Archive for the ‘categoria găozarilor’ Category

A ajuns să se înscrie și o ”personalitate” de pe la noi în rândul găozarilor care din nemărginită slugărnicie față de conducătorul mult iubit, nu mai știu cum să se umple de mânie proletară față de aceia care îndrăznesc să se ridice împotriva autorității sale arbitrare și discreționare.

Pe numele său de iudă, Mircea Munteanu, de profesie confecționer de sondaje PD-L, în prezent director de febră de cabină pe lângă poponeața prefectului Pașcan, acesta a găsit de cuviință să gratuleze amărăștenii care-și strigă disperarea în ceas de seară pe la rondul de  flori din Piața Trandafirilor din Tîrgu Mureș cu celebrul îndemn nazist care a făcut atâta bine rezidenților celebrului lagăr de concentrare de la Auschvitz. 

ARBEIT MACHT FREI! Munca te va elibera, e de părere gureșul de la Prefectură, pentru că așa l-a eliberat și pe el odată, pe vremea când era director de direcție la Televiziunea TTM care primea lunar în acea vreme câte 10.000 euro donație din partea Primăriei Tîrgu Mureș pentru servicii lucrative prestate cel mai probabil cu gura.  La eliberat și pe el atunci când trântea sondaje cu precizie de calcul astronomic, profețind cu 10 minute mai devreme victoria lui Dorin Florea, edilul cu ochii vineți.

Cred că m-am întâlnit și eu cu un agent de sondare angajat al firmei lui Munteanu la ultimele alegeri prezidențiale. Era o fătucă ruptă de foame, care după ce i-am spus că am votat cu Geoană, mi-a mulțumit, întorcându-mi spatele fără să fi notat nimic pe hârtie, probabil pentru că chestionarul era deja completat dinainte.

Arbeit macht frei pe tine, găozarule care pârțâi prelung cu parfum de propagandă nazistă. Pe noi ceilalți ne va elibera maceta cu care vom scurta d-un cap pe stăpânul tău ale cărui încălțări le lingi.

Reclame

De ce, Bote? De ce?

Posted: august 20, 2010 in categoria găozarilor

Probabil sunteți dintre cei prea ocupați și prea serioși pentru a știi că Bote, creatorul de chiloți, este protagonistul unui show tv în care o grămadă de parașute încearcă să-i câștige mâna, iar Bote se lasă greu.

Ei bine, de multă vreme se speculează asupra faptului că Bote n-ar fi nicidecum armăsarul viril și de succes la sexul frumos (pentru că nu e frumos să spui sexul slab, e frumos să spui sexul frumos) cum încearcă să pară, ci mai degrabă un poponar (pentru că nu e frumos să spui homalău) cu o slăbiciune pentru ”manichinii”  musculoși, epilați pe țâțe.

Ei bine (din nou), noua producție antenistă de tot rahatu s-ar putea să clarifice multe dintre speculațiile pe această temă. Și asta pentru că, într-o lume umană ideală – nu și a noastră –  în care sexele sunt categoric diferențiate, precum și în lumea animală, raportul dintre mascul și femelă este cel dintre un principiu activ, dominant și unul pasiv, dominat. Astfel, în jocul erotic, femela, sub influența complexului de inferioritate, preferă rolul pasiv, așteptând demersul erotic al mascului care să o investească libidinal și să o eleveze astfel în plan moral.

În consecință, așa cum este evident, show-ul cu Bote este un caz tipic de inversiune sexuală în care principiul viril, recte Bote, dacă nu vă era destul de clar până acum, în loc să joace rolul activ în ritualul erotic, este pasiv ca o muiere, respingând cochetă avansurile pretenenților, în acest caz, parașutele care, precum fluturașii, se înghesuie la floricică –  recte Bote, dacă sunteți în continuare confuzi cu privire la acest alambicaj psiho-dement – pervers sexual, de maximă audiență mediatică.

În concluzie, quod erat demonstradum, Bote e pe invers.

Bizz Bizzar

Posted: iulie 29, 2010 in categoria găozarilor

S-a întâmplat din nou. Realizatorul singurei emisiuni de pe posturile de știri care merita urmărită, Moise Guran, a fost retrogradat de tot, din câte se pare, emisiunea sa, Bizz Bazar, neregăsindu-se nicăieri în grila de programe, cel puțin în cursul săptămânii. Și asta pentru ca scumpa noastră colegă, mâncauar tata pe ea de drăguță, Paula Rusu, să se lăbărțeze pe parcursul a două ore balșoaie, de-a lungul cărora publicul să se poată bucura de aceeași găozăreală jurnalistică, cu aceeași invitați care apar la mai toate ”tocșoaiele” de baltă care înjură stăpânirea, pe cât de vulgară pe atât de nesimțită, care nici nu se sinchisește.

