Archive for the ‘categoria turcă’ Category

Adrian Iovan se află azi în vizorul public drept eroul care a salvat viețile medicilor supraviețuitori ai accidentului aviatic petrecut în Munții Apuseni, la granița județelor Alba și Cluj. Juriștii din această țară și-l vor aminti însă probabil drept paradoxul jurisprudenței românești prin care, în ciuda foarte straniilor legi din România privind auto-apărarea, care incriminează cel mai adesea victima, absolvind de orice vină agresorul, Iovan a reușit să scape cu fața curată, împușcând în ceafă un puradeu care încerca să sară gardul ca să scape dracului din casa în care ghinionul a făcut să se afle la momentul nepotrivit.

Avocații numesc incidentul cazul Iovan, identificându-l drept singurul în care victima care, dat fiind împrejurările, a reușit să provoace daune agresorului, în acest caz terminale, a scăpat de răcoare. Și asta pentru că legea românească interpretează auto-apărarea drept defensivă. Adică, victima trebuie stea să încaseze destul cât să se pricopsească cu mai multe zile de spitalizare decât agresorul, altminteri riscă să fie ea considerată drept agresor de către justiția românească.

A fost cazul unui coleg avocat care a avut neșansa să apere un bătrân de 70 de ani care, asaltat în propria casă de un alt puradeu care își căuta pe acolo nevasta, i-a rupt agresorului piciorul cu un leaț. Urât din partea ta, nene, a stabilit instanța, și i-a trântit un an și jumătate, ce-i drept, cu suspendare și probațiune.

Nu a fost cazul lui Iovan care, surprinzându-și la rândul lui nevasta, celebra vedetă de reviste de hârtie igienică, Romanița, cu puradeul, la urmărit pe acesta până-n curte și i-a zburat creierii, în situația în care, nefericitul, cu piciorul rupt de la saltul din balconul ”Julietei”, încerca să scape, sărind gardul proprietății severului aviator.

Acum Iovan este eroul națiunii în care maneaua e fără de sfârșit.

 


La un singur lucru mă fac să mă gândesc jafurile la drumul mare care se petrec acum în Anglia, ca răspuns la uciderea într-un schimb de focuri de către poliție a unui… infractor. Mă fac să mă gândesc la Japonia de după tragedia tsunami-ului care a culminat cu dezastrul petrecut la centrala nucleară de la Fukushima. Mă fac să mă gândesc la oamenii rămași fără adăpost, așteptând ordonați în rând primirea ajutoarelor. Mă gândesc la bătrânii așezați pe o pătură, copleșiți de onoare, primind vizita Împăratului. Mă gândesc la Yakuza, mafia japoneză, asigurând alături de poliție ordinea publică, și donând ajutoare sinistraților.  

Și având toate acestea în minte, să vedem care este răspunsul civilizației Europene la o situație de criză? O pandemizare a violenței fără motivație a unor troglodiți abia așteptând o justificare, oricât de palidă, pentru a da frâu liber instinctelor lor cele mai animalice. S-au făcut asemănări cu manifestațiile minerilor din Anglia de la începutul anilor ’80, se vorbește despre eșecul multiculturalismului. Acestea nu au însă nicio legătură cu ce se întâmplă acum. Deoarece violențele din prezent nu au nicio bază dogmatică. Ele nu sunt o replică la nimic. Sunt doar manifestări viscerale, căutând amuzamentul în propagarea gratuită a violenței. Manifestările viscerale în mare parte ale unor… NEGRI.

