Archive for the ‘categoria gay’ Category

POLONIA O SUGE

Posted: iunie 24, 2014 in categoria gay

MADE-IN-USA.jpgPremierul polonez, Radoslaw Sikorski, artizanul negocierilor din Piața Maidan, și-a dat arama pe față și a rezumat în puține cuvinte relația țării sale cu Washingtonul. Pe românește, Polonia O SUGE, așa cum o suge o lume întreagă, inclusiv americanii, de la autoritatea ineptă de la Washington care seamănă haos și distrugere în lumea întreagă, din Orientul Mijlociu până-n America de Sud, amenințând civilizația umană cu anihilarea totală sub influența celor

 

– 18 crize financiare câte s-au numărat într-un secol de existență a Rezervei Federale MADE IN USA,

– a intervenționismului militar MADE IN USA,

– a SIDA MADE IN USA,

– a organismelor modificate genetic MADE IN USA,

– a regimului alimentar sărac în grăsimi și bogat în zaharuri și carbohidrați care a umplut mapamondul de diabet și boli cardio-vasculare MADE IN USA,

– a gunoiului cultural purtând marca Hollywood MADE IN USA,

– a consumismului în numele continuei creșteri economice forțate de inflația continuă MADE IN USA,

– a fracturării hidraulice MADE IN USA care otrăvește apa, aerul, pământul, doar pentru ca Rusia să fie încă odată izolată și ruinată,

și lista ar putea continua la nesfârșit cu BĂLEGARUL pe care acest cancer de pe obrazul planetei îl exportă în cantități industriale pretutindeni în lume.

Și ce-a avut de zis huhurezeanul în fața acestei evidențe prezentată fățiș de ministrul polonez, aproape la fel de relevantă precum numirea fiului lui Joe Biden în ”Romgazul” ucrainean? Sincer, n-am înțeles nimic din ce-a spus, pentru că a rumegat talași preț de zece minute, tot dând-o după cireș, pierzându-se în detalii irelevate și eludând în permanență esența cu atâta talent, încât sunt convis că i-a adormit pe toți, inclusiv pe bietul moderator al emisiunii care s-a văzut nevoit să treacă elegant la alt subiect. WHAT A CUNT!

sandor-clegane-quote1

Cum anume? Păi, oferind viitorilor diabetici apă cu zahăr și caramel. La momentul scandalului în care a fost implicat  Think Outside the Box care a fost scos parcă de pe serverele Adevărul.ro din cauza unor articole mai puțin favorabile producătorului de… FERICIREEEEEE!… îmi amintesc că un reprezentant al companiei se plângea într-un comunicat de presă de această ”samavolnicie care se petrece tocmai înainte de o zi atât de importantă pentru ”Cloaca” Cola  care pregătește cu această ocazie atâtea lucruri minunate”. Well, mi-am zis, o fi încă o campanie de marketing sau ceva rahat de genul ăsta. Și într-adevăr, așa a fost. Însă nu orice campanie, ci una de dăruit… FERICIREEEEEEEEEEEEEE! 

Dumnezeule! Îmi închipui că agenții de marketing și advertising se numără printre posesorii celor mai spălate creiere din lume.  Simplul fapt că există o asemenea ocupație spune totul despre cât de aproape ne aflăm sfârșitul lumii. ”Alegeți chiar acum o carieră de iude! Și cine reușește să convingă cei mai mulți amețiți că raiul cu fericire se află exact la o doză de aluminiu distanță, primește un bonus substanțial și o excursie în Haikidiki”!

Femeile preferă fătălăii

Posted: martie 30, 2010 in categoria gay

Gata! Ceea ce eu bănuiam încă din vremea în care New Kids on the Block erau în mare vogă, adică acum vreo 20 de ani, a fost dovedit științific, asta în cazul în care statistica poate fi considerată o știință. Adică, au luat un grup apreciabil de femele, le-au pus în fața unor poze și le-au întrebat, ce preferați: Orlando Bloom sau Leonidas, regele Spartei? Și toate l-au ales pe fătălău.