Așa se face că de acum, Antena 3 are în program zilnic, nu cinci ore de explorat găoaze ”pedeliste”, marinărești și adolescent-mioape, ci opt în cap, așa cum este specificată în Codul Muncii durata unei zile de muncă în regim full time. Full time coprofagie și perversiuni anale.

Să nu mă înțelegeți greșit. Cu totul și cu totul întâmplător, tonomatele au dreptate, dat fiind că nu s-a mai întâlnit probabil niciodată în România o nesimțire și o corupție mai fățișă decât în guvernarea marinerul-parașuta. Ceea ce nu reprezintă însă circumstanțe atenuante pentru calitatea de mâncători de căcat a găozarilor de presă, și nu scuză modul în care, într-o societate privată, interesele de partid fac ca valoarea, profesionalismul și calitatea muncii – recte, Moise Guran – să fie date la o parte, ca să facă loc guristelor și tonomatelor de partid.

P.S.  Am vrut să decorez articolul cu o prezență nurlie, așa că am ”gugălit” după o poză cu Paula Rusu, și-am dat de asta. Adevărata Paula Rusu!

Îmi dau seama că apelativul dosnici nu este unul tocmai… delicat, ori corect politic față de minoritatea sexuală în discuție. Vroiam să spun poponari… adică avortoni… găozari, pirații bucilor… ăăăăăăăăă… mă rog, nu mă prea pricep la chestiilea astea. Oricum, ați prins ideea.

Și, probabil ați auzit că a mai fost un marș al homosexualilor în capitală. De ce doar în capitală, nu știu? Mie personal mi se pare o discriminare, pentru că dacă ar fi să alegi un oraș plin de futuți în cur – vai ce expresie urâtă – Tîrgu Mureșul n-ar trebui în niciun caz ocolit.

În fine, au mai defilat odată dosnicii, în virtutea fixațiilor exibiționiste tipic feminine care îi caracterizează, cu nu știu ce ambasador homofil și un popă lezbiană (sau, o popă lezbiană?) ținând discursuri încurajatoare, și cu această ocazie am avut parte și de intervențiile imbecile ale apărătorilor fibrei androgine a poporului român, altfel un neam de mămăligari. De ce extrema dreaptă își face simțită prezența doar cu asemenea ocazii, ar merita psihanalizat? Foarte probabil, în acest fel cămășile verzi reușesc o rezolvare amiabilă a conflictului cu propriilor înclinații homosexuale refulate. În definitiv, așa cum am mai spus odată, nu există nimic mai gay decât curul cu cizme al lui Hitler.

Ceea ce mi-a atras însă încă odată atenția, a fost intervenția la un post de televiziune a una bucată popă moralist care vedea salvarea fătălăilor de la păcatul sodomiei în duhul domnului și medicina tradițională de șpagă și erori fatale Made in Romania. Doctorul Ciomu probabil ar fi putut face ceva pentru îndreptarea pederaștilor, nu zic ba, dar, în general, perpetuarea ideii că homosexualitatea este o boală e o eroare demnă de Evul Mediu, dar intolerabilă în secolul 21.

De aceea, pentru prostimea scrântită întru domnu și naziștii patrioți, voi spune că homosexualitatea nu este o boală ci o perversiune sexuală de obiect – pentru că obiectul sexual este altul decât celălat sex, ca și în cazul fetișismului, zoofiliei etc. și de obiectiv – pentru că actul sexul se realizează altfel decât prin împreunarea organelor genitale, așa cum mai sunt felația, cunilingusul, foarte populare și în mediile heterosexuale, ori, mai hardcore, coprofilia, urofilia… ați prins ideea.

Deci, homosexualitatea este un comportament sexual care nu se instalează ca urmare a unui defect vegetativ – și nici nu te naști cu ea, cum încearcă să se justifice unii – ci ca urmare a experiențelor avute pe parcursul dezvoltării psihosexuale din fragedă copilărie, care orientează într-o formă sau alta libidoul și, implicit, alegerea de obiect. Poate că tata te-a bătut prea mult la fund, sau mamițica purta pantalonii în casă și, în naivitatea ta, ai confundat-o cu bărbatul. Nu e nicio tragedie. Se mai întâmplă. Unora le plac grăsanele. Altora le plac băieții. Asta-i viața. Și astea sunt vremurile.