Acesta e termenul de care corectitudinea politică care guvernează relațiile sociale din lumea occidentală, se ferește. NEGRI, sălbatici aduși din colonii, rămași de sute de ani incomplet asimilați de o cultură care prin aceasta își dovedește slăbiciunea. Șerpi încălziți la sânul unor ”bleeding heart liberals”, trândăvind pe cheltuiala publică doar pentru a acumula frustrări sociale, cărora să le dea frâu liber atunci când conjunctura le-o permite, pentru a jefui și violenta oameni simpli, fără apărare, pentru a distruge agoniseala de o viață a unor mici întreprinzători.  Totul în acompaniamentul unei bune dispoziții colective, alimentată din plin cu deluvii de alcool. Iar cel mai grav lucru este că marea majoritatea a acestor sălbatici sunt practic niște copii, unii dintre ei fete. Niște pui de vipere. SONS OF A BITCH. Hoarde scelerate deasupra cărora domnește un ÎMPĂRAT Al MUȘTELOR.

Este vorba aici de crepusculul civilizației, despre destrămarea fermei autorități patriarhale și odată cu aceasta a familiei, despre distrugerea tradiției, despre degradarea sistemului de educație, despre pierderea celor mai elementare valori morale și spirituale. Criza nu are nicio legătură cu toate acestea, sau multiculturalismul, sau dificultățile sociale. Nu văd aici un conflict interetnic. N-am auzit nimic despre încăierarea unor grupuri etnice între ele. Paralela cu protestele minerilor e iarăși nepotrivită. Pentru acești mici sălbatici violența e un scop în sine. E cool. E de pus pe FACEBOOK!

Asperitățile relației dintre badea Mircea și CTP au răsărit din senin dintr-un noian de simpatie reciprocă, cred eu. N-am înțeles foarte clar de ce. Îmi face impresia că CTP a făcut niște afirmații legate de ”violența” de limbaj a ”simpaticului” de la În Gura Presei, ceea ce a dat naștere la o cavalcadă de atacuri stupide și slab fundamentate ale bădiei Mircea la adresa editorialistului de la Gândul, ceea ce a dus la o ruptură definitivă a relațiilor dintre cei doi, asta în cazul în care a existat vreodată o relație.

O singură dată i-am ținut partea lui badea Mircea în acest conflict. Atunci când acesta a susținut că într-un proces judiciar nu omul este judecat ci cauza, fapta. De aceea justiția se pretinde a fi oarbă. Pentru că, indiferent de natura persoanei inculpate, legată la ochi ea pune în balanță faptele și dă sentința. CTP a invocat atunci niște principii juridice pe care, în fugă, nu le-am înțeles, și în consecință, nici nu le-am reținut.

Aseară, badea Mircea a deschis din nou o discuție polemică cu CTP, de data acesta simțindu-se amenințat în postura sa de lătrău de presă, el și coteria lui guriști cu o prestație solidă ca propagandiști, dar foarte slabă ca jurnaliști. Pe scurt, CTP-ul făcea o paralelă între afirmația lipsită de probe fizice că DNA este o instituție subordonată președintelui mariner, și aceea a unui ”beșist” care susține că jurnaliștii trustului Intact nu sunt nimic altceva decât ordonanțele profesorului Voiculescu, turnător la secu, de meserie, bogat. 

Ei bine, cu regret, sau nu, trebuie să afirm că badea Mircea nu a avut o prestație foarte convingătoare încercând să apere o poziție deontologică de propagandist media. Foarte inabil, badea s-a legat mai întâi de particularitățile privind calitatea de patron al trustului Intact a lui Voiculescu, și lipsa de atribuții în conducerea DNA a lui Chiorâș Chiondorâș, ceea ce nu schimbă nimic raportul prezumat de subordonare a DNA față de mariner, respectiv a guriștilor de la Antene față de Voiculescu.  

Apoi, badea a avut dificultăți în a înțelege fraza: ”Nu îl atacă Mircea Badea şi colegii săi de la Antena 3 pe Traian Băsescu în fiecare zi, fără să-şi aleagă mijloacele”? Adică, cum fără să-și aleagă mijloacele? s-a întrebat badea. Adică, nu cerebral, cu argumente solide, cu dovezi elocvente, ci la grămadă, ca un lătrău propagandistic precum aceia care-și deșertă în fiecare seară umorile la tocșoaile Antenei 3, tocșoul fiind cea mai slabă specie jurnalistică posibilă, o oglindă a incompetenței și neprofesionalismului care abundă în prezent în branșa ziaristică. 

