nicio exploatare concesionată în afară de Roșia Montană. Toată valoarea sa la bursă este dată de concesiunea din Apuseni. Deci, bani nu au. Așa se explică metoda ieftină aleasă, care risipește celelalte minereuri și distruge și poluează cel mai mult. După cum spune Ștefan Marincea într-un interviu din Cotidianul:  Da, este un proiect pur speculativ, cu o marjă mare de profit anual, cu uriaşe costuri post-exploatare – rămâi cu întreţinerea pentru 120 de ani a unui imens lac cu cianuri – şi cu mari probleme de mediu, pentru că bazinul de decantare nu va putea fi protejat”.  

 

O spun încă odată. Raed Arafat trebuia să rămână în Ministerul Sănătății. Trebuia să intre cu forța în comisia de dezbatere a noii legi, trebuia să-i expună public, cu nume și prenume, pe toți cei montați să defăimeze sistemul SMURD pentru a deschide poarta afacerilor private cu bani publici în domeniul medicinei de urgență, trebuia să ia o atitudine fermă în fața președintelui Traian Băsescu. La acuzațiile de propagandă nazistă ale președintelui Băsescu, Raed Arafat ar fi trebui să spună: ”Președintele Băsescu este prost, incult, meschin și rău intenționat. Atribuțiile sale instituționale nu sunt legate de medicina de urgență. Președintele Băsescu nu are pregătirea necesară pentru a exprima opinii în acest domeniu. Domnia sa este marinar. Eu nu-mi dau cu părerea despre bărci, el să-și țină gura în chestiuni legate de medicina de urgență. Eu, Raed Arafat, nu răspund în fața președintelui Băsescu. Președintele Băsescu nu are autoritate instituțională asupra mea”.

S-a spus despre Raed Arafat că, dându-și demisia, a arătat că este stăpân pe sine și pe  acțiunile sale. Da este, în raport cu mangafaua Boc și toți ceilalți slugoi fără personalitate din guvernul României. Ca și aceștia însă, cedând în fața presiunilor nesimțitului mariner a pus umărul la disoluția autorității statului român, a contribuit la încălcarea a nu știu câta oară a principiului separării puterilor în stat care, în lipsa unor reacții de opoziție față de aceste implicări ale președintelui Chiorâș Chiondorâș în chestiuni care nu țin de atribuțiile sale, devine normalitate în funcționarea statului. Însuși ministrul Sănătății a spus că trebuie să se țină seama de părerea președintelui. Și, mă rog, de ce? E cumva o somitate în medicină? Intră în atribuțiile președinției să elaboreze legea Sănătății?    

Raed Arafat a spus că a ieșit din guvern pentru a putea lupta pentru sprijinirea medicinei de urgență. Cum o va face? Medicina de urgență e un serviciu al statului. Dacă statul va hotărâ desființarea lui, cum va putea Raed Arafat să împiedice acest lucru din afară?

În final, tuturor celor care cred că decența, politețea, deferența, fac dovada caracterului elevat al individului le spun că în sălbăticie caracterul elevat nu valorează doi bani. Iar noi în această sălbăticie am ajuns să trăim, în care cel mai puternic, cel mai brutal, cel care știe să lovească cel mai bine va învinge. Cel mai inteligent nu cedează primul. Cel mai slab cedează primul. Dacă vei întoarce și celălalt obraz, vei fi plesnit și peste acela de către cei care preferă să dea palme, nu să încaseze.

În sălbăticie contează forța brută, iar inteligența se numește viclenie. Animalul cel mai puternic,cel mai rapid, cel mai viclean, va învinge. Iar restul îi vor sluji drept hrană. Dacă fiecare om în parte din această țară nu va ști să lupte pentru bucata lui de pământ, pentru dreptul său în microuniversul în care își duce existența, atunci poporul acesta va înceta să mai existe, va fi înrobit și muls ca o vită priponită în staul. 