În definitiv, de când femeia e egală cu bărbatul, în realitate cu toții suntem niște fătălăi.

Pentru că cum altfel am putea interpreta noile mișcări de pe piața imobiliară mureșană, conectată la țeava de bani publici a bugetului local zdruncinat amarnic de criză. Bugetul local ca bugetul local, dar Bența e „vai de mama lui”. De aceea Primăria „lu’ Pește” Tîrgu Mureș s-a angajat să-i cumpere ea blocurilea alea frumoase pe care nu le vrea nimeni, de pe bulevardul Pandurilor, într-un nou proiect măreț numit eufemistic “locuințe pentru tineri”, despre care surse mai informate decât noi susțin că va angaja Primăria la un credit de 6 milioane de euro.

Firește că pentru o afacere „balșoaie” precum cea a parveniților pe bani publici Bența, acest lucru nu e deajuns. De aceea, Primăria  “lu Pește” Tîrgu Mureș a inițiat un alt proiect mirabolant, de data aceasta numit “Locuințe Sociale în Valea Rece la Un Miliard dă Lei dă modă veche Bucata”. În total, e vorba de peste 49 de miliarde care vor fi date, probabil printr-un alt credit contractat de aceeași Primărie, aceluiași Bența, să nu sărăcească mititelul. Pentru cei ce nu locuiesc în mirificul oraș de pe malul Mureșului, informăm că Valea Rece e un fel de Ferentari, dar cu case mai dărăpănate, țigani mai murdari, mai violenți și mai analfabeți, și prostituate care își fac veacul pe centura orașului, încercând să câștige un ban cinstit. Dar sunt și ei oameni, care merită să trăiască în locuințe sociale de un miliard de lei.

La fel cum sunt și comercianții din Piața Armatei, despre care umblă vorba că, într-un fel sau altul, a intrat pe mâna aceluiași… cui?… ați ghicit, Bența, care pretinde acum 200 de euro/mp/lună chirie pentru una bucată tarabă de vânzător de chinezării.

Așa stând lucrurile, se vede treaba că criza se adâncește, iar bizonii simt nevoia să-și refacă depozitele de untură, firește, pe spinarea iobagilor contribuabili care vor avea de acum 25% mai puțin la salar și 15% la pensie. Este de acum redundant să mai specific ce culoare are portalul de internet al Grupului Bența. Nu, nu e violet.

Și pentru că veni vorba de portal, acum înțeleg pentru ce proiect a fost contractat de Primăria „lu Pește” să facă publicitate cosmeticianul imaginii președintelui mariner. E vorba de proiectul pentru „tineri și Valea Rece”. Oh, man, thats beautiful!

Grupul Bența nu a mai fost contactat pentru lămuriri, deoarece ultima oară când i-am întrebat cum o să pună în operă proiectul imobiliar din zona inundabilă a malului Mureșului, mi s-a răspuns în doi peri și apoi am fost etichetat drept nesimțit. Well, pocăința se pare că nu are efect și asupra manierelor.

PS: Sunt curios, pe piața imobiliară reală, cam care e cota unei locuințe de un miliard de lei publici în Valea Rece. Presupun că tinde spre zero.

În tradiția afacerilor pe bani publici care trebuie să rămână în partid și a suptului de la licuriciul cel mare, Primăria „lu Pește” Tîrgu Mureș tocmai a definitivat o licitație cu câștigător predeterminat, prin care SC GMP ADVERTISING SRL a fost pricopsită cu una bucată contrac de „Servicii de Promovare și Publicitate pentru Proiect”, prin care bugetul local de criză va fi ușurat de 32.299 RON, fără TVA. Cum nu se precizează natura proiectului mai sus menționat, presupunem că acesta nu există.

Dar cine este GMP Adverteising SRL? Păi nimeni alta decât societatea responsabilă de campania electorală a lui Chiorâș Chiondorâș și în general de promovarea imaginii edulcorate a președintelui mariner, așa cum reiese și din portalul de internet dedicat personalității mirabolante a acestuia.

Deținută de Felix Tătaru și pornită ca o afacere de apartament, așa cum reiese de pe site-ul orange al societății, GMP Adverteising pare a fi veriga lipsă care îl leagă pe președintele marinal de teroristul numero uno al României, Omar Hayssam, așa cum reiese din acest articol publicat de Financiarul în noiembrie 2009.