Ca să n-o mai lungim, că m-am plictisit, firește că DNA este subordonat nu doar cumplitului mariner, ci autorității în general, așa cum am văzut în cazul Ciorbagiu, la Tîrgu Mureș. Și firește că propagandiștii antenelor nu fac nimic altceva decât să promoveze interesele unei alte grupări. Așa e în toată lumea. Uitați-vă doar la cazul Ron Paul, poate singurul politician din lume care merită ascultat și votat,  despre care vom vorbi într-unul dintre articolele următoare. Cu toții sunt doar niște căței meschin interesați. Și astfel parvin și reușesc în viață, slujind interesele unui dulău sau altul. 

Marinerul și clica lui nu trebuie eliminați de pe scena politică pentru că așa spune badea, sau Antena 3. Trebuie eliminați pentru incompetența, degenerarea actului politic de care se fac responsabili (ordonanțele de guvern ilegale, cazurile Udrea, Ridzi, Anastase, cele 1 milion de voturi prin corespondență promise de Baconschi etc.), pentru ruinarea sistemului de educație și de sănătate,  pentru răul pe care îl inoculează voit în societatea românescă. Într-un fel sau altul, acești gândaci trebuie să dispară, pentru bine nostru, al tuturor celor neimplicați politic. 

P.S. Ah, da! Și mai era afirmația lui badea Mircea cum că ”inteligența este capacitatea de adaptare a individului” al cărei caracter eronat CTP a încercat să-l scoată în evidență prin paralela Eminescu – Oprea, șeful mafiei personale a lui Bombonel. Badea s-a încurcat și aici.

Pe scurt, de la mine rostire, adaptabilitatea este o calitate furnizată de instincte, nu de inteligență. De aceea, în acest regim de sălbăticie socială în care trăim, oamenii de valoare, cu studii, cu cultură, cu etică morală, eșuează, iar analfabeții sunt patroni.  

Mai deunăzi îl ”complimentam” pe ministrul Tabără, dacă nu pentru prestația sa ca șef al Agriculturii, despre care nu sunt în măsură să fac cu adevărat aprecieri, cel puțin pentru cea de purtător de cuvânt al ministerului domniei sale, postură în care s-a arătat cel puțin la fel de țâfnos și constipat și pe lângă ca și superiorul său ierarhic, primul bo-bo-Boc, întrecut în stângăcia aburelilor prestate în relația cu presa doar de dumnezeul său pe linie politică, căpitanul Chiorâș Chiondorâș.

Ei bine, întâmplarea face să fi cumpărat din Kaufland o plasă de morcovi turcești, nu atât din lipsă de patriotism, cât pentru prețul cu o treime mai mare al morcovilor din piață, pentru care nu bag mâna-n foc că nu sunt tot de la Kaufland. Anyway, am ajuns acasă și m-am apucat să mănânc unul, observând faptul că mai toți sunt straniu de subțiri și lunguieți. Ei bine, după câteva mușcături am băgat de seamă că nu aceasta era singura stranietate a lor. Mai pe românește, morcovii sunt practic de nemâncat. La propriu. Sau cel puțin nu în întregime, miezul legumei, acel segment mai deschis la culoare, cu gust în mod obișnuit mai dulceag decât ”suprastructura”, fiind acoperit cu un strat albicios de țesut lignificat. Practic, ronțăiam niște vreascuri. Am încercat și alții și toți sunt la fel, cu un miez lemnos în centru care se întărește și devine practic de nemâncat cam de la jumătatea morcovului încolo.

În concluzie, aici a ajuns România. Degeaba s-a străduit cel Bătrân la Rovine să ne apere de urgia necredincioșilor. A avut grijă marinerul și slugoii lui să ne dea pe mâna lor, să ne otrăvească cu morcovi contrafăcuți. HuuuO!