La mai puțin de două săptămâni distanță între ele, două studii, unul european și altul de peste ocean, au ajuns la același rezultat. Motivația acestui comportament straniu al femeii a fost însă oferită în modul cel mai bizar și neștiințific cu putință. Astfel, ambele studii au confirmat că vina pentru acest comportament emasculant al femelei o poartă sistemele de sănătate ale țărilor dezvoltate, care fac femeile să se simtă mai în siguranță și astfel, lipsite de nevoia tutelei exercitate de un exemplar viril, mulțumindu-se și cu fătălăul.

Ok, poate fi și asta, ca motivație secundară, dar dacă ar fi să mergem la origini, acest tropism straniu al femeii, nu către atributele virile ale bărbatului, ci către cele feminine ale acestuia, nu poate reflecta altceva decât fixația homosexuală a libidoului ei. Firește, nu e o homosexualitate fățișă, ca cea a lezbienei mustăcioase, ci mai degrabă una edulcorată prin refulare. Adică, muierea contemporană încă încearcă să salveze aparențele.

Hai să fim serioși! Sunt practic peste 100 de ani de emancipare a muieretului și, după atâta vreme, ne-am obișnuit să vedem femeia îmbrăcându-se ca un bărbat, făcând sex ca un bărbat, excitându-se ca un bărbat –  prin stimularea reminiscenței peniene, clitorisul, în detrimentul tractului vaginal – , comportându-se ca un bărbat în societate, prin concurarea acestuia pentru ocuparea aceleași nișe sociale,  manifestând mai degrabă înclinații către cariera profesională decât maternitate. Toate acestea însă nu confirmă decât un singur lucru. Și anume că, după atâta timp în care femeia s-a străduit să devină egală cu bărbatul, a devenit ceea ce își dorea de la bun început, adică un bărbat.

Iar cum sexele sunt compatibile prin complementaritate și nu prin identitate, tot așa cum un șurub se potrivește nu unui alt șurub, ci unei piulițe, în mod natural, prin masculinizare, femeia, de pe poziția virilă, masculină, dominantă, activă, împinge un bărbat pasiv, educat de societate să nu manifeste nicio opoziție în fața isteriei feministe, către emasculare. Pandemizarea homosexualității este cea mai bună dovadă a acestui fenomen. Nu mai există femei și bărbați. Există avortoni androgini care, asemeni unor celule stem, iau forma imprimată de mediu. Iar mediul, tot mai ginocentric și efeminat, generează acest fenomen – bărbați emasculați de femei înnebunite de complexul de castrare și invidia de penis.

E practic ceea ce o istorie întreagă a făcut bărbatul cu femeia, dictându-i prin autoritatea sa profilul moral și comportamental, caracterizat prin pasivitate, castitate, maternitate. Doar că acum avem o femeie asemeni unui bărbat, masculină, dominatoare, activă, dictând bărbatului pasivitatea, asumarea responsabilităților materne și casnice, restrângerea activității sexuale ( de urmărit aici fenomenele Bill Clinton și, mai nou, Tiger Woods, care au fost expuși oprobiului public pentru trădarea vaginului nevestei, și puși să plătească într-un fel sau altul).

Am putea crede că aceasta este o caracteristică a umanității contemporane degenerate, dar de fapt lucrurile se petrec în manieră cât se poate de naturală. Femelele culpabilizează și denigrează în chip natural masculul sub influența complexului de castrare, care generează sentimentul inferiorității și al culpabilității, care le face să-și disprețuiască în chip natural sexul, dorind să fie mai degrabă bărbați.

Într-un  documentar de pe National Geografic cu gorile care deprinseseră limbajul semnelor, femela, care era subiectul principal al studiului, pentru că și la gorile muierile sunt mai gureșe, a descris în mod succint diferențierea sexuală, astfel: “Michael, drac! Koko, cuminte”. Adică, un altfel de a spune: „Bărbații e porci, iar femeile sunt o zână”. Iar când a venit vremea împerecherii, cercetătorele de sex feminin, aplicând principiul emancipat “femeia alege”, s-au trezit cu Koko alegând, tot dintr-un teanc de poze, nu pe goriloiul cel mai zdravăn pe care îl putea oferi Grădina Zoologică, ci un adolescent cu zece ani mai tânăr, care pur și simplu s-a speriat și a luat-o la fugă , când a văzut femela aia mare și grasă, care-l depășea aproape cu un cap, deși aceasta a încercat din răsputeri să-l îmbie, pasându-i o minge uriașă de plajă.

