Archive for the ‘categoria "mânia proletară"’ Category

Florentin Deac, fost jurnalist al cotidianului mureșean Cuvântul Liber, disponibilizat pe criterii de primărie PD-L, a câștigat procesul împotriva trecuților săi angajatori, după ce instanța Curții de Apel Mureș a respins recursul pârâților, inițial Tribunalul dând parțial dreptate reclamantului.

Conform calculelor, jurnalistul ar urma să primească, brut, aproximativ 30.000 de lei, restanțe salariale ale angajatorului care nu a respectat prevederile legale în vigoare privind remunerarea angajaților cu studii superioare, plata vechimii, precum și acordarea sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă semnat la nivel de ramură. Hotărârea instanței se aplică retroactiv pe trei ani. Pentru a face o comparație privind decalajul dintre venitul oferit de Cuvântul Liber jurnalistului, și cel care i se cuvenea acestuia în mod legal, trebuie spus că ultimul lui salariu a fost de 900 de lei, brut, în situația în care, conform legii, acesta ar fi trebuit să primească 2100 de lei. 

Dincolo de victoria personală a jurnalistului, hotărârea instanței ar trebui să reprezinte un semnal pentru toți angajații presei mureșene care se complac să lucreze în condiții de muncă precare, cu venituri de supraviețuire primite pe contracte dubioase încheiate în condiții dezavantajoase, menite să-i mențină într-un regim de perpetuă nesiguranță, care să le fragilizeze poziția și să-i facă astfel cât mai labili în fața presiunilor venite din partea angajatorilor, care-i folosesc pe post de producători de umplutură care însoțește publicitatea aducătoare de venituri, dar lipsită de valoare informativă.

Dacă ”Proiect: Condiția Jurnalistului într-o Presă Instituționalizată și Înregimentată Politic” a eșuat în încercarea de a crea o  mișcare în rândul presei mureșene  în jurul problemelor cu care se confruntă jurnaliștii într-un domeniu lipsit în mare măsură de o reglementare temeinică, poate că, dacă nu câștigul moral, atunci succesul pecuniar  al unui om care s-a împotrivit sistemului și a învins ar putea să-i determine să ia atitudine în fața nedreptăților cu care se confruntă, ei, sau colegii lor de breaslă. 

Dacă însă nici banii nu sunt în măsură să smulgă rumânul din conformismul și indiferența care-l face să se complacă în mizerie, atunci nenorocitul își merită soarta.

Să trăiți bine în continuare, mâncând rahat la conferințe!

Au fost și pe la mine cu recensământul. O duduie expeditivă care a completat 80% din chestionar singură: curent aveți? aveți. apă aveți? aveți. încălzire aveți? aveți. Cum te cheamă, ești ”rumân”, bla-bla-bla. Apoi m-a întrebat de religie. M-am declarat daoist, după ce la precedentul m-am prezentat drept agnostic. Ceea ce e cam tot aia, atâta timp cât daoismul e singura religie din lume care nu are dumnezeu, nici ritualuri, închinăciuni, stat în genunchi și alte apucături de sclav, tipice mai ales religiilor cu rădăcină iudaică. De fapt, nici nu sunt sigur că e o religie, cât mai degrabă o filozofie metafizică. A trebuit mai întâi să scrie pe o hârtie ca să fie sigură că nu greșește. ”Trec eu pe urmă, că am coduri pentru toate. Am fost la marocani, la… tot felul”, m-a asigurat duduia.

Apoi am ajuns la codul numeric. Acum, ce să zic? Dacă autoritatea statului vrea să facă rost de codul tău numeric ca să și-l bage în fund, sau dracu știe pentru ce, nu e nevoie de recensământ. Pentru asta există Evidența Populației. De reținut însă în toată această comoție provocată de recensământ, codul numeric personal, etc. e neîncrederea populației într-o autoritate a statului pe care o percepe ca ostilă, autoritate care după ani de zile de exercitare discreționară, arbitrară, nesimțită, împotriva bunului simț, a ajuns să fie în mod evident detestată.