Nimerisem emisiunea de labe 1, cu Turcitu în noua versiune manelistico-deontologică, cu exprimări a la shukar de mahala, secondat de un Cristoiu încă fascinat de EBA și nimeni alta decât Pora, țața-precupeața, și brusc mi-a trăznit prin minte: De unde vine gustul acesta puternic și amărui?

Păi, de la KKT, de unde să vină? Că cine dracu’ a mai văzut culturi de hamei în țara asta?

…și nici de ai cuplului de vajnici edili mureșeni, Nebunul și Florea.

Surse demne de încredere ne-au informat că tunul imobiliar prin care Bența, în cârdășie cu primarul erou al Tîrgu Mureșului, Dorin Florea, vrea să îndatoreze orașul pe vreo 20 de ani, pentru ca blocurile minune de pe bulevardul Pandurilor, la care lucrările s-au sistat din lipsă de finanțe, să-și găsească un client, n-o să mai fie. Și asta  pentru că niște norme ale finanțelor publice spun că în cazul contractării unui împrumut de asemenea anvergură, 6 milioane de euro, e nevoie de o garanție a statului  care să acopere eventualele riscuri de intrare în faliment a administrațiilor locale. Și, din câte se pare, mușchiul lui Bența nu bate atât de departe, pentru că niște băieți de la centru și-au aruncat privirea pe niște hârtii, și au zis ceva de genul: ”ce-i asta?! mmmmmmmmm… nu… nu ne interesează”.

Așa că, MARELE PROIECT DE ÎNREGIMENTARE A BANULUI PUBLIC ÎN BUZUNARELE MIRABOLANTULUI DEZVOLTATOR IMOBILIAR BENȚA, care n-a bunghit-o pe asta cu turnurile fantomă în contextul crizei imobiliare, n-o să meargă. Până la proba contrarie.


Mârlănia, corupția și nesimțirea care domină această țară, a mai trântit o palmă în obrazul românului mai subțire care se rușinează de obârșia lui mizerabilă. E vorba de ciobanii de la Drumuri și Poduri care, văzând ei coloana impresionantă de TIR-uri a trupei AC/DC încercând să scape prin Vama Nădlac din această țară de doi bani, cu șosele de poveste, ce și-au zis: ”stați fraților, că aici e rost de o șpagă mititică, să avem și noi de o berică și o fripturică”.  Amintindu-și de glorioasele vremuri ale Primului Război Mondial, și cuprinși de obidă vis-a-vis de ce bine o duc roackării, maneliștii cei gușați, cu ceafa lată și transpirată și trei rânduri de pitoni pe burtă au lansat vestitul slogan: ”pe aici nu se trece, roackăre… dacă nu dai dreptul”.

Cum s-a aflat povestea, șefa de la Drumuri și Poduri, în direct de la STÂNĂ, s-a arătat rușinată de comportamentul consătenilor ei, și a promis măsuri aspre împotriva acestora, chiar dacă nu există nicio dovadă a actului de corupție, atâta timp cât reprezentanții AC/DC n-au primit nicio chitanță în schimbul celor 50 de euro plătiți pe cap tractor maneliștilor de la frontieră.

Astfel, noi, roackerii cu obrazul subțire, rușinați de țara asta de tâmpiți în care ne-am născut, trebuie să ne mulțumim cu faptul că Philip Anselmo, solistul trupei Down care n-a mai încăput în avionul de superstaruri al celor de la AC/DC, nemulțumit că s-a oprit mașina ”in the middle of nowhere”, și prost dispus după ce a înghițit o navetă de Fulbir Bragadiru care i-a picat greu la lingurică, l-a bătut de s-a căcat pe el pe inspectorul șef de la Drumuri și Poduri care, pe lângă cei 50 de euro pentru autobuzul trupei, și-a permis să-i ceară socotelea pentru că tocmai se ușurase pe ghereta Vamei Nădlac, de care el nu mai auzise.  