Eu nu vreau să fiu o vită priponită staul. Tu vrei? 

Veselia la români

Posted: Octombrie 28, 2011 in categoria criminală
Etichete:

Voiam să scriu, dar am tot amânat, despre Festivalul Vinului și asta pentru că m-a marcat într-un mod oarecum profund. Nu din cauza vinului servit din răcitoare pentru suc la plic, din care n-am băut, nici din cauza mustului grețos de dulce și făcut din orice numai din struguri nu, din care n-am mai încercat, după ce m-am ars de atâtea ori în anii trecuți, și nici din cauza cartofilor prăjiți care costau 3 lei suta de grame, de parcă erau poleiți cu aur, din care n-am mâncat.

Ceea ce m-a marcat într-un anumit fel au fost oamenii:o adunătură de fețe buhăite, cu o morgă cenușie așternută pe figură, sorbind resemnați din pahare de plastic o poșircă în care eu nu mi-aș fi înmuiat nici biftecul. O femeie șleampătă cu pielea atârnându-i pe figură, sprijinindu-și căpățâna într-o mână. Un bărbat cu mustață, cu genunchii îndoiți de povara existenței, așezându-se greoi pe o buturugă, vorbind cu glas scăzut.

Iată veselia la români. Iată o adunătură tristă înecându-și amarul într-o cârciumă. Oameni în plenitudinea vârstei, împovărați de amarul existenței. Bătrâni, după o viață de muncă supraviețuind de la o zi la alta cu o pensie de mizerie. Tineri fără perspective. 3 lei, o sută de grame de cartofi. O țară mizerabilă și costisitoare.    

Lașitatea ghiorlanului

Posted: Octombrie 13, 2011 in categoria criminală

”Deşi ipoteza oficială indică un singur agresor în cazul morţii baschetbalistului  Hardy Chauncey, surse din Giurgiu susţin cu fermitate că de fapt au fost mai mulţi atacatori. Cuprins de accese de furie, personajul apropiat echipei ne istoriseşte succesiunea ultimelor cadre de pe „terenul” morţi. „Fata cu care dansa Hardy în club era amanta unuia dintre interlopi. Ea se cunoştea cu jucătorul de mai mult timp şi se îndrăgostise de el, părăsindu-l din această cauză pe cel cu care stătea. Acesta nu a acceptat şi a venit însoţit de câţiva tovarăşi în clubul de noapte, în acea seară fatidică. L-au provocat pe Hardy, luându-i şapca şi apoi chemându-l la masă cu ei, dar el nu a reacţionat urât, fiindcă nu ştia de interlopi sau alte asemenea lucruri”, istoriseşte sub protecţia anonimatului sursa ProSport.

Enervaţi de lipsa lui de reacţie, gaşca l-a atacat când acesta era pe ringul de dans. „Se pare că inculpatul l-a lovit în ceafă, Chauncey a căzut, iar ceilalţi au început să îi dea cu picioarele în cap. Baschetbalistul se şi îndepărtase de masa unde stăteau colegii lui şi de aceea aceştia nu au văzut nimic”, a încheiat sursa din oraşul de la Dunăre”.

preluare Pro Sport

Viteji cu burtă, pe la spate

Tratament:

Țară de mârlani

Posted: Octombrie 12, 2011 in categoria criminală

În Giurgiu, niște umflați cu tricouri mulate pe burtă, purtând porecle vesele de țigani șmecheri, au omorât în bătaie un tânăr de culoare, american, jucător de baschet al echipei locale. Ajuns la spital în comă, cu traumatism cranio-cerebral cu hematom intern, victimei i s-a pus diagnosticul inițial de comă alcoolică, la București determinându-i-se o alcoolemie de 0,3 la mie. Intervievat, șeful Inspectoratului de Poliție Giurgiu a declarat că ”clanul Butoane” nu e un clan ci o familie mai mare, în ciuda faptului că Octavian Grecu, capul ”familiei”, nu-și poate justifica averea prin afacerile derulate printr-o firmă de construcții cu activitate inexistentă și o sală pentru mușchiuloși. Între timp, Gypsy Gipsanul (n.n. a stat o vreme în gips) a fost săltat de poliție, urmând probabil să încaseze una pentru echipă.