Ei bine, la acest laț al slăbiciunilor s-au legat și vajnicii edili mureșeni, recte Nebunul și Florea, care cred că marinalul e veșnic și n-o să-l ia în vecii vecilor UCIGĂ-L TOACA, dar se înșeală.

AMaaaaaaaaaaRNIC se înșeală, găozarii!

Sectiunea I: AUTORITATEA CONTRACTANTA

Primaria Municipiului Tirgu-Mures
Adresa: Piata Victoriei nr.3 , Localitatea: targu mures , Cod postal: 540026 , mures , Romania , Email: licitatie@tirgumures.ro , Tel.: 0265-268330 , Fax: 0365-801856

Sectiunea II: OBIECTUL CONTRACTULUI SI PROCEDURA

II.1) Denumire contract Servicii de promovare si publicitate pentru proiect
II.2) Obiectul contractului serviciile de promovare si publicitate constau in conferinte de presa, amplasare de panouri provizorii si permanente, materiale publicitare
II.3) Tip contract Servicii
II.4) CPV 79342200-5 – Servicii de promovare (Rev.2)
II.5) Criteriu de atribuire Pretul cel mai scazut
II.6) Invitatie de participare 242922/04.03.2010 14:09

Sectiunea III: ATRIBUIRE

III.1) Numar de oferte primite 2
Valoare estimata totala 66,000 RON
III.2) Lista contracte
Contract Valoare
74 / 13.04.2010 33,229 RON
Castigator CUI Adresa
SC GMP ADVERTISING SRL RO10814774 str. Istriei nr. 4, bl. 21E, sc. 1, ap. 9, Sector 3, Bucuresti, 031945, Bucuresti
Total (fara TVA): 33,229 RON

Dincolo de mediocritatea candidaţilor care se luptă în această toamnă pentru cea mai înaltă funcţie în stat, dintre care doar unul se arată mai răsărit – nu spui care… bine, bine, e Antonescu – trebuie să recunoaştem că se va da o luptă strânsă la sfârşitul acestei săptămâni. Atât de strânsă, încât niciunul dintre candidaţi, mai puţin Antonescu, nu vrea să rişte o confruntare care ar putea să-i diminueze procentul fragil câştigat cu greu în faţa electoratului român, după atâta amar de vreme în care au mâncat căcat cu giotura. Marinerul, iremediabil compromis de paraşutele pe care le-a promovat în funcţii înalte în stat şi nepotismul în slujba căruia a angajat o întreagă maşinărie de partid la alegerile europarlamentare, ca să nu mai vorbim de tenebroasa afacere Hayssam care trăzneşte de la o poştă a intestin gros,  simţind cum bărcuţa lui cu vâsle începe să ia apă, nu riscă să se lovească într-o întâlnire de gradul trei de acest iceberg de excremente fosilizate care e… mă rog, ştiţi voi cine.

Prestaţia marinerului care dă bir cu fugiţii din faţa ameninţării Împuţiciunii Moabului, este însă depăşită prin caraghioslâc de veleităţile intelectuale pe care şi le arogă acest Buratino al politicii româneşti… care este, din nou, ştiţi voi cine. Hai, că doar unul e. Nici mai mult, nici mai puţin, Pinochio dorea să se ia la trântă cu ceilalţi vânjoşi contracandidaţi prin aule universitare, deşi profilul său aduce mai mult cu ceea ce Pedagogul de Şcoală Nouă era obligat să educe. „Silenţium, măgarilor”. Cum să se ducă ei la A.S.E., ca să confunde pe acolo elipsa cu vreun caştravete, unul dintre aceia pe care îi au adânc înfipţi în poponeaţa lor pleoştită de găozari într-ale politicii. Mai potrivite pentru această tagmă ar fi grajdurile lui Augias, unde să se bălăcărească în voie într-un mediu care le e mult mai familiar. La I.A.S. cu voi, păcălicilor! La coteţ!

Să dăm totuşi prostănacului ce-i al prostănacului. Într-un moment de mare inspiraţie, care foarte probabil nu-i aparţine lui, ci mai de grabă Guzganului Rozaliu, Buratino a încheiat o alianţă cu Împuţiciunea Moabului care ar fi trebuit să tragă tare în ceilalţi doi, într-o confruntare televizată care, foarte probabil, nu va mai avea loc niciodată. Ei bine, cu atât mai rău pentru Împuţiciune, care n-o să-şi ia dreptul şi va rămâne doar cu amintirea figuraţiei pe care a făcut-o în această campanie electorală. SIG HEIL, TOVARĂŞE! Dacă i-aţi văzut afişul electoral, înţelegeţi ce vreau să spun.