Așa stând lucrurile, mă simt obligat în final să-i liniștesc pe cei care sunt cu gândul la o societate populată de femele musculoase și băieței delicați, pasivi, sodomizați, prefigurând sfârșitul lumii, asigurându-i că societatea poate supraviețui în parametrii optimi și astfel. Cel mai bun exemplu în acest sens sunt hienele, la care femelele nu sunt doar mai mari ca masculii și dictează întreaga ierarhie socială, dar au chiar și un organ genital falic și mai mult testosteron în sânge decât aceștia. Și nu e nicio tragedie.

JESUS CHRIST!

Am încercat aseară să văd meciul în reluare pe Sport.ro, doar ca să mă trezesc, în locul programului anunțat, cu o analiză a nu știu cărui meci de fotbal leșinat din divizia A, cu ciobanii din fruntea acestor echipe de măscărici zbierând unii la alții, scuipându-se în gură și apoi pupându-se în bot, acuzând arbitrajul s.a.m.d. Îngrozitor.

Noroc cu iutubu care a posta meciul integral azi dimineață, că să putem vedea modul în care boxul american, în pierdere continuă de formă, apelează la trucuri murdare pentru ca niște boxeri talentați, dar lipsiți de disciplină, să mai răpescă câte o victorie europenilor care, încet, încet, ajung să domine acest sport.

Meciul a început echilibrat, cu Arthur Abraham în expectativă, dovedind încă odată că are poate cea mai bună apărare din boxul profesionist, și un Andre Dirrell rapid și talentat, dar complet lipsit de eficacitate în primele trei runde. În cea de a patra, ieșirea pripită la atac a lui Abraham i-a dat prilejul lui Dirrell să-și pună în valoare viteza, trimițândul l-a podea pe armean într-un schimb de lovituri haotice. Abraham s-a ridicat imediat, neacuzând lovitura, dar repriza a fost evident câștigată de Dirrell cu 10-8. Era egalitate.

Au urmat alte două reprize terminate indecis la egalitate, pentru ca în repriza a șaptea arbitrul să dea pentru prima dată dovada unei maniere stranii de arbitraj. În momentul în care, spre sfârșitul reprizei, Abraham este lovit cu un croșeu de Dirrell, care-l trimite în corzi, după care americanul ridică mâinile în aer de parcă ar fi câștigat partida, arbitrul se interpune între cei doi, doar pentru a face apoi semn că nu e knock down și oprește lupta la sunetul gongului. N-am înțeles nimic, dar Dirrell a câștigat repriza, trecând la conducerea partidei.

În repriza a opta, Abraham revine și egalează, fiind nevoit pur și simplu să alerge după Dirrell prin ring. A urmat repriza a nouă, finalizată indecis, la egalitate, pentru ca, în repriza a zecea, un Dirrell aproape la fel de performat ca și în repriza a opta, ca alergător, să fie trimis la podea de un croșeu evident al lui Abraham, arbitrul refuzând să-l numere pe american. Repriza a fost câștigată însă de Abraham, care se afla la conducere.

A trebuit să vină repriza a 11-a pentru a asista la mostră de teatraliate și lașitate, în urma căreia Andre Dirrell a fost declarat învingător. Cedând evident din punct de vedere fizic, și scăpând doar prin fugă de atacurile lui Abraham, Dirrell alunecă în colțul ringului, fiind șters de o lovitură a lui Abraham expediată evident inerțial de către acesta, în tumultul luptei. Deajuns cât Dirrell să se întindă la podea și să rămână acolo leșinat ca o divă ultragiată vreo cinci minute. Când în sfârșit s-a ridicat, a început să se smiorcăie ca un fătălău, cum că n-a fost făcut knock out, în timp ce oameni din staful său încercau să-l consoleze cu vorbe de alint. Drept urmare, Abraham a fost descalificat și Dirrell declarat învingător, părăsind însă ringul pe ușa din dos, în timp ce armeanul a rămas calm și zâmbitor să de interviuri.

