Archive for the ‘categoria "filozoful din dos"’ Category

Am mai spus-o și o repet, globalizarea nu e nimic altceva decât o altă formă de IMPERIALISM, cu centralizarea autorității la un nivel suprastatal, și anume la cel al OLIGARHIEI FINANCIARE TRANSNAȚIONALE, reprezentată de către instituțiile bancare centralizate precum FMI, Banca Mondială, Banca Centrală Europeană, Banca Reglementelor Internaționale și, firește, banca centrală privată a Statelor Unite, Rezerva Federală. Este un drum lung pe care l-au parcurs CĂMĂTARII secolelor X-XI până-n ziua de azi, exterminând mai întâi monarhia absolutistă, a cărei centralizare constituia cel mai mare impediment în preluarea puterii instituționale, fapt realizat prin nesfârșite revoluții începând cu cea franceză de la sfârșitul secolului al XVIII și culminând cu cea bolșevică de după Cel de-al Doilea Război Mondial care ulterior a ajuns să îngroape jumătate din Europă în urgia comunistă.

Leon_trotskyPuțini știu astăzi că la bază, revoluția comunistă a reprezentat primul fenomen de globalizare, țintind dezagregarea statelor naționale și includerea lor într-un maglavais colectivist numit INTERNAȚIONALA SOCIALISTĂ. Reprezentantul de marcă al acestui curent a fost Lev Davidovici Bronstein, liderul Internaționalei Socialiste a IV -a, care îl considera pe Stalin un retrograd care a abdicat de la idealurile internaționaliste ale socialismului. Putem doar să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă Bronstein n-ar fi eșuat și n-ar fi fost ulterior asasinat 1940, la ordinul lui Stalin, în exilul său din Mexic.

E bine de știut că Internaționala Socialistă există și în prezent, liderul său actual fiind nimeni altul decât  George Papandreou, cel care a îngropat Grecia împreună cu Goldman-Sachs.   

 

Deci, vedem din toate acestea cum GLOBALIZAREA SE ÎMPIEDICĂ DE STATUL NAȚIONAL, pe care militantismul Internaționalei Socialiste nu a reușit să-l anihileze. Dar cum poate fi atunci distrus statul național? Un mod ar războiul, cucerirea teritoriului, urmat de epurare etnică, distrugerea elitelor și înrobirea restului populației, măsuri pe care le-au aplicat anterior în diverse forme otomanii în cazul armenilor, Hitler în cazul Poloniei, și, firește, comuniștii lui Gheorghiu-Dej în cazul României, toate acestea înregistrând eșecuri răsunătoare.

O abordare mai de catifea este falimentarea economico-finaciară a statului național și înrobirea lui prin sistemul de creditare practicat de instituțiile bancare transnaționale, proces care este aplicat în prezent la scară largă prin intermediul Crizei Financiare Globale, și care își arată rezultate în țările PIIGS ale Europei, în România și, mai nou, în Ucraina, care e pe cale de disoluție accelerată în pragul izbucnirii unui război civil.

Națiunea nu este însă definită nici de armată, nici de economie, nici de finanțe, ci DE CULTURĂ. O civilizație cu o cultură avansată, nealterată, este imposibil de înfrânt. Istoria menționează cucerirea Sumerului de către barbarii akkadieni, un popor semitic care însă a fost asimilat în cultura sumeriană, dând naștere civilizației sumero-akkadiene de la care provin primele valori sistematice ale culturii universale a umanității.

Un interpret cu musca pe căciulă

Un ”interpret” cu musca pe căciulă…

NU ACESTA ESTE ÎNSĂ CAZUL ROMÂNIEI. România se află la capătul a aproape un secol de deconstrucție culturală, mai întâi prin intermediul comunismului, apoi prin intermediul cleptocrației instaurate după decembrie 1990 care a săpat la fundația tuturor structurilor naționale românești. Aici intervine Lucian Boia, acest profesor de istorie ținut în brațe de către unul dintre cei care au confiscat pentru un sfert de secol cultura românească, nimeni altul decât mediocritatea filozofică patentată numită Gabriel Liiceanu. Și ce face acest interpret al istoriei, Lucian Boia? Se străduiește să sape în infrastructura națională românească, terfelind valori istorice românești, oferind publicului spre rumegare tot felul de interpretări scrântite ale ISTORIEI ROMÂNILOR. Se fim bine înțeleși! Lucian Boia nu este un istoric, în ciuda modului în care Gabriel Liiceanu încearcă să-l îndese în această tagmă, dând cu untură pe la volănașele care se adună la mijlocul GONFLATULUI IMPOSTOR  care încearcă să se strecoare printr-un orificu prea strâmt pentru dimensiunile gogomăniilor sale. Astfel, Gabriel Liiceanu se străduiește să denatureze istoria, înfățișând-o ca pe o interpretare fără nicio legătură cu ceea ce în realitate s-a petrecut și care ar trebui să fie revelat având la bază cronici, mărturii și documente. Nu, pentru domnii Liiceanu și Boia istoria este o poveste spusă după ureche care-și poate însă găsi fundamente în principiul enunțat odată de Napoleon Bonaparte care spune că ISTORIA E O MINCIUNĂ CU CARE TOATĂ LUMEA A CĂZUT DE ACORD.