Am mai spus probabil că personal nu sunt în stare să fac o comparație între politica anilor ’90 și cea din prezent, care a fost mai proastă, mai împotriva interesului public, al țării până la urmă, pentru că pe atunci mă preocupau lucruri mult mai sublime, cum ar fi arta, filozofiile existențiale. Discutam însă cu un prieten care a amintit despre cum precedentul recensământ nu a ridicat niciun fel de discuții, nu a stârnit niciun fel de controverse. De ce? Pentru că atunci românul nu se simțea amenințat de un stat mafiot care-i periclitează existența și supraviețuirea. Și aceasta este moștenirea regimului marinerului Băse. Acesta e rezultatul alegerii altui mârlan needucat în fruntea acestei țări – ”rumân” de-al nostru, mânca-l-ar tata pe el de canalie, ucigă-l toaca!  

În cazul jurnalistului Florentin Deac împotriva cotidianului Cuvântul Liber, instanța Judecătoriei Tîrgu Mureș a admis drept întemeiată doar cererea de plată retroactivă a salariilor pe trei ani în conformitate cu prevederile Contractului  Colectiv de Muncă Național cu privire la remunerația angajaților cu studii superioare, la care se adaugă vechimea acumulată de jurnalist, neplătită de șase ani de zile de către angajator, plus 25 % spor de fidelitate prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă stabilit la nivel de ramură.

Instanța a respins contestarea de către jurnalist a disponibilizării, în ciuda faptul că apărătorii Cuvântului Liber nu au reușit să explice criteriile pe baza cărora s-a făcut această disponibilizare, nici rațiunile care au determinat-o, în două rânduri Cuvântul Liber depunând în instanță o organigramă greșită a societății, arătând faptul că administratorii acesteia aparent nici nu cunosc cu exactitate câți și ce angajați au.

Ambele părți au înaintat recurs.

Unul dintre ”dezertorii” proiectului ”Condiția jurnalistului într-o presă instituționalizată și înregimentată politic”, jurnalistul Florentin Deac, a câștigat la prima instanță procesul intentat cotidianului Cuvântul Liber.

Concediat după 13 ani de vechime acumulată exclusiv în cadrul redacției Cuvântul Liber, Florentin Deac a fost disponibilizat după mai multe articole critice la dresa administrației locale din Tîrgu Mureș. Pe cale de consecință, Florentin Deac a atacat în instanță decizia de concediere, cerând pe deasupra drepturile salariale pe trei ani retroactiv, acestea nefiind onorate de cotidianul Cuvântul Liber în acord cu Contractul Colectiv de Muncă stabilit la nivel național și cel stabilit la nivel de ramură.

Astfel, instanța Judecătoriei Tîrgu Mureș ar putea obliga retroactiv Cuvântul Liber la plata pe trei ani de zile a diferenței salariale dintre aproximativ nouă milioane, lei vechi, salariul încasat de Florentin Deac până la momentul concedierii și 21 de milioane de lei vechi, salariul conform prevederilor legale în vigoare, și reangajarea jurnalistului pe postul ocupat anterior, cu plata inclusivă a lunilor scurse de la concediere, la nivelul specificat de lege.

Partea vătămată a cerut în instanță și plata a 150 milioane, lei vechi, daune morale.

UPDATE, ora 19:24 :

Conform unor precizări ulterioare, instanța Judecătoriei Tîrgu Mureș a admis parțial pretențiile părții vătămate, detalierea și motivarea sentinței urmând să precizeze exact ce anume din cererile acesteia au fost acceptate.

Vom reveni cu detalii.

Proiect: Condiția jurnalistului într-o presă instituționalizată și înregimentată politic a ajuns la final. Cei ce nu au apucat să vadă niciun episod din acest mirabolant demers jurnalistic, unic în peisajul presei locale, naționale și am putea spune chiar MONDIALE, – pen’ că nu s-a mai pomenit asemenea grozăvie din Togo până-n pajiștile mănoase din Valea Rece – timizii, ignoranții, fricoșii, săracii cu duhu, indiferenții, trepanații, lobotomizații, mai ales ce-i ce populează vajnica presă românească, cu toții sunteți invitați să aruncați o privire peste acest exercițiu de dat palme și trezire la realitate, până nu se răcește. Am pus link-ul și pe blogroll. De asemnea, clipurile pot fi vizionate și pe YouTube, pe contul reeanet.