În reală pierdere de imagine de când cu tăierea pensiilor și promisiunea făcută bugetarilor că vor fii bani pentru mărirea salariilor în 2030, Guvernul Bo-Bo-Boc s-a angajat într-o campanie tot mai agresivă de PR. Cum strategia Gheorghe n-a prea dat roade, lăsând cu gura gheorghe căscată pe mai toată lumea, iar Bo-Bo-Boc s-a dumirit în sfârșit că poveștile lui din vremea în care nu era încă fantoșa căpitanului, ci doar un biet adolescent miop, nu prea fac rating la televiziunea poporului, OTV, marii strategi în comunicare din cadrul Guvernului au recomandat o abordare mai în forță. Așa se face că, cu prima ocazie, Bo-Bo-Boc s-a mâniat pe microfonul fătucii ăleia de la Realitatea, smulgându-i-l din mână și rămânând câteva momente în expectativă, neștiind dacă să și-l îndese în gură sau în fund de enervare, că televiziunea Vântului nu transmite în mod corect măsurile lui de ieșire grabnică din criză. Firește, l-au dat și pe Sassu jos de la Televiziunea Națională, dar la un nivel „mai micro”, Guvernul Bo-Bo-Boc ne torturează cu mail-urile. Cred că sunt vreo câteva luni în care zilnic primesc un cârnat de mail-uri semnate Biroul de Presă al Guvernului, în care sunt încunoștiințat într-un real exercițiu de transparență de toate mișcările șefului executivului, fie că acesta i-a masa cu acoliții pe undeva prin provincie, fie că stă pe budă și tocmai a tras apa. Și ca o mostră de nesimțire dâmbovițeană, mail-ul nu prezintă nicio opțiune prin care să transmiți strategilor ălora de PR de la Palatul Victoria: „Știți ceva? Nu, merci. Ăăăăă, du-te, drăguță, să cânți la altă masă”. Da ce, bă, Boc, îmi trimiți tu mie mail-uri? Ce, mă bat eu pe burtă cu tac’tu? Mamele noastre se cunosc? Hai, hai, valea, și du-te să mai crești”. Așa că i-am trimis Yahoo-ului, că Biroul de Presă al Guvernului e… SPAM.

În ianuarie 2008 o explozie a zguduit strada  Lăcrămioarei. Un racord la rețeaua de gaze prost executat a generat moarte unui om, rănirea altor două persoane si distrugerea imobilului de la nr. 8. Nemet Beata, în vârstă de douăzeci și ceva de ani, încercase să aprindă în acea seară soba din camera ei. Aerul saturat de gazul metan din care mercaptanul fusese filtrat prin pământ, s-a aprins instantaneu, odată cu chibritul. Explozia violentă aproape a dărâmat casa. Mama, Demeter Melinda, și bunica, Demeter Margareta, au suferit arsuri pe brațe, dărâmând cu mâinile ușa arzând a camerei, blocată din cauza tocului care se desprinsese din zid. Mama a încercat să-și salveze copilul, însă era târziu. Tânăra suferise arsuri pe 75% din suprafața corpului. De altfel, medicul care s-a ocupat de caz la Spitalul de Arși din București, unde Beata a fost transferată, a spus că prima gură de aer i-a fost fatală. Îi arseseră plămânii pe dinăuntru. Când au găsit-o în cameră, era însă conștientă. „Chibritul”, a spus, cu un fuior de fum ieșindu-i din gură odată cu cuvintele. A murit trei zile mai târziu, supraviețuirea ei atâta timp fiind considerată de medici un miracol. După alte două zile, șanțul din fața casei, care emanase timp de o săptămână miros de gaz, a fost imediat astupat. Unul dintre oficialii din conducerea E.On care a venit l-a fața locului, declarase că, în cazul în care victima moare, chestiunea e groasă. Acum, odată faptul împlinit, nu mai rămăsese altceva de făcut decât să fie șterse urmele.