Moartea filozofiei

… și Moartea Filozofiei

Acești impostori se regăsesc astăzi lăbărțați în toate mediile de informare în masă. Sunt promovați, ridicați în slăvi și ținuți în brațe de corupția generalizată a societății românești, de a cărei fragilitate profită structuri străine de interesele acestei națiuni.

ACEȘTI PARAZIȚI TREBUIE EXTERMINAȚI. Altminteri, vor duce la moartea organismului numit NAȚIUNEA ROMÂNĂ.  

Reclame

Mai citesc presa din reflex. Deformație profesională. Și mă uitam alaltăieri peste un articol din Zi de Zi, în care Dobre explica de ce e bună descentralizarea. Ei, cum să nu fie bună? Dacă e de la partid, e bună. Nu e nevoie de un kilometru de articol în care să-l lași pe săracu să vorbească singur. Absolut nepoliticos.

La un moment dat, sărind peste poza președintelui CJ, crăcănată pe toată pagina, mă uit la titlu. Și, ce să vezi: ”Ciprian Dobre DIXIT”. Whatta fuck do you mean? Au vrut să scrie ticsit și au greșit o puzderie de cuvinte? Uitându-mă la uniforma oficială din poză, m-am gândit că au vrut, de fapt, să zică ”dichisit”. Ași, nici vorbă, frate!

”Dixit” e pe latină, răcane, și face parte dintr-o expresie folosită în cercurile academice ale vremii, în care sofiștii își dădeau la coaste până oboseau și apoi, ca să cadă la pace, se adresau Prințului Filozofilor care le explica ageamiilor cum stă treaba. Și atunci, gloata intelighenției ateniene proclama: ”IPSE MAGISTER DIXIT”. Adicăle: așa a glăsuit MAGISTRUL.

Pffffffffff! Să te apuce depresia, nu alta. Pe zi ce trece, presa îmi amintește tot mai mult de Steaua Roșie și Scânteia comuniștilor. O platformă oferită oricărui șoarece de partid care vrea să pozeze competent în ochii electoratului. Și, dumnezeule, CE PLICTISEALĂ!

Firește, toată povestea asta cu DIXIT nu poate avea nicio legătură cu contractul oferit de către CJ lui Grama pentru editarea revistuței cu anti-comuniștii, despre care se spune că abia acoperă cheltuielile cu campania electorală a lui Dobre din Zi de Zi.

Romney leadership

Posted: septembrie 18, 2012 in categoria "filozoful din dos"
Etichete:

Mitt Romney, candidat republican la președinția SUA și moronul săptămânii de acum, de-a pururi, în vecii vecilor, a declarat de curând că Orientul Mijlociu are nevoie de un leadership american, la fel ca tot restul lumii. Adică, lumea are nevoie să conducă americanii.

Hm. Ia să vedem cam ce ar însemna asta? Păi, pentru Orientul Mijlociu ar însemna o stare de război perpetuu, gen Afganistan, Irak etc.  Pentru noi ceilalți ar însemna să se petreacă ceea ce se petrece cu bieții americani. Adică Homeland Security, Patriot Act, cu dreptul statului de a-și asasina proprii cetățeni fără proces juridic, posibilitatea autorităților de a te încarcera pe termen nelimitat fără ca vreo acuzație să fie formulată și de asemenea să te tortureze după bunul lor plac.

Ar însemna Wall Street și Goldman Sachs și JP Morgan care comit fraude bancare și spală bani ai mafiei drogurilor. Ar însemna Federal Reserves care tipăresc bani cu nemiluita, întreținând un regim economico-fiscal inflaționist care diminuează bunăstarea fiecăruia dintre noi, cu excepția actorilor de pe piețele financiare care primesc bani gratis – credite fără dobândă – pentru a-și maximiza profiturile, totul în numele salvării economiei. 