Andre Dirrell a trimis în acest meci trei lovituri joase, dintre care una nu a fost sancționată de arbitru. Abraham a mai acuzat altele două. A făcut cunoștință cu podeaua fără să fie numărat, iar în finalul meciului ne-a făcut să asistăm la cea mai penibilă demonstrație de teatralitate, care poate găsi apreciere în ghetourile din Flint Michigan, dar nu are ce căuta în ringul de box. Cât despre oficialii acestui meci, în situația în care un Mike Tyson a fost lăsat să continue după ce a mușcat o bucată din urechea lui Holyfield, aceștia au dovedit încă o dată corupția care domnește în boxul american și care poate fi un motiv al degenerării acestuia în ziua de azi.

După 20 de ani de lupte crâncene cu mentalitatea xenofobă și șovină tipică plaiurilor mioritice – care însă nu împiedică ciobanii să adopte cultura manelistică a țiganilor ca și cum ar fi a lor de când lumea –  partidul lui Marko se poate lăuda cu succese zdrobitoare în plan politic. Adică, au un partid etnic în Parlamentul României cum nu există în toată Europa și, dacă nu mă înșel, nici în America, Asia, Australia ori Oceania până la urmă, care a făcut parte din aproape toate guvernările din ‘90 până acum și care și-a manifestat utilitatea pentru etnia maghiară din Transilvania prin montarea unor plăcuțe bilingve și dreptul de-a folosi limba maghiară în administrația locală. Și cam atât. Asta dacă nu luăm în considerare burdușirea cu bani a buzunarelor lui Verestoy Attila care a lăsat Harghita și Covasna fără păduri și despre care se spune că n-ar fi chiar singurul maghiar  care de acum nu mai dorește autonomie în Transilvania, ci în Vrancea, pentru că doar acolo mai există câte ceva de tăiat.

Așa stând lucrurile, având în vedere cât de multe au făcut pentru binele neamului lor care nu cunoaște și nici nu vrea să cunoască altă limbă decât cea maghiară, Marko și ciracii lui se află în căutare de noi scopuri existențiale care an de an ies la suprafață cu ocazia sărbătorii de 15 martie, care devine odată cu trecerea timpului tot mai pitorescă.

Adică, anul ăsta Marko a declarat sus și tare că nimeni nu-l va împiedica să răspundă în limba maghiară cui i se adresează în limba maghiară, de parcă ar interesa pe cineva. Who gives a shit? Apoi, o mână de consilieri și primari din Harghita au desemnat oficială limba maghiară în autointitulatul Ținut Secuiesc, ceea ce deja era, atâta timp cât e folosită de multă vreme în mod curent în administrația locală. Pe urmă neo-naziștii din Ungaria au manifestat la Cluj, iar consilierul prezidențial Peter Eckstein s-a declarat mândru ca un negru. Ceea ce e OK după mine, deși probabil Peter Eckstein ar fi dorit mai degrabă o asimilare a manifestațiilor de 15 martie cu Gay Pride Parade, pentru că nimeni până la urmă nu e mai mândru pe lumea asta decât un sodomit. În plus, filiația homosexuală s-ar fi potrivit de minune cu descinderea neo-naziștilor, atâta timp cât cu greu poate fi închipuit ceva mai gay decât moda curului cu cizme promovată de Adolf Hitler acum aproape un secol, și care rezistă cu success până în ziua de azi.

Acestea fiind spuse, acest ridicol 15 martie îmi aduce aminte de Little Britain și personajul Daffyd Thomas, singurul homosexual al satului, pentru care închipuita homofobie a celorlalți constitue însăși rațiunea supremă de a exista, la fel cum maghiarii din Harghita și Covasna nu pot trăi fără crunta discriminare pe care o suportă din partea infamilor valahi.