Corupția organelor de anchetă

Deși, imediat după incident, E.On Gaz a a susținut că va demara o anchetă internă pentru elucidarea cazului, rezultatele acesteia nu au fost făcute niciodată publice. Iar pentru ca lucrurile să rămână în ceață pe termen nelimitat, organele de anchetă ale statului au avut grijă să nu-și facă treaba. Pentru început, procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureș a încadrat dosarul la accident de muncă. Trimis Poliției pentru cercetare, aceasta l-a înmânat înapoi Parchetului, deoarece Poliția nu se ocupă de cercetarea accidentelor de muncă, acest lucru intrând în competența Inspecției Muncii și a procurorilor. Ajuns la Parchet, dosarul era trimis înapoi la Poliție pentru cercetare. Acest du-te, vino, a durat opt luni de zile, până când procurorul de caz, drept răsplată pentru competența cu care s-a achitat de îndatoririle de serviciu, a fost promovat la o instanță superioară.

Astfel, dosarul a fost înmânat altui procuror, care a casat încadrarea inițială, și a trimis Poliției dosarul spre cercetare sub acuzația de ucidere, vătămare  și provocare de daune materiale din culpă. După un an și jumătate de la moartea Beatei, mama și bunica fetei s-au dus la Poliție să întrebe de ce atâta amar de vreme nu au fost solicitate ca martori în cadrul anchetei. „Aaaaaaaaa, păi dacă tot sunteți aici, hai să dați o declarație, li s-a răspuns.

E.On Gaz angajează Avocatul Diavolului

Ca urmare a dezinteresului autorităților în elucidarea morții unui om, Demeter Melinda și Margareta au dat în judecată, în civil, E.On Gaz, cerând daune materiale de 2 milioane de euro. În această situație, E. On Gaz l-a angajat ca apărător pe Lucian Chiriac, nimeni altul decât avocatul solicitat  în mai toate dosarele grele de corupție din județul Mureș. Lucian Chiriac este avocatul lui Anton Dogaru, fostul director al Direcției Silvice Mureș, inculpat împreună cu alți patru directori într-un dosar de corupție, al fostului inspector șef al ITM Mureș, Carmen Vamanu, de asemenea anchetată penal de către DNA și fostul apărător al penalului fost primar al Apoldului, Niculae Colceriu, condamnat la un an și șase luni cu suspendare pentru primire de mită.

Specialist în tărăgănarea proceselor prin invocarea excepțiilor de neconstituționalitate și a viciilor de procedură, Lucian Chiriac a reușit să o convingă pe Demeter Melinda de lipsa de șanse în câștigarea acestui proces, dat fiind și corupția autorităților care nu fac nimic pentru definitivarea anchetei penale. Astfel, între părți a fost încheiat la 10.06.2008 un proces verbal de conciliere, în care E.On Gaz se angaja să repare imobilul distrus de explozie și acordarea unui ajutor umanitar victimelor, fără a-și recunoaște însă vreo răspundere juridică în incident. Câtă mărinimie!!! De altfel, anterior, ca dovadă a grijei pentru consumatorul care a explodat, oficialii E.On recomandau victimelor să se împace cu Dumnezeu și se angajau să aibă grijă ca acestea să beneficieze de serviciile unui psiholog care să le ajute să treacă peste crunta tragedie, în care însă „E. On nu-și recunoaște  nicio răspundere juridică”. Firește! Cum altfel!

Ba, p’a mă-tii!