Și ar mai însemna firește Mitt Romney, care e un fel de dovleac ambulant plin de tărâțe, o marionetă de ventriloc cu capul plin de aer și un pumn înfipt în cur. 

Yeh! That’s what we need. Romney leadership.

Eminentul filozof, dar mai înainte de toate, eroicul luptător anti-comunist, Andrei Pleșu, s-a ante-pronunțat deja cu privire la poziția pe care domnia sa o are față de exercițiul democratic din acest sfârșit de săptămână. Prin neprezentare, Pleșu rămâne cu berbecul, așa cum s-a exprimat într-un interviu al propagandiștilor de la hotnews.ro. E practic o nouă afirmare a rezonanței în care se află dolofanul gânditor cu marinerul de voie bună în ceea ce privește afinitățile pe care amândoi le au cu turma. Pleșu iubește berbecul, iar marinerului întotdeauna i-au plăcut vitele și boii care mână încotro ciomagul său de președinte jucător pohtește.

Surprinzător totuși pentru cel care în anii 90′ a fost ministru prin mai toate guvernele, de la ”comuniștii” lui Iliescu, până la țărăniștii lui Constantinescu, care de bine ce-au condus, au dispărut de pe scena politică a României, la fel ca înaintașii lor în 1907. Te-ai fi așteptat ca rotofeiul să sară de acum în barcă cu învingătorii, dacă nu cumva speranțele lui se leagă încă de berbecul cel căpos care speră la o victorie prin neprezentare.  Și din nou surprinzătoare sabotare a democrației, nu din partea marinerului care cu antecedentele lui de securist delegat la Avers, atâta știe, ci din partea luptătorului anti-comunist, Pleșu, care aparent nu se bucură foarte tare de beneficiile pe care un sistem democratic dinamic i le oferă. Poate dolofanul Pleșu visează la vremurile demult apuse când, deși amarnic exilat la bibliotecă, cel puțin nea Nicu nu-i întrerupea dejunul cu ridicole exerciții democratice.

Încă odată, văzând partizanatul politic al coteriei culturale românești, numărând 3-4 nume, pentru că atât poate cultura mioritică, nu pot să nu mă gândesc la cât de gras ar fi putut ajunge Pleșu, dacă mai marii Comitetului Central al Partidului Comunist, în loc să-l exileze la bibliotecă, i-ar fi dat două ecleruri și o sinecură mai de doamne ajută.

Erau trei. La mijloc stătea Impostorul de la Hotnews, să-i spunem Dan Tapalagă. Maestrul nu are nevoie practic de nicio prezentare. Traseist de presă urcat în șalupa marinerului după ce s-a dat în bărci cu Voiculescu, obsedat de EBA, preocupat de problema șiită și sunită, suferind de o scleroză cerebrală tot mai avansată de la o vreme pentru a putea ține pasul prin opinii absurde cu debandada care domnește în Statul Român de când marinerul e la timonă.

Deci, tocmai ce glăsuise marinerul. Nu aseară. Prima dată, când a început să delireze iar pe teme de Iliescu (bătrân și bolnav cum bine observa un comentator, și evident ieșit de multă vreme din schemă), mineriade, revoluție, și în general, ” de ce, mă rog, să plătesc eu pentru cât sunt de prost, dacă Iliescu poate să moară liniștit după tot ce a făcut”.

Impostorul era în extaz. Câtă forță! Ce bărbat de stat! Ce replică bărbătească! S-a întors jucătorul. Ne salvăm slujbele.

Maestrul a molfăit două, trei tâmpenii, după care Prostănacul, reținut până la momentul acela, a scos pe gură porumbelul, probabil entuziasmat peste măsură de prostiile pe care le debitaseră până atunci antevorbitorii săi. ”Marinerul se duce în Piață pentru intervenția cu românii”.

Ce’ș tâmpit! Vrei să-l linșeze ăia! 

Și-a dat seama de pericol și Chiorâș Chiondorâș, așa că intervenția cu românii s-a petrecut la televizor. Și ce să vezi? Marinalul s-a fleșcăit. Ce bărbat de stat? Ce forță? Ce… papagal. Mai succint: ”Regret că sunt un bou” și ”e nasol, dar e totuși bine”.