Ce-am înțeles eu din criza asta? Mmmmmmmm… nu mare lucru. Eu unul nu sunt economist, finanțist, bancher, n-am niciun ban, dar sincer, pe mine nu mă conving deloc analizele astea cu deficitul și cu “cheltuim mai mult decât producem” și “avem mai mulți pensionari decât populație activă”, bla-bla-bla. Rahaturi! Pentru că dacă așa stau lucrurile, atunci să-mi spună mie minunații analiști de unde fură toți paraziți banului public care prosperă în această țară de două parale? De unde fură, dacă nu sunt bani? Pentru că eu, cu experiența mea limitată de jurnalist local, știu de achiziții publice cu de cinci ori prețul gonflat. MTS a facut “o mie” de patinoare de plastic cu 150.000 de euro bucata, la care se adaugă cel al lui Dorin Floarea de Mucegai care se  dă Panseluță, de 200.000 de euro, bani din bugetul local, pentru că Funeriu n-a trecut cu promoția lui Carpații. Pentru că eu cu ochii mei am văzut ce mârlan imbecil au pus șef la Direcția Apelor, ce dobitoc care, de câte ori deschidea gura, scotea un ou de porumbel, în ciuda gesturilor disperate ale purtătorului de cuvânt care încerca să-l facă să-i tacă fleanca –  cioban prost care acum este suspectat de un tun de 17 miliarde de rahaturi care zac printr-un depozit în așteptarea Curții de Conturi. Și astea sunt afaceri derizorii, de târg derizoriu.

Dacă luăm însă în considerare varianta oficială, și cum altfel am putea face, de vreme ce, așa cum îi arată numele, e singura oficială, în ciuda modului abscons în care lucrează guvernul bo-bocului marinalului, cauzele crizei transpar mai limpede ca niciodată. Pamperșii sunt de vină! A zis-o, dom’le, marinerul! E prea mulți pamperși, și ăștia duc țara de râpă.

Pe urmă, minunea aia cu studii superioare de la finanțe, care nu știe cum funcționează goagălul și uindousul,  a descoperit celalată cauză. Usturoiu’! Ceea ce nu poate fi decât adevărat, pentru că mie unul îmi pute teribil de câte ori moftangiul deschide muianul.

Și cum a zis mangafaua că se rezolvă? Harșșșșh cu 15 și 25%! Atâta pute el! Atâta pute bibilica lui de finanțist premiant, clasa I. A lui și a marinerului care, de fapt, îi și întrece. Pe toți.

Acestea fiind spuse, m-am uitat și eu la manifestația bugetarilor rupți în fund și lăsați să moară de foame și, ce-am observat e că, în timp ce amărăștenii zbierau de mama focului și-și agitau fluturașii de salar, oaia rumega imperturbabil. Oaia era mulțumită. Ceea ce devine plin de relevanță pentru mine unul, care, încă de când eram diplodo vroiam să fiu orice altceva decât om. Vroiam să fiu leu, panteră, jaguar, condor, armăsar – ceea ce încă îmi doresc să fiu – dar abia acum îmi dau seama de naivitatea acestor dorințe imature. Mai bine fii oaie. Sau porc.

Berlusconul, cel mai ridicol şef de stat din lume, după George dublu V Bush, junior, desigur, şi-a luat-o la pufarină de la un reprezentat de marcă al oamenilor de bine de pretutindeni, la un miting electoral unde premierul italian de pomină încerca să dea cât mai bine în public. Presa mogulilor, deţinută în mare parte de însăşi Berlusconul – Italia făcând de ceva vreme pasul identificării puterii politice cu mogulatul – l-a etichetat pe temeraul pionier al justei atitudini faţă de găozarul politic drept dereglat psihic. Fireşte, nimeni nu a înghiţit găluşca, pretutindeni în lume, din Canada până în Burundi, înfiinţându-se în mod spontan fan cluburi de susţinere a celui care i-a şters de pe figură Berlusconului rânjetul lui de fante trecut, de mare succes printre damele de companie.

Doar pe plaiurile mioritice, din nefericire, schimbarea la faţă a clasei politice întârzie să se facă. Fidel faimei pe care o poartă infrastructura sa de mămăligă, poporul român încă trage nădejde că marinalul Chiorâş Chiondorâş va salva România de comunism, corupţie şi moguli, iar guvernul Boc III abia de acum va arăta de ce este cu adevărat capabil.

Intervievat pe patul său de spital, cu pufarina în ghips, în inimitabilul său stil de iubăreţ clasa întâi, cu pupicuri, Berlusconul a transmis că „Dragostea va câştiga întotdeauna în faţa geloziei şi a urii”.

Da, da. Să vedem cine o să te mai iubească pe tine cu pufarina umflată şi operaţia estetică şifonată, PAPAGALULE!