Ei bine, cum rigoarea germanică nu a putut să nu observe că autoritățile lesne coruptibile din România nu au cum să ducă la bun sfârșit ancheta în acest caz, între timp E.On Gaz s-a răzgândit, iar oficialii companiei nu mai recunosc procesul verbal de conciliere încheiat acum un an și jumătate. Și ca amărășteanul să se gândească de două ori înainte să se pună cu ditamai compania, E.On le-a somat pe Demeter Melinda și Margareta să părăsească în termen de șase luni de zile apartamentul de protocol  acordat victimelor rămase fără adăpost. Acestea se pot întoarce la casa care stă să se dărâme, dar care cel puțin nu mai prezintă racordare la rețeaua de gaz, astfel încât o nouă explozie în acest caz este exclusă. THE END.

Yo…hannis

Posted: octombrie 19, 2009 in categoria turcă

Caracteristica principală a politicianului român în toţi aceşti aproape 20 de ani de democraţie a fost demagogia. Vorba lungă sărăcia omului. Şi aşa a rămas gunoiul acesta de ţară în care trăim. Săracă, în timp ce la adăpostul vorbelor fără conţinut banul public s-a scurs în buzunarele parveniţilor acestei societăţi. Despre Iohannis s-a scris în presa occidentală că e caracterizat în ieşirile publice prin rigiditate. Dacă e să privim lucrurile din această perspectivă, în ultimile zile am putut fi martorii celei mai reconfortante rigidităţi din câte ne-a fost vreodată dat să vedem.

Nu odată am zis că puţine lucruri pe lume sunt mai lipsite de relevanţă decât spusele unui politician. Rămâne încă un mister motivul pentru care televiziunile de ştiri se încăpăţânează să invite politicieni să vorbească în talk-show-uri fără niciun conţinut. Probabil nu au altceva de făcut, sau, m-am gândit că politicienii dau bani pentru a se afla în vizorul public şi aş-i face astfel publicitate, fără de care existenţa lor ar fi complet neştiută, atâta timp cât niciunul dintre ei nu reuşeşte să se facă cunoscut decât prin imagine, în spatele ei aflându-se un vid de gândire, de conştinţă, de moralitate, de acţiune.

Ei bine, cred că pentru prima oară în 20 de ani am văzut un politician care nu reuşeşte să te adoarmă în momentul în care deschide gura. Şi asta pentru că e caracterizat prin atâta rigiditate, încât nu o face decât dacă are întradevăr ceva de spus. Aşa cum se arată până în prezent, Klaus Iohannis face figura unei panseluţe rătăcită printre mucegaiurile politicii de mahala de la Bucureşti. Iar ideea care se desprinde în acest moment, aflată pe buzele tuturor jurnaliştilor care l-au chestionat în aceste zile, este dacă nu cumva Iohannis este folosit de maşinăria electorală a golanilor mâncători de rahat de la Bucale. Dacă nu cumva imediat după alegeri, Prostănacu’ şi Anonimul se vor lepăda de edilul din Sibiu, imediat ce se vor vedea cu desagii în căruţă, „şi de acum pe aici ne e drumul, la foale să le îmbucăm, din banul public”. Ei, şi? Acest lucru nu poate avea niciun impact asupra primarului sibian. Da, fireşte, n-a ajuns prim-ministru, dar cine şi-ar fi dorit să ajungă? Până nici măcar cadavrul politic „dragă Stolo”, la căpătâiul căruia a plâns în două rânduri bocitoarea publică, marinerul prietenos, nu s-a încumetat să conducă guvernul de curve şi găozari a lui Boc. Şi atunci, de ce şi-ar dori Iohannis să se mânjească la cârma unei alte şleahte de şpăgari futuţi în cur? Singurul mod în care primarul de Sibiu ar putea să se degradeze, ar fi să accepte, în eventualitatea ajungerii la cârma Guvernului, trocul politic prin care stăpâni peste banul public să ajungă nişte creaturi de teapa lui Udrea, Ritzi, Plăcintă, ori bouleanul ăla care vinde Ferrari la Sănătate. Atâta timp cât nu o va face, povara lepădării de Iohannis o va purta aceeaşi clasă politică de halitori de rahat care se vor scufunda şi mai adânc în haznaua politicii româneşti. Poftă bună, găozarilor!