De remarcat ar mai fi apelul către liche… voiam să spun societatea civilă… de calitate, în opinia pezevenghiului, recte Patapievici, Ungureanu, Pleșu, Cărtărescu, Liiceanu, culții de la revista 22, Dilema s.a.m.d. care vezi bine că nu combat cu destulă ardoare ca să susțină poponeața, acum abătută, a bravului conducător. Cum, dom’le?  Păi nu scriu Tismăneanu și Mixici destule aiureli pe Hotnews? Unul a rămas definitiv blocat în comunism, iar celălalt, probabil pe ștatele de plată de la secu, un adevărat agent de contrainformații. Ce vrea mai mult Cotroceniul? Intervenții telefonice în direct la Antena 3. Ei, hai, că nu e nimeni atât de curajos. Nici măcar Pleșu, după o duzină de ecleruri.

P.S. Doar Paleologu am văzut că s-a conformat până acum la apelul marinerului. ”Magistral”, a glăsuit mangafaua despre discursul pezevenghiului. Pfffffff, ce orătanie penibilă! Ce rușine pe obrazul tatălui său!

Ministrul de Externe expert în comunicare, pus să rezolve și chestiune cu Sănătatea, a fost demis din guvern prin SMS, taman pe când se afla la Bruxelles cu chestiuni importante pentru țară. Aș, importante! Mă leși? S-a dus și el să ocupe un scaun ,ca funcționarul ala din ministerul Muncii cu care m-am întâlnit eu în avion în drum spre capitala Europei, care mărturisea sincer că nu prea înțelege ”ingleza”, dar nu poate lăsa scaunul gol.

Deci, ce învățăminte putem trage, băieți și fete, din pățania impostorului Baconschi? Păi, în primul rând, că și în situația unor șefi extrem de stupizi și reduși mintal, slugărnicia excesivă și pupincurismul decerebrat te poate pricopsi cu un șut direct în cur, dacă rezultatul lor nu e cel scontat. A combătut bine prietenul nostru Teodor împotriva viermilor de manifestanți, dar efectul nu a fost la fel de spectaculos ca și cel obținut de colegul Funeriu pe când calcula viteza palmei marinerului și spectrul cromatic în care se scălda pixelul cel păcătos. Rezultatul a părut mai degrabă penibil, vârful diplomației românești dând cu oiștea-n gard, mai întâi pe blog, apoi în direct pe sticlă în timp ce îndemna ONG-urile să învețe ”arta conviețuirii, civilitatea și bunul simț”. Hai, mă, că asta-i direct din cartea diplomației, ediția de buzunar pe care a citit-o Baconschi pe când număra voturile la Paris, la ambasadă.

 

Mai ieri, un alt intelectual atras de partea întunecată a forței, Andrei Pleșu, a întors condeiul împotriva ”master-ului” său printr-un editorial în care, paradoxal, a creionat într-o manieră destul de exactă profilul diform al marinerului Chiorâș Chiondorâș. Ce anume a declanșat brusc metamorfoza devotului satanei de la Cotroceni? Evident, apelul la istorie făcut de marinerul incult și nerușinat, care a dat glas unei versiuni proprii a istoriei abdicării Regelui Mihai al României. Ceea ce mi se pare corect? Având în vedere etatea devotului Pleșu și a altor intelectuali servili marinerului de la Cotroceni care de câte ori fac referire la problematici ale neamului românesc, nu reușesc să se apropie de prezent la o distanță mai mică de 30 de ani, invocând aceleași răsuflate vremuri comuniste în care suflețelul lor a rămas pe vecie ancorat, era normal ca tot o referință istorică să trezească patosul durduliului filozof, și brusc tot grobianismul, vulgaritatea și ghiorlănia ochiosului să se releveze conștiinței acestuia.

Firește, toate acestea nu au clintit nici o fracțiune de milimetru poziția marinerului care îl iubește pe prințul Paul ca pe Udrea, și ar vrea ca acesta să fie rege al României de acum încolo. Așa stând lucrurile, filozoful Pleșu s-a dus personal la Cotroceni spre a-i comunica verde în față președintelui ce crede despre acesta. Surse de la Palat care au dorit să-și păstreze anonimatul ne-au comunicat însă că Chiondorâș nu a fost deloc impresionat de demersul prea-plinului filozof, pe care l-a tras de-o parte, strecurându-i printre dinți la ureche, cu voce cavernoasă:

PLEȘU! SĂRCI IOR FILINGS! IO’S TAC’TU!