În astfel de condiții, într-o țară plină de mârlani, cu autorități corupte și o justiție cvasi-inexistentă, e bine să te poți apăra singur, de mârlani, de autorități, de justiție.

Așa te aperi de mârlani:

Săptămâna trecută am fost salutat pe stradă, în timp ce așteptam la o trecere de pietoni, de un bărbat trecut de 60 de ani, cu părul alb, ușor gârbovit. I-am răspuns întrebându-mă de unde-l cunosc pe omul ăsta. Figura sa îmi părea vag cunoscută, însă nu știam de unde să-l iau. Mă plimbam în dreptul semaforului, așteptând verdele, când ”străinul” s-a apropiat de mine, abordându-mă din nou cu un cordial ”ce mai faceți?”. Bine, dumneavoastră, am răspuns complet ignorant în privința personajului. Ei bine, s-a dovedit a fi Ioan Ciorbagiu, inspectorul de mediu despre care am scris și apoi am încercat să scriu în săptămânalul Punctul, care la sfârșitul anului trecut a izbândit la Înalta Curte de Justiție în lupta sa cu un DNA aflat în slujba omului de afaceri Florin Vlas care, nedorind să plătească pentru că i se scurgea căcatul din hotelul său de la marginea orașului, îl acuzase că pretinse mită. Delațiune lui Vlas, dovedită ulterior mincinoasă, s-a soldat cu pierderea slujbei de către Ciorbagiu, și hărțuirea acestuia timp de doi ani în instanțe de către procurorul DNA Marin Sandu, despre care Ciorbagiu spune că nu există cuvânt românesc care să-l descrie. ”Unul ar fi cel de lichea, dar acesta nu e destul de cuprinzător pentru ce fel de om este acesta”, a spus Ciorbagiu, blagoslovindu-l apoi pe Sandu cu apelative nu dintre cele mai măgulitoare.

Părea ușor zdruncinat, cu părul foarte alb ( anterior doar grizonat, din câte îmi aduc aminte), și un tremur difuz al palmelor. Dorește acum să se întoarcă împotriva lui Vlas, pe care-l acuză de mărturie mincinoasă, deși aceasta ar trebui să fie datoria statului, atâta timp cât DNA, cu toate eforturile lui Sandu, nu a putut să treacă peste discordanțele din declarațiile așa zișilor martori. ”DNA este o instituție inchizitorială. Mi-am dat seama asta din atitudinea judecătorilor de la Înalta Curte care se purtau cu procurorul Marin Sandu de parcă n-ar fi fost un simplu procuror, ci un superior al lor. ”Bună ziua! Ce mai faceți! Vă rog, luați loc”! Când avocatul meu începea să vorbească, îl întrerupeau după câteva secunde. Mi-a fost ruptă o mărturie cu ștampilă și număr de înregistrare, iar lui Sandu i-au acceptat o fițuică pe care ar fi putut să o scrie chiar el, cu puțin timp înainte de a intra în sală”.

Acum Sandu e ”defunct”, în ceea ce privește funcția sa din fruntea DNA Mureș, de unde s-a retras fără doar și poate în glorie, cu pensie barosană care să-i ajungă lui și consoartei sale, care oricum și ea stă la căldurică în ante-camera primarului Dorin Florea, unde vântură hârțoage. Dar amenințarea Florin Vlas încă subzistă, atâta timp cât prosperul delator și-a tras hotel în Piața Trandafirilor, din care dacă va curge din nou căcatu’, ne împuțim cu toții, că cine să-l mai ia la rost după toate prin care a trecut Ciorbagiu.