Archive for the ‘categoria pechineză’ Category

Lăsând la o parte tot ridicolul de care se umple un inspectorat de poliţie al cărui şef, vecin de cartier de vile cu reprezentant de vază al lumii interlope, dă apă la şoareci într-o conferinţă de presă şi invocă creditul lui de o sută şi de mii de franci elveţieni drept motivaţie pentru păstrarea sa în funcţie, să ne concentrăm mai bine asupra numelui.

Adică cum, Şoric? Cum a putut posesorul unui asemenea nume să escaladeze ierarhia socială şi profesională de o asemenea manieră? De unde şi până unde, Şoric? Chipurile ar fi obţinut postul de inspector şef la Neamţ prin concurs. Păi, cine are nevoie în acest moment de o dovadă în plus cu privire la corupţia care stăpâneşte Ministerul Administraţie şi Internelor? Pentru că orice comisie de examinare l-ar fi trecut cu vederea pe acest Şoric, doar la auzul numelui său. „Cum te numeşti dumneata, drăguţă? Şoric? Bine! Păi, o să te sunăm noi mai încolo”!

Şi celălat, Tobă. O întreagă garnitură de fripturişti în ministerul ăla, putând lesne constitui meniul oricărei sărbători creştine.

Şi împotriva tuturor, Fătuloiu!

Ei bine, tovarăşi, ne-am ars! Dacă în cineva pe nume Fătuloiu stă toată speranţa noastră de siguranţă publică, poliţie competentă şi incoruptibilă, atunci…

La ce te poţi aştepta însă de la o ţară în care il capo di tutti capi poartă un nume aducând a deranjament intestinal?


Ce au oare în comun Napoleon, Adolf  Hitler, Mao Zedong, Kim Jong-il, Vladimir Putin, Nicolae Ceaușescu și căpitanul Chiorâș Chiondorâș? Cu toții sunt foști, sau actuali șefi de stat. Toți și-au legat numele într-un fel sau altul de crime sinistre, de la holocaustul evreilor, până la reformarea statului prin jupuirea amărăștenilor contribuabili, pe spinarea cărora și-au construit prosperitatea o întreagă clasă conducătoare de lichele. Și, firește, toți sunt PIGMEI. Homunculi al căror complex de inferioritate, generat de statura modestă, reușește să dinamizeze destulă forță pulsională pentru a-i determina să escaladeze scara ierarhiei socială, până la atingerea înălțimilor stratosferice ale carierei politice de excepție, elevație care are rolul de a compensa dimensiunile lor modeste. Mda…

În consecință, homunculul dezvoltă în chip natural o neostoită ahtiere de putere, de care se agață cu disperare, refuză să o cedeze și, în majoritatea cazurilor, o folosește în mod abuziv. Din cauza hipertrofierii zonei cerebrale care îndeplinește funcțiile voinței de putere, homunculul suferă de o atrofiere gravă a simțului moral. În majoritatea cazurilor, acesta este un mincinos notoriu, o lichea vulgară, tupeistă, nesimțită, fățarnică, invariabil dezgustătoare și vrednică de dispreț. Pentru a-și dovedi bărbăția, homunculul folosește un limbaj vulgar –  “muie! ți-am zis!” –, acționează în mod discreționar, în același timp pozând în chip de autoritate morală absolută. În lipsă de altceva, condamnă crimele comunismului.

Din punct de vedere anatomic, responsabile pentru comportamentul straniu al homunculului, așa cum cercetătorii suedezi demonstrează, sunt traiectele sanguine scurte ale acestuia, fapt ce produce o oxigenare exagerată a creierului, de unde rezultă o stare de febrilitate accentuată care împiedică desfășurarea în condiții optime a proceselor cognitive. În consecință, și ca urmare a amoralității sale, homunculul dezvoltă angoase iraționale, de care se apără prin superstiții ridicole. Începe să creadă în puterile magice ale culorilor și angajează maeștrii vrăjitori să-l protejeze de atacurile malefice ale energiilor negative. Astfel, homunculul devine el însuși un geniu malefic a cărui monstruozitate depășește orice limite. Pentru că nu are puterea de a se impune decât în fața celor mai mici decât el, bate copiii.

Și pentru că tot ce-și dorește homunculul este să stăpânească lumea, acest geniu malign are nevoie de o armată de “minioni” fioroși și necruțători care să-i pună în operă planurile diabolice. De aceea, și președintele mariner a ales bo-bo-bocul –  practic singura creatură pe care o depășește în înălțime –, fotorealistic reprezentat mai jos, să pună în aplicare proiectul său măreț de reformare a statului de paie numit România. Amin.

Vizionam calculatorul și ascultam televizorul, ca de obicei, ca sa aud ce mai spun tonomatele și la un moment dat, fără un motiv anume, m-am întors ca să surprind pe ecranul tubului catodic fotografii din tinerețe cu marinerul și Buratino, braț la braț cu consoartele, surprinși în tristul moment al măritișului. Și-am avut o revelație. Heeeeeeeeeeeeeeeeei! Nu sunt ăștia, Bălănel și Mieunel, care la creșă au mâncat săpun amestecat în pireul de cartofi, care primeau șepci și coxuri în școala generală și la liceu i-au surprins fetele în vestiar cu chiloțeii în vine și au râs de cocoșeii lor? Ba daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Și uite ce mari și frumoși au ajuns. Bălănel, liderul socialiștilor, care s-a bucurat ca proasta când a crezut ca a câștigat alegerile, pârțâit în ajunde Vântul care i-a împuțit la modul îngrozitor imaginea lui de diplomat. Valiză diplomat. Și care a fost surprins de camera ascunsă ceva mai constipat ca Robocop, în momentul în care primea dreptul din partea a una bucată parvenită pe linie de partid, care pe urmă l-a dat și în gât, pentru că nu a știut să o facă fericită.

Și uite-l pe Mieunel, cu năsucul lui construit pentru râmat latrina, mustăcind cu gândul la păsărică, reușind să-și învingă teama de apă dobândită din vremea în care au încercat să-l înece golanii în pisoar și să se răzbune pe toți cei care au spus că e un pigmeu fătălău, mincinos și fățarnic și ipocrit, devenind șeful șefilor prostimii, cârmaciul bărcuței de salvare burdușită cu bani, îndepărtându-se voinicește de flota pierdută în vremuri imemoriale în triunghiul Bermudelor din cada de la baie.

Adevărat vă spun, că ceea ce determină omul să meargă înainte este suferința, iar suferința homunculului ahtiat de putere este complexul său de inferioritate. Puțe mici și afectate, ca să citez un clasic. Toți acești pechinezi lătrători care ne conduc prin voința lor de putere. Ucigă-